Decizia civilă nr. 486/2013. Cotestație decizie concediere
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
DECIZIA CIVILĂ Nr. 486/R/2013
Ședința publică din data de 19 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C. G. R. A. -
R. SA împotriva sentinței civile nr. 2677/F din_ pronunțate de Tribunalul B. -Năsăud în dosar nr._ privind și pe intimatul reclamant
M. V. P., având ca obiect contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul recurentei - avocat P. escu C. din cadrul Baroului B. și reprezentanta reclamantului intimat - avocat Petra E. G. din cadrul Baroului B. - Năsăud.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar. S-a făcut referatul cauzei după care se constată că reclamantul intimat,
prin avocatul său, a transmis prin fax la dosar întâmpinare la data de 13 februarie 2013, aceeași întâmpinare fiind înregistrată în original la data de 15 februarie 2013 împreună cu acte anexă.
Reprezentanții părților declară că nu au cereri de formulat în probațiune iar reprezentantul recurentei precizează și că întâmpinarea i s-a comunicat.
Instanța pune în discuția reprezentantului recurentei actul cu nr. 350/2011 la care face referire în recurs și care ar reprezenta actul adițional la Contractul de muncă nr. 610/1996 și susținerile din recurs privind evaluarea profesională.
Reprezentantul recurentei arată că au fost depuse înscrisuri la dosar de către societate, respectiv un e-mail intern și că nu deține alte înscrisuri, însă dacă se apreciază că se impune amânarea solicită termen pentru a depune aceste acte.
Instanța pune în discuția reprezentanților ambelor părți contractul individual de muncă cu nr. 1131/_, respectiv dacă acesta este un contract de lucru cu timp parțial.
Reprezentantul recurentei arată că nu cunoaște existența unui alt contract individual de muncă decât cel cu privire la care s-a emis decizia de concediere și că nu are alte acte de depus.
Reprezentanta reclamantului arată că în fața instanței de fond i s-a solicitat pârâtei să depună la dosar actele privind evaluarea profesională însă acestea nu au fost prezentate instanței.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și pentru motivele arătate în scris, motive pe care le susține în fața instanței de recurs, solicitând respingerea acțiunii formulate de reclamant, iar cu privire la cheltuielile de judecată arată că își rezervă dreptul de a le solicita pe
cale separată. În esență susține că procedura prealabilă concedierii a fost emisă conform dispozițiilor legale iar la momentul concedierii reclamantul ocupa funcția de inspector coordonator daune în baza contractului de muncă 610/1996 iar în urma fuziunii SC G. Asigurări SA și SC Ardaf SA contractele aflate în vigoare au fost preluate. Decizia de concediere a respectat normele legale iar Codul Muncii impune ca decizia de concediere să conțină criterii sociale nicidecum criterii de performanță, însă aceste criterii se aplică ulterior celor de performanță. Reprezentanta reclamantului pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat susținând concluziile expuse în întâmpinarea formulată. În esență susține că funcția reclamantului era aceea de inspector daune și nu de inspector coordonator daune iar fișa postului prevede că nu există similitudine între cele
două posturi iar postul care îl viza pe reclamant nu a fost desființat.
Reprezentantul recurentei arată că este în posesia actului adițional la contractul de muncă și că acest act adițional vizează modificarea salariului brut și solicită instanței să încuviințeze depunerea lui la dosar, actul fiind și certificat pentru conformitate.
Reprezentanta reclamantului se opune administrării la dosar a actului invocat față de momentul ulterior închiderii dezbaterilor.
Curtea redeschide dezbaterile, încuviințează depunerea la dosar a copiei actului adițional nr. 350 din_ la contractul de muncă nr. 650 din_ și reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2677/F din_ pronunțată de Tribunalul B. - Năsăud în dosarul nr._
s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul
M. V. -P., împotriva deciziei de concediere nr. 179/_ emisă de pârâta
S.C. G. R. A. R. S.A. în contradictoriu cu pârâta S.C. G. R.
R. S.A., ca fiind întemeiată și în consecință:
s-a anulat decizia de concediere nr. 179/_ emisă de pârâtă, ca fiind nelegală,
s-a dispus reintegrarea reclamantului pe postul ocupat anterior concedierii,
pârâta a fost obligată la plata în favoarea reclamantului a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă.
Pârâta a fost obligată la plata în favoarea reclamantului a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamantul a fost angajat al pârâtei pe postul de inspector daune conform contractului individual de muncă nr. 1131/_, aplicabil din 1 aprilie 2011 (f. 11).
La data de 10 aprilie 2012 s-a dispus concedierea reclamatului pe motive care nu țin de persoana sa, în baza prevederilor art. 65 din Codul muncii, republicat, urmare a desființării locului său de muncă, sens în care s-a emis decizia nr. 179/_, aplicabilă din momentul comunicării sale.
Concedierea a fost una colectivă, așa cum rezultă din decizia de concediere și din documentele depuse la dosar, din care rezultă că au fost concediați în aceeași perioadă un număr de 180 de salariați din totalul de 937 de salariați (f. 77), astfel încât concedierea întrunește cerințele art. 68 alin. 1 lit. c din Codul muncii, republicat, aspect necontestat de reclamant.
Procedura concedierii colective este reglementată în cuprinsul art. 69-71 din Codul muncii, republicat.
În cauză a fost respectată întreaga procedură anterioară emiterii deciziei de concediere colectivă, prevăzută de art. 69 - 71 din Codul muncii republicat.
Astfel, la datele de_ și de_ angajatorul a inițiat consultări cu sindicatul în vederea discutării eficientizării activității societății, așa cum a rezultat din cuprinsul notificării comunicate (f. 42-53).
Ulterior, la data de_, angajatorul a notificat sindicatelor toate informațiile prevăzute de art. 69 alin. 2 din Codul muncii republicat (f. 71-89).
Între angajator și sindicate au avut loc consultări, propunerile sindicatelor fiind analizate așa cum a rezultat din adresele nr. 1683/_ . nr. 1743/_ (f. 93-98), ceea ce denotă că angajatorul a dat posibilitatea sindicatelor de a participa efectiv la consultări în cunoștință de cauză, furnizându-se informațiile relevante și asigurându-se timpul necesar exprimării poziției de către sindicate.
La data de 8 martie 2012 angajatorul a hotărât concedierea colectivă, sens în care a emis Hotărârea din 8 martie 2012 (f. 99-114).
Decizia de concediere s-a comunicat reclamantului la data de 10 aprilie 2012, sub semnătură (f. 10), ea fiind contestată în termen legal.
Decizia de concediere cuprinde motivele ce determină concedierea (pct. 2 al deciziei), durata preavizului (20 de zile lucrătoare începând din 10 aprilie 2012), elemente prevăzute cu caracter obligatoriu de art. 76 din Codul muncii, republicat, precum și o enunțare a criteriile avute în vedere pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere.
Fiind vorba de o concediere întemeiată pe prevederile art. 65 din Codul muncii, decizia de concediere nu trebuie să cuprindă lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, așa cum s-a statuat cu caracter obligatoriu de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia în interesul legii nr. 6/9 mai 2011.
Procedând la analiza deciziei de concediere emisă, tribunalul a constatat că aceasta este nelegală din mai multe puncte de vedere.
În primul rând este de observat faptul că prin decizia de concediere a încetat contractul individual de muncă nr. 610/_, pe considerentul că nu se mai justifică menținerea poziției de inspector coordonator daune, ceea ce a determinat desființarea din organigrama societății a postului de inspector coordonator daune.
Acest contract individual de muncă al reclamantului nu mai era în vigoare la momentul concedierii.
Astfel, acest contract s-a încheiat de reclamant cu angajatorul inițial S.C. Ardaf A. R. "Dacia Felix"; S.A., la data de 15 ianuarie 1996 (f. 251). Conform acestui contract reclamantul ocupa postul de inspector asigurări.
Ulterior, la data de 1 martie 1998 reclamantul este numit șef birou daune, conform deciziei nr. 84/_ (f. 255).
La data de_ părțile au decis modificarea contractului individual de muncă, în privința locului muncii și a funcției, în sensul că locul de muncă al reclamantului a fost stabilit la Agenția Ardaf din B., strada A. M. u, iar funcția a fost aceea de inspector coordonator daune (f. 256).
Atribuțiile reclamantului, de inspector coordonator daune, au fost stabilite prin fișa postului întocmită la data de 28 mai 2010 (f. 257-263).
Din analiza fișei postului întocmită la data de 28 august 2010 de angajatorul S.C. A. R. Ardaf S.A. (f. 231) s-a constatat că la acea dată reclamantul nu mai ocupă postul de inspector coordonator daune, ci postul de inspector daune.
Astfel, o analiză comparativă a fișelor postului din 28 mai 2010 și 26 august 2010 dovedește că atribuțiile încredințate reclamantului erau diferite, că
reclamantul trece din subordinea directorului adjunct daune în subordinea șefului biroului constatare, că relațiile sale de serviciu nu mai sunt direct cu Centrala Ardaf, ci cu șeful biroului regional sau al serviciului lichidări daune.
La data de 30 martie 2011 între reclamant și S.C. G. Asigurări S.A. se încheie contractul individual de muncă nr. 1131/_, aplicabil din 1 aprilie 2011, conform căruia reclamantul ocupă în cadrul societății angajatoare postul de inspector daune.
La momentul încheierii contractului individual de muncă societatea angajatoare S.C. G. Asigurări S.A. era o entitate distinctă de fostul angajator
S.C. Ardaf A. R. "Dacia Felix"; S.A. (devenită ulterior S.C. A. R. Ardaf S.A.), cu care reclamantul încheiase inițial contractul individual de muncă nr. 610/1996.
Fuziunea dintre cele două societăți, prin absorbție, se realizează ulterior, la data de 1 septembrie 2011, noua denumire fiind S.C. G. R. A. R.
S.A. (f. 13).
La momentul concedierii reclamantului acesta avea încheiat cu angajatorul
S.C. G. Asigurări S.A., contractul de muncă nr. 1131/_ și nu nr. 610/1996 menționat în decizia de concediere.
În ipoteza în care s-ar aprecia că la acest moment reclamantul era titularul a două contracte individuale de muncă nr. 610/1996 încheiat cu S.C. A. R. Ardaf S.A. și nr. 1131/2011 încheiat cu S.C. G. Asigurări S.A., contracte preluate în urma fuziunii, acesta ocupa la momentul concedierii postul de inspector daune și nu de inspector coordonator daune.
În aceste condiții desființarea din organigrama societății a postului de inspector coordonator daune nu putea duce la concedierea reclamantului, atât timp cât potrivit ultimului contract individual de muncă nr. 1131/20122 acesta nu ocupa un asemenea post, ci pe cel de inspector daune.
În al doilea rând, la adoptarea măsurii concedierii colective nu au fost respectate criteriile de prioritate stabilite de angajator.
Astfel, conform hotărârii de aplicare a măsurii concedierii colective, salariații care urmează a fi concediați urmează a fi identificați în urma evaluării realizării obiectivelor de performanță (art. 2 alin. 2 - f. 104).
Totodată, și hotărârea directoratului din 20 februarie 2012 a prevăzut cerința evaluării realizării obiectivelor de performanță și numai în subsidiar aplicarea altor criterii prioritare la concediere (art. 6 alin. 1 - f. 62).
Cu toate acestea, decizia de concediere contestată în cauză nu cuprinde nici o mențiune privitoare la realizarea unei asemenea evaluări.
Teza criteriului prioritar al performanțelor profesionale a fost afirmată de pârâtă numai în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar (f. 37-38).
Or, conform art. 79 din Codul muncii, republicat, în fața instanței de judecată angajatorul nu poate invoca alte motive decât cele cuprinse în decizia de concediere.
Afirmația luării în considerare, cu prioritate a performanțelor profesionale ale angajaților, este doar declarativă în condițiile în care la dosarul cauzei pârâta nu a depus vreun document justificativ prin care să dovedească faptul că într- adevăr s-a procedat la evaluarea profesională a reclamantului, că acesta a obținut un rezultat mai mic în raport de alți angajați cu atribuții similare.
Reclamantul prezent în instanță la termenul de judecată din data de 28 noiembrie 2012 a arătat că nu a fost supus vreunei proceduri de evaluare profesională, că nu i s-a solicitat să completeze vreo fișă ori vreun alt document (f. 282), iar pârâta nu a depus la dosar în sprijinul dovedirii efectuării în concret a evaluării performanțelor profesionale ale celor concediați decât o corespondență internă din care a rezultat doar că s-a decis evaluarea personalului (f. 264-266).
Întrucât la dosarul cauzei nu s-au depus acte justificative din care să rezulte modalitatea concretă în care s-a procedat la evaluarea performanțelor profesionale ale reclamantului, rezultatul obținut de acesta comparativ cu alți salariați, iar decizia de concediere a reclamantului nu cuprinde vreo mențiune privitoare la aplicarea criteriului evaluării profesionale, tribunalul a reținut că o asemenea evaluare nu a avut loc, acesta nestând la baza concedierii.
În aceste condiții, se impunea a se verifica respectarea criteriilor prioritare la concediere enunțate de angajator în cuprinsul hotărârii din 20 februarie 2012, a celei de aplicare a măsurii concedierii colective, precum și în decizia de concediere contestată în prezentul cadru procesual (f. 9, 62, 104).
Astfel, angajatorul a stabilit că se vor desființa următoarele posturi:
a.) cele ocupate de o persoană care cumulează două sau mai multe funcții și postul ocupat de o persoană care cumulează pensia cu salariul;
b.) cele ocupate de angajații care îndeplinesc condițiile de vârstă standard și stagiul de cotizare și nu au cerut pensionarea în condițiile legii.
c.) cele ocupate de angajații care îndeplinesc condițiile de pensionare la cererea lor.
Totodată, s-a prevăzut a se avea în vedere următoarele criterii minimale:
1.) desființarea poziției soțului cu salariul mai mic, dacă măsura afectează doi soți din cadrul aceleiași unități;
2.) desființarea mai întâi a postului persoanelor care nu au copii în întreținere;
3.) desființarea numai în cele din urmă a posturilor ocupate de femei care au copii în întreținere, de bărbații văduvi și divorțați cu copii în întreținere, de întreținătorii unici de familie, de angajații care au cel mult 3 ani până la pensionare la cererea lor.
Pentru ipoteza în care două sau mai multe persoane se află în situație identică s-a prevăzut consultarea sindicatelor în privința persoanei ce urmează a fi concediată (pct. 5.8 al deciziei de concediere - f. 10).
Obligația respectării întocmai a acestor criterii de concediere a fost asumată de angajator și prin răspunsul formulat față de propunerile sindicatului salariaților, așa cum a rezultat din cuprinsul pct. 2 al adresei nr. 1743/_ (f. 97-98).
Pe de o parte, în privința criteriilor de prioritate la concediere se poate observa cu ușurință, din simpla lectură a deciziei de concediere că de fapt pârâta a realizat o enumerare a criteriilor de stabilire a ordinii de prioritate la concediere, fără a indica în concret care anume criteriu s-a utilizat în cazul reclamantului.
Din cuprinsul deciziei de concediere contestate nu a rezultat faptul că la concedierea reclamantului s-a avut în vedere rezultatul evaluării sale profesionale.
Legiuitorul nu a prevăzut obligativitatea menționării în decizia de concediere a criteriilor de prioritate avute în vedere de către angajator la luarea măsurii încetării unui anumit contract individual de muncă, în cadrul unei concedieri colective, pur formal, generic, pentru a fi suficientă pentru legalitatea unui asemenea act unilateral, o simplă copiere a tuturor prevederilor legale și contractuale referitoare la criterii de prioritate posibil de aplicat de la caz la caz.
Ceea ce a urmărit legiuitorul prin această reglementare este tocmai precizarea în decizie a criteriului de prioritate avut în vedere în cazul persoanei concediate, având în vedere că măsura a fost luată în cadrul unei concedieri colective, în care s-a decis încetarea contractului de muncă unui număr mare de salariați, iar din conținutul actului unilateral al angajatorului trebuie să rezulte în mod expres, astfel încât aceasta să fie cunoscută de către persoana afectată și
să poată fi verificată de către instanța de judecată, care a fost ordinea de prioritate ce a fost luată în considerare pentru a fi concediat reclamantul și nu un alt angajat.
Practic, în cazul concedierilor colective, această mențiune trebuie privită în strânsă legătură cu motivele care au determinat concedierea, respectiv cu art. 76 alin. 1 lit. a) din Codul muncii, republicat, iar conform art. 79 Codul muncii, republicat, în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt și de drept decât cele precizate în decizia de concediere.
Pe de altă parte, criteriile de concediere enunțate de angajator nu au fost verificate și nici respectate în privința reclamantului.
Astfel, la momentul concedierii Agenția B. a societății pârâte avea 2 angajați, reclamantul și numitul I. Laurențiu.
Așa cum s-a reținut mai sus, la momentul concedierii, atât reclamantul, cât și celălalt salariat ocupau postul de inspector daune.
La data concedierii numitul I. Laurențiu era beneficiarul unei pensii pentru limită de vârstă, începând din data de 3 august 2001, așa cum a rezultat din adresa nr. P33173/_ a Casei de Pensii Sectoriale a M. ui Apărării Naționale (f. 298).
Reclamantul este născut la data de 21 februarie 1953, conform mențiunilor din contractul individual de muncă (f. 11), astfel că la momentul concedierii nu îndeplinea cerințele legale pentru pensionare. Totodată, reclamantul are în întreținere pe fiica majoră, născută la data de 20 iulie 1988 (f. 26), studentă la zi în anul V la Facultatea de Arhitectură și Urbanism (f. 25), care este îndreptățită la întreținere pe perioada studiilor până la împlinirea vârstei de 26 de ani.
Prin urmare, având un copil în întreținere, în niciun caz, potrivit criteriilor menționate, nu trebuia desființat cu prioritate postul ocupat de reclamant.
În vederea aplicării în concret a acestor criterii pârâta trebuia să facă o analiză a situației personale a fiecărui salariat, pentru a constata dacă vreunul dintre aceștia are calitatea de pensionar, are copii în întreținere, este văduv, unic
întreținător de familie.
Că pârâta nu a făcut o analiză a situației fiecărui salariat a rezultat și din poziția acesteia, care la data de 23 octombrie 2012 a comunicat instanței faptul că din dosarul personal al numitului I. Laurențiu nu a rezultat că acesta ar fi depus copia deciziei sale de pensionare (f. 250).
Dat fiind faptul că situațiile enunțate în cadrul criteriilor de concediere pot apărea pe parcursul desfășurării activității, pentru analiza concretă și temeinică a acestora nu este suficient o verificare a dosarului personal aflat în evidența angajatorului, ci anterior concedierii este necesar a se solicita salariaților să depună acte din care să rezulte că s-ar afla în una din situațiile care se au în vedere la luarea măsurii concedierii.
În baza considerentelor relevate, constatând că pârâta a dispus încetarea unui alt contract individual de muncă decât cel în baza căruia reclamantul își desfășura activitatea la data aplicării măsurii concedierii, că pârâta nu a efectuat evaluarea performanțelor profesionale ale salariaților, că nu a aplicat criteriile de concediere enunțate în cuprinsul deciziei de concediere și în hotărârile de aplicare a măsurii concedierii colective, tribunalul a reținut că decizia de concediere contestată în cauză este lovită de nulitate absolută, conform dispozițiilor art. 76 și 78 din Codul muncii, republicată.
Potrivit art. 80 din Codul muncii, republicat, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
Totodată, la solicitarea salariatului instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere.
În consecință, făcând aplicarea dispozițiilor art. 76, 78, 80 din Codul muncii, republicat, tribunalul a admis acțiunea formulată, a anulat decizia de concediere nr. 179/_ emisă de pârâtă, ca fiind nelegală, a dispus reintegrarea reclamantului pe postul ocupat anterior concedierii și a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., reținând culpa procesuală a pârâtei, căzută în pretenții, tribunalul a obligat-o la plata în favoarea reclamantului a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, justificat cu chitanța nr. 041/_ depusă la dosar în copie conformă cu originalul (f. 5).
În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs
pârâta S.C. G. R. A. -R. SA
solicitând admiterea recursului,desființarea în tot a sentinței civile atacate și respingerea în întregime a cererii de chemare în judecata formulate de intimata- reclamanta si obligarea acesteia la plata cheltuielilor ocazionate cu judecata.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că sentința instanței de fond este nefondata și neîntemeiata.
Cu privire la susținerea instanței că la momentul emiterii deciziei de concediere reclamantul ocupa funcția de inspector daune și nu funcția de inspector coordonator daune astfel cum este menționat în Decizia de concediere nr. 179/_, apreciază că acestea sunt nefondate.
La momentul concedierii reclamantul ocupa postul de inspector coordonator daune în baza contractului individual de munca nr. 610/_, contract aflat în vigoare la acea data.
Prin fuziunea dintre cele doua societăți, S.c. G. Asigurări S.A. și S.C Ardaf A. R. S.A., contractele aflate în vigoare la momentul realizării fuziunii au fost preluate.
În aceasta situație contractul nr. 610/_ a rămas în vigoare și a fost modificat prin diferite acte adiționale ce au fost atașate la dosarul cauzei.
În acest sens învederează instanței că Actul adițional nr. 350 la contractul de munca nr. 610/_ a fost încheiat la data de_, respectiv ulterior înregistrării fuziunii celor doua societăți, astfel că instanța nu poate să retina că la momentul emiterii deciziei de concediere era în vigoare contractul individual de munca nr. 1131/_ .
Instanța de fond aceasta a reținut în mod nefondat și neîntemeiat, interpretând în mod eronat prevederile art. 76 Codul muncii, faptul ca decizia contestata trebuie să conțină o enumerare a criteriile de departajare, de ordin profesional.
Astfel, deși instanța retine că aceste prevederi legale sunt aplicabile în coroborare cu prevederile art. 69 din același act normativ, aceasta nu si-a fundamentat sentința atacata pe o interpretare corecta a acestor acte normative.
În acest sens, învederează faptul ca dispozițiile art. 76 din Codul Muncii, prevăd în mod imperativ că "decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu: a)motivele care determina concedierea; b) durata preavizului; c) criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective;[ ... ]"
Rezultă astfel că dispozițiile art. 76 lit. c din Codul Muncii se coroborează cu prevederile art. 69 alin. (2) lit. d) care dispun în mod expres faptul că în perioada în care au loc consultări intre angajator și sindicate sau reprezentanții
salariaților, "angajatorul are obligația să le furnizeze toate informațiile relevante și să notifice în scris lit. d)criteriile avute în vedere, potrivit legii si/sau contractelor colective de munca, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere" (criterii sociale).
Art. 69 alin. (3) din Codul Muncii statuează: "criteriile prevăzute la alineatul mai sus menționat se aplica pentru departajarea salariaților după evaluarea realizării obiectivelor de performanta" (criterii profesionale).
Din prevederile legale menționate se observa că dispozițiile Codului Muncii impun ca decizia de concediere trebuie să conțină criterii sociale, nicidecum criterii de performanta.
Criteriile avute în vedere la concediere au fost comunicate intimatului atât prin decizia de concediere (punctul 4 din Deciziei) cat și prin actele anterioare emiterii acesteia, potrivit prevederilor art. 76 Codul muncii, coroborat cu prevederile art. 69(2), litera (d) din actul normativ sus-rubricat.
Astfel, potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate, în decizia de concediere se menționează criteriile avute în vedere la departajarea salariaților (criterii sociale ce se regăsesc și în decizia contestata), urmând ca acestea să se aplice ulterior incidentei criteriilor de performanta, potrivit prevederilor art. 69(3) Codul Muncii.
În acest sens, angajatorul s-a conformat dispozițiilor legale menționând în Decizia de concediere atât criteriile avute în vedere la concediere, precum și incidenta prevederilor art. 82 din Contractul colectiv de munca la nivel de unitate pentru anii 2012-2014, "CCM" care precizează la alin (2) modalitatea de aplicare a criteriilor avute în vedere la concediere, respectiv "după evaluarea realizării obiectivelor de performanta".
În susținerea prevederilor sus-invocate, argumentele se impun a fi completate cu dispozițiile imperative art. 69 alin. 3 Codul muncii care prevăd aplicarea criteriilor sociale pentru departajarea salariaților ulterior evaluării realizării obiectivelor de performanta.
Astfel a considerat și legiuitorul când a înțeles să distingă "criteriile" de "obiective" sub aspectul denumirii. Criteriile sociale au fost denumite de lege "criterii" iar cele profesionale au fost denumite "obiective". Se observă că art. 76 din Codul Muncii se refera doar la "criterii" adică exact cele sociale, menționate la punctul 4 din Decizie.
Prin urmare, instanța a apreciat greșit că aceste criterii de performanta trebuie să se regăsească în decizia de concediere, din moment ce prevederile Codului muncii dispun ca decizia trebuie să conțină doar criteriile ce se aplica ulterior implementării criteriilor de performanta, condiție îndeplinita întocmai de subscrisa societate.
De asemenea, pârâta a depus dovada efectuării evaluării profesionale, instanța reținând greșit faptul că la dosarul cauzei nu s-au depus acte justificative din care sa rezulte modalitatea concretă în care s-a procedat la evaluarea performantelor profesionale ale intimatului.
Apreciază că analiza situației personale a fiecărui salariat nu prezintă relevantă din moment ce criteriile sociale reprezintă un factor subsidiar în cadrul procedurii de concediere.
Prin urmare, în baza considerente lor mai sus menționate, pârâta a dispus încetarea contractului de munca în baza căruia reclamantul își desfășura activitatea la data aplicării măsurii concedierii, funcția ocupata de acesta fiind cea din contractul individual de munca, în vigoare, nr. 610/1996 si, de asemenea, a respectat criteriile de prioritate avute în vedere în cazul concedierii colective.
Referitor la capetele de cerere subsecvente cererii de anulare a Deciziei, respectiv la repunerea părților în situația anterioara, având în vederea argumentele prezentate în susținerea legalității Deciziei de concediere contestate, raportat la subsidiaritatea acestor capete de cerere fată de cererea principala, solicită respingerea acestora în totalitate ca fiind neîntemeiate și nefondate.
In drept, a invocat prevederile art. 61, art. 65 și următoarele, art. 226, art.
266 și următoarele Codul muncii
Pârâtul M. V. -P. a formulat întâmpinare prin care a solicitat
respingerea recursului ca nefundat cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocațial în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Cu privire la necesitatea evaluării profesionale a reclamantului anterior luării deciziei de concediere, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 76 alin. 1 lit. a și c din Codul Muncii decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea iar, în cazul concedierilor colective, și criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. 2 lit. d Codul Muncii.
De asemenea, prevederile art. 69 alin. 3 Codul Muncii statuează că
"criteriile prevăzute la alin. 2 lit. d se aplică pentru departajarea salariaților după evaluarea realizării obiectivelor de performanță";.
Prin urmare, astfel cum rezultă din textul legal anterior menționat, în sarcina unității angajatoare subzista obligația de a face aplicarea, cu prioritate a unui criteriu obiectiv, ce ține de evaluarea competențelor profesionale ale fiecărui salariat, dintre cei care ocupă funcții similare vizate de măsura desființării postului și, doar în subsidiar, de a proceda la departajarea salariaților în funcție de alte criterii prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă pentru a stabili ordinea de prioritate la concediere.
Este și firesc să fie așa, în condițiile în care primul criteriu este unul obiectiv, presupunând departajarea salariaților în funcție de competențele profesionale, urmând a rămâne astfel pe post în urma aplicării procedurii concedierii colective doar acei salariați care sunt cel mai bine pregătiți din punct de vedere profesional și, doar în subsidiar, în situația în care rezultatele evaluării ar fi egale, s-ar da eficacitate celorlalte criterii menționate în conținutul deciziei de concediere, criterii subiective având caracter social.
Este adevărat că, strict formal, textele legale invocate mai sus - menționate și în susținerea recursului - nu impun cuprinderea acestor criterii în cuprinsul deciziei de concediere, însă această obligație se desprinde din cuprinsul art. 79 Codul muncii,republicat, corect reținut și de instanța de fond.
Potrivit acestui text, în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt și de drept decât cele precizate în decizia de concediere. Prevederea acestei interdicții este perfect firească, legiuitorul înțelegând în acest mod să permită instanței de judecată să verifice legalitatea și temeinicia măsurii strict prin raportare la motivele avute de societate la data luării acesteia.
Or, deși recurenta susține că a avut loc evaluarea profesională a salariaților, prin raportare la obiectivele de performanța ale salariaților prestabilite, acest fapt nu poate fi verificat de instanța. În ciuda susținerilor recurentei, potrivit cărora la dosarul de fond s-ar regăsi această probă, Curtea notează că acesta a depus la dosar în probațiune doar o notă trimisă angajaților la data de_ prin care aceștia sunt informați despre faptul că va fi făcută o astfel de evaluare în vederea selectării angajaților în cadrul procesului de concediere colectivă, precum și o cerere prin care li se solicită acestora
completarea fișelor de evaluare până la data de 1 martie.(filele 264 -266 vol.I dosar fond.)
Aceste acte sunt însă insuficiente, nereieșind din ele nici procedura urmată de societate, nici care au fost criteriile de performanță fixate și nici care au fost rezultatele evaluării reclamantului în raport cu ceilalți salariați.
Ca atare, în mod corect a reținut instanța de fond nerespectarea prevederilor legale sub acest aspect.
Pe de altă parte, Curtea reține, asemeni instanței de fond, că nici criteriile aplicabile ulterior analizării evaluării realizării obiectivelor de performanță nu au fost îndeplinite.
În primul rând, Curtea notează că art. 74 lit. c din Codul muncii presupune indicarea criteriilor de stabilire a ordinii de prioritate, precum și a modului de
aplicare a acestora
, aplicare ce a avut drept consecință concedierea unui anumit salariat în condițiile reglementate de art. 68 - 72 din Codul muncii. Din cuprinsul deciziei de concediere contestate nu rezultă considerentele pentru care reclamantul a fost concediat, în temeiul art. 65 alin. 1 din Codul muncii, prin raportare la criteriile de stabilire a ordinii de prioritate și la alți salariați.
Pentru respectarea dispozițiilor art. 74 lit. c din Codul muncii, nu este suficientă o enumerare a criteriilor de stabilire a ordinii de priorități, deoarece ele sunt deja prevăzute în actele normative invocate, ci trebuie justificat motivul pentru care, potrivit acestor criterii, salariatul în cauză a fost ales printre cei concediați în condițiile art. 68 din Codul muncii.
Or, o astfel de mențiune nu se găsește în decizia atacată. Mai mult, probatoriul administrat în fața instanței de fond relevă faptul că nici pe fond aceste criterii nu au fost respectate, în condițiile în care reclamantul avea un copil în întreținere, iar persoana care ocupa un post identic îndeplinea condițiile de pensionare. Așa cum judicios a subliniat și tribunalul, este irelevant dacă societatea recurentă cunoștea acest fapt, fiind de datoria acesteia să facă toate demersurile pentru a aplica în mod efectiv, real și corect criteriile de selecție, fiind inadmisibil ca acestea să fie practic golite de conținut, printr-o aplicare a acestora finalmente pur formală și, deci, fictivă.
Față de cele expuse anterior, în mod legal și temeinic, instanța de fond a apreciat că decizia de concediere colectivă contestată de reclamantă nu respectă imperativele cerute de procedura concedierii colective și, în consecință, a constatat nulitatea absolută a acestei decizii, conform art. 78 din Codul muncii.
Având în vedere că, față de cele de mai sus, Curtea constată că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută pentru că nu conține mențiunile obligatorii prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. c din Codul muncii, nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs, acestea devenind superflue.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în temeiul art. 304 ind. 1 raportat la art. 312 C.pr.civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC G. R. A. RESIGURARE S.A. împotriva sentinței civile nr. 2677/F din_ a Tribunalului BITR. -NĂSĂUD pronunțată în dosar nr._ pe care o va menține.
În temeiul art. 274 C.pr.civilă, reținând culpa procesuală a recurentei, o va obliga pe aceasta să plătească intimatului M. V. -P. suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC G. R. A. RESIGURARE S.A. împotriva sentinței civile nr. 2677/F din_ a Tribunalului BITR. -NĂSĂUD pronunțată în dosar nr._ pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatului M. V. -P. suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||||
G. | -L. | T. | I. | T. | D. C. | G. |
GREFIER
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_
Jud.fond: G. C. F.
