Decizia civilă nr. 3520/2013. Cotestație decizie concediere
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3520/R/2013
Ședința publică din data de 17 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta S.C. R.
C. S. împotriva sentinței civile nr. 12047/_ a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr._ privind și pe intimata S. G. E. I., având ca obiect contestație împotriva deciziei de concediere.
Susținerile și concluziile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 10 septembrie 2013, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 12047 din_ a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr._, a fost admisă parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S. G. E. I. în contradictoriu cu pârâta SC R. C. S., și în consecință s-a anulat în parte decizia de sancționare nr. RC 751/_ și decizia privind executarea sancțiunii disciplinare nr. 806/_ în ceea ce privește reținerea ca abatere disciplinară aptă a fi sancționată disciplinar a faptei din data de_ .
S-a modificat sancțiunea disciplinară aplicată reclamantei din desfacerea contractului individual de muncă în sancțiunea reducerii cu 10% a salariului de bază pe o durată de trei luni și, în consecință s-a dispus reintegrarea reclamantei în funcția și postul deținute anterior concedierii disciplinare și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, din care se vor reține sumele aferente sancțiunii disciplinare a reducerii salariului aplicate.
S-a redus onorariul avocațial solicitat de reclamantă de la suma de 4000 de lei la suma de 2000 de lei și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În fapt, reclamanta este angajata pârâtei, având încheiat un contract individual de muncă, în funcția de asistentă medicală în centrul de hemodializă.
Potrivit fișei postului, printre atribuțiile reclamantei, se găsesc și acelea de a lucra în ture, conform graficului stabilit de asistenta șefă, de a răspunde de buna desfășurare a ședințelor de dializă și de a nu părăsi sala de dializă fără a lăsa înlocuitor, convorbirile și relațiile cu bolnavii trebuind să aibă ca scop încurajarea și echilibrarea psihică a acestora. Totodată, fișa postului mai prevede că nu se discută în contradictoriu cu bolnavul și nu se părăsește sala de dializă, indiferent de reacția psihică a bolnavului.
Din analiza referatului de sesizare nr. 678/_ instanța a reținut pârâta a fost informată cu privire la săvârșirea unor abateri disciplinare ale reclamantei la datele de_ și_, astfel că s-a dispus demararea cercetării disciplinare prealabile, în cauză fiind emisă decizia nr. 687/_ de numire a comisiei de cercetare disciplinară prealabilă.
Prin decizia nr. 710/_ conducerea pârâtei a mandatat comisia numită prin decizia nr. 687/_ să cerceteze aceste abateri, alături de cea sesizată prin referatul nr. 699/_ .
Reclamanta a fost convocată la cercetarea disciplinară prin convocarea comunicată la data de_, reclamanta atestând prin semnătură împrejurarea că această informare i-a fost comunicată.
După parcurgerea etapelor de cercetare și finalizarea referatului privind cercetarea disciplinară prealabilă depus la dosar, conducerea pârâtei a emis decizia de sancționare nr. RC 751/_, prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantei în temeiul art. 61 lit. a coroborat cu art. 248 alin. 1 lit. e din Codul muncii.
Instanța a reținut că în urma cererii nr. 696/_, reclamantei i s-a aprobat efectuarea concediului de odihnă în perioada_ -_, astfel că i s-a comunicat decizia de sancționare la data de_, dată la care a fost emisă și decizia privind executarea sancțiunii disciplinare RC nr. 806/_ .
În drept, instanța a reținut că, potrivit art. 78 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută.
Conform art. 61 lit. a din Codul Muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară.
Potrivit art. 62 alin. 2 din același act normativ, în cazul în care concedierea intervine pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. a, angajatorul poate emite decizia de concediere numai cu respectarea dispozițiilor art. 247-252, respectiv cu respectarea procedurii prevăzute de lege pentru răspunderea disciplinară.
Instanțe a reținut că în virtutea raportului de subordonare, angajatul este obligat să respecte atât obligațiile prevăzute expres prin actele normative, regulamente de ordine interioară, contractul colectiv de muncă și cel individual, fișa postului, dar și dispozițiile date de angajator prin decizii, ordine scrise sau verbale în exercitarea atribuțiilor de coordonare, îndrumare și control.
Angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica sancțiuni disciplinare angajaților săi (art. 247 din Codul muncii) acesta fiind în măsură să cuantifice exact sancțiunea, ținând cont și de sancțiunile disciplinare avute de angajat anterior.
Pentru a exista răspundere disciplinară trebuie îndeplinite mai multe condiții printre care și calitatea de salariat și acțiunea sau inacțiunea săvârșită cu vinovăție de către salariat de încălcare a regulilor de disciplină a muncii ori a celor stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern.
Referitor la decizia de sancționare disciplinară contestată, instanța a constatat că intimata a respectat prevederile art. 251 din Codul muncii, respectiv a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă, nefiind întemeiate susținerile reclamantei asupra acestui aspect.
Astfel, Codul muncii prevede la art. 251 că, sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 248 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, iar în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.
Potrivit art. 251 alin. 4 din același act normativ, în cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa și să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, precum și dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.
Reclamanta susține că decizia de concediere disciplinară a sa ar fi lovită de nulitate absolută ca urmare a participării și a unor alte persoane la cercetarea disciplinară prealabilă, respectiv a două persoane având calitatea de avocați și ca urmare a încălcării termenului în care se prescrie dreptul angajatorului de a sancționa primele două fapte disciplinare.
Asupra aspectului participării unor terțe persoane cu ocazia cercetării disciplinare prealabile, instanța a reținut că acesta nu este de natură să atragă nulitatea concedierii dispuse, ca urmare a împrejurării că legea nu interzice ca, în cursul acestei etape, să participe și terțe persoane, precum cele cu pregătire juridică, care pot oferi angajatorului, cât și angajatului,
garanția că normele legale aplicabile sunt respectate. Mai mult, în cauză nu se contestă împrejurarea că a participat la cercetarea prealabilă comisia mandatată prin decizia nr. 710/_
.
Cât privește prezumtiva împlinire a termenului de prescripție a dreptului angajatorului de a sancționa primele două fapte disciplinare, potrivit art. 252 alin. 1 din Codul Muncii, angajatorul poate dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Astfel cum s-a reținut în practica judiciară asupra acestui aspect, momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile prevăzut la art. 252 alin. 1 din Codul muncii este data la care reprezentantul angajatorului, abilitat să aplice sancțiuni disciplinare, a luat la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare din raportul de cercetare disciplinară prealabilă, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei. În acest sens, s-a apreciat că numai după finalizarea cercetării disciplinare prealabile, prevăzute la art. 251 din Codul muncii, se poate considera că fapta săvârșită de salariat întrunește sau nu, cumulativ, elementele constitutive ale unei abateri disciplinare, astfel cum este definită la art. 247 alin. 2 din Codul muncii. Numai de la finalizarea cercetării prealabile, care are caracter obligatoriu, se poate vorbi despre existența unei abateri disciplinare, deoarece anterior acestui moment există numai faptă, ca urmare a aplicării prezumției de nevinovăție, astfel încât luarea la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare în termen de 30 de zile nu poate privi decât momentul încunoștințării angajatorului cu privire la actul final al cercetării prealabile
Ori, în raport de această interpretare, cu care instanța de față este în acord, se constată că pentru niciuna dintre sancțiunile disciplinare reținute în sarcina reclamantei ca fiind săvârșite la datele de_ ,_ și_ nu s-a împlinit niciunul din termenele de prescripție de 30 de zile, respectiv 6 luni, în raport de împrejurarea că referatul privind cercetarea disciplinară prealabilă a reclamantei a fost întocmit la_, iar decizia de stabilire a sancțiunii disciplinare a fost emisă la aceeași dată.
Referitor la prima abatere imputată, instanța a reținut faptul că, la data de_, reclamanta era repartizată la sala H situată la parterul clădirii, sală deservită de o asistentă medicală și de o infirmieră. Reclamanta recunoaște că a părăsit sala și a urcat la colegele de la etajul I pentru a le anunța că o pacientă a fost programată pentru transplant de rinichi, sala H fiind supravegheată de infirmieră. În timpul cât a lipsit, a sunat alarma la un aparat de dializă, dar fără să fi existat o problemă cu pacientul. De altfel, din declarația pacientului Iosif Cadar reiese că acesta i-a solicitat reclamantei să meargă la colegele de la etajul I.
Instanța a reținut că, în acest caz, abaterea disciplinară nu există, sala fiind supravegheată de infirmieră, impunându-se concluzia că reclamanta a respectat fișa postului, potrivit căreia părăsirea sălii de dializă se poate face doar cu lăsarea unui înlocuitor, obligație pe care reclamanta și-a îndeplinit-o.
Cu privire la înlocuirile de personal, instanța a constatat că pârâta nu are bine definit un protocol aplicabil în stările de urgență (stări de necesități fiziologice, stări de boală) care pun în imposibilitate angajatul să anunțe în prealabil că dorește să fie înlocuit pe o perioadă de timp.
Instanța a reținut că, la parterul clinicii, există sala de dializă H, iar la etajul I există 4 săli de dializă, care sunt încăperi deschise și fără uși și care comunică cu un hol comun, unde este amenajat un punct de lucru pentru toate asistentele medicale.
În cele 4 săli de dializă de la etaj sunt amplasate 12 paturi, deservite de 3 asistente medicale pe tură, fiecare cu câte 4 paturi. Cu privire la repartizarea paturilor se reține că asistenta medicală repartizată la sala N1 are paturile 1 și 2 din sala N1 și paturile 11 și 12 din sala N4, asistenta medicală de la sala N2 are repartizate paturile 3, 4, 5 și 6 din sala N4, asistenta medicală de la sala N3 are repartizate paturile 7, 8 și 9 din sala N și patul 10 din sala N4.
Din cele 3 asistente medicale existente pe o tură de lucru, una este șefă de tură și are atribuții specifice de asigurare și distribuire a medicației, ceea ce implică că aceasta să urce la etajul II după medicație și să o distribuie la fiecare pacient atât la etaj, cât și la parter.
În acest context, instanța a reținut că, la data de_, reclamanta era repartizată la sala N2, moment în care, în timp ce doctorul Spânu Costel era în vizită, aceasta a auzit un sunet de alertă din această încăpere, motiv pentru care s-a deplasat acolo, și a constatat că reclamanta a intrat în sala N2 după intrarea sa.
Asupra acestei abateri disciplinare reținute în sarcina sa, reclamanta a arătat că avut o urgență la baie, moment în care i-a făcut semn colegei sale Stefania P. u că intră la baie, astfel ca aceasta să se uite și la pacienții de sala N2, aspect care însă a fost negat de această din urmă asistentă.
Cu privire la fapta din_, instanța a reținut că reclamanta a fost repartizată la sala N1, unde avea programați 2 pacienți, din care unul nu venise, iar celălalt nu avea reglat aparatul, astfel că, văzând că pacientul Florescu era agitat și enervat, solicitându-i chiar acesteia să-i înceapă dializa, s-a deplasat în sala N1 și i-a explicat să aibă răbdare și că va veni colega pentru a-i începe procedura, arătându-i că nu poate începe dializa deoarece aștepta un pacient. Până la acest moment reclamanta a respectat prevederile pct. 18 din fișa postului, aceasta dorind încurajarea și echilibrarea psihică a bolnavului.
De altfel, din declarația martorului Florescu Mihai, reiese că reclamanta a intervenit la solicitarea expresă a acestuia, după ce anterior s-a deplasat să vadă dacă poate veni asistenta de la sală (astfel cum reiese din declarația martorei Bob A. B. ), i-a măsurat tensiunea arterială, după care a sosit pacientul programat și a început pregătirea cu acesta.
Deoarece pacientul reclamantei îl cunoștea pe pacientul Florescu, acesta s-a dus în sala N1 pentru a afla ce se întâmplă. După ce i-a solicitat pacientului său să meargă în sala N2 pentru începerea dializei, reclamanta a început procedura dializei la dl. Florescu, în intenția de o ajuta pe colegă și pentru a-l liniști pe pacient.
Imediat după începerea procedurii, s-a întors și colega reclamantei, care în ziua respectivă avea funcția de asistentă șefă, care i-a reproșat că nu trebuia să înceapă dializa și a avut o discuție în contradictoriu și pe un ton ridicat cu pacientul.
Din declarația martorei Bob A. B., pacientă la rândul său, instanța a reținut că s-a mai întâmplat și în alte dăți ca o asistentă repartizată la altă sală să efectueze dialize, fapt care arată încă odată existența unor cutume în acest sens.
Astfel cum s-a reținut în practica judiciară în mod constant, instanța de judecată are posibilitatea de a reindividualiza sancțiunea aplicată salariatului și de a o înlocui cu alta mai ușoară, în raport de criteriile enunțate în art. 250 din Codul Muncii, respectiv gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție a salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului și eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
În cauză, instanța a apreciat că se impune modificarea sancțiunii aplicate reclamantei, având în vedere că aceasta a dorit doar încurajarea și echilibrarea psihică a bolnavului. De asemenea, un element al aprecierii instanței este și acela că în cauză nu a fost subiect al cercetării disciplinare asistenta repartizată la bolnavul care a făcut sesizarea și la care a intervenit reclamanta întrucât aceasta nu se afla în zonă, ci cea care a dorit să ajute la aplanarea situației.
De altfel, chiar Comisia de Etică și Deontologie din cadrul Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, Filiala Cluj, a reținut, astfel cum reiese din adresa nr. 415/_, că nu se impune sancționarea disciplinară a reclamantei, reținând că există inconsecvențe în desfășurarea activității pârâtei și a protocoalelor de practică la nivelul secției, aspecte neimputabile reclamantei.
În fine, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 4059/_ a fost anulată decizia de sancționare nr. 1/_ emisă de pârâtă, sentință devenită irevocabilă prin respingerea recursului, astfel că se poate concluziona că reclamanta nu a mai săvârșit anterior abateri disciplinare.
Din aceste aspecte rezultă că pârâta nu a reținut în sarcina reclamantei aspecte apte care să conducă la soluția disciplinară aplicată de conducerea pârâtei, astfel că s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S. G. E. I. în contradictoriu cu pârâta SC R. C. S., s-a anulat în parte decizia de sancționare nr. RC 751/_ și decizia privind executarea sancțiunii disciplinare nr. 806/_ în ceea ce privește reținerea ca abatere disciplinară aptă a fi sancționată disciplinar a faptei din data de_, s-a modificat sancțiunea disciplinară aplicată reclamantei din desfacerea contractului individual de muncă în sancțiunea reducerii cu 10% a salariului de bază pe o durată de trei luni, conform art. 248 alin. 1, lit. c din Codul muncii și s-a dispus reintegrarea reclamantei în funcția și postul deținute anterior concedierii disciplinare și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care
ar fi beneficiat reclamanta, din care se vor reține sumele aferente sancțiunii disciplinare a reducerii salariului aplicate.
Instanța, în aplicarea cu art. 274 C.proc. civ., având în vedere obiectul prezentei cauze și împrejurarea că aceasta s-a soluționat în patru termene de judecată, s-a redus onorariul avocațial solicitat de reclamantă de la suma de 4000 de lei la suma de 2000 de lei și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC R. C. S.
, solicitând repunerea în termenul de recurs prevăzut de art. 215 din Legea nr. 62/2011, iar ca o consecință a judecării recursului, să se dispună în principal modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii în tot a contestației formulată, iar în subsidiar, în măsura în care va fi menținută soluția primei instanțe, să se dispună reducerea drepturilor salariale până la diferența sumelor pe care le-a primit reclamanta de la noul angajator.
În motivare arată că se întemeiază pe prevederile art. 3041C.proc.civ.
Cu titlu prealabil, se prezintă situația de fapt cu privire la litigiu, subliniindu-se că din analiza considerentelor sentinței se poate observa că instanța a respins aspectele de nulitate și incidentele procedurale invocate de reclamantă, sens în care a analizat temeinicia celor trei abateri disciplinare reținute în sarcina salariatei și că instanța a considerat ca reclamanta nu ar fi trebuit sa fie sancționată pentru faptele din datele de_ și_ .
Referitor la abaterea disciplinară din_ arată că reclamanta a părăsit din proprie inițiativa sala H în care fusese repartizata, unde erau în desfășurare 3 hemodialize, fără a-și asigura înlocuitor, timp în care s-a declanșat alarma la aparatul unuia dintre pacienții de care ar fi trebuit sa se îngrijească. Intimata-reclamantă nu a contestat săvârșirea faptei, apărările formulate fiind pe de o parte în sensul ca s-a întâmplat ca și alte asistente sa părăsească sălile în care ar fi fost repartizate, iar pe de alta ca intrarea unui aparat în stare de alarma nu ar pune viata pacientului în pericol. Abaterile s-au repetat și în data de_, intimata părăsind din nou sala în care fusese repartizata (N2), fără a-și asigura înlocuitor, iar în timpul lipsei asistentei s-a declanșat alarma la aparatul unuia dintre pacienți.
Aceasta a recunoscut ca a părăsit sala în timp ce se efectua vizita medicala de către directorul clinicii, însă a susținut ca a rugat o colega sa o înlocuiască. Acest fapt a fost combătut chiar de persoana indicata, P. u Stefania declarând ca nu i s-a solicitat de către intimată să o înlocuiască.
În mod corect s-a stabilit de către conducere încălcarea pct. 9 și 16 din Fisa postului: "Răspunde de buna desfășurare a ședințelor de dializa, urmărind parametrii dializei specificați de medic în protocolul de dializa";, "Nu părăsește sala de dializa fără a lăsa înlocuitor";. Prin atitudinea de abandonare a persoanelor de care ar fi trebuit sa aibă grija în permanenta, a lipsit pacienții de prezenta personalului calificat de lângă aceștia. Declanșarea alarmei la aparatele la care erau conectați pacienții reprezintă atât un factor de pericol, cât și un efect negativ asupra stării psihice a acestora. Lipsa personalului calificat în timpul efectuării procedurii de dializa poate pune în pericol grav viata pacientului, putând apărea: scăderea brusca a presiunii arteriale la bolnav, aritmie cardiaca acuta/stop cardiac, embolia gazoasa, hemoragie masiva prin debranșarea accidentala de la aparat, consecințe evidențiate și de către persoanele calificate, respectiv d-nul dr. Spanu Costel și d-na dr. R. Ana, audiați ca martori.
Prima instanța considera ca abaterea din_ nu exista, întrucât sala a fost supravegheata de o infirmiera. Or, din analiza comparativă a celor două fișe de post, rezultă că infirmiera are atribuții diferite față de asistenta medicală, fiind absurd să se considere că o poate înlocui pe aceasta din urmă, sens în care atestă și martorul Spânu Costel. Chiar reclamanta, prin răspunsul la întrebarea nr. 7 la interogatoriu, recunoaște că procedura de dializă nu se poate desfășura în lipsa personalului calificat - asistenta fiind cea care inițiază, supraveghează și încheie procedura de dializă.
În ce privește fapta din_, din probatoriul administrat, rezultă că supravegherea de la pupitru pentru sălile de la etaj este posibilă doar pentru sala N1, nu și pentru N2. Asistentele medicale au locuri special amenajate în fiecare dintre sălile de dializă aflate la etaj, iar eventuala părăsire a acestora le este deplin imputabilă. Reclamanta a denaturat adevărul prin afirmația că i-ar fi solicitat colegei Păcurar Ștefania să o înlocuiască, recunoscând astfel implicit că avea posibilitatea să solicite ajutorul unei alte asistente medicale.
Cu privire la fapta din data de_, arată că intimata s-a implicat din proprie inițiativa în tratamentul unui pacient ce ii fusese repartizat unei alte colege, intr-o alta sala de tratament, fapt ce a condus la declanșarea unui nedorit conflict verbal intre pacientul Florescu, asis. Lupas V. și asis. S., fiind încălcate prevederile art. 19 din Regulamentul de Ordine Interioară, pct. 1 și pct. 26 din Fisa postului. Reclamanta nu a combătut faptul ca s-a implicat din proprie inițiativa în tratamentul pacientului Florescu din sala N1, abandonându-și pacienta din sala N2, ci doar a contestat conflictul cu asistenta șefa de tura.
Abaterile au condus la încălcarea prevederilor Anexei I din ROI: "Modificarea repartizării personalului și a pacienților pe săli de dializa și aparate se poate face doar la indicația medicului"; și ale art. 18 din Fisa postului: "Convorbirile, relațiile cu bolnavii trebuie să aibă ca scop încurajarea și echilibrarea psihică a acestora";.
Cu toate acestea, tribunalul a încercat să își motiveze hotărârea prin declarațiile unor pacienți cu o stare de sănătate precara, pacienți pentru care nu a fost benefic sa fie de fata la incidentul provocat de intimata.
Referirile la pretinsele cutume din cadrul clinicii nu pot fi acceptate, întrucât, în caz contrar, regulile de ordine interioara ar fi lipsite de eficienta.
În mod eronat prima instanța a considerat ca "reclamanta nu a mai săvârșit anterior abateri disciplinare";, fiind atașat la dosar Avertismentul aplicat în data de_ prin care i s-au reamintit salariatei îndatoririle pe care nu le respecta în cadrul clinicii.
Cu ignorarea avertismentului, pe care nu l-a contestat intimata a continuat sa aibă o atitudine necorespunzătoare, fiind aplicat al doilea avertisment, față de care în manieră trunchiată Tribunalul a reținut că a fost anulat, motivele pentru care aceasta sancțiune a fost anulata de către instanțe vizând aspecte de nelegalitate ale procedurii și nu de netemeinicie.
De-a lungul timpului, intimata a săvârșit și alte abateri, ce sunt reliefate în cuprinsul documentelor redactate de către dir. med. Spanu Costel.
Adresa nr. 415/_ emisa de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România - Filiala Cluj a fost întocmită ca urmare a analizei sesizării recurentei nr. 688/_ de persoane care au dorit sa afle doar punctul de vedere al asistentei sef H. h E., or, se impunea audierea persoanelor care au fost nevoite să asiste la abaterile reclamantei.
Aprecierea gravitații faptelor, dozarea și aplicarea sancțiunii constituie prerogativa angajatorului, ca o consecința a raporturilor de subordonare existente între părțile contractului individual de munca și a obligației salariaților de a respecta disciplina în munca. Abaterile disciplinare reținute sunt grave, fiecare dintre acestea fiind de natura a conduce la concedierea acesteia.
Pretinsele reguli nescrise existente între asistente nu pot fi reținute, asigurarea unui înlocuitor poate fi efectuata doar conform regulilor mai sus menționate.
Soluția înlocuirii măsurii concedierii cu o alta sancțiune prevăzuta de Codul muncii este absolut ineficienta față de comportamentul avut de-a lungul timpului de intimată, fiind evident ca nu își poate corija atitudinea.
Fisa postului și Regulamentul de Ordine Interioara au fost elaborate în deplin acord cu prevederile Regulamentului din 23 decembrie 2004 de organizare și funcționare a unităților de dializa publice și private (aprobat prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1718/_ ).
Prin întâmpinare, intimata reclamantă
a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata în recurs.
În motivare susține că instanța de judecata în virtutea principiului aflării adevărului are competenta de a analiza nu numai legalitatea dar și temeinicia măsurii dispuse, de a verifica modalitatea în care angajatorul a aplicat criteriile de individualizare și stabilire a sancțiunii.
Pârâta are obligația de a asigura salariatului la locul de munca condiții tehnice și organizatorice adecvate, echitabile și satisfăcătoare, pentru ca acesta sa își poată îndeplinii atribuțiile de serviciu, să instituie reguli precise de desfășurare a activității.
Prin Ordinul 1718/2004, Ministerul Sănătății a elaborat un Regulament de organizare și funcționare a unităților de dializa publice și private, prevăzând condițiile de organizare a acestor centre, cerințele pentru buna funcționare a acestor centre, dotările, încadrarea cu personal a acestor centre și obligațiile/atribuțiile acestuia, drepturile pacientului dializat modul de desfășurare a procedurii de dializa, etc.
Pârâta nu a elaborat un Regulament propriu de organizare și funcționare a activității în cadrul centrului de dializa, nu a stabilit norme și reguli concrete privind modul de desfășurare a activității în sălile de dializa, ROI de care se prevalează pârâta nu a fost elaborat în deplin acord cu Ordinul 1718/2004, fără referire concreta la activitatea din sălile de dializa, mai mult nicăieri în acest ROI nu se face trimitere la prevederile Ordinului 1718/2004. Pârâta recurentă nu a făcut nici o dovada ca prevederile Ordinului 1718/2004 au fost prelucrat cu personalul medical.
Pârâta recurenta a preluat din acest ordin atribuțiile asistentelor medicale în Fisa postului, fără a asigura condiții adecvate, echitabile și satisfăcătoare în sălile de dializa.
Reclamanta intimata și celelalte colege asistente medicale care lucrează în sălile de dializa au o mare responsabilitate în întreaga procedura.
Aparatele de dializa sunt setate să sune, fie când se modifica tensiunea pacientului, fie când este pe sfârșite un medicament, situație în care când apare un astfel de incident, asistenta medicala intervine și ia masurile ce se impun în funcție de ce indica aparatul.
La parter - sala de dializă/hemodializă - procedura de dializă se asigură de către o singură asistentă medicală la 4 pacienți.
La etaj, sala de dializă nu este o singură încăpere, sunt 4 săli - saloane, mai mici, fără uși care comunică cu un hol comun, unde este amenajat un punct de lucru pentru toate asistentele medicale, deservite de 3 asistente medicale pe tură, deci fiecărei asistente îi revine un număr de 4 paturi de dializă.
Din cele 3 asistente medicale, una este șefa de tură, aceasta pe lângă pacienții repartizați la dializă, mai are și atribuții specifice, să meargă după medicație la etajul 2, să o distribuie, să o deconteze la fiecare pacient atât la etaj cât și la parter, ceea ce face ca uneori în timpul cât aceasta lipsește, să rămână 2 asistente la sălile de dializă.
În situația în care una din asistente este nevoită să meargă la baie sau în pauza de masă s-a instituit o regulă nescrisă, de a se ajuta, de a-și supraveghea pacienții, de asemenea la începerea și încheierea dializei, asistentele medicale se ajută între ele, se sprijină ori de câte ori este nevoie, pentru bunul mers al activității.
Asistentele medicale nu stau efectiv în sala de dializă, deoarece în aceste încăperi de dializă, angajatorul nu a amenajat un loc pentru ca asistenta medicală să supravegheze dializa, spațiul fiind insuficient.
Așa cum au relatat martorele Baisan, B. și M. asistentele după începerea procedurii se retrag în acel hol, amenajat ca punct de lucru comun și birou, de unde se face supravegherea încăperilor și a pacienților.
Deși în fișa postului s-a prevăzut că asistenta medicala supraveghează dializa pe tot parcursul ei, ca nu poate părăsi sala de dializa decât dacă își găsește înlocuitor, în realitate angajatorul nu a creat condițiile adecvate la locul de muncă pentru ca asistenta medicală să nu fie pusa în situația de a nu respecta atribuțiile de serviciu.
Pârâta recurentă nu a elaborat nici o norma internă în care să reglementeze situațiile concrete în care o asistentă medicală trebuie să își găsească înlocuitor pentru a părăsi sala - cine o poate înlocui, la cine se adresează, cine aprobă, nu se specifică ce se întâmplă în situația în care asistenta pe parcursul celor 8 ore de muncă are nevoie să meargă la baie, în pauza de masă.
Recurenta a încercat prin martorii propuși - medicul A. R. și d-1 conf. dr. Spanu Costel - să susțină o teorie în sensul că asistenta care din varii motive are nevoie de ajutor trebuie să solicite unei colege sa o înlocuiască, iar această colega să anunțe medicul pentru ca acesta să își dea acordul.
Aceste susțineri sunt neavenite și făcute cu rea credința, nu sunt prevăzute nici în ROI nici într-o alta procedura interna.
Recurenta susține că abaterile săvârșite sunt deosebit de grave.
Referitor la fapta din 29 iunie 2011 - Pacientul Florescu în aceasta zi a fost repartizat la asistenta șefă de tura Lupas și a venit primul la dializa. Văzând că asistenta l-a abandonat în sala, fără să îi explice de ce nu îi începe procedura, a avut o reacție psihică fiind agitat și enervat, situație în care reclamanta care în acel moment avea în procedura un pacient la sala N 2 și era în așteptarea altui pacient care a întârziat, a intervenit încercând să-l liniștească și să îi explice sa aibă răbdare, respectând atribuțiile prevăzute în fișa postului la punctul 18.
Conform Ordinului 1718/2004 cap.11 art.45 bolnavul dializat are dreptul sa solicite asistenta medicală oricărui medic sau asistente medicale din unitatea de dializa, iar conform atribuțiilor de serviciu ale asistentei medicale are obligația ca "în convorbirile, relațiile cu bolnavii trebuie să aibă ca scop încurajarea acestora; că asistenta medicală nu trebuie să discute în contradictoriu cu bolnavul indiferent de reacția acestuia";.
Din declarația martorilor Florescu și Bob A. rezultă că reclamanta a intervenit la solicitarea lui, după ce anterior s-a deplasat la sala de dializa, unde asistenta șefă de tura Lupas a început procedura de dializa la alți doi pacienți (care au sosit după pacientul Florescu). De asemenea, a rezultat că reclamanta a încercat să îl liniștească, i- a măsurat tensiunea arteriala, după care sosindu-i pacientul, a început pregătirea acestuia (deci nu l-a abandonat).
În timp ce pacientul reclamantei s-a dus la sala N2, reclamanta a început procedura de dializa pacientului Florescu, dar a sosit asistenta șefă de tura, care i-a reproșat reclamantei ca nu trebuia să înceapă procedura cu acesta având o discuție în contradictoriu și pe un ton ridicat cu pacientul.
În mod corect a reținut instanța de fond existenta a unor cutume, a unor reguli nescrise care se practica și anume - "că sunt situații în care dializa este făcuta de o alta asistenta medicala decât cea la care a fost repartizat pacientul.
De asemenea în mod corect a reținut instanța că asistenta șefă de tura a fost ce care si-a abandonat pacientul, ca starea psihica de agitație a acestuia a fost provocata de atitudinea d-nei Lupas, aceasta în loc să îl liniștească a intrat în conflict cu acesta, purtând discuții contradictorii pe un ton ridicat; deși pacientul Florescu a sesizat acest incident d-1 conferențiar Spanu, acțiunea disciplinara a fost declanșata împotriva reclamantei, nu împotriva d-nei Lupas.
Referitor la celelalte 2 fapte petrecute în luna septembrie 2011, așa după cum temeinic a reținut instanța de judecată, pârâta recurenta nu a elaborat nici o norma interna în care sa reglementeze pe de o parte situațiile concrete în care o asistenta medicala trebuie să își găsească înlocuitor pentru a părăsi sala.
Daca asistenta medicala de la sala de Hemodializa de Ia parter este într-o situație care necesita un înlocuitor, ea nu poate apela decât eventual la o colega de la etajul I, dar în condițiile în care asistentele medicale nu își pot părăsi sala de dializa, însemna că și colega la care se apelează pentru ajutor, trebuie să își găsească la rândul ei un înlocuitor, pentru a o ajuta pe colega de la parter.
De aceea în situația în care asistenta de la parter, din varii motive trebuie sa părăsească sala fie pentru a merge la baie, fie pentru a merge la oficiu pentru a servi masa, fie pentru a-și prelua un bolnav care sosește la dializa - rămâne infirmiera care este la sala de Hemodializa de la parter.
Recurenta pârâtă nu a probat și nu a adus nici un argument care să demonstreze că a instituit alte reguli.
În ce privește fapta din data de_, reclamanta era repartizata în sala N 2, și în timp ce dl Conf. dr. Spanu era în vizita, a avut o urgenta la baie. Nu și-ar fi permis sa părăsească sala daca nu avea acea urgenta. A susține că și în situația în care mergi la baie pentru o necesitate fiziologica care uneori poate fi urgenta, trebuie să îți găsești un înlocuitor, este o exagerare aberantă.
Solicită respingerea alegațiilor pârâtei recurente care urmărește a i se retrage acesteia autorizația de libera practică, prin sesizarea făcuta la OAMR sub nr.688/_
.
Reclamanta lucrează ca asistenta medicala de 20 de ani, iar ca asistenta pe dializa de 18 ani, din care 10 ani la C. a de Nefrologie Cluj, iar după privatizarea secției de dializa timp de 4 ani a lucrat la SC Nefromed S.R.L., fără să fi avut în toata aceasta perioada vreun incident cu echipa de medici cu care a lucrat, obținând calificative maxime "inclusiv pacienții de care s-a ocupat, au fost foarte mulțumiți de prestația profesionala - sens în care a depus la dosarul cauzei o apreciere din partea Centrului Pilot de Dializa Nefromed și din partea pacientei C. ii R. d-na profesor Chindris.
Din anul 2009, când s-a angajat la clinica R. C. S., singurele nemulțumiri au fost din partea d-lui Conf. dr. Spanu Costel, care în mod ostentativ a șicanat-o, a discreditat-o, i-a cerut în repetate rânduri sa plece din clinica, împrejurări care sunt confirmate și de pacientul Florescu Mihai.
Avertismentul din data de_ este dat de același doctor, însă acesta nu a fost dat ca sancțiune disciplinara în condițiile art. 264 lit. a din codul muncii. Este un avertisment care nu poarta nici un număr de înregistrare, prin care i se reamintesc îndatoririle pe care le are, i se amintește ca a mai fost avertizata verbal ceea ce nu s-a întâmplat.
Reclamanta nu a înțeles să îl conteste la instanța de judecata deoarece nu a considerat ca este vorba de o sancțiune disciplinara.
Decizia nr.1/8 iulie 2011 - prin care de aceasta data a fost sancționată disciplinar cu sancțiunea avertismentului scris în condițiile art. 264 alin 1 lit. a din CM a fost anulată.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
În primul rând, cu privire la formularea în termen a recursului, aceasta a fost constatată de instanța de recurs la primul termen de judecată, neimpunându-se analizarea argumentelor aduse pentru repunerea în termen.
Cu privire la fondul chestiunii, Curtea constată că, așa cum corect a reținut prima instanță, sancționarea reclamantei nu s-a făcut fără fundament, fiind eronată doar modalitatea de individualizare a sancțiunii aplicate.
Tribunalul reține, cu privire la prima faptă în ordine cronologică (cea desfășurată în legătură cu sala de la parter, H), că reclamanta a lăsat o înlocuitoare, anume, pe infirmieră, fapt evaluat ca fiind cu totul exonerator de răspundere disciplinară. Reținerea, cum arată recurenta, este inexactă, întrucât înlocuirea trebuia asigurată, și în opinia Curții, prin solicitarea concursului unei asistente medicale colege, ca personal cu atribuții în desfășurarea procedurilor de dializă. În plus, nu reiese ivirea unei situații
imperioase care să fi impus părăsirea sălii de către reclamantă, ci a uneia de excepție- îmbucurătoare, dată de solicitarea unui pacient de a împărtăși celorlalți pacienți de la etaj bucuria că a reușit operația de transplant pentru o persoană cunoscută acestora.
Acest gen de evenimente se conturează, din ansamblul situației descrise prin declarația acestui pacient (fila 82 dosar fond), ca fiind unul urmărit cu atenție de pacienții clinicii, care fiind obligați să se supună acestei proceduri de-a lungul unor perioade de timp, ajung să se cunoască, atât între ei cât și cu personalul medical, stabilindu-se în mod firesc relații mai strânse decât în cadrul unor alte raporturi medicale cu caracter accidental sau rar.
Ca atare, atât această faptă, cât și cea din data de_, când s-a reținut că reclamanta s-a implicat din proprie inițiativa în tratamentul unui pacient ce ii fusese repartizat unei alte colege, trebuie privite prin prisma specificului acestor relații care se stabilesc între personalul medical și pacienți, pe fondul existenței unor cutume care complinesc regulamentul intern elaborat de recurentă.
Astfel, atât fapta de la sala H cât și fapta din data de_ au fost săvârșite cu intenția de a contribui la o bună derulare a activității în clinică, prima fiind săvârșită la solicitarea unui pacient și se înțelege, cu acceptul cel puțin tacit al celorlalți pacienți din salon, în spiritul susținerii optimismului pacienților cu privire la posibilitatea lor de vindecare și a coeziunii create între aceștia.
Fapta din data de_, în mod evident, a avut ca scop liniștirea unui pacient care se simțea nedreptățit datorită faptului că nu fusese preluat de către asistenta la care era asignat în ordine sosirii. Fapta de a prelua un pacient de către o altă asistentă decât cea programată nu era una singulară în modul de derulare a activității în clinică, în contextul în care s-a dovedit că la etaj, fiind un loc comun în care asistentele medicale stăteau pe perioada derulării procedurilor și de unde preluau pacienții, având un număr de 4 pacienți concomitent fiecare, în săli diferite, se întrajutorau, în momentul în care asistenta șefă îndeplinea sarcinile specifice funcției superioare, urmărirea pacienților acesteia fiind preluată de către celelalte asistente simple sau în alt fel de situații. În acest sens sunt depozițiile martorelor Bob A., care era pacienta clinicii, M. L. I. asistentă medicală și Lupaș V., asistentă șefă, care au constatat prin propriile simțuri acest fapt, ca și pe acela că în sălile de dializă nu era spațiu ca să stea asistentele pe tot parcursul procedurilor.
Martora Lupaș V. a relevat și motivul care a stat la baza creării unei situații tensionate în data de_, anume, faptul că preluarea pacientului său nu fusese făcută de reclamantă la solicitarea acesteia, ci la insistențele pacientului, care de regulă solicita să înceapă procedura mai devreme decât ora la care fusese programat, subliniind că nu cu reclamanta a avut un conflict martora, ci cu pacientul, pe reclamantă solicitând-o în alte ocazii să o înlocuiască.
Depozițiile martorilor R. A. E. și Spânu Costel, medici în cadrul clinicii, contestă caracterul acceptat al acestor cutume și chiar existența lor.
Toate aceste depoziții trebuie interpretate coroborat și prin raportare la faptul că nu există în cuprinsul regulamentului intern reglementată o procedură de urmat în raport de situațiile de excepție ce pot apărea, sau chiar în raport de cele uzuale (a merge la baie, a lua masa), care împiedică o anumită perioadă asistentele sau pe asistenta șefă să fie prezente în urmărirea derulării procedurilor de dializă, cu atât mai mult cu cât nu există o încadrare cu personal de specialitate și o organizare a spațiului destinat desfășurării activității care să permită prezența nedezlipită și concomitentă a asistentei lângă paturile tuturor bolnavilor programați.
Ca urmare, este legitim și credibil a se da prevalență depozițiilor martorelor asistente și ale pacienților, care au atestat o cutumă creată la nivelul acestora și tolerată în fapt, ce permite derularea raporturilor de muncă și medicale prin adaptare la condițiile concrete existente.
Așa fiind, în mod corect a reținut prima instanță că trebuie apreciată culpa reclamantei în concurs cu cea a angajatorului, conturată prin neasigurarea unor condiții la nivelul exigențelor impuse personalului și a unor proceduri clare și viabile, care să permită lucrătorului timpul de pauză adecvat unei bune desfășurări a activității.
Cu toate acestea, Curtea subliniază importanța disciplinei muncii și a respectării ierarhiei legal create în cadrul unei instituții, iar corelat cu aceasta, imperativul de a fi respectat atributul disciplinar al angajatorului, care are și dreptul de a organiza munca, și pe acela corelativ de a sancționa abaterile de la această organizare.
Prin urmare, chiar dacă nu au fost preluate în ROI prevederile Regulamentului aprobat prin Ordinul 1718/2004, cu referire concretă la activitatea din sălile de dializa, și chiar dacă nu s-a făcut dovada că prevederile Ordinului 1718/2004 au fost prelucrate cu personalul medical, reclamanta avea datoria de a respecta atribuțiile din fișa postului, a căror încălcare de altfel nici nu a fost contestată prin formularea unui recurs de către aceasta.
În plus, reiese din situația de fapt necontestată starea de pericol creată prin părăsirea chiar pentru o scurtă perioadă de timp și la cererea pacienților a salonului de la parter, pacienții fiind lăsați doar cu infirmiera. Faptul însă, suficient de grav, se conturează a nu fi singular în modul de funcționare a acestui salon, reclamanta afirmând că s-a mai întâmplat ca asistentele să părăsească acest salon pentru diverse situații, fără a fi sancționate. Angajatorul a contestat o atare cutumă, după cum s-a arătat, însă fiind probată prin celelalte mijloace de probă existența acesteia și nefiind dovedită existența unei proceduri legale conform căreia să se acționeze în cazul acestui salon pentru diferitele pauze ale asistentei, afirmația reclamantei trebuie primită și în raport de acest fapt.
Aceleași sunt concluziile Curții și în raport de abaterea din_, reținându-se pentru acest eveniment existența unei cutume de înlocuire reciprocă subînțelesă între asistente și urgența reclamantei, cu atât mai mult cu cât se derula vizita medicului, fiind puțin probabil ca tocmai cu acel prilej, reclamanta să lipsească din salon fără un motiv întemeiat.
Așa fiind, Curtea constată că în mod corect a procedat tribunalul prin înlocuirea sancțiunii concedierii cu următoarea ca gravitate în ordinea Codului muncii.
Concedierea trebuie să rămână o măsură disciplinară extremă, aplicabilă atunci când prin comportamentul său, angajatul face practic imposibilă și cu totul de nedorit continuarea raporturilor de muncă, ceea ce, în cazul reclamantei, raportat la contextul în care s-au desfășurat evenimentele reținute ca abateri disciplinare de către angajator, nu se verifică. În rest, raporturile de muncă trebuie să fie guvernate de principiul bunei credințe, neputându-se reproșa partenerului contractual o scădere în prestațiile sale cât timp nici prestațiile celuilalt partener nu sunt desăvârșite.
Un alt motiv de recurs s-a întemeiat pe evocarea sancțiunilor disciplinare aplicate anterior reclamantei. Or, corect a reținut tribunalul faptul că o sancțiune aplicată printr-o decizie anulată în instanță în mod irevocabil nu mai poate fi contabilizată ca sancțiune, întrucât indiferent de motivul anulării, anume, indiferent dacă acesta este unul procedural sau de netemeinicie, efectul anulării trebuie să se producă și practic șterge cu efect retroactiv această sancțiune din istoricul angajatului.
Cealaltă sancțiune de care se prevalează recurenta este un avertisment la care prima instanță nu face referiri iar pe care intimata reclamantă o consideră informă din punct de vedere procedural, în raport de exigențele Codului muncii. Curtea reține că în condițiile în care actul nu a fost anulat sau retras, își produce efectele, iar faptul nemenționării nici unei încadrări în drept pe Codul muncii nu afectează apartenența acestuia la sfera disciplinarului, conținutul său fiind elocvent în acest sens (fila 90 dosar fond): "ca urmare a repetatelor abateri de la obligațiile profesionale … vă reamintim următoarele îndatoriri ce v-ar reveni și pe care nu le-ați onorat în totalitate … să țineți cont că acesta este ultimul avertisment și că la repetarea baterilor mai sus menționate vi se va pune în vedere încetarea contractului de muncă";.
În mod evident, nu întâmplător a fost stabilită o ierarhie a sancțiunilor disciplinare în cuprinsul Codului muncii, mergând de la cea mai ușoară - avertismentul, până la cea mai aspră - concedierea, astfel încât nu este legitim a se considera apriori,
după aplicarea sancțiunii avertismentului, că următoarea care va fi direct concedierea. Ca urmare, constatând că încă de la aplicarea acestei prime sancțiuni, reclamantei i s-a atras atenția că urmează a fi concediată la următoarele abateri, Curtea notează că măsura pe care chiar a aplicat-o angajatorul este disproporționată, faptele nefiind de o gravitate extremă în sine sau cu urmări grave pentru a se justifica. De asemenea, nu trebuie să se pornească de la prezumția că, ulterior aplicării unei sancțiuni disciplinare, angajatul nu va putea să își corijeze atitudinea și deci trebuie, la următoarea abatere, concediat, fiind în contra viziunii legiuitorului asupra caracterului diferențiat ierarhic al sancțiunilor, care presupune astfel că printr-o aplicare graduală, se poate ajunge la convingerea angajatului asupra caracterului indezirabil al unui anumit comportament.
Neîndoios, nu pot fi reținute ca abateri anterioare aspectele enumerate în documentele redactate de către dir. med. Spanu Costel (filele 178-181 dosar fond), înscrisuri care nu au dată certă pentru a se putea considera că au fost întocmite anterior litigiului și nefiind menționate în cuprinsul deciziei, situație în care devin aplicabile dispozițiile art. 79 Codul muncii, ce statuează că în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.
Față de toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 raportat la art. 3041C.proc.civ., urmează a fi respins recursul, iar în temeiul art. 274 C.proc.civ., va fi obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatei reclamante, în sumă de 1500 lei, reprezentând onorariu avocațial în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC R. C. S. împotriva sentinței civile nr. 12047 din_ a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr. _
, pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatei S. G. E. I. suma de
1.500 lei cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||
I. T. | D. C. | G. | M. N. |
GREFIER,
N. N. ,
plecat în c.b. semnează grefier șef,
T. M. LENA
Red.I.T./S.M.
2 ex./_
Jud.fond. A. M. I.
