Decizia civilă nr. 499/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 499/R/2013
Ședința publică din data de 19 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. -R. M. JUDECĂTORI: C. M.
S. -C. B.
GREFIER: N. N.
S-au luat în examinare, în vederea pronunțării, recursurile declarate de reclamantul S. N. "C. F. "; B. și de către pârâtul O. DE C. ȘI P. I. B. -N., împotriva sentinței civile nr. 1909/F din 5 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul B. -N., în dosar nr._, având ca obiect drepturi bănești.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13 februarie 2013, încheiere care face parte din prezenta decizie.
C U R T E A
Asupra recursurilor civile de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată la nr.4074/112/_ pe rolul Tribunalului B. -N., S. N. "C. F. ";, în numele și pentru membrii de sindicat: GRIGORE D. L., BIRIȘ K. ARTHUR DORU, P. MIUȚA MELANIA, PUȘCAȘ V., SABO C. A., MĂGHERUȘAN MARCEL,
a chemat în judecată pe pârâtul O. DE C. ȘI P. I. B. -
N., solicitând obligarea pârâtului să calculeze și să plătească fiecărui salariat suma stabilită ca stimulent rezultat din încasarea tarifului de urgență pentru perioada 1 aprilie 2010-9 aprilie 2010, sume indexate cu indicele de inflație și dobânda legală, de la data scadenței, până la data plății efective.
S-a mai solicitat prin acțiune obligarea pârâtului la plata către fiecare salariat a sumei de 800 lei, reprezentând cadou de Paști pentru anul 2010, sume indexate cu indicele de inflație plus dobânda legală de la data scadenței, la data plății efective, precum și a sumei ce 250 lei/copil reprezentând cadou de Paști pentru anul 2010, sume indexate cu indicele de inflație și dobânda legală, de la data scadenței, până la data plății efective.
S. a mai solicitat obligarea pârâtului și la plata sporului de confidențialitate pentru perioada 12 august 2009 - 31 decembrie 2009, în cuantumul menționat în contractele individuale și în carnetul de muncă al fiecărui salariat - membru de salariat indicat, sume actualizate cu indicele de inflație, plus dobânda legală, de la data scadenței și până la data plății efective.
În motivarea acțiunii, sindicatul a arătat că drepturile salariale solicitate au fost prevăzute în contractul colectiv de muncă nr.1731/10 aprilie 2009, modificat prin actul adițional înregistrat la M. Muncii,
Familiei și Protecției Sociale sub nr.3598 din 12 august 2009. Potrivit art.101 din acest contract colectiv salariații beneficiază lunar de stimulent ce se încasează în funcție de valoarea totală a tarifelor de urgență încasate de fiecare oficiu prin distribuirea unui procent de 40% din această valoare stabilit de consiliul de conducere cu avizul sindicatului și că acest drept a fost acordat până în luna martie 2010, după care s-a sistat plata fără nici o justificare.
S-a mai arătat că, deși s-a solicitat plata acestui drept potrivit adreselor nr.204/2011 și nr.214/2012, cu intenția de a elimina discriminarea față de ceilalți salariați, s-a refuzat plata acestui drept.
În ce privește pretențiile referitoare la sumele solicitate reprezentând cadou de Paști pentru anul 2010 pentru fiecare salariat indicat în acțiune și pentru copiii de până la 18 ani, s-a arătat că acesta este prevăzut de art.106 din contractul colectiv de muncă menționat, iar pentru anul 2010 aceste drepturi nu au fost achitate, deși s-au născut în perioada de valabilitate a contractului colectiv de muncă.
Relativ la acordarea sporului de confidențialitate, s-a susținut că art.3 a prevăzut că se suspendă numai plata acestuia până la data de 31 decembrie 2009, iar după expirarea perioadei de suspendare, autoritățile pârâte nu au realizat nici un demers pentru plata acestui spor.
S-a mai arătat că sindicatele au convenit semnarea actului adițional în condițiile în care s-a promis plata acestora, imediat după expirarea suspendării, susținându-se că suspendarea nu a vizat și nu a dus la pierderea dreptului în substanța sa, orice negociere prin care se urmărește renunțarea la un drept fiind lovită de nulitate potrivit art.40, teza finală, din contractul colectiv de muncă.
În drept, au fost invocate dispozițiile Codului muncii, ale Legii nr.
130/1996 și ale Contractului colectiv de muncă nr.1731/2009.
Pârâtul O. de C. și P. I. B. -N. a formulat întâmpinare
, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune privind primele trei petite din acțiune, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii formulate ca neîntemeiată.
În ce privește excepția invocată s-a susținut că este aplicabil termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art.268 alin.1 lit.e Codul muncii.
Pe fondul cauzei, pârâtul a susținut că pretențiile formulate nu sunt întemeiate. În acest sens,s-a arătat că, în ce privește primele trei capete de cerere, contractul colectiv de muncă prevedea condiția esențială în acordarea acestor drepturi de existența unui buget aprobat în acest sens, aceste drepturi fiind convenite sub condiția existenței fondurilor bănești necesare. Ori, prin Legea nr.329/2009, ANCPI a trecut de la finanțare din venituri proprii, la finanțare integrală de la bugetul de stat, prin bugetul MAI, iar aceste drepturi nu au mai putut fi acordate ca urmare a nealocării fondurilor de către ordonatorul secundar de credite, deși pârâtul a solicitat necesarul de credite până la data de 10 aprilie 2010.
Pârâtul a mai arătat că, potrivit art.1 alin.5 din OUG nr.1/2010 cuantumul individual al drepturilor salariale se stabilesc de conducătorul instituției astfel încât să se asigure încadrarea în cheltuielile de personal
aprobate, cu avizul ordonatorului principal de credite. Mai mult, s-au invocat și prevederile art.30 alin.7 raportat la art.24 din Legea nr.330/2009 potrivit cărora în anul 2010 nu se acordă sume cu destinația de premiu.
Referitor la petitul privind obligarea la plata sporului de confidențialitate angajatorul a arătat că, prin actul adițional nr.2/_, părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă au convenit că acest
spor se suspendă începând cu data de 12 august 2009 și până la 31 decembre 2009, iar suspendarea sporului nu înseamnă că acest drept va reactiva și va putea fi valorificat după suspendare.
În final, s-a arătat că, prin Legea nr.329/2009, ANCPI a devenit instituție publică finanțată integral de la bugetul de stat, prin Ministerul Administrației și Internelor, devenind ordonator secundar de credite, iar prin OUG nr.81/2011, ANCPI a trecut în subordinea M. ui Dezvoltării Regionale și Turismului, iar prin O.U.G. nr.16/2012, activitatea ANCPI și a unităților subordonate este finanțată integral de la bugetul de stat prin Secretariatul general al Guvernului.
Prin sentința civilă nr.1909/F din 05 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul B. -N.
, a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât, a fost admisă, în parte acțiunea civilă formulată de S. N. "C. F. ";, în numele și pentru membrii de sindicat: Grigore D. L., Biriș K. Arthur Doru, P. Miuța Melania, Pușcaș V., Sabo C. A., Măgherușan Marcel, în contradictoriu cu pârâtul O. de C. și P. I. B. -N. (O.C.P.I.) și în consecință, a fost obligat pârâtul să plătească sporul de confidențialitate pentru perioada_ -_ pentru membrii de sindicat în numele cărora s-a formulat acțiunea, sume ce vor fi actualizate în funcție de indicele de inflație plus dobânda legală, de la data scadenței, la data plății efective, fiind respinse ca nefondate celelalte pretenții deduse judecății.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Examinând prioritar excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât, tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată, raportat la obiectul pretențiilor deduse judecății de reclamant, respectiv obligarea pârâtului să calculeze și să plătească fiecărui salariat drepturi bănești prevăzute în contractul colectiv de muncă, fiind astfel aplicabile prevederile art.268 alin.1 lit.c Codul muncii republicat.
Tribunalul a reținut că termenul de 6 luni prevăzut de art.268 lit.e din Codul muncii este aplicabil doar în cazul în care obiectul acțiunii îl constituie neexecutarea contractului colectiv de muncă.
În ceea ce privește fondul acțiunii, tribunalul a reținut următoarele:
Din copiile după carnetele de muncă ale membrilor de sindicat și după contractele individuale de muncă rezultă că aceștia au avut calitatea de salariați ai O. ui de C. și P. I. B. -N., în anul 2010.
Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul Agenției N. e de C. și P. I. la data de 31 martie 2009, înregistrat la nr.1781 din data de 10 aprilie 2009, în conformitate cu prevederile art. 2 și 6 din contract și cu art.25 alin. 3 din Legea nr. 130/1996, republicată (în vigoare la data încheierii contractului colectiv de muncă), se aplică de la data înregistrării contractului - 10 aprilie 2009.
Potrivit art. 236 alin.4 Codul muncii, în forma în vigoare pentru perioada în discuție, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților. Executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părți potrivit art. 30 alin.1 din Legea nr. 130/1996, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării, conform art. 11 alin.1 din Legea nr. 130/1996 republicată.
Potrivit art.101 din acest contract colectiv de muncă, salariații beneficiază lunar de stimulent ce se încasează în funcție de valoarea totală a tarifelor de urgență încasate de fiecare oficiu prin distribuirea unui procent
de 40% din această valoare stabilit de consiliul de conducere cu avizul sindicatului.
Potrivit art.106 din același contract colectiv de muncă se acordă cadouri în bani cu ocazia unor sărbători conform anexei 2, iar în anexa 2 lit.d se prevede cadoul de Paști de 800 lei/salariat și cadoul de Paști pentru fiecare copil de până la 18 ani în cuantum de 250 lei.
Tribunalul a constatat că, potrivit art.92 din contractul colectiv, drepturile salariale și cele sociale se acordă în funcție de realizările economice ale agenției, iar potrivit art.99 din același contract drepturile salariale sunt stabilite în funcție de disponibilitățile bănești existente, situație în care plata drepturilor reprezentând stimulente și contravaloare cadouri de Paști a fost stabilită sub condiția existenței disponibilităților bănești ale angajatorului.
Examinând înscrisurile justificative depuse la dosar de pârât privind necesarul de fonduri bănești pentru plata premiilor, prima instanță a reținut că ordonatorul secundar ANCPI nu a alocat fonduri bănești în acest sens (fila nr.62 dosar de fond), așadar pentru aceste drepturi bănești nu au existat disponibilitățile bănești necesare, nefiind realizată condiția impusă în contractul colectiv de muncă, situație în care nu pot fi admise pretențiile din acțiune privind obligarea pârâtului să calculeze și să plătească fiecărui salariat suma stabilită ca stimulent rezultat din încasarea tarifului de urgență pentru perioada 01 aprilie 2010-09 aprilie 2010, cea de obligare a pârâtului la plata fiecărui salariat arătat a sumei de 800 lei reprezentând cadou de Paști pentru anul 2010, precum și a sumei ce 250 lei/copil reprezentând cadou de Paști pentru anul 2010.
În ce privește capătul de cerere privind plata sporului de confidențialitate pentru perioada_ -_, tribunalul a constatat că, la data de 12 august 2009, a fost înregistrat cu nr. 3597 la Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familiei a Municipiului București Actul adițional nr. 2/_ al Agenției N. e de C. și P. I. (fila nr.33 dosar de fond), care, la punctul 3, menționează că acordarea sporului de confidențialitate și a sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare se suspendă până la 31 decembrie 2009 .
S-a reținut de către prima instanță că interpretarea dată de pârât prevederii de la pct.3 din actul adițional nr.2 din 4 august 2009, fila nr.33 dosar de fond, nu este conformă intenției părților contractante, noțiunea de suspendare având clar valențele de acordare și de plată după expirarea termenului stabilit.
Astfel, s-a constatat că suspendarea la care face referire pct.3 din Actul adițional nr. 2/_ echivalează numai cu o neexecutare a acestui drept în perioada de suspendare, iar nu cu anularea ori stingerea acestui drept, neafectând însăși substanța dreptului.
Tribunalul a reținut că, după încetarea termenului de suspendare, respectiv 31 decembrie 2009, dreptul subiectiv statornicit prin contractul colectiv de muncă reactivează și reclamanții sunt îndreptățiți să și-l valorifice pe cale judecătorească, ceea ce au și făcut.
Relativ la sporul de confidențialitate, s-a mai arătat că nu s-a dat eficiență dispozițiilor Legii 329/2009 și OUG nr.1/2010 întrucât legea nu retroactivează, iar raporturile de drept material s-au născut anterior adoptării legislației incidente.
Față de aceste aspecte, s-a constatat că nu există niciun temei pentru neacordarea acestui spor, cu atât mai mult cu cât acesta a fost acordat anterior, motiv pentru care tribunalul a admis în parte acțiunea.
Dată fiind neplata la timp a sumei cuvenite, s-a reținut că, potrivit art.166 alin.4 din Codul muncii republicat, sumele ce urmează a fi achitate vor fi actualizate cu indicele inflației la data plății efective, pentru perioada cuprinsă între data scadenței acestei sume și data plății efective.
De asemenea, s-a constatat că, în temeiul art.2 din OG nr.3/2000 și art.2 din OG nr.13/2011, se impune obligarea pârâtului și la plata dobânzii legale pentru perioada cuprinsă între data scadenței acestor sume și data plății efective, pentru a se asigura despăgubirea integrală, ținând cont de faptul că actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație și plata dobânzii legale au natură juridică diferită și se pot aplica cumulativ pentru a se realiza o despăgubire integrală a celor în cauză.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât S. N. "C. F. "; B., cât și pârâtul O. DE C. ȘI P. I. B. -N.
, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Prin recursul declarat de S. N. "C. F. "; B.
se invocă următoarele:
Art. 236 alin. 4 din Codul muncii prevede că: "Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților".
Recurentul mai invocă faptul că, a nu aloca bani, nu este echivalent cu a nu exista disponibilități. Simplul fapt că OCPI B. -N. a făcut o cerere la ANCPI nu poate conduce la concluzia că nu există disponibilități și nu justifică anihilarea drepturilor bănești. Mai ales cu privire la stimulentul rezultat din încasarea tarifului de urgență care se calcula în funcție de valoarea totală a tarifelor de urgență încasate, se arată că nu se poate susține că nu sunt fonduri pentru plata acestuia, din moment ce sumele au fost încasate pentru furnizarea serviciilor în acest regim.
Se mai arată că, prin Legea-cadru nr.329/2009, din bugetul A.N.C.P.I. au fost transferati către bugetul de stat circa 200.000.000 EURO, Însă la întocmirea noului buget pentru 2010, numai pentru A.N.C.P.I. nu s-au prevăzut sumele aferente plății drepturilor conform C.C.M.. Deși în Legea- cadru nr. 330/2009 se arată în mod expres faptul că în anul 2010 angajații vor avea aceleași venituri ca în anul 2009, M.A.I. a aprobat un buget insuficient plății tuturor drepturilor avute de acestia
Recurentul consideră că angajatorul a recunoscut în mod indirect îndreptățirea salariaților la plata acestor drepturi bănești prevăzute în contractul colectiv de muncă, prin solicitarea sumelor de la ordonatorul secundar de credite, respectiv de la ordonatorul principal de credite.
Se consideră că motivul neplății invocat de părăte, cel al lipsei fondurilor, nu poate justifica neîndeplinirea obligațiilor față de salariați, atât timp cât, potrivit art. 156 Codul muncii, salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor.
În acest sens, se arată că pârâții nu au probat că, în urma reglării valorice a acestor drepturi salariale, drepturi aferente salariului de baza al lunii martie 2010, a rezultat că acestea nu se pot acorda, pentru a se asigura încadrarea cheltuielilor totale cu salariile în limita maximă a capitolului "cheltuieli de personal" din bugetul de venituri și cheltuieli pe
subordonate.
De asemenea, se arată că în speță sunt incidente dispozițiile art. 40 alin. 2 din Codul Muncii, raportat la art. 243 Codul Muncii, art. 30 din Legea nr. 130 I 1996, art. 155 Codul Muncii si art. 41 alin. 5 din Constitutie, care statuează obligația angajatorului de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din contractul colectiv de munca aplicabil si contractele individuale
de munca, existența sau inexistența resurselor financiare neputând avea vreo influență asupra stabilirii sau recunoașterii drepturilor salariale.
Datorită faptului că legiuitorul a considerat că nu pot fi ignorate și anulate prevederile contractelor colective de muncă, a adoptat O.U.G. nr. 1/2010 în care s-a menționat că acolo unde există și sunt valabil încheiate, salarizarea personalului se va face în continuare conform acelor contracte.
Se mai arată că, prin O.U.G. nr.1/2010 nu au fost limitate drepturile salariale acordate în baza contractelor colective de muncă, ci acestea trebuiau executate întocmai până la expirarea lor. Legiuitorul a indicat în art. 1 alin. 2 din O.U.G. nr. 1 I 2010 care sunt măsurile ce urmează a fi luate de conducătorii instituțiilor pentru încadrarea în cheltuielile bugetare aprobate, menționându-se că: "pentru încadrarea în cheltuielile de personal aprobate, până la împlinirea termenelor contractelor colective de muncă, conducătorul autoritătilor și institutiilor prevăzute la alin. (1) va proceda, după caz, la renegocierea drepturilor salariale sau la reorganizarea ori restructurarea activitătii prin reducerea numărului de posturi, în condițiile legii și nicidecum limitarea drepturilor lega le stabilite În contracte colective valabil încheiate.
C.C.M. nr. 1731/2009 era în vigoare la data nașterii drepturilor salariale solicitate prin acțiune.
S. mai susține că la dosar s-au depus mai multe hotărâri judecătorești irevocabile prin care au fost admise acțiunile acestuia, dar și ale altor organizații sindicale, prin care au fost acordate salariaților drepturi bănești rezultate din acest C.C.M..
Raportat la aceste soluții, recurentul invocă două concepte juridice distincte, care pot fi corelate în favoarea reclamanților din prezentul litigiu:
efectul pozitiv al lucrului judecat care permite părții nu numai să se prevaleze de o constatare jurisdicțională în cursul unor procese viitoare, ci impune această constatare instanțelor ce vor fi ținute de imutabilitatea verificării jurisdicționale. Așadar, într-un alt litigiu se pretind/valorifică consecințele juridice consacrate anterior de o instanță.
opozabilitatea hotărârii judecătorești: realitatea juridică stabilită prin hotărârea judecătorească trebuie respectată de toți, existența hotărârii judecătorești este "un fapt social" pe care terții nu îl pot ignora".
În speță, recurentul consideră că, deși litigiile au fost pe rolul altor Curți de Apel din țară, iar acestea s-au purtat - din punct de vedere fizic - între alte părți, constatările instanțelor sunt opozabile sindicatului, deoarece acesta este parte al C.C.M. nr.1731/2009.
Astfel, se arată că, fiind vorba despre un contract "colectiv", acesta trebuie sa producă efecte pentru toate părțile contractante, fiind inechitabil și vădit discriminatoriu ca acest contract să producă efecte juridice doar pentru o parte din salariații aceleași structuri.
De altfel, recurentul consideră că, în caz contrar, s-ar aduce o gravă atingere stabilității raporturilor juridice și prestigiului justiției.
Constatările instanțelor de judecată, prin decizii irevocabile, reprezintă un adevăr judiciar ce nu mai poate fi infirmat, bucurându-se - prin efectul legii (art.1200 pct.4 Cod civil) - de forța unei prezumții legale absolute.
În aceste condiții, recurentul consideră că sunt îndreptățiți să beneficieze de toate drepturile decurgând din acest contract colectiv de muncă.
În acest context se mai arată că, relativ recent, România a fost criticată din nou pentru practica sa neunitară prin decizia CEDO în cauza Stefanica și alții împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al
Romaniei, partea 1, nr. 177 din data de 14 martie 2011, speța având la bază pronunțarea de către instanțele de România a unor soluții contradictorii În raport cu drepturile rezultate dintr-un contract colectiv de muncă.
Prin urmare, având în vedere dispozițiile legale menționate, precum și prevederile art.40 alin. 2 raportat la art.155, art.236, art.243 Codul muncii, se solicită admiterea recursului.
Cu privire la indexarea sumelor cu indicele de inflație și dobânda legală la data plății efective, se arată că practica și doctrina au permis cumulul de dobânzi legale cu despăgubirile, întrucât în această situație există două daune distincte, având cauze diferite: una are ca temei juridic art.1088 alin.1 Cod civil, cealaltă, art. 998 Cod civil.
S-a apreciat că actualizarea are caracter compensatoriu, astfel încat este permis cumulul dobânzii legale moratorii cu actualizarea. Caracterul compensatoriu al actualizării rezidă în faptul că, prin aceasta se repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobânda legală. S-a sustinut de asemenea că, în timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de
folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
Recurentul-pârât O. DE C. ȘI P. I. B. -N. critică sentința primei instanțe pentru următoarele motive:
În mod greșit prima instanță a admis cererea reclamanților cu privire la obligarea pârâtului-recurent la plata sporului de confidențialitate.
Astfel, se arată că, la nivelul A.N.C.P.I a existat Contractul Colectiv de Muncă înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București cu nr.1731/_, care și-a încetat aplicabilitatea la împlinirea termenului de un an, termen ce a început să curgă de la data înregistrării.
Acordarea sporului de confidențialitate a fost prevăzut la litera C), punctul 5 din Anexa 2 la acest Contract colectiv de muncă.
Art.100 alin.3 din contractul colectiv prevede că: "sporurile stabilite prin prezentul contract se acordă exclusiv pe perioada de valabilitate a contractului colectiv de muncă și se stabilesc ..... "
Prin actul adițional nr.2/_ la Contractul Colectiv de Muncă nr.1731 din_ cu modificările și completările ulterioare, act adițional înregistrat sub nr.3597 din 12 august 2009 la M. Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția de Muncă și Protecție Socială, s-a stabilit, la pct.3, că sporul de confidențialitate se suspendă începând cu data de 12 august 2009, până la data de 31 decembrie 2009.
Prin acest act adițional, părțile semnatare au convenit, de comun acord, să suspende pentru perioada menționată acordarea dreptului la sporul de confidențialitate și nicidecum suspendarea plății acestui drept.
Începând cu luna ianuarie 2010 a fost repus în plată acest spor și s-a acordat lunar până la data de 09 aprilie 2010, data expirării contractului colectiv de muncă.
Recurentul mai arată că instanța de fond a invocat corect faptul că, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, potrivit art. 236 alin.4 Codul Muncii, în forma în vigoare pentru perioada 12.08. -_, precum și faptul că executarea obligațiilor contractuale este obligatorie pentru părți potrivit art. 30 alin 1 din Legea 130/1996, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații indiferent de data angajării, conform art. 11 alin. 1 din aceeași lege, însă acest aspect este străin de natura pricinii prin faptul că pretențiile admise de instanța de fond privesc plata unor sume reprezentând spor de
confidențialitate suspendat de părți, prin exprimarea în condiții de validitate a consimțământului, respectiv printr-un act adițional.
Se mai arată că instanță de fond interpretează însă si voința părtiior din actul aditional la CCM, prin care suspendă acordarea sporului de confidențialitate până la data de_ afirmând, pur si simplu, faptul că "noțiunea de suspendare are clar valențele de acordare si de plată după expirare", precum și faptul că "suspendarea echivaleaza numai cu o neexecutare a acestui drept În perioada de suspendare, iar nu cu anularea ori stingerea acestui drept și că suspendarea nu afecteaza si substanta dreptului. După încetarea termenului de suspendare, respectiv 31 decembrie 2009. dreptul subiectiv statornicit prin contractual colectiv de munca reactiveaza și reclamantii sunt îndreptatiti sa și-l valorifice pe cale judecatoreasca, ceea ce au si facut. "
Deși acordarea dreptului a fost suspendată pentru o perioadă, prin exprimarea în condiții de validitate a consimțământului, respectiv printr-un act adițional, totuși acest drept îl pot solicita în instanță, și că acesta este un drept care reactivează și poate fi valorificat după suspendare.
Concluzia din această exprimare ar fi că suspendarea acordării dreptului nu produce efecte juridice, mai mult ea ar fi o amânare a plătii, În contra voinței părților.
Această interpretare a instanței îi fac să înțeleagă că Actul Adițional nr. 2 la CCM este anulat, fără ca să existe vreo solicitare în acest sens înregistrată în această cauză.
Consideră că instanța de fond, în mod greșit a dispus obligarea la plata sporului de confidențialitate, fără a reține faptul că suspendarea dreptului la acest spor s-a făcut de comun acord, potrivit dispozițiilor Legii nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, respectiv: - art.31 - "Clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părtile convin acest lucru" - art.33, alin.3 - "Aplicarea contractului colectiv de muncă poate fi suspendată prin acordul de vointă al părtilor"
Potrivit art.246 din Codul Muncii, în vigoare la acea dată, "Aplicarea contractului colectiv de muncă poate fi suspendată prin acordul de voință al părților ori în caz de forță majoră."
Instanța de fond nu a reținut faptul că prin suspendarea acordării acestui spor, de comun acord, pe perioada menționată, a fost exclusă și plata acestuia, implicit, prin voința acelorași părți.
Din comportamentul angajatorului, respectiv, O.C.P.1. B. - N., rezultă faptul că acordarea și plata acestui drept au fost reluate imediat după expirarea termenului de suspendare, așa cum părțile au convenit prin încheierea actului adițional nr.2 din 04 august 2009 la contractul colectiv de muncă, respectiv, pentru perioada 01 ianuarie - 09 aprilie 2010.
Dacă s-ar fi dorit amânarea plății nu s-ar fi convenit între părți suspendarea acordării dreptului ci amânarea plății acestuia, aspect care ar fi justificat atitudinea de admitere a instanței de fond.
Actul adițional nr.2 la Contractul Colectiv de Muncă nr.1731/2009 și- a produs efecte în mod întemeiat, deoarece nu a fost constată nulitatea acestuia printr-o hotărâre judecătorească. În consecință, suspendarea unei clauze din Contractul Colectiv de Muncă nr. 1731/_ a fost legală și ca atare obligarea OCPI B. - N. la plata sporului de confidențialitate este neîntemeiată.
Un alt aspect pe care instanta de fond îl arată în motivare relativ la același spor de confidențialitate, este acela că acest drept rămâne a fi
acordat raportat la dispoziția art.229 din Codul Muncii republicat și potrivit căreia "contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală, de o parte, și salariați, reprezentati prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum si alte drepturi si obligații ce decurg din raporturile de muncă", față de care nu există nici un temei pentru neacordarea acestuia.
Ori, sporul de confidențialitate a fost stabilit si acordat exclusiv prin Contractul Colectiv de Muncă nr.1731/2009, legal încheiat (art.100, alin.3), aceleasi părți semnatare ale contractului hotărând si suspendarea acordării acestuia prin pct.3 din Actul adițional nr.2 din_ la CCM nr.1731/_
. Este evident faptul că motivarea dată pentru admiterea obligării angajatorului la plata sporului de confidențialitate pentru perioada 12 august - 31 decembrie 2009 este contradictorie, ambiguă, irelevantă și nefundamentată juridic.
Prin întâmpinarea formulată, O. de C. și P. I. B. -N. solicită respingerea recursului formulat de către sindicatul recurent.
Analizând recursul formulat de pârâtul O. DE C. ȘI P. I.
B. -N., prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale și convenționale aplicabile în cauză, se reține că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit disp.art.100 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă înregistrat la MMFPS - Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București sub nr.1731/_, în funcție de activitatea desfășurată, salariații agenției și a instituțiilor subordonate beneficiază de sporurile prevăzute în Anexa nr.2. La punctul C.5 din această Anexă nr.2 este prevăzut și sporul de confidențialitate (în procent de 5%, respectiv, de până la 30%).
Prin Actul adițional nr.2/2009, înregistrat la Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie a Municipiului București sub nr. 3597/_ (filele nr.38-40 dosar fond), partenerii sociali au hotărât, printre altele, și următoarele: "Acordarea sporului de confidențialitate și a sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare se suspendă până la data de_ .";
Astfel, conform art.33 alin.3 din Legea 130/1996 (în vigoare atât la data încheierii actului adițional, cât și la data la care reclamanții pretind că ar fi trebuit acordate drepturile solicitate), aplicarea contractului colectiv de muncă poate fi suspendată prin acordul de voință al părților.
Astfel cum executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie între părți, și executarea actelor adiționale la acest contract, la încheierea cărora partenerii sociali au convenit, constituie legea părților.
Se reține astfel că în mod greșit prima instanță a constatat că această clauză trebuie interpretată doar în sensul unei amânări a executării contractului, în sensul ca drepturile cuvenite salariaților cu titlu de spor de confidențialitate pentru anul 2009 să fie acordate acestora în anii următori.
În realitate, din modul cum părțile au înțeles să formuleze această clauză contractuală, folosind termenul de "suspendare";, reiese că aceștia și- au exprimat de fapt intenția de a nu înceta, începând cu data încheierii actului adițional, în mod definitiv, acordarea către salariați a drepturilor prevăzute de art.100 alin.2 din Contractul colectiv de muncă, raportat la Anexa 2, punctul C5, ci doar de a nu fi aplicate aceste clauze, în mod temporar, în cursul anului 2009.
În acest sens, suspendarea acordării acestor drepturi echivalează de fapt cu suspendarea aplicării contractului colectiv de muncă într-o anumită
perioadă. Ori, dacă într-o anumită perioadă contractul colectiv de muncă nu se aplică, aceasta înseamnă că nici nu se pot naște drepturi în temeiul acestuia pentru anul 2009, care să fie executate ulterior, începând cu anul 2010.
De altfel, în acest sens chiar și legiuitorul, prin art.32 din Legea nr.130/1996 a folosit în același sens termenul de "suspendare";, prevăzând că "Executarea contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia se suspendă pe durata grevei…";, în sensul unei neexecutări/neaplicări temporare a contractului colectiv de muncă, ori, neaplicarea contractului înseamnă că, în respectiva perioadă, practic, contractul colectiv nu a putut fi izvor de drepturi pentru salariați.
Chiar și mențiunea înscrisă în carnetele de muncă ale salariaților reclamanți, în sensul că, începând cu data de_, "se suspendă sporul de confidențialitate";, în timp ce atât anterior, cât și începând cu data de _
, acesta era menționat în procent și în sumă de bani, la rubricile corespunzătoare fiecărei perioade din acest act oficial, probează că, de fapt, acest spor nu era datorat acestora în intervalul de timp indicat în acțiune.
În ceea ce privește disp.art.40 din Contractul colectiv de muncă nr. 1731/2009, invocat în cauză de către sindicat, care prevede că: "Orice negociere prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.";, se reține că această clauză preia practic disp.art.38 din Codul muncii și se referă în exclusivitate la drepturi "recunoscute de lege";, fără a face referiri și
la cele prevăzute prin contractul colectiv de muncă.
Pe de altă parte, se reține că, într-o anumită măsură, sindicatul își invocă în cauză chiar propria culpă, menționând aceste dispoziții, pe care le consideră aplicabile și în cazul drepturilor recunoscute de contractele colective de muncă, întrucât clauza din Actul adițional nr.2/2009 privind acordarea sporului de confidențialitate aferent anului 2009 a fost negociată și de către acesta.
Prin urmare, sindicatul care, conform art.28 din Legea nr.54/2003 (în vigoare la data negocierii) avea obligația de a apăra drepturile membrilor săi decurgând inclusiv din contracte colective de muncă, avea și îndatorirea de a stărui pentru formularea unei clauze contractuale clare în sensul pe care în prezent susțin că l-ar fi convenit cu patronatul, respectiv acela ca drepturile privind sporul de confidențialitate pentru anul 2009 să fie plătite de fapt angajaților începând cu anul 2010.
Curtea constată însă că, din modul în care a fost formulată clauza inclusă în actul adițional menționat anterior, semnat și de către S. N.
"C. F. "; B., prin Președintele său, rezultă că reclamanții nu sunt îndreptățiți la acordarea sporului de confidențialitate pentru perioada 12.08-_ .
Analizând recursul formulat de S. N. "C. F. "; B., prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale și convenționale aplicabile în cauză, se reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Contractul Colectiv de Muncă înregistrat la MMFPS - Direcția de Muncă și Protecție Socială a municipiului București sub nr.1731/_, a fost încheiat între Agenția N. ă de C. și P. I. și organizațiile sindicale din cadrul acesteia pe o perioadă de un an și a încetat la data de 10 aprilie 2010.
Potrivit art.101 din Contractul colectiv de muncă nr.1731/2009:
"Lunar, salariații din cadrul oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară vor
beneficia de un stimulent de până la echivalentul a două salarii de încadrare medii, calculate la nivelul Agenției.
Acest stimulent se va calcula în funcție de valoarea totală a tarifelor de urgență încasate pentru fiecare oficiu în parte, prin distribuirea unui procent de 40 % din această valoare, stabilit de Consiliul de conducere, cu avizul sindicatului sau, după caz, cu avizul reprezentanților salariaților"
Conform art.106 din Contractul colectiv de muncă nr.1731/2009 "Agenția acordă cadouri În bani cu ocazia unor sărbători, conform Anexei 2 la contract".
La pct.D din Anexa 2 sunt enumerate tipurile de cadouri de care pot beneficia salariații, respectiv: pentru sărbătorile de Crăciun, Paști pentru fiecare copil de până la 18 ani al salariatului-250 lei pentru copil; pentru Ziua Internațională a Copilului, pentru fiecare copil de până la 18 ani al
salariatului-250 lei pentru copil;pentru Crăciun și Paști-800 lei de salariat/sărbătoare și pentru Ziua Internațională a Femeii-250 lei de salariată:
Potrivit art.1 alin. 1 din OUG nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar: "Salarizarea personalului autoritătilor și institutiilor publice care si-au schimbat regimul de finantare în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, din institutii finantate integral sau partial de la bugetul de stat se realizează potrivit prevederilor contractelor colective de muncă legal încheiate, până la împlinirea termenului pentru care au fost încheiate, în limita cheltuielilor de personal aprobate."
De asemenea, conform alin.5 al aceluiași articol:"Cuantumul individual al drepturilor salariale, inclusiv al sporurilor prevăzute la alin. (4), se stabilește de conducătorul instituției sau autorității publice, astfel încât să se asigure încadrarea în cheltuielile de personal aprobate. cu avizul ordonatorului principal de credite."
De altfel, și art.99 din Contractul colectiv de muncă nr.1731/2009 prevede că: "Drepturile salariale, potrivit legislației în vigoare și în funcție de disponibilitățile bănești existente, pot cuprinde: …d) alte sporuri acordate la salariul de bază; e) alte adaosuri: …alte premii.";
În acest sens, Curtea constată că, analizând înscrisurile depuse la filele nr.59-62 dosar de fond, astfel cum a reținut și prima instanță, OCPI B.
-N. a solicitat ANCPI, fonduri pentru premiile prevăzute în contractul colectiv de muncă, inclusiv pentru drepturile bănești solicitate prin acțiune, iar din situația privind "Deschiderea de credite pentru luna aprilie 2010"; rezultă că nu s-au aprobat și alocat aceste fonduri.
De altfel, din aceleași înscrisuri rezultă că OCPI B. -N. a solicitat pentru luna aprilie 2010 suma de 548,35 mii lei, pentru plata drepturilor salariale, aceasta fiind menționată la rubrica "cheltuieli de personal";, fiindu-i aprobată însă doar suma de 278,76 mii lei, cu această destinație.
În consecință, având în vedere faptul că angajatorul OCPI B. -N., era obligat potrivit art.1 din O.U.G. nr. 1/2010 la acordarea către salariați a drepturilor salariale, inclusiv a sporurilor prevăzute în contractele colective de muncă, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate, precum și faptul că acesta a probat în cauză că a solicitat fonduri pentru plata drepturilor solicitate prin acțiune, care nu au fost însă aprobate, nu se poate
reține în sarcina acestuia vreo culpă în ceea ce privește neacordarea stimulentului din tarifele de urgență pentru perioada 1 aprilie 2010-9 aprilie 2010, a cadoului de Paști pentru fiecare salariat în anul 2010, și a cadoului de Paști pentru fiecare copil al angajaților în anul 2010.
În ceea ce privește susținerea sindicatului-recurent potrivit căreia:
"…prin Legea-cadru nr.329/2009, din bugetul A.N.C.P.I. au fost transferati către bugetul de stat circa 200.000.000 EURO, însă la întocmirea noului buget pentru 2010, numai pentru A.N.C.P.I. nu s-au prevăzut sumele aferente plății drepturilor conform C.C.M.. Deși în Legea-cadru nr. 330/2009 se arată în mod expres faptul că în anul 2010 angajații vor avea aceleași venituri ca în anul 2009, M.A.I. a aprobat un buget insuficient plății tuturor drepturilor avute de acestia….";, se reține că M. Administrației și Interne, nu a fost chemat în judecată, nu este parte în prezenta cauză, pentru ca acesta să-și poată exprima poziția în acest sens.
Deși în cauză se invocă jurisprudența neunitară în materie, se constată că sindicatul a depus la dosar doar hotărâri pronunțate în primă instanță, definitive potrivit legislației naționale în vigoare la data pronunțării acestora, dar care nu pot fi apreciate ca fiind practică judiciară contradictorie în sensul jurisprudenței CEDO, care, atunci când face referire la hotărâri definitive are de fapt în vedere, în genere, doar acele hotărâri judecătorești împotriva cărora nu se mai putea exercita nicio cale de atac pe plan intern.
Se mai reține că hotărârile judecătorești pronunțate de către Tribunalul B. -N., depuse la dosar de către sindicat, chiar și în condițiile în care ar fi fost întrunită tripla identitate de elemente, respectiv de părți, obiect și cauză, ar fi putut avea numai o autoritate de lucru judecat provizorie.
Având în vedere că, pentru considerentele anterior menționate, Curtea a constatat ca fiind nefondate capetele de cerere formulate de către salariații reprezentați de către sindicat privind acordarea drepturilor prevăzute în contractul colectiv de muncă, se rețin ca fiind neîntemeiate și capetele de cerere accesorii privind acordarea dobânzii legale și a actualizării sumelor cu indicele de inflație, motiv pentru care se vor respinge motivele de recurs invocate în acest sens.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod.proc. civilă, se va admite recursul declarat de pârâtul O. DE C. ȘI P.
I. B. -N. și se va modifica în parte sentința primei instanțe, în sensul de a se respinge în întregime acțiunea formulată de S. N. "C.
F. "; B., menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Pentru considerentele anterior exprimate, se va respinge ca nefondat recursul declarat de S. N. "C. F. "; B. împotriva aceleiași hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul O. DE C. ȘI P. I.
B. -N. împotriva sentinței civile nr. 1909 din_ a Tribunalului B.
-N. pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte în sensul că respinge în întregime acțiunea formulată de S. N. "C. F. ";
B. .
Menține celelalte dispoziții.
Respinge ca nefondat recursul declarat de S. N. "C. F. "; împotriva aceleiași hotărâri.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 februarie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
I. -R. M. | C. | M. | S. | -C. | B. |
GREFIER
N. N.
Red.:C.M.;
Tehnored.:C.M./S.M.D.;
2 ex./_ ;
Jud.fond.:Tribunalului B. -N.: M.L.B. .
