Decizia civilă nr. 16/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 16/R/2013
Ședința publică din 07 ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: L. D.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul I. S. J. C. împotriva sentinței civile nr. 10366 din 11 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe reclamantul intimat S.
S. D. I. T., și pe pârâții intimați S. CU C. I-V. C., M.
E., C., T. SI S., M. F. P. - DIRECTIA GENERALA A F. P. C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și pârâtei intimate Ș. cu C. I-V. C. și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 03 ianuarie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat SS din Î. T. a transmis prin fax la dosar note de ședință, prin care solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că
prin cererea înregistrată la data de_, reclamantul SS D. I. T., în numele membrilor de sindicat menționați in tabelul anexat cererii, a chemat în judecată pe pârâții Ș. CU C. I-V. C., I. Ș. AL JUDEȚULUI C., M. E., C., T.
ȘI S. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE solicitând obligarea acestora la calculul și plata drepturilor neacordate reprezentând diferența dintre ajutorul financiar pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic necesare îmbunătățirii calității didactice, prevăzut de Legea nr. 315/2006, aferent perioadei_ -_ și suma efectiv plătită, actualizate în funcție de rata de inflație la data plății, obligarea pârâtului I. Ș. al Județului C. să aloce către unitatea de învățământ sumele necesare plății integrale a ajutorului prevăzut de Legea nr. 315/2006, obligarea pârâtului M.
E. C., T. și S. să aloce I. ui Ș. J. C. sumele
necesare plății integrale a ajutorului prevăzut de actul normativ anterior menționat și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să vireze în bugetul pârâtului M. E. C., T. si Sporului sumele necesare plății integrale a acestui ajutor.
Prin sentința civilă nr. 10366/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._,
s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată prin întâmpinare de către pârâtul M. FINNȚELOR P. și în consecință s-a respins acțiunea față de acesta.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul SS D. Î. T. în numele membrilor de sindicat, în contradictoriu cu pârâții Ș. CU C. I-V.
, I. Ș. J. C. și M. E., C., T. ȘI S. și în consecință:
A fost obligată pârâta Ș. CU C. I-V. C. în calitate de angajator, la plata către membrii de sindicat BACIU AURORA-M., BARTHA M. - DENISE, MBORZ M., CABULEA M. ELA, CA. CECILIA-V., N. LICI RALUCE M., INDOLEAN A. - T., MUREȘAN TAMARA-VERGINELA, NAVROSCHI SZASZ MIHAI, P. A D. UȚA-L. ȚA, SZELL ADEL, V. M. -A., FARCASAN C. -
IULIA ȘI PORUȚIU C. E. a sumelor de bani reprezentând ajutorul financiar pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic aferente perioadei_ -_, sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectiva a plății.
A fost obligat pârâtul I. S. J. C. să aloce pârâților unități de învățământ sumele necesare achitarii drepturilor salariale obiect al prezentei cauze
A fost obligat paratul M. E., C., T. SI S. sa aloce paratului I. S. J. C. sumele necesare achitării drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat pârâtului Ministerul Finanțelor Publice alocarea de la buget a sumelor necesare efectuării plăților în condițiile în care printre atribuțiile acestuia, reglementate de Legea 500/2002, se regăsește si aceea de coordonarea acțiunilor privind pregătirea proiectelor legii bugetare, ale legilor de rectificare, precum si a legilor privind aprobarea contului general de execuție. În acest context este nereală afirmația cum că s-a cerut finanțarea de către un ordonator principal de credite a unui alt ordonator principal de credite.
Având în vedere Decizia nr. 10/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție potrivit căreia " în aplicarea dispozițiilor art. 60 din Codul de procedura civilă raportat la art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 104 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. ui F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege";, astfel că pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, astfel că va respinge acțiunea față de acesta.
Reclamantul a formulat prezenta acțiune în numele membrilor de sindicat așa cum aceștia sunt menționați în tabelul depus la dosarul cauzei (f.7), respectiv
Baciu Aurora-M., Bartha M. - Denise, MBorz M., Cabulea M. ela, Calin Cecilia-V., N. lici Raluce M., Indolean A. - T., Mureșan Tamara- Verginela, Navroschi Szasz Mihai, P. a D. uța-L. ța, Szell Adel, V. M. -A., Farcasan C. -Iulia și Poruțiu C. E. (f.7).
Adeverințele înregistrate sub nr. 431- 444 din_ (f.8-21), rezultă faptul că cei reprezentați de către reclamant dețineau funcții de cadre didactice titulare în cadrul pârâtei de rândul 1 și au depus până la data de_ cereri pentru plata ajutorului financiar pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic necesare îmbunătățirii calității didactice, dar nu au primit respectivul ajutor.
Conform art. 1 și art. 2 din Legea nr. 315/2006, începând cu data de _
, cadrele didactice titulare si/sau suplinitoare din învățământul preuniversitar, beneficiază de un ajutor financiar în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic necesare îmbunătățirii calități activității didactice în cuantum de 100 Euro calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României la data plății.
Aceste sume se alocă potrivit art. 4 din lege de la bugetul de stat prin M.
, C., T. și S. .
În conformitate cu prevederile art. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 315/2006, aprobate prin H.G. nr. 453/2007, ajutorul financiar se acordă de către unitatea de învățământ preuniversitar la care cadrul didactic își desfășoară activitatea; in cazul în care cadrul didactic își desfășoară activitatea in mai multe unități de învățământ, ajutorul financiar se acordă de către unitatea de învățământ la care se păstrează si se completează carnetul de muncă.
Ajutorul financiar se acordă potrivit art. 2 din normele anterior menționate anual pe bază de cerere, formulate de către beneficiar și înregistrată până la data de 01.11 pentru anul următor la unitatea de învățământ la care beneficiarul exercită funcția de bază, iar plățile se efectuează începând cu luna ianuarie a anului următor.
Prin prevederile art. 5 din Normele metodologice de aplicare a Legii 315/2006 s-a reglementat procedura premergătoare plății acestui ajutor astfel: 1. Unitățile Ș. e vor solicita lunar până la data de 10 a fiecărei luni la I. Ș.
J. sumele necesare plății ajutorului financiar aferent lunii următoare; 2. Inspectoratele Ș. e Județene/ale Municipiului B. vor solicita lunar până la data de 20 al fiecărei luni, M. ui E. C. și Inovării actualmente ( M.
E. C. T. și S. ) - Direcția Generală Buget-Finanțe, Patrimoniu și Investiții, necesarul de deschideri de credite bugetare pentru luna următoare;
3. Sumele necesare plății ajutorului financiar prevăzut la art. 1 alin.2 se asigură din bugetul M. ui E. C. și Inovării actualmente ( M. E. C.
T. și S. ) - Direcția Generală Buget-Finanțe, Patrimoniu și Investiții, cap.65.01 "Î. ";, art. 57.02.01 "Ajutoare sociale în bani"; în limita creditelor bugetare aprobate; 4. Direcția Generală Buget-Finanțe, Patrimoniu și Investiții din cadrul M. ui E. C. T. și S. va aloca lunar către Inspectoratele Ș. e Județene/al Municipiului B. sumele solicitate, în limita creditelor bugetare deschise; 5. Inspectoratele Ș. e Județene/al Municipiului B. vor aloca lunar către unitățile școlare sumele necesare efectuării plății ajutoarelor într-un cont de disponibil deschis în afara bugetului local; 6. Plata ajutorului financiar se face de către unitățile de învățământ integral, pe baza documentelor justificative, sau în avans, într-o singură tranșa, cu încadrarea în cuantumul stabilit la art. 1 alin.2. Plata se face în lei la cursul de schimb din data efectuării plății, iar justificarea sumelor primite în avans se realizează în condițiile legii, în termen de 15 zile calendaristice.
Așa cum rezultă din prevederile art. 6 din Norme responsabilitatea privind asigurarea ajutorului financiar revine directorului la nivelul instituției de învățământ, inspectorului școlar general responsabil de curriculum la nivelul I. ui Ș. J. /al Municipiului B. și Direcțiilor de specialitate din cadrul M. ui Educație ,C., T. și S. .
D. analiza textelor legale anterior menționate rezultă că aparent pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu este răspunzător de plata acestui ajutor însă el are obligația de a asigura sumele necesare acordării ajutorului financiar prin intermediul pârâtului M. E., C., T. si S. potrivit art. 4 din Legea nr. 315/2006.
Legea nr. 315/2006 a fost abrogată expres prin art. 15 alin. 1, lit. k din Legea nr. 118/2010. Cum actul normativ respectiv a intrat în vigoare la data de_, instanța a reținut că drepturile solicitate sunt legale pentru perioada corect solicitată.
Pe de altă parte, conform art. 166 alin.4 din Codul muncii, "angajatorul este obligat, în temeiul normelor si principiilor răspunderii civile delictuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material, din culpa angajatorului în timpul îndepliniri obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul";.
Față de cele ce preced, instanța în temeiul art. 208 și următoarele din Legea nr.62/2011, având în vedere că pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 5 alin. l-6 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 315/2006, aprobate prin HG nr. 453/2007, a admis acțiunea reclamantului așa cum a fost formulată.
Drept consecință a obligat pârâtul de rândul 1 să plătească membrilor de sindicat în numele cărora a fost formulată acțiunea, sumele reprezentând ajutorul financiar pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic aferente perioadei_ -_, sume actualizate în funcție de rata inflației la data plății, a obligat pârâtul de rândul 2 să aloce pârâtului de rândul 1 sumele necesare achitării drepturilor anterior menționate. De asemenea a obligat pârâtul de rândul 3 să aloce pârâtului de rândul 2 sumele necesare achitării drepturilor anterior menționate.
Fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul I. Ș. J. C.,
solicitând admiterea recursului și respingerea cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului se arată faptul că potrivit dispozițiilor art. 5 alin.
(3) din Normele metodologice, sumele necesare plății ajutorului financiar, ce reprezintă echivalentul în lei a 100 euro, se asigură din bugetul M. ui E. ,
C., T. și S., capitolul 65.01. - Î., art. 57.02.01. - Ajutoare sociale în bani, în limita creditelor bugetare aprobate.
De asemenea, apreciază recurentul că dispozițiile art. 3 din normele metodologice condiționează acordarea ajutorului financiar de depunerea de către cadrele didactice îndreptățite a unei cereri, înregistrată până la 01 noiembrie pentru anul următor, la unitatea de învățământ la care beneficiarul exercită funcția de bază. Reclamantul nu a făcut dovada depunerii unor astfel de cereri de către membrii de sindicat pe care îi reprezintă.
Prin Notele de ședința depuse la dosarul cauzei, reclamantul intimat S.
S. D. I. T.
a solicitat respingerea recursului declarat în cauză și menținerea sentinței civile recurate ca temeinică și legală (f. 11).
Nu au fost administrate probe noi.
Recursul este nefondat.
Curtea reține că potrivit art. 6 din H.G. nr. 453/2007, responsabilitatea privind asigurarea ajutorului financiar prevăzut la art. 1 alin. 2 revine directorului la nivelul instituției de învățământ, inspectorului școlar general responsabil de curriculum la nivelul inspectoratului școlar județean/al municipiului B. și direcțiilor de specialitate la nivelul M. ui E., C. și T. .
Pe de altă parte, astfel cum a reținut și prima instanță, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 5 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 453/2007
"Inspectoratele școlare județene/al municipiului B. vor aloca lunar către unitățile școlare sumele necesare efectuării plății ajutoarelor într-un cont de disponibil deschis în afara bugetului local.";
În raport de aceste dispoziții legale, chiar dacă acest pârât și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 5 alin. 2 din aceleași norme metodologice, în sensul că a solicitat necesarul de deschideri de credite bugetare pentru plata integrală a ajutorului solicitat de către reclamanți, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a admis acțiunea în contradictoriu și cu acest pârât, obligând I. Ș. al Județului C. să aloce unității școlare pârâtă în cauză sumele necesare achitării sumelor cuvenite cadrelor didactice.
Este adevărat că potrivit art. 3 alin. 1 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 453/2007 "Ajutorul financiar se acordă anual pe bază de cerere formulată de beneficiar și înregistrată până la data de 1 noiembrie";.
În speță, a fost făcută dovada formulării de către membrii de sindicat a cererilor de acordare a ajutorului prevăzut de Legea nr. 315/2006, prin depunerea în fața instanței de fond a adeverințelor emise de unitatea de învățământ, acte ce nu au fost contestate, împrejurare față de care în mod corect a considerat tribunalul că nu se impune suplimentarea probatoriului.
În ceea ce privește dovada efectuării cheltuielilor pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic pentru fiecare cadru didactic îndreptățit, Curtea reține dispozițiile legale incidente nu condiționează plata de prezentarea anterioară a dovezii privitoare la achiziția de cărți sau programe educaționale.
Astfel, potrivit prevederilor art. 5 alin. 6 Normele metodologice aprobate prin HG nr. 453/2007 "Plata ajutorului financiar se face de către unitățile de învățământ, integral, pe baza documentelor justificative, sau în avans, într-o singură tranșă, cu încadrare în cuantumul stabilit la art. 1 alin. (2). (…) Justificarea sumelor primite ca avans se realizează în condițiile legii, în termen de 15 zile calendaristice";.
D. dispozițiile legale mai sus citate, reiese că membrii de sindicat au un drept de opțiune între a dovedi efectuarea unor cheltuielilor pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic anterior încasării ajutorului financiar sau de a face dovada efectuării unor atare cheltuieli în termen de 15 zile de la data la care au încasat sumele cuvenite în baza Legii nr. 315/2006.
Pentru considerentele expuse, Curtea apreciază ca hotărârea atacată este legală și temeinică, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul I. Ș. al Județului C. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul I. Ș. J. C. împotriva sentinței civile nr. 10366 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
S. | D. | D. | G. | L. | D. C. M. |
Red.DG/dact.MS 2 ex./_ Jud.fond: E.B.