Decizia civilă nr. 815/2013. Anulare act. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 815/R/2013
Ședința publică din data de 27 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.
C. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul Ț. Ș. împotriva deciziei civile nr. 4795 din 20 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._, privind și pe intimata U. T.
C. -N., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă contestatorul lipsă fiind reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin încheierea ședinței Camerei de Consiliu din 26 februarie 2013, s-a soluționat cererea de recuzare formulată de contestator, în sensul respingerii acesteia.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Contestatorul solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată, pentru motivele expuse pe larg în scris, arătând în esență că hotărârea instanței de recurs este rezultatul unor greșeli materiale și a neanalizării motivului de recurs privind caracterul temporar al modificării contractului individual de muncă. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin Decizia civilă nr. 4795 din_ a Curții de Apel C., pronunțată în dosarul nr._, a fost respins, cu opinie majoritară, ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ț. Ș. împotriva Sentinței civile nr. 5530 din 24 mai 2012 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, care a fost menținută.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele
:
Prima instanță a pronunțat o soluție corectă, în cauză nefiind incidente dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8, 9 C.pr.civ., întrucât hotărârea primei instanțe cuprinde motivele pe care se sprijină, neexistând motive contradictorii ori străine de natura pricinii, fiind necesară doar o nuanțare în parte a motivării, nu se poate constata interpretarea greșită a actului dedus judecății, iar sentința a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale în vigoare.
Este de necontestat în cauză faptul că, începând cu anul 2006, recurentul a fost cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în timpul exercitării atribuțiilor sale de conferențiar universitar în cadrul Universității Tehnice C. -N. .
Reprezentantul legal al angajatorului, ce deține și prerogativa disciplinară, de îndată ce deține date și indicii suficiente cu privire la săvârșirea de către salariat a unei fapte penale în legătură cu exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, este obligat să sesizeze imediat autoritățile ce au competență în ceea ce privește soluționarea acțiunii penale, având în vedere că fapta aduce atingere în principal unor interese generale, între obiectele lezate prin fapta săvârșită existând o deosebire graduală, sub aspectul periculozității sociale.
Odată formulată plângerea penală, stabilirea faptei, a făptuitorului și a vinovăției este de competența instanței penale, devine incident în cauză principiul
"penalul ține în loc disciplinarul";.
Conform dispozițiilor legale în vigoare la data formulării plângerii penale, respectiv a dispozițiilor art. 52 alin.1 lit. c) din Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în cazul în care acesta a formulat plângere penală împotriva salariatului, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
Prin urmare, în speță, U. T. C. -N. avea posibilitatea, având în vedere faptul că a formulat plângere penală împotriva recurentului Ț. Ș., pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, să suspende contractul său individual de muncă, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
Având în vedere faptul că, potrivit art.49 alin.2 și 4 din Codul muncii, suspendarea contractului individual de muncă ar fi avut ca efect suspendarea prestării muncii în cadrul universității și a plății drepturilor de natură salarială de către angajator, precum și a oricăror drepturi care rezultau din calitatea sa de salariat, angajatorul, pe de o parte, pentru a nu-l priva pe reclamant în totalitate de aceste drepturi și, pe de altă parte, pentru a preveni continuarea activității
ilicite de către salariat, având în vedere că plângere penală privea fapte penale incompatibile cu funcția de conferențiar deținută, a modificat temporar felul muncii recurentului, cu titlu de măsură de protecție a salariatului, de pe postul de conferențiar universitar, pe postul de cercetător științific II, funcție din cercetare ce corespunde celei didactice de conferențiar, conform celor susținute chiar de către recurent prin cererea înregistrată la universitate sub nr. 13140/_
, acesta renunțând prin aceeași petiție a fi retribuit cu salariul de 534 lei în avans și solicitând să fie retribuit doar din contractele de cercetare, din suma virată de către beneficiarul contractului .
În acest sens, în temeiul dispozițiilor art. 48 din Codul muncii, angajatorul poate modifica temporar felul muncii salariatului, cu titlu de măsură de protecție a acestuia.
Astfel, la solicitarea Catedrei de Geometrie Descriptivă și Grafică Inginerească din cadrul Facultății de Mecanică, formulată în urma ședinței de catedră din data de_, prin adresa nr. 4/_ (filele nr.23-26 dosar recurs), U. T. C. -N. a emis Hotărârea Biroului Senatului nr. 9/_ (fila nr.30 dosar de fond), prin care a dispus trecerea reclamantului, începând cu data de_, pe un post de cercetare.
S-a reținut în acest sens că această măsură a fost dispusă în urma solicitării formulate de colectivul catedrei mai sus menționate, prin adresa nr. 4/_, de a fi luate măsuri de către conducerea universității, având în vedere:
"imaginea nefavorabilă aruncata asupra Întregului colectiv";, "atitudinea în totală neconcordanță cu principiile academice"; a recurentului, precum și a celor sesizate de către Facultatea de Construcții de Mașini, prin adresa nr. 25/_, în sensul de a se face modificările necesare în statul de funcții, astfel încât reclamantul să nu mai presteze activități didactice în cadrul Facultății de Construcții de Mașini, cu precizarea că s-a avut în vedere în acest sens solicitarea studenților din anul I de la mai multe specializări.
De asemenea, în vederea luării acestei măsuri, s-a avut în vedere raportul Comisiei de Etică a Universității Tehnice C. -N., înregistrat sub nr. 3671/_ (filele nr.32-33 dosar recurs), care a concluzionat, în unanimitate, că recurentul Ț. Ș.: "a greșit grav prin următoarele: cererea se sponsorizare, fără forme legale, adresată studenților și încasarea, în acest scop, a unor sume de bani de la studenți; modul necorespunzător de desfășurare a examenului de restanțe cu acești studenți; consultațiile plătite pe care le-a dat propriei studente, reclamantă și participantă la flagrant. Având în vedere cele de mai sus, precum și faptul că în momentul de față procesul, prin care este acuzat de luare de mită, este în desfășurare, Comisia de Etică propune trecerea domnului conferențiar Ț. Ș. pe un post fără atribuții didactice, până la stabilirea de către organele de justiție a verdictului definitiv.";
De altfel, prin cererea de recurs formulată, recurentul arată că ar fi fost chiar de acord cu această modificare temporară a raporturilor sale de muncă, până la soluționarea definitivă a procesului penal.
Mai trebuie menționat că, în cazul în care angajatorul ar fi suspendat contractul de muncă al reclamantului, măsură desigur mai gravă, întrucât suspenda atât prestarea oricărei munci în cadrul universității, cât și plata oricăror drepturi care rezultau din calitatea sa de salariat al acestei instituții, și nu ar fi modificat raporturile de muncă, sub aspectul funcției - indiferent dacă măsura a fost dispusă unilateral sau prin acord - recurentul ar fi fost îndreptățit la revenirea pe funcția de conferențiar, numai dacă în procesul penal s-ar fi constatat nevinovăția acestuia.
Astfel, conform disp.art.52 alin.2, raportat la alin.1 lit.b) din Codul muncii, numai "…dacă se constată nevinovăția celui în cauză, salariatul își reia activitatea anterioară….."; și i se plătește despăgubirea cuvenită.
Ori, prin Sentința penală nr. 555/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, s-a constatat că recurentul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 254 din Codul penal, în formă continuată.
Recurentul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b si e Cod penal, cu aplicarea art. 71 alin. 2 si art. 64 lit. a, b si c Cod penal. În temeiul art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii aplicate, pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 82 Cod penal, respectiv acela de 5 ani.
Conform mențiunii efectuate pe această sentință penală, aceasta a rămas definitivă la data de_, prin Decizia penală nr. 33/_ a Curții de Apel C.
.
Doar analizând scopul urmărit de către legiuitor, prin reglementarea specifică de dreptul muncii, conform dispozițiilor art. 52 alin. 2 raportat la alin.1 lit. b) din Codul muncii, recurentul Ț. Ș., cercetat pentru fapte penale incompatibile cu funcția de conferențiar universitar, era îndreptățit să își reia activitatea anterioară, iar angajatorul era obligat să îl repună în funcția anterioară, numai dacă se constata nevinovăția acestuia, ceea ce nu s-a reținut în cauză de către instanța penală, a cărei hotărâre are, în ceea ce privește fapta, făptuitorul și vinovăția, autoritate de lucru judecat în fața oricărei instanțe civile.
Însă, mai mult decât atât, prin Sentința penală nr. 555/2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, recurentului, pe lângă pedeapsa principală de 3 ani, i s-a aplicat și pedeapsa complementară de 2 ani privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) Cod penal.
Curtea a mai reținut că, în speță, reclamantul a fost condamnat la pedeapsa principală cu închisoarea de 3 ani, și conform art. 254 alin.1 din Codul
penal, pentru infracțiunea de luare de mită, este obligatorie aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi.
Prin urmare, cu atât mai mult, în cazul acestei infracțiuni, legiuitorul nu a lăsat la latitudinea judecătorului aplicarea acestei pedepse, ci a reglementat obligativitatea acesteia, considerând că această pedeapsă se impune a fi aplicată în toate cazurile.
Astfel cum a precizat chiar recurentul, conform art. 66 din Codul penal, executarea pedepsei interzicerii unor drepturi începe după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei.
Aceste dispoziții penale sunt firești și logice, având în vedere faptul că, potrivit art. 71 alin. 2 din Codul penal, din momentul rămânerii definitive și până la terminarea executării pedepsei cu închisoarea, se execută pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi.
Recurentul invocă prin acțiune și cererea de recurs dispozițiilor art. 71 alin.5 din Codul penal, potrivit cărora, pe durata executării pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepselor accesorii.
Aceste dispoziții ale legii penale nu au însă nici un efect asupra pedepsei complementare de 2 ani, cu interzicerea dreptului de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 64 lit. c) din Codul penal și aplicată recurentului prin sentința penală rămasă definitivă.
Având în vedere faptul că, la data de_, data rămânerii definitive a sentinței penale, recurentului îi era aplicată și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării funcției de conferențiar universitar, avută la data săvârșirii infracțiunii, U. T. C. -N., în calitate de angajator sui generis, nu putea dispune repunerea acestuia pe această funcție, întrucât, conform dispozițiilor art. 56 alin.1 lit. i) din Codul muncii în vigoare la acea dată:
"Contractul individual de muncă încetează de drept ca urmare a interzicerii exercitării unei profesii sau a unei funcții, ca măsură de siguranță ori pedeapsă complementară, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus interdicția.";
În consecință, având în vedere textul de lege special aplicabil în raporturile de muncă, care se impune angajatorului, independent chiar de voința acestuia, în toate cazurile când sunt întrunite condițiile expres prevăzute de acesta, fiind vorba despre o încetare de drept a contractului individual de muncă, se reține că acesta constituie un impediment pentru revenirea recurentului pe funcția de conferențiar universitar, astfel încât în mod corect U. T. C. -N. nu a dat curs cererilor sale formulate în acest sens după data de_ .
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare reclamantul Ț. Ș.
,
solicitând desființarea hotărârii atacate; iar în urma rejudecării recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 5530/2012 a Tribunalului C., să se dispună admiterea acestuia și în consecință să se modifice această sentință în sensul admiterii acțiunii completate și precizate, dispunând anularea adresei nr. 30836/_ și a Hotărârii Biroului Senatului Universității Tehnice din C. -N. din_ și obligarea intimatei la repunerea efectivă pe postul de Conferențiar, în cadrul Departamentului de Autovehicule Rutiere și Transporturi, Disciplina de Geometrie Descriptivă și Grafică Inginerească, Facultatea de Mecanică, U.
T. din C. -N., cu efectuarea tuturor demersurilor legale necesare în acest sens.
Totodată solicită să fie obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată făcut pentru acest proces.
În motivarea contestației se arată că prin recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 5530/2012 a invocat următoarele motive: instanța de fond nu a avut în vedere faptul că modificarea contractului individual de muncă, prin trecerea de pe postul de conferențiar pe cel de cercetător științific gradul II a avut caracter temporar, până în_, și efectele actului prin care aceasta a fost dispusă au încetat; instanța de fond a concluzionat greșit că menținerea acestuia pe postul de conferențiar după data de_ ar fi avut loc cu acordul lui, fiind astfel respectate prevederile art. 41 din Codul muncii, întrucât a fost de acord doar cu modificarea temporară menționată, până la finalizarea procesului penal, nu cu trecerea acestuia definitivă pe postul de cercetător științific gradul II; instanța de fond nu a avut în vedere faptul că la data care a primit refuzul definitiv al pârâtei de a-l repune pe postul de conferențiar -_ - avea dreptul de a ocupa acest post, întrucât prin Sentința penală nr. 555/2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, i-a fost aplicată o pedeapsă cu suspendare, pedeapsa accesorie fiind și ea suspendată, iar pedeapsa complementară nu ar putea fi aplicată decât în cazul în care ar interveni revocarea suspendării și numai după_ .
Prin Decizia civilă nr. 4595/ R /2012, Curtea de Apel C. a respins cu opinie majoritară recursul declarat de acesta împotriva Sentinței civile nr. 5530/2012 a Tribunalului C. .
Consideră că hotărârea instanței de recurs este rezultatul unor greșeli materiale și a neanalizării motivului de recurs privind caracterul temporar al modificării contractului individual de muncă.
Instanța de recurs a analizat situația de fapt, punând în evidență ce măsuri ar fi putut să ia angajatorul împotriva acestuia până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești penale.
Printre acestea, Curtea de Apel C. a enumerat și măsura suspendării contractului individual de muncă, în temeiul art. 52 lit. c) din Codul muncii, analizând posibilitatea și justețea luării acestei măsuri.
Deși Curtea de Apel C. face practic o prezentare teoretică, începând prin a spune că intimata ar fi putut lua această măsură, ulterior tratează situația de fapt din prezenta cauză ca și cum această măsură ar fi fost luată într-adevăr de către angajator.
În acest context, consideră că raționamentul instanței de recurs pornește de la o premiză greșită, o eroare materială privitoare la derularea contractului individual de muncă. Este luată în considerare o suspendare a acestuia, analizându-se posibilitățile angajatului și obligațiile angajatorului după o astfel de suspendare, când de fapt angajatorul nu a dispus-o.
Instanța de recurs a apreciat că la finalizarea procesului penal, respectiv la data rămânerii definitive a Sentinței penale nr. 555/2008 a Tribunalului C. - în_ -, contractul individual de muncă a încetat de drept ca urmare a incidenței prevederilor art. 56 lit. i) din Codul muncii, care operează în condițiile legii și nu în raport cu voința unilaterală a angajatorului.
Nici Tribunalul Cluj, nici Curtea de Apel C. nu au observat însă că nu există o decizie a angajatorului în acest sens. Chiar și în cazul încetării de drept a contractului individual de muncă pentru motivul prevăzut de art. 56 lit. i) aceasta nu se poate produce fără o decizie scrisă a angajatorului, care să fie comunicată angajatului și să poată fi contestată de acesta în termenul prevăzut de art. 283 al. (1) lit. a) din Codul muncii în vigoare la acea dată (actualul art. 268 al. (1) lit. a)).
Curtea de Apel C. a considerat în același timp că modificarea unilaterală a contractului individual de muncă după data de_ a rămas definitivă pentru că nu a contestat-o printr-o acțiune în justiție în termenul prevăzut de lege și că
în situația dată această modificare era singura soluție de salvgardare a contractului încheiat între acesta și universitate, care în prezența cazului expres de încetare de drept nu îl mai putea repune pe postul de conferențiar.
Aceste considerente au însă în vedere două alternative care se exclud reciproc: fie a intervenit încetarea de drept a contractului de muncă chiar și în lipsa unei decizii a angajatorului în acest sens (ceea ce consideră că nu se putea întâmpla pentru motivele expuse anterior) și atunci pentru a fi încadrat pe postul de cercetător științific trebuia să închei un nou contract individual de muncă în formă scrisă, conform prevederilor art. 16 al. (1) din Codul muncii; fie a fost modificat unilateral contractul individual de muncă, după încetarea efectelor actelor de modificare temporară cu care a fost de acord și în acest caz înseamnă că nu a intervenit încetarea de drept în_ pentru că un contract care a încetat nu mai poate fi modificat.
Erorile materiale ale instanței de recurs constau în a considera că există niște acte juridice care nu au existat niciodată: decizia scrisă a intimatei privind încetarea contractului individual de muncă și un nou contract individual de muncă pentru încadrarea mea pe postul de cercetător științific după încetarea efectelor temporare ale Hotărârii Biroului Senatului UTC-N nr. 9 din_ și ale Dispoziției nr. 227 din_ a rectorului UTC-N.
Deși atât prin cererea de chemare în judecată și prin precizările ulterioare, cât și prin motivele de recurs a subliniat faptul că trecerea de pe postul de conferențiar pe cel de cercetător științific gr. II a avut un caracter temporar, instanța de fond a omis să cerceteze în ce condiții și pentru ce perioadă de timp a avut loc modificarea contractului individual de muncă, iar Curtea de Apel C. nu a analizat nici ea motivul de recurs privitor la caracterul temporar al modificării contractului individual de muncă.
Așa cum se arată în Hotărârea Biroului Senatului UTC- N nr. 9 din_ (aflată la fila 30 din dosarul Tribunalului C. ), este vorba de o măsură luată până la finalizarea procesului penal, care urma a fi reana1izată ulterior, fără a se specifica o dată anume în acest sens. În temeiul Hotărârii Biroului Senatului nr. 9 din_, rectorul UTC- N a emis Dispoziția nr. 227 din_ (aflată la fila 29 din dosarul Tribunalului C. ) prin care a dispus trecerea temporară pe postul de cercetător științific gr. II.
Neanalizând acest motiv de recurs, Curtea de Apel C. nu s-a pronunțat asupra încetării efectelor Hotărârii Biroului Senatului UTC-N nr. 9 din_ și ale Dispoziției nr. 227 din_ a rectorului UTC-N.
Omițând să cerceteze acest motiv de recurs, Curtea de Apel C. nu a mai cercetat nici dacă există sau nu vreun temei legal pentru repunerea pe postul de conferențiar, în contextul încetării efectelor actelor prin care s-a dispus mutarea temporară pe postul de cercetător științific.
Consideră că în cazul în care Curtea de Apel ar fi analizat acest motiv de recurs și ar fi constatat în același timp că angajatorul nu a emis niciodată o decizie scrisă de încetare a contractului individual de muncă și nici nu a încheiat un nou contract individual de muncă pentru încadrarea pe postul de cercetător științific, ar fi constatat că în prezent nu există un temei legal pentru ca intimata să refuze repunerea acestuia pe postul de conferențiar și recursul ar fi trebuit admis.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 11 februarie 2013 (f.12-13) pârâta
U. T. DIN C. -N.
a solicitat respingerea contestației în anulare, cu consecința menținerii deciziei atacate ca fiind temeinică și legală.
Examinând contestația formulată, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 318 alin. 1 C.pr.civ. teza I "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale…";.
Greșeala materială în sensul textului prevăzut de lege are în vedere un aspect procedural, o greșeală evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecății, pentru a cărei verificare nu este necesară o reexaminare a fondului cauzei și care nu a fost observată de instanța de recurs, nu a fost avută în vedere de aceasta la pronunțarea hotărârii, caracterul esențial fiind determinat de faptul că, în lipsa unei astfel de greșeli, soluția ar fi fost cu totul alta.
Contestatorul susține că instanța de recurs a săvârșit o "eroare materială" ce constă în aceea că, a analizat suspendarea contractului său individual de muncă ca și cum angajatorul ar fi dispus o astfel de măsură, or, în realitate, aceasta nu s-a întâmplat, pornind astfel de la o premisă greșită în ceea ce privește derularea contractului individual de muncă al contestatorului.
De asemenea, se susține de către contestator că instanța de recurs a apreciat că, la finalizarea procesului penal, a încetat contractul individual de muncă al contestatorului, fără a observa că angajatorul nu a emis nicio decizie scrisă în acest sens și nici nu a încheiat un nou contract de muncă pentru postul de cercetător științific, erorile materiale constând în aceea că instanța de recurs a considerat că există acte juridice care de fapt nu au existat niciodată.
Pretinsele erori ale instanței de recurs invocate în prezenta contestație nu reprezintă o "greșeală materială"; în sensul vizat de text, contestatorul manifestându-și de fapt nemulțumirea față de aprecierile instanței în raport posibilitatea de care putea uza angajatorul privind suspendarea contractului individual de muncă și incidența dispozițiilor legale privind încetarea acestuia.
Contestația în anulare reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, limitată la motivele expres prevăzute la art. 317 și 318 C.pr.civ., nefiind posibil ca, pe această cale, să se aducă critici modului în care instanța de recurs a apreciat materialul probator administrat în cauză sau a interpretat dispozițiile legale incidente, o interpretare contrară ar echivala cu transformarea ei într-un recurs la recurs, și încălcarea astfel a principiului securității raporturilor juridice, făcând posibilă reformarea unei hotărâri irevocabile, ceea ce nu este posibil.
Pe de altă parte, în ceea ce privește cel de-al doilea motiv de contestație, neanalizarea tuturor motivelor de recurs, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 318 alin. 1 teza a II-a C.pr.civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
În cauza dedusă judecății se arată de către contestator faptul că instanța de recurs nu a analizat motivul privind caracterul temporar al modificării contractului său de muncă.
Analizând considerentele Deciziei nr. 4795 din_, atacată prin prezenta contestație în anulare, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că instanța de recurs a răspuns tuturor motivelor de netemeinicie și nelegalitate în raport de care au fost aduse critici hotărârii de fond.
Instanța de recurs are obligația să răspundă fiecărui motiv de recurs și nu fiecărui argument de fapt și de drept invocate de parte, putând să procedeze la gruparea lor și să răspundă motivului de recurs prin considerente comune, cum de altfel s-a procedat în cauza dedusă judecății.
Astfel, după cum rezultă din considerentele deciziei de recurs, instanța a concluzionat în sensul că a avut loc o modificare temporară a raporturilor de muncă ale contestatorului, până la soluționarea definitivă a procesului penal,
însă, a apreciat totodată că, la data de_, data rămânerii definitive a sentinței penale, recurentului îi era aplicată și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării funcției de conferențiar universitar, avută la data săvârșirii infracțiunii, astfel că U. T. C. -N., în calitate de angajator, nu putea dispune repunerea pe această funcție, datorită incidenței prevederilor art. 56 alin.1 lit. i) din C.muncii, privind încetarea de drept contractului individual de muncă.
Raportat la considerentele arătate, apreciind că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 318 c.pr.civ., Curtea urmează a respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată, cu consecința menținerii în întregime a deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondată contestația în anulare declarată de contestatorul Ț. Ș. împotriva Deciziei civile nr. 4795 din_ a Curții de Apel C., pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 27 februarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECATORI
S. -C. B. I. -R. M. C. M.
GREFIER
G. C.
Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_
