Sentința civilă nr. 12134/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă

Cod operator de date cu caracter personal 3184 Dosar nr._

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINTA CIVILA Nr. 12134/2013

Ședința publică de la 02 Septembrie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE P. Urs

Asistent judiciar I. R. Asistent judiciar A. Ș. Grefier Ani-L. C.

Pe rol fiind judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamantul S. L. DE LA R. DE V. C. -N. Î împotriva pârâtei S.

N. DE T. F. C. "C. C. " SA, având ca obiect calcul drepturi salariale

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier.

Instanța, constată că dosarul a fost declinat de la Tribunalul Bistrița Năsăud care are ca obiect drepturi bănești. Verificându-și competența în temeiul art. 159¹ alin. 4 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, conform art. 2 pct. 1 lit. c C.pr.civ. și art.269 raportat la art. 268 din codul muncii. Constată că procedura de citare este legal îndeplinită, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa, este invocata excepția prescripției dreptului material la acțiune care o unește cu fondul cauzei și reține cauza in pronunțare față de actele de la dosar .

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată la data de_ pe rolul Tribunalului Bistrița- Năsăud, reclamantul S. L. LA R. DE V. C. N. în contradictoriu cu pârâta S. N. DE T. F. C. "C. C. " SA, a solicitat obligarea acesteia să plătească fiecărui membru de sindicat, salariat al pârâtei, drepturile salariale calculate la salariul de bază minim brut de 700 lei, stabilit la nivelul ramurii transporturi, pentru perioada_ -_, în conformitate cu legislația muncii și cu C.C.M. unic la nivel de ramură transporturi valabil pentru anii 2008-2010. S-a mai solicitat obligarea pârâtei la plata pentru perioada _

-_ a diferenței dintre drepturile salariale de care au beneficiat, corespunzător salariului de încadrare, care a fost calculat prin luarea în considerare a salariului de bază minim brut de 570 lei corespunzător clasei 1 de salarizare, cu aplicarea coeficientului de ierarhizare și drepturile salariale de care

ar fi trebuit să beneficieze calculate la salariul de încadrare avut pentru o valoare a salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare, cu aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare avute și sporurile aferente. De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamanți pentru perioada_ -_, diferența dintre drepturile salariale de care au beneficiat, corespunzător salariului de încadrare avut, care a fost calculat prin luarea în considerare a salariului de bază minim brut de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare și drepturile salariale de care ar fi trebuit să beneficieze calculate la salariul de încadrare avut pentru o valoare a salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare, cu aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare avute și sporurile aferente, la care să se adauge daune interese constând in actualizarea sumei în funcție de rata inflației la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat membrii de sindicat sunt salariați în cadrul societății pârâte și că în perioada_ -_ au beneficiat de un salariu de încadrare calculat pentru o valoare a salariului de bază minim brut de 570 lei, respectiv de 600 lei pentru perioada_ -_ în baza Acului adițional la C.C.M. nr.1708/_ care a modificat salariile de bază brute anterioare, începând cu data de_ până la data de_ .

Reclamantul a mai arătat că în cazul în care pârâta ar fi luat în considerare salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare, în loc de 570 lei, salariul de bază minim brut de 700 lei stabilit la nivelul ramurii transporturi, înmulțit cu coeficientul de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare avute de fiecare reclamant în perioada 2009-2010, prin aplicarea formulei de calcul din anexa 1 la C.C.M., pârâta ar fi trebuit să plătească fiecărui reclamant o diferență de 130 lei/lună pentru perioada_ -_ la salariul de bază brut, iar pentru perioada_ -_ o diferență de 100 lei/lună la salariul de bază brut, la care se adaugă sporurile corespunzătoare.

Reclamantul a învederat că drepturile pretinse sunt conferite de C.C.M. la nivel de grup de unități din transportul feroviar pentru anii 2006-2008, prelungită prin Actul adițional înregistrat la MMFFS B. sub nr.370/_, care este aplicabil și pârâtei și că nu există motive de natură juridică care să ducă la suspendarea ori anularea acestor drepturi de natură salarială.

De asemenea, s-a mai arătat că în urma neplății acestor drepturi salariale la data scadenței membrii de sindicat au dreptul la plata daunelor interese constând în actualizarea sumelor cu rata inflației la data plății efective.

Pârâta S. N. DE T. F. C. "C. C. " SA, prin

întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la obligarea sa de executare a clauzelor C.C.M. la nivel de ramură de transporturi cât și a constatării eventualelor clauze de nulitatea din C.C.M. la nivel de grup de unități și C.C.M. la nivel de societate.

Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că atâta timp cât pentru perioada 2009- 2010 a existat încheiat la nivel de unitate contract colectiv de muncă, în cadrul căruia, în Anexa 1 s-a stabilit de către părțile semnatare nivelul clasei 1 de

salarizare, astfel că obligarea sa la plata către reclamanți a salariilor la valoarea salariului de bază minim brut stabilit la nivelul ramurii transporturi este neîntemeiată și nelegală.

Pârâta a apreciat că solicitarea reclamanților privind plata retroactivă a diferențelor de salariu rezultate prin recalcularea salariilor pornind de la salariul de bază minim brut de 700 lei conform art.43 alin.3 lit.a din C.C.M. la nivel de ramură, corespunzător clasei 1 de salarizare, cu aplicarea indicilor de ierarhizare valabili la nivelul societății și salariile efectiv primite în perioada_ -_ este prescrisă, netemeinică, nelegală și nedatorată.

Prin sentința civilă nr.410/R/_ Tribunalul Bistrița-Năsăud și-a declinat competența de soluționare a cererii reclamantului în favoarea Tribunalului C., având în vedere sediul reclamantului.

Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Potrivit prevederilor art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, în vigoare în perioada 2009-2010, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă in plata unor drepturi salariale neacordate.

Obiectul cererii de chemare în judecată formulată de reclamant vizează drepturi salariale și cererea este formulată in termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de lege, astfel că excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă urmează să fie respinsă.

În ceea ce privește acordarea diferențelor de salariu rezultată din salariul de bază minim brut negociat in cuantum de 700 lei și sumele efectiv primite de reclamant pentru perioada_ -_ instanța reține că respectivele drepturi au fost reglementate prin 3 tipuri contracte colective de muncă:

Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de transporturi pe anii 2008-2010 intrat in vigoare la data de_ până la data de _

Contractul colectiv de muncă încheia la nivel de grup de unități din transporturi pe anii 2006-2008, prelungit până la data de _

Contractul colectiv de muncă la nivelul societății pârâte valabil pe anii 2007-2008 prelungit și modificat prin Actul adițional înregistrat la DM.P.S. B. sub nr.1753/_, aplicabil până la data de_, prelungit și modificat prin Actul adițional înregistrat la D.M.P.S. B. sub nr.437/_, valabil până la data de_, modificat și completat prin Actul adițional înregistrat la

D.M.P.S. B. sub nr.2450/_, modificat și completat prin Actul adițional înregistrat la DMPS B. sub nr.1708/_, valabil până la data de_ .

La nivelul societății pârâte, în conformitate cu prevederile Anexei 1 din Actul adițional nr.370/_ la contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transporturi și a anexei nr.1 din Contactul colectiv de muncă la nivel de societate, modificat prin actul adițional nr.2450/_, salariul de bază brut a fost negociat și stabilit la valoarea de 570 lei, începând cu data de_ iar ulterior, a fost majorat la 600 lei, prin actul adițional nr.1708/_ . Această valoare de 600 lei a fost aplicată începând cu data de_ .

Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei/lună se putea acorda salariaților din sistemul de transport feroviar numai dacă, în

urma negocierii cu autoritățile din subordinea guvernului, acestea ar fi aprobat fondurile bănești necesare achitării drepturilor salariale, fonduri ce urmau să fie aprobate prin bugetul de stat, respectiv in situația in care cheltuielile de personal se încadrau în prevederile bugetare aprobate fiecărei societăți.

Conform prevederilor art.9 alin.3 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de transporturi, părțile vor negocia utilizarea fondurilor aprobate prin buget sau acte normative pentru stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de personal la unitățile din transport, finanțate de la bugetul de stat.

Potrivit prevederilor art.247 din Codul muncii, în cazul în care la nivel de angajator, de grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contratul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.

După cum se poate observa din cele arătate anterior, la nivelul societății pârâte în perioada 2009-2010 a existat contract colectiv de muncă în care salariul de bază brut a fost negociat și stabilit la valoarea de 570 lei, începând cu data de_ iar ulterior, a fost majorat la 600 lei începând cu data de_ .

Având în vedere prevederile art.247 C. muncii și ale art.9 alin.3 din contractul colectiv de muncă, instanța concluzionează că în speță sunt aplicabile prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de societate și nu prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi care prevedea un salariu de bază minim brut în sumă de 700 lei pe lună.

Față de această situație, cererea reclamantului privitoare la obligarea pârâtei să plătească fiecărui membru de sindicat drepturile salariale calculate la salariul de bază minim brut de 700 lei și să plătească fiecărui membru de sindicat diferențele dintre această sumă și sumele de 570 lei, respectiv 600 lei pe lună, este neîntemeiată și urmează să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta S. N. DE T. F. C. "C. C. "; SA.

Respinge acțiunea formulată de către reclamantul S. L. DE LA R. DE V. C. -N., cu sediul în C. -N., str.Fabricii de chibrituri nr.2, jud.C.

, cu domiciliul procesual ales în B., str.Baba Novac nr.-13, jud.B. în contradictoriu cu pârâta S. N. DE T. F. C. "C. C. "; SA, cu sediul în B., B-dul D. G. nr.38, sector 1.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte, Asistent judiciar, Asistent judiciar,

P. Urs

I. R.

A. Ș.

Grefier, Ani-L. C.

Red.UP/tehn.MG 4 ex. 19.09.13

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 12134/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă