Sentința civilă nr. 13622/2013. Conflict de muncă
Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIV ILĂ Nr. 13622/2013
Ședința publică de la 30 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. P.
Asistent judiciar B. -A. C. Asistent judiciar A. Ș. Grefier O. -R. L.
S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamantul N. G. în contradictoriu cu pârâta SC E. SA, având ca obiect conflict de muncă DISJUNS-_ *.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul personal, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de_, prin serviciul registratură al instanței, reclamantul a depus la dosarul cauzei un înscris, prin care învederează instanței faptul că ceilalți reclamanți fie au renunțat la judecată, fie unii dintre ei sunt decedați.
Reclamantul arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat, împrejurare față de care instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri pe fond.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în scris, apreciind că, concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză sunt concludenta și le însușește, cu cheltuieli de judecată constând în onorarul expertului în cuantum de 300 lei.
Instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ * pe rolul Tribunalului C., reclamanții Fecior E., Alb V. . B. M., D. I., P. A., V. N. O.
, C. E., N. G., Horvath E., M. L. M., Porfire I., Cenan A. Augustin, C. u A., C. C. Relu, Dumitras Constantin, Gat Constantin Sabin, Jurja M. Sorel, Kerekes Stefan, Ladanyi A., L. I., L. F. M., Pentek A. s, P. Iuliu, Tomos F., Torok Kis Piroska, M. cas I., Agoston Vas Dezideriu, Cachit N., Cimpean I., Ceclan M. n, Cioroslan L., Cozar G., Frisan Flaviu Mihai, Gheroghita A., Giurgiu A., Giurgiu Calin Sorin, Gorgan Eveline, Grigoras L., Huruban I., Iasko N., Josan Tudor R. G.
, M. n Antonela Adela C., M. G., Musatescu Grigore G. Musatescu Grigore G., Nagy I., Pandrea E. Aloisiu, Szasz Francisc, Simon Vilma, U. Ana și Vidrean Rafila I. și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul G. Nelu M. el, au chemat în judecată pârâta S.C.
E. S.A. B., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună obligarea acesteia să le acorde grupa I și II de muncă, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 50/1990, de la data angajării și până la data de_ (momentul abrogării Ordinului nr. 50/1990), precum și obligarea pârâtei la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenienților.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că și-au desfășurat activitatea în cadrul S.C. E. S.A., societate care, în urma H.G. nr. 627/1998 s-a divizat, Secția de Transport devenind COMPA. A NAȚI. ALĂ DE TRANSPORT A ENERGIEI ELECTRICE ";TRANSE. S.A.";.
Reclamanții au mai arătat că pe durata derulării raportului de muncă au efectuat lucrări de întreținere, revizie, reparație, lucrări de lichidare a avariilor și incidentelor la instalațiile electrice sub tensiune și scoase de sub tensiune, de la data angajării și până în prezent și consideră că felul muncii desfășurate în
funcțiile pe care le-au deținut potrivit fișelor postului și sarcinilor de serviciu se încadrează în grupa I de muncă, dreptul la acordarea acestui beneficiu fiind prevăzut de dispozițiile art. 3, 6 și 7 din Ordinul nr. 50/1990. Activitatea s-a desfășurat în permanență, fiind caracteristică felului muncii, îndeplinind astfel condiția prevăzuta de art. 7 alin. l clin ordin, privitoare la timpul efectiv lucrat în aceste condiții deosebite de muncă, fiind de 100 % și nu cel puțin 50% cum prevede norma amintită, activitatea prestată în aceste condiții deosebit de grele și periculoase a fost recunoscută cu ocazia încheierii contractelor colective de muncă 1990 - 2006 și în tot acest interval de timp reclamanții au beneficiat de sporuri la salariu.
De asemenea au susținut că în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu sunt supuși unui complex de factori de risc de îmbolnăvire și accidentare, a unor factori de risc chimic cum ar fi substanțe toxice, caustice și inflamabile și gaze toxice.
Reclamanții au invocat de asemenea și deciziile civile nr. 2093/R/2008 și 132/R/2010 a Curții de Apel C. prin care s-a admis acțiunea colegilor acestora. Prin cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul
G. NELU M. EL în contradictoriu cu pârâta SC E. S.A. s-a solicitat recunoașterea și acordarea grupei I de muncă pentru anumite perioade.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a S.C. E. S.A. arătând că prin H.G. nr. 1342/2001 privind reorganizarea SOCIETĂȚII COMERCIALE DE DISTRIBUȚIE ȘI FURNIZARE A ENERGIEI ELECTRICE "E. S.A."; personalul existent în E. MOLDOVA, E. DOBROGEA, E. MUNTENIA NORD, E. MUNTENIA SUD, E. OLTENIA, E. BANAT, E. TRANSILVA. A NORD și E.
TRANSILVA. A SUD, împreună cu cel de la S.C. FISE E. SERV S.A., a fost preluat de aceste noi entități, care au preluat și arhiva de personal existentă și solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâta a învederat instanței că prin Ordinul 50/1990, sunt precizate locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, pentru perioada lucrata după manie 1990.
Pârâta a mai arătat că la pct. 5 din Ordinul nr. 50/1990 se prevede expres că existența condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinarea noxelor de către organele Ministerului Sănătății sau
laboratoarele proprii de specialitate ale unităților. Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii teritoriali pentru protecția muncii, care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și că toate instalațiile de protecție a muncii funcționează normal. Condițiile potrivit cărora un loc de muncă se încadrează în grupa I sau II de muncă sunt reglementare în actele normative mai sus menționate astfel că instanțele nu au competența de a schimba activitățile dintr- o grupă în alta, respectiv din grupa a II-a de muncă în grupa a I a de muncă.
Prin sentința civilă nr.11224/_ pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta SC E. SA, ca neîntemeiată.
S-a luat act de renunțarea la judecată formulată de reclamanții FECIOR E. ȘI ALB V. .
S-a disjuns cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții B.
M., D. I., P. A. și VOINA N. O., C. E. și N. G. pentru punerea în discuție a dispozițiilor art. 243 alin. 1 pct. 1 din codul de procedură civilă și pentru suplimentarea probațiunii, și dispune constituirea unui nou dosar pe rolul acestui complet.
S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții HORVATH E., M. L. M. și PORFIRE I. în contradictoriu cu pârâta SC
SA, ca neîntemeiată.
S-a admis în totalitate cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții CEN. A. AUGUSTIN, C. U A., C. C. RELU, DUMITRAS CONSTANTIN, GAT CONSTANTIN SABIN, JURJA M. SOREL, KEREKES STEFAN, LAD. YI A., L. I., L. F. M., PENTEK A. S, P. IULIU, TOMOS
, TOROK KIS PIROSKA și M. CAS I. .
S-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții AGOSTON VAS DEZIDERIU, CACHIT N., CIMPEAN I., CECLAN
M. N, CIOROSLAN L., COZAR G., FRISAN FLAVIU MIHAI, GHEROGHITA
A., GIURGIU A., GIURGIU CA. SORIN, GORGAN EVELINE, GRIGORAS
L., HURUBAN I., IASKO N., JOSAN TUDOR R. G., M. N ANTONELA ADELA C., M. G., MUSATESCU GRIGORE G. MUSATESCU GRIGORE G., NAGY I., PA. E. ALOISIU, SZASZ FRANCISC, SIMON VILMA, U. ANA și VIDREAN RAFILA I. și în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul G. NELU M. EL, în contradictoriu cu pârâta SC E. SA.
Pârâta SC E. SA a fost obligată să recunoască și să acorde reclamanților și intervenienților enumerați, în perioadele menționate, grupele de muncă.
Pârâta a fost obligată să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților pentru care s-a admis acțiunea.
S-au respins restul pretențiilor formulate de reclamanții CEN. A. AUGUSTIN, C. U A., C. C. RELU, DUMITRAS CONSTANTIN, GAT CONSTANTIN SABIN, JURJA M. SOREL, KEREKES STEFAN, LAD. YI A., L.
I., L. F. M., PENTEK A. S, P. IULIU, TOMOS F., TOROK KIS PIROSKA și M. CAS I. și de intervenientul G. NELU M. EL.
Pârâta a fost obligată pârâta la plata către reclamanții cărora li s-a admis acțiunea a sumei de 6560 lei reprezentând onorariu pentru efectuarea expertizei achitat de aceștia.
Pârâta a fost obligată pârâta la plata către intervenientul G. NELU M. EL a sumei de 700 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a respins solicitarea reclamanților HORVATH E., M. L. M. și PORFIRE I. de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu pentru efectuarea expertizei achitat de aceștia.
S-a luat act că reclamanții au precizat că vor solicita onorariul avocațial pe cale separată.
Prezenta cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ .
Prin înscrisul depus la dosarul cauzei, reclamantul a N. G., a arătat că în perioada_ -_ și_ -_ a fost încadrat în cadrul pârâtei în funcția de inginer principal, în perioada_ -_, a avut funcția de șef de autobază solicitând încadrarea în grupa a II-a de muncă, în perioada_ -_ a avut funcția de inginer principal solicitând încadrarea în grupa I de muncă, în perioada_ -_ a avut funcția de inginer principal solicitând încadrarea în grupa I de muncă, în perioada_ -_ a avut funcția de adjunct șef secție, solicitând în cadrarea în grupa a II-a de muncă.
Prin Încheierea de Ședință din data de 04 februarie 2013 (f.283) instanța a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată cu privire la numiții B. M.
, D. I., P. A. și Voina N., rămânând astfel în prezenta cauză doar reclamanții C. E. și N. G. .
Prin înscrisul depus la dosarul cauzei la data de_ (f.308), reclamantul C. E. a învederat că înțelege să renunțe la judecarea prezentei cauze.
Prin înscrisul depus la dosarul cauzei la data de_ (f.6 - vol. II), reclamantul N. G., a arătat că a rămas unicul reclamant ca urmare a decesului reclamanților B. M., D. I., P. A., Voina N. O. și a renunțării la judecată a reclamantului C. E. și că solicită admiterea acțiunii formulate.
Analizând probele administrate, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește cererea de renunțare la judecată formulată de către reclamantul C. E., instanța, față de această manifestare expresă de voință, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 246 C. proc. civ., urmează a lua act de renunțarea reclamantului la judecarea cererii de chemare în judecată.
Pe fondul cauzei, instanța reține că, astfel cum reiese din carnetul de muncă al reclamantului N. G. (f.36-48), acesta a fost angajat al pârâtei, în perioada_ -_, ocupând mai multe funcții, respectiv inginer, șef autobază, adjunct șef secție.
Prin Decizia nr. 258/_, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că Ordinului nr. 50/1990 nu i se poate restrânge aplicarea numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior, încadrarea în grupa de muncă fiind determinată de condițiile de muncă deosebite, uzura capacității de muncă a persoanelor care prestează activitate în aceste condiții.
Încadrarea în grupele de muncă trebuie să fie determinată de condițiile concrete în care salariații și-au desfășurat activitatea. Art. 3 alin. 2 din Ordinul 50/1990 prevede că beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă
"personalul muncitor din construcții-montaj sau din alte activități, care realizează lucrări de extinderi, modernizări sau reparații ale capacităților de producție și care își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu personalul beneficiarului încadrat în grupele I și II de munca";, reglementându-se astfel în mod expres posibilitatea extinderii acordării grupelor de muncă și altor persoane care nu desfășoară activități menționate expres în anexele Ordinului nr. 50/1990, esențial fiind ca extinderea să fie determinată de condițiile concrete de muncă.
Potrivit art. 14 alin. 1 din Ordinul 50/1990, pentru perioada_ -_ încadrarea în grupele de muncă nu este condiționată de buletinele de determinare a noxelor, iar pentru perioada ulterioară datei de_ nu este posibilă.
În cauză a fost administrată proba cu expertiza tehnică de specialitate, fiind efectuată și o completare a raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea protecția muncii (f. 294 - 296), expertul analizând prin analogie cu lucrarea inițială, activitatea desfășurată, respectiv sarcinile de muncă ale reclamantului, restricțiile impuse, complexitatea și periculozitatea instalațiilor, precum și condițiile de mediu și microclimat.
Din coroborarea celor două lucrări de specialitate, cea dintâi, care a făcut parte din dosarul 7018/117/201* și care stabilește detaliat toate aspectele legate de condiții de muncă, cu cea din prezenta cauză, care atestă încadrarea și a reclamantului în contextul prezentat în cel dintâi dosar, rezultă că pentru anumite intervale de timp, reclamantul a desfășurat activitate în condiții specifice grupelor de muncă.
În cuprinsul raportului de expertiză se reține, în analiza noxelor specifice activității, că în cursul desfășurării activității specifice, petenții, inclusiv reclamantul din prezenta cauză, au fost expuși la câmpuri magnetice și electrice, putând rezulta descărcări sub formă de scântei și un curent continuu de contact aceste condiții putând cauza stimularea nervilor și mușchilor, disconfort, furnicături, șoc electric și arsuri, expunerea la câmpuri electromagnetice putând conduce la disfuncții neurovegetative al sistemului nervos central, la modificarea tensiunii arteriale și a frecvenței cardiace, iar din punct de vedere hematologic, fiind posibil să conducă la apariția reticulocitozei, a schimbărilor calitative de neutrofile etc.
Se mai reține de către expert că sunt justificate susținerile petenților, inclusiv ale reclamantului privitoare la faptul că au desfășurat activități specifice în instalații electrice, fiind expuși la mai multe noxe și factori de risc care acționează simultan și ale căror efecte se cumulează sinergic în afectarea stării de sănătate, și anume: noxa câmpului electromagnetic, microclimatul nefavorabil cu temperaturi externe (vara și iarna), suprasolicitare fizică prin lucru la înălțime și manipularea materialelor și pieselor grele, stres determinat de responsabilitatea ridicată a activității pentru realizarea siguranței în funcționare a sistemului energetic național, suprasolicitarea neuropsihică prin stresul determinat de lucru în ture alternative zi-noapte și regim de lucru cu program prelungit peste 8 ore/zi și de pericolele instalațiilor electrice, suprasolicitarea organului vizual în efectuarea lucrărilor de precizie, suprasolicitarea neuropsihică determinată de complexitatea și pericolele instalațiilor electrice.
Expertul a mai învederat că factorii de risc și noxele specifice, determinate de echipamente și sarcina de muncă, nu se pot elimina prin măsuri organizatorice și că, deși s-au luat unele măsuri de îmbunătățire a condițiilor de muncă, acestea nu au condus la eliminarea totală a suprasolicitărilor fizice sau psihice, a noxelor și factorilor de risc, care sunt determinate de complexitatea și periculozitate a instalațiilor, precum și de complexitate a atribuțiilor.
Prin completarea la raportul de expertiză, s-a relevat că reclamantul a desfășurat activitate didactică, în calitate de inginer în perioadele_ -_ și_ -_, pentru care nu se justifică încadrarea în grupă de muncă.
În ceea ce privește perioada_ -_, expertul a arătat că activitatea desfășurată în calitate de șef de autobază, se încadrează în grupa a II- a de muncă, conform prevederilor Ordinului 50/1990, pct. 3, anexa 2, poziția
184. De asemenea, activitatea de șef secție SRIG, RREE - reparații echipamente
energetice și contori, în perioada_ -_ se încadrează în condiții de grupa a II-a de muncă, conform acelorași prevederi legale.
Activitatea desfășurată în calitate de inginer în cadrul CLSIT în perioada_ -_ este, de asemenea, apreciată de către expert ca fiind încadrată în grupa I de muncă, conform Ordinului 50/1990, punctul 3 și anexa 1, poz. 123.
Deși activitatea desfășurată de reclamant nu este încadrată sub aspectul denumirii activității în grupa I sau a II-a de muncă, având în vedere condițiile în care acesta și-a desfășurat activitatea, raportat la activitățile și categoriile profesionale stabilite de Ordinul nr. 50/1990, activitatea reclamantului se încadrează în grupa I sau a II-a de munca prin asimilare, în temeiul art. 3 din Ordinul nr. 50/1990. Prin urmare, pârâta va fi obligată să recunoască reclamantului activitatea prestată în condițiile grupei I și a II-a de muncă, astfel cum acestea au fost determinate în raportul de expertiză.
Pentru aceste motive, instanța va admite în parte acțiunea formulată și va obligă pârâta să recunoască reclamantului activitatea desfășurată ca fiind încadrată în condiții specifice grupei I de muncă în procent de 100% pentru perioada_ -_ respectiv grupei a II-a de muncă în procent de 100%
pentru perioadele_ -_ și_ -_ și va respinge cererea reclamantului privind încadrarea în grupă de muncă pentru perioadele_ -_ și_ -_ .
Fiind în culpă procesuală, potrivit prevederilor art. 274 al. 1 din Codul de procedură civilă, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 300 lei reprezentând onorariul expertului (f.310).
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Ia act că reclamantul C. E., domiciliat în T., str.B. nr.4, sc.A, ap.7, jud.C. a renunțat la judecata acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâta S.C.
E. S.A.,
Admite în parte acțiunea formulată de către reclamantul N. G., domiciliat în C. -N., str.M. nr.55-57, ap.86, jud.C. în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A., cu sediul în B., str.Grigore A. nr.9, sector 1.
Obligă pârâta să recunoască reclamantului activitatea desfășurată ca fiind încadrată în condiții specifice grupei I de muncă în procent de 100% pentru perioada_ -_ respectiv grupei a II-a de muncă în procent de 100% pentru perioadele_ -_ și_ -_ .
Respinge cererea reclamantului privind încadrarea în grupă de muncă pentru perioadele_ -_ și_ -_ .
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert.
Definitivă și executorie de drept.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte, I. P. | Asistent judiciar, B. -A. C. | Asistent judiciar, A. Ș. |
Grefier, |
O. -R. L.
5 ex