Sentința civilă nr. 15306/2013. Conflict de muncă

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENT. ȚA CIVILĂ Nr. 15306/2013

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE P. U.

Asistent judiciar C. -E. P. Asistent judiciar I. R. Grefier R. B. M.

Pe rol judecarea cauzei de litigii de muncă având ca obiect conflict de muncă formulată de reclamanta H. M., în contradictoriu cu pârâtul L. T. "C-T.

B. " D. .

La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare nu se prezintă părțile.

Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Instanța, în baza art. 167 Cod proc. civ., încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată, și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza spre soluționare, pe baza actelor de la dosar.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de_, reclamanta H. M. a chemat in judecată pe pârâtul L. T. "Constantin Brâncuși"; D. și a solicitat anularea Deciziei nr.98/_ emisă de pârât, prin care i se acordă calificativul "bine";, obligarea pârâtului la acordarea calificativului "foarte bine"; pentru anul școlar 2011- 2012, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta susține că în timpul evaluării deciziile au fost luate in cadrul Consiliului de Administrație al școlii, la sugestiile fostului director care la data aceea nu mai avea această calitate, fiind înlocuit pe criterii de competență, că în anul școlar 2011-2012 a fost martora multor discuții dintre fostul director și unele colege în cadrul cărora se punea problema îndepărtării sale din școală, că în luna martie 2012 când s-au acordat continuitățile pe posturi pentru anul școlar 2012-2013 două colege care avea influență asupra fostului director complotau in sala profesorală împotriva sa, că fostul director este în strânsă relații de prietenie cu

o profesoară căreia i-a acordat continuitate pe postul reclamantei pentru anul școlar 2011-2012 și în relații apropiate cu fostul inspector școlar general.

Reclamanta consideră că evaluarea sa nu a fost obiectivă, deoarece continua niște probleme divergente cu conducerea școlii care au început în luna martie când i s-a refuzat continuitate pe postul pe care a fost angajată in anul 2011-2012, că d-na director adjunct i-a înapoiat planificările activităților școlare

Refuzând să le semneze pe motivul că nu a indicat numărul programei analitice, că rezultatele slabe la examenul de bacalaureat la care au promovat 12 elevi în două sesiuni din 200 de înscriși se datorează lipsei de respect, lipsei de interes față de educabili și neglijenței in serviciu a celor doi directori care i-au pus tot timpul piedici în a-și desfășura orele în bune condiții.

Reclamanta a mai arătat că în comisia pentru rezolvarea contestațiilor au fost alese persoane tot la îndemnul doamnei director adjunct, astfel prof. Căprar E. apropiată de doamna director pentru că execută prompt comenzile ce le primește și că a făcut mai multe propuneri pentru membrii comisiei de contestații, fără a permite și altor colegi să facă parte din această comisie.

De asemenea, a menționat că în procesul verbal încheiat de comisia de rezolvare a contestațiilor sunt precizate criteriile unde i s-a diminuat punctajul, și anume: întocmirea corectă a documentelor de proiectare, implicarea in activități de proiectare a ofertei educaționale la nivelul unității, lipsa statisticii privind inserția absolvenților pe piața muncii, disfuncționalitatea comunicării rezultatelor evaluării, lipsa dovezii că a participat la revizuirea regulamentului intern, lipsa dovezilor pentru cele precizate in raportul de activitate.

În probațiune, reclamanta a depus adresa nr.200/_ emisă de către pârâtă, decizia contestată, raportul de activitate pe anul școlar 2011-2012, fișa de evaluare pe anul școlar 2010-2011 și fișe de asistență la lecții pe anul școlar 2011-2012.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii reclamantei, motivând că analizarea și evaluarea punctajului și a calificativului anual acordat reclamantei pe anul școlar 2011-2012 s-au efectuat în mod corect atât de către Consiliul de Administrație cât și de către Comisia de soluționare a contestațiilor.

Asupra cauzei de față, instanța reține următoarele:

La data de_, Consiliul de Administrație al pârâtului întrunit în conformitate cu graficul/calendarul activităților de evaluare a hotărât acordarea unui punctaj de 74 de puncte și a calificativului bine reclamantei în urma evaluării activității acesteia pe baza fișei cadru de autoevaluare/evaluare în vederea acordării calificativului anual pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar nr.197/_ și a raportului de activitate pe anul școlar 2011-2012.

Hotărârea prin care s-a acordat punctajul și calificativul a fost adusă la cunoștința reclamantei prin decizia nr.98/_ .

Împotriva acestei hotărâri reclamanta a formulat contestație care a fost soluționată de către comisia de contestații conform art.13 alin.1 din Metodologia aprobată prin OMECTS nr.6143/2011 modificată prin OMECTS nr.4613/2012 în sensul menținerii punctajului acordat și a calificativului stabilit de către Consiliul de Administrație, așa cum reiese din procesul verbal nr.198/_ .

La acordarea punctajului de 74 de puncte și a calificativului "bine"; pentru anul școlar 2011-2012 atât Consiliul de Administrație cât și Comisia de soluționare a

contestațiilor au avut in vedere o serie de aspecte necorespunzătoare referitoare la neadaptarea formelor de evaluare și sistematizare a cunoștințelor la specificul clasei și la nefolosirea suficientă a materialului didactic constatate de către cei doi directori în urma asistențelor la ore, la inexistența dovezilor pentru diseminarea exemplelor de bune practici, la existența dovezilor scrise (sesizări scrise ale elevilor și părinților) privind disfuncționalitatea comunicării rezultatelor la testele de evaluare, lipsa criteriilor de notare și a baremelor, calitatea deficitară a procesului instructiv-educativ și de evaluare, la inexistența dovezilor că reclamanta ar fi contribuit la elaborarea/revizuirea regulamentului intern sau la îmbunătățirea aspectului unei săli de clasă și la inexistența înregistrării corespondenței la secretariat a întâlnirilor cu presa pentru promovarea imaginii școlii, a participării în comisiile de lucru ale inspectoratului școlar și a publicării unor lucrări de specialitate în cursul anului școlar evaluat.

Față de această stare de fapt, instanța apreciază că evaluarea anuală și acordarea calificativului "bine"; s-au făcut de către pârât în conformitate cu cele consemnate de către conducerea școlii și cu prevederile metodologiei aprobată prin OMECTS nr.6143/2011 cu modificările și completările ulterioare și nu se poate face pe baza nemulțumirilor reclamantei față de directori și colegi.

Prin urmare, cererea formulată de către reclamantă urmează să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamanta H. M., domiciliată in D., str.

V. Ț. nr.4, bl.A.2, ap.7, jud.Cluj împotriva pârâtului L. T. « CONSTANT. BRÂNCUȘI » D., cu sediul în D., str. N. I. nr.5, jud.Cluj.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

P. U.

Asistent judiciar,

C. -E. P.

Asistent judiciar,

I. R.

Grefier,

R. B. M.

Red.UP/tehn.MG/4 ex. 28.11.13

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 15306/2013. Conflict de muncă