Sentința civilă nr. 16413/2013. Conflict de muncă
Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 16413
Ședința publică de la 09 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. P.
Asistent judiciar B. -A. C. Asistent judiciar A. Ș. Grefier L. C.
S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamantul M. V. în contradictoriu cu pârâta S.C. MECHEL S.A. prin R. I. SS, având ca obiect conflict de muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantului, av. Ciceo I., lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință. Instanța pune în discuție estimarea duratei procesului.
Reprezentantul reclamantului estimează durata procesului la două termene de judecată. Depune la dosar "Note scrise"; și următoarele hotărâri judecătorești - irevocabile, pronunțate în cauze asemănătoare, hotărâri care au fost soluționate favorabil, respectiv: Sentința civilă nr. 136/_, pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Cluj; Sentința civilă nr. 13508/_, pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Cluj; Sentința civilă nr. 13517/_, pronunțată în dosar nr._ și sentința civilă nr. 13519/_, pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Cluj (f. 49-66). Totodată, arată că nu mai are alte cereri de formulat ori probe de administrat și solicită acordarea cuvântului pe fond.
Instanța estimează durata procesului la două - trei termene de judecată. În temeiul art. 255 NCPC încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Reprezentantul reclamatului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în scris și susținută oral la acest termen de judecată, fără cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul M. V. în contradictoriu cu pârâta S.C. MECHEL S.A. prin R. I. SS
,HOPÂRTEAN G. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să constate că în perioadele_ -_ ,_ -_ ,_ -_ care au fost încadrate în grupa I de muncă în procent de 100% anterior datei de_ constituie stagii de cotizare în condiții speciale,
perioada_ -_ încadrată în grupa II de muncă constituie stagiu efectuat în condiții speciale și să oblige pârâta să elibereze o nouă adeverință care să ateste că în aceste perioade reclamantul a desfășurat activitate în condiții speciale de muncă.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Reclamantul a fost angajatul pârâtei având funcția de oțelar si turnător, în locuri de muncă încadrate în grupa I respectiv în grupa II de muncă, astfel cum reiese din adeverința de la fila 5 coroborată cu carnetul de muncă al acestuia depus în copie la filele 7-29.
Întrucât reclamantul a beneficiat de recunoașterea expresă a perioadelor lucrate în locuri de muncă încadrate în grupele I si II de muncă iar acestea sunt în mod expres prevăzute de art. 100 din Legea nr. 263/2010 ca perioade recunoscute ca atare la calcularea pensiei, articol din care rezultă si că nu poate opera o transformare sau o redenumire a perioadelor lucrate în locuri de muncă încadrate în grupele I si II de muncă în perioade lucrate în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite sau speciale de muncă, fiecare categorie fiind distinctă și valorificată separat, instanța va respinge acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de către reclamantul M. V. cu domiciliul în C. T., str. G. B., nr. 63, ap. 9, jud. Cluj, CNP 1.
, cont bancar_ B0318075784670001 în contradictoriu cu pârâta S.C. MECHEL S.A. C. T. cu sediul în C. T., str. Laminoriștilor, nr. 145, jud. Cluj prin R. I. SS cod de identificare fiscală 20606819, cu sediu social Phoenicia Business Center, str. T., nr. 11A, et.4, sector 5, B. .
Definitivă.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Cluj.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, I. P. | Asistent judiciar, B. -A. C. | Asistent judiciar, A. Ș. |
Grefier, L. C. |
Red.I.P.
Tehnored.V.A.M. 4 ex./_