Sentința civilă nr. 1878/2013. Cotestație decizie concediere
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR.1878/F/2013
Ședința publică din data de 21 iunie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: B. I. S., judecător GREFIER: D. L.
Cu participarea asistenților judiciari
SA L. M. C. V.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza civilă formulată de reclamantul U. F. M. împotriva pârâtei S.C. DS G. B. S.A. B. , având ca obiect contestație decizie de concediere.
Cauza s-a judecat în fond la data de 14 iunie 2013, susținerile și concluziile reclamantului și reprezentantei pârâtei au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Deliberând constată,
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus, reclamantul U. F.
M. a chemat în judecată pe pârâta S.C. DS G. B. S.A. B., solicitând anularea Deciziei de concediere nr. 24 din data de_ ca fiind lovită de nulitate absolută, netemeinică și nelegală, cu obligarea pârâtei la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă ar fi continuat să execute contractul individual de muncă. Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
În motivare s-a arătat că în fapt, reclamantul a încheiat cu pârâta contractul individual de muncă nr. 5701 din data de_ pe durată nedeterminată.
La data de_ pârâta a emis decizia de concediere atacată, pretinzând în motivarea formulată că reclamantul a săvârșit o abatere disciplinară în sensul că "a absentat nemotivat de la locul de muncă începând cu data de_, acumulând mai mult de 3 absențe nemotivate consecutive".
Reclamantul a considerat această decizie ca fiind pe de o parte lovită de nulitate absolută, iar pe de altă parte ca fiind netemeinică și nelegală.
S-a arătat că potrivit art. 252 din Legea nr. 53/2003 cu completările și modificările ulterioare "(1) Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei. (2) Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat; motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; termenul în care sancțiunea poate fi contestată; instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
De asemenea, s-a arătat că dacă se analizează cu atenție Dispoziția nr. 24 din_ se observă că din cuprinsul acesteia lipsesc două dintre elementele impuse de lege sub sancțiunea nulității absolute, și anume cele prevăzute la art. 252, alin. 2, litera "c" și "d" din Codul muncii.
Astfel la motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat s-a menționat doar textul din Contractul Colectiv de Muncă care a stabilit și a individualizat abaterea disciplinară.
Reclamantul a arătat că acea mențiune nu a făcut referire la motive expres legate de apărările acestuia, care au fost cu totul de altă natură și conținut. El a arătat că s-a prezentat la lucru în data de_, la schimbul 2, însă din motive pe care nu le-a cunoscut a fost trimis acasă de dl. Leuștean având funcția de director tehnic în cadrul societății. Exprimarea acestuia a fost de genul "pleacă acasă, ești liber, că nu mai este nevoie de tine și să nu mai vii la serviciu în fabrică".
S-a arătat că acea atitudine și exprimare a superiorului o va dovedi cu martori care au fost de față la acea discuție când el s-a prezentat la serviciu și nu a fost lăsat să lucreze, acestea au fost apărările sale față de care în cuprinsul deciziei nu a fost menționat nici un motiv sau dovadă concretă de înlăturare a acestor apărări.
De asemenea, s-a arătat că în cuprinsul dispoziției de concediere atacate nu a fost menționat temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică. Daca acea decizie era susținută de împrejurări care să reprezinte motive care conduc la aplicarea sancțiunii disciplinare a desfacerii contractului de muncă atunci temeiul de drept în baza căruia angajatorul a aplicat acea sancțiune a fost "art. 248 alin 1 litera "e" din Codul muncii "(Legea nr. 53/2003). Ori pârâta s-a rezumat în a înscrie în cuprinsul deciziei doar temeiul de drept al încetării contractului individual de muncă, respectiv art. 61 lit. a din Codul Muncii, ceea ce nu a corespuns cu temeiul de drept al aplicării sancțiunii contravenționale, așa cum imperativ a impus legiuitorul sub sancțiunea nulității absolute.
Drept urmare, având în vedere că dispoziția atacată nu a conținut mențiunile impuse de lege, având în vedere că legea a stabilit că lipsa acestora se sancționează cu nulitatea absolută a deciziei de concediere, solicitându-se anularea acesteia ca fiind lovită de nulitate absolută.
Reclamantul a arătat că, la data de_ s-a prezentat la serviciu iar directorul tehnic dl. Leuștean nu l-a primit în echipa de lucru trimițându-l acasă cu mențiunea că este liber și să nu se mai prezinte la lucru că nu-l mai primește.
Fiind șeful său ierarhic, reclamantul a arătat că nu a avut cum să se opună acestei dispoziții a lui și a plecat acasă, având desigur convingerea că probabil nu a mai fost nevoie de el în fabrică și se va lua măsura încetării contractului de muncă prin acordul părților sau mai bine pentru el cu desființarea postului pentru a beneficia de șomaj.
Însă, au trecut sărbătorile și după aceea când a mers la fabrică i s-a comunicat că s-a făcut referat disciplinar față de el și că urmează să fie concediat pentru aceste motive, absențe nemotivate.
S-a menționat că, la cercetarea disciplinară care a avut loc, reclamantul a fost trimis acasă și i s-a spus să nu mai vină la lucru de către directorul tehnic, șeful său direct din conducerea executivă a societății și că nu a lipsit de la serviciu din alte motive, considerând că s-au făcut ceva reduceri de personal și nu a mai fost nevoie de el.
Totodată, reclamantul a precizat că nu a fost vinovat de săvârșirea unei abateri disciplinare deoarece el a executat și luat în considerare o dispoziție a unei persoane din conducerea executivă a firmei.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 82 coroborat cu art. 112 și urm. Cod procedură civilă, art. 274 Cod procedură civilă, art. 281-291 Codul muncii și pe dispozițiile art. 252, 248 din Codul Muncii.
Pârâta SC DS G. SA B., legal citată, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de anulare a deciziei de concediere, ca fiind neîntemeiată.
În motivare s-a arătat că în fapt, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat anularea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă ca fiind lovită de nulitate absolută și obligarea pârâtei la plata de despăgubiri reprezentând salariile indexate plus alte drepturi.
Cu privire la nulitatea deciziei de concediere pe motiv că nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de reclamant și nu ar fi fost motivată în drept, pârâta a arătat că susținerile reclamantului nu sunt reale, acesta lipsind nemotivat de la serviciu 21 de zile, fără să anunțe societatea și fără să-și solicite concediu fără plată.
De asemenea, susținerile reclamantului că a fost trimis acasă de către maistru, pe motiv că nu mai era nevoie de serviciile lui au fost nereale, pârâta arătând că dacă nu mai avea nevoie de serviciile unui angajat, proceda conform legii și disponibiliza persoana cu respectarea legii. Ori,
reclamantul a lipsit 21 zile nemotivat și s-a scuzat că a stat acasă și va veni la serviciu când are chef. Societatea pârâtă a arătat că, contează pe fiecare salariat în desfășurarea activității, ori o asemenea atitudine aduce mari perturbări în executarea comenzilor acceptate de societate și implicit le aduce pagube materiale.
S-a menționat că, la cercetarea disciplinară reclamantul a motivat ca și-a întrebat maistrul că "… ce sunt cu atâtea bobine aici .." la care maistrul i-ar fi răspuns "… că dacă nu îmi convine ne dăm mâna la revedere...". Din aceste cuvinte s-a putut înțelege că reclamantului nu i-a convenit de bobinele aflate lângă mașina lui care trebuiau prelucrate de el, astfel că a preferat să plece acasă. Nici o clipa nu i s-a spus că a fost concediat, mai mult trebuia să stea la serviciu să prelucreze materialele care se aflau programate spre prelucrare, în vederea livrării unei comenzi dar cu toate acestea reclamantul a preferat să plece și să stea acasă 21 de zile, fără să-l intereseze ce se întâmplă cu contractul individual de muncă și a mai solicitat să fie și plătit pentru că a absentat nemotivat de la serviciu .
Pârâta a precizat că, în dispoziția de concediere s-a menționat motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantului "... se interzice salariaților societății să absenteze nemotivat de la serviciu". Astfel s-a înțeles foarte clar că societatea nu a acceptat ca angajații săi să lipsească nemotivat de la serviciu, astfel că acesta a fost motivul pentru care așa zisele apărări ale reclamantului au fost înlăturate .
Mai mult, temeiul legal în baza căruia a fost desfăcut contractul individual de muncă a fost art. 124 al. 3 litera f din contractul colectiv de muncă și art. 61 litera a din codul muncii, așa cum a rezultat și din dispoziția de concediere.
S-a menționat că, contractul colectiv de muncă este legea părților, iar atât sindicatul cât și patronatul au căzut de acord că se consideră abatere disciplinara gravă, cel puțin 3 absențe nemotivate, ori în speță a fost vorba de 21 de absențe nemotivate, astfel că și art. 61 din Codul muncii prevede că: Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în următoarele situații: în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară. Ori, art. 248 din Codul muncii invocat de reclamant se referă la enumerarea sancțiunilor disciplinare pe care angajatorul le poate aplica dacă nu are la bază un contract colectiv de muncă . Desfacerea contractului individual de munca este prevăzut de un alt articol din codul muncii SECȚIUNEA a 3- a Concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului art.61 . Prin urmare atât din punct de vedere al cercetării disciplinare cât și din punct de vedere al întocmirii dispoziției de concediere, au fost respectate normele legale în vigoare.
Cu privire la solicitarea reclamantului prin care a cerut să fie despăgubit cu salariile indexate majorate și reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă și-ar fi continuat activitatea, pârâta a solicitat să se observe că reclamantul nu a cerut în mod concret o sumă și pentru o anume perioadă ci doar o variantă ipotetică, fără însă a se solicita reintegrarea reclamantului în munca. Astfel instanța și pârâta au fost puse în situația în care nu a putut să analizeze și să combată, care au fost pretențiile financiare ale reclamantului și dacă acestea au fost corecte .
În drept s-a invocat art. 124 din contractul colectiv de muncă, art. 61 și 252 din Codul muncii.
Pentru termenul de judecată din data de_, reclamantul U. F. M. a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând înlăturarea apărărilor formulate de pârâtă și anularea deciziei de concediere ca fiind lovită de nulitate absolută.
În motivare s-a arătat că în fapt, după cum pârâta a arătat prin întâmpinare, aceasta a invocat cu totul alte motive care au stat la baza înlăturării apărărilor sale decât cele invocate prin decizia de concediere, și anume: "nici o clipă nu i s-a spus că este concediat și trebuia să stea la serviciu", "reclamantului nu i-a convenit de bobinele aflate lângă mașina lui care trebuiau prelucrate de el, astfel că a preferat să plece acasă".
S-a solicitat să se constate ca acestea ar fi putut fi motivele înlăturării apărărilor reclamantului, desigur dacă erau probate cu martori sau alte dovezi, însă în decizia de concediere a apărut la rubrica în cauză doar regula de bază "se interzice salariaților să absenteze nemotivat de la
serviciu". Ori a fost evident ca apărările sale nu au fost de natură a susține că salariații au dreptul să absenteze nemotivat.
Prin urmare, a fost ușor de admis că din cuprinsul deciziei contestate au lipsit cu desăvârșire motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale privind neprezentarea la serviciu.
Reclamantul a arătat că, tot prin întâmpinare se susține că temeiul de drept al concedierii este art. 124 al. 3 litera F din Contractul colectiv de muncă și art. 61 din Codul muncii, iar art. 248 din Codul muncii se referă la enumerarea sancțiunilor disciplinare pe care angajatorul le poate aplica dacă nu are la bază un Contract colectiv de muncă.
Prin aceasta ultimă mențiune, reclamantul a arătat că pârâta nu a făcut altceva decât sa interpreteze într-un mod propriu și eronat prevederile legislației muncii.
Pornind de la faptul că acea concediere a fost adoptată ca o sancțiune disciplinară, ori acest articol reglementează sancțiunile disciplinare care se aplică, a fost evident că acesta a fost temeiul de drept al aplicării acesteia, respectiv textul de lege care o reglementează.
Contractul colectiv de muncă așa cum a reieșit și din decizia contestată a reglementat doar ce anume reguli s-au încălcat: "Având în vedere că prin fapta săvârșită s-a încălcat prevederile art. 124 (3) lit. "f" din CCM 2009 - 2012/nivel de unitate".
Drept urmare, reclamantul a solicitat instanței să se aibă în vedere că Decizia de concediere trebuia să cuprindă în mod obligatoriu descrierea faptei care a constituit abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea prealabilă, temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplica (art. 264 alin. 1 lit. f din Codul muncii) și temeiul de drept în baza căruia se desface contractul individual de muncă (art. 61 lit. a din Codul muncii), termenul în care sancțiunea poate fi contestată (30 zile calendaristice de la comunicare) și instanța competentă (tribunalul din județul în care salariatul își are domiciliul). Ori pârâta s-a rezumat în a înscrie în cuprinsul deciziei doar temeiul de drept al încetării contractului individual de muncă, respectiv art. 61 lit. a din Codul Muncii, ceea ce nu a corespuns cu temeiul de drept al aplicării sancțiunii contravenționale, așa cum imperativ a impus legiuitorul sub sancțiunea nulității absolute.
Drept urmare, având în vedere că dispoziția atacată nu a conținut mențiunile impuse de lege, având în vedere că legea stabilește că lipsa acestora se sancționează cu nulitatea absolută a deciziei de concediere, reclamantul a solicitat anularea acesteia ca fiind lovită de nulitate absolută.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
În fapt, la data de_ între contestatorul U. F. M., în calitate de angajat - meseria de laminorist și intimata SC DS G. B. SA, în calitate de angajator, s-a încheiat Contractul individual de muncă nr. 1. (filele 33-36) pe durată determinată până la data de_, în care s-a prevăzut o normă de muncă de 8 ore pe zi, 40 de ore pe săptămână. Ulterior, între aceștia au fost încheiate mai multe Acte adiționale prin care s-a prelungit succesiv durata contractului individual de muncă (filele nr.37-45), iar prin Actul adițional de la fila 40 Contractul individual de muncă s-a transformat în contract individual pe perioadă nedeterminată.
În baza acestui contract de muncă și a actelor adiționale, contestatorul U. F. M. desfășura la intimata SC DS G. B. SA meseria de acoperitor metale la Secția Zincare, prestând o activitate în schimburi. În data de_, contestatorul s-a prezentat la muncă în schimbul 2 și, nemulțumit fiind de volum mare de muncă care a rămas de la schimbul 1, a purtat o discuție cu șeful de secție - domnul Leuștean I., în urma căreia a părăsit locul de muncă fără a anunța în prealabil conducerea societății și nu s-a mai prezentat la locul de muncă decât începutul lunii ianuarie 2013.
Contestatorul a fost invitat la sediul unității prin convocarea de la fila 18 în vederea desfășurării cercetării disciplinare raportat la absentarea nemotivată de la locul de muncă. Cu privire la această cercetare s-a întocmit procesul-verbal de cercetare disciplinară prealabilă -fila 22, în care s-a consemnat că reclamantul recunoaște că nu s-a mai prezentat la locul de muncă începând cu data de_, însă prin nota explicativă "Declarație"; de la fila 21 acesta susține că șeful de secție,
domnul Leuștean, în urma discuției ce a vizat nemulțumirea contestatorului în ceea ce privește volumul mare de muncă, i-a spus că dacă nu îi convine "ne dăm mâna, la revedere, poți să pleci acasă";. Intimata S.C. DS G. B. SA a emis Decizia nr. 24/_ (fila 5) prin care în baza art. 61 lit. a din Codul muncii s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, decizia fiind comunicată în termen contestatorului, aspect necontestat de acesta.
În ceea ce privește solicitarea de anulare a Deciziei nr. 24/_ (fila 5)
, instanța constată că la emiterea deciziei de concediere au fost respectate prevederile art.61, 62 și ale art.63 alin.1, din Codul muncii republicat. În cauză este vorba despre o concediere determinată de săvârșirea unei abateri disciplinare de către angajatul U. F. M. constând în absentarea nemotivată de la locul de muncă.
Decizia contestată îndeplinește toate cerințele impuse de legiuitor: este emisă în scris, face referire la motivele de fapt și drept care determină concedierea salariatului, indică termenul și instanța judecătorească la care decizia poate fi contestată.
Instanța apreciază că au fost respectate și condițiile formale prevăzute de art. 250-252 Codul muncii republicat cu privire la procedura cercetării prealabile și emiterea deciziei de sancționare. Conform Contractului colectiv de muncă pe anii 2009-2012 la nivel de unitate (filele 56-61), respectiv art.124 alin.3 litera f) constituie abatere disciplinară și se sancționează cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă efectuarea a 3 absențe nemotivate consecutive intr-o lună.
Contestatorul a susținut că decizia este lovită de nulitate absolută, întrucât nu ar conține mențiunile prevăzute la art. 252, alin. 2, litera "c" și "d" din Codul muncii. În legătură cu indicarea temeiului în drept al în baza căruia se aplică sancțiunea, tribunalul observă că în cuprinsul dispoziției nr. 24/_ - fila 5 - s-a indicat temeiul în drept pentru care se aplică sancțiunea disciplinară, respectiv art. 124 alin. 3 lit. f din Contractul colectiv de muncă la nivelul unității pentru anii 2009-2012, unde se prevede că reprezintă abatere disciplinară 3 absențe consecutive nemotivate într-o lună. În cuprinsul decizie se mai indică și art. 61 lit. a privind desfacerea contractului individual de muncă în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere disciplinară.
În ceea ce privește faptul că nu s-ar fi indicat motivele pentru acre apărările angajatului au fost înlăturate, tribunalul constată că s-a trecut ca și motiv următoarea frază: " se interzice salariaților societății să absenteze nemotivat de la serviciu";, iar în aprecierea tribunalului această motivare este suficientă.
Cu privire la temeinicia acestei decizii
, contestatorul a invocat faptul că nu este în culpă raportat la absentarea de la locul de muncă, întrucât din discuția cu șeful de secție - domnul Leoștean I., a dedus că acesta a dispus concedierea sa și i-a pus în vedere să părăsească incinta societății angajatoare.
Instanța apreciază că susținerile contestatorului nu pot justifica părăsirea locului de muncă și absențele nemotivate începând cu data de_, fără a anunța în nici un fel conducerea societății angajatoare cu privire la nemulțumirile și intențiile sale, neputând avea incidență în prezenta cauză presupusa concediere invocată de contestator. Aceasta întrucât șeful de secție nu are în fișa postului prevăzute atribuții de a semna contracte de muncă sau de a întocmi decizii de concediere a personalului din subordinea sa, aspect confirmat prin declarația de martor a acestuia (filele 47-48). Prin însăși discuția relatată de martor nu rezultă că i s-ar fi pus în vedere contestatorului părăsirea locului de muncă, odată ce din conversația purtată între aceștia rezultă doar că șeful de secție i-a indicat posibilitatea ca, în măsura în care e nemulțumit de locul de muncă, poate să înceteze raportul de muncă cu societatea angajatoare. Totodată, foștii colegi ai contestatorului, Cabalas Martin și M.
C., prin declarațiile de martor aflate la dosar la fila 55 și fila 65 au susținut că nu cunosc ca șeful de secție, domnul Leoștean I. să fi efectuat concedieri ale personalului din subordinea sa.
În acest context și potrivit probelor testimoniale administrate în cauză, rezultă că părăsirea locului de muncă și cumularea absențelor nemotivate sunt consecința culpei contestatorului și a deciziei sale de a nu respecta dispozițiile cuprinse în fișa postului, obligațiile asumate prin încheierea contractului de muncă cu unitatea angajatoare și nesocotirea contractului colectiv de muncă al unității .
Celelalte argumente invocate de contestator referitor la obligarea sa de a presta o activitate excesiv de obositoare în favoarea angajatorului, care să depășească sarcinile sale de serviciu convenite prin contractul de muncă încheiat între părțile litigante, nu au fost dovedite, martorul audiat: Groșan Cornel (filele 49-50), maistru de producție schimb 2, declarând că în data de_, la începerea programului de muncă al schimbului 2, urma să stabilească sarcinile de serviciu ce trebuiau îndeplinite de către contestator, precizând că șeful de secție a afirmat doar faptul ca acesta trebuia să își desfășoare activitatea pe parcursul unui program normal de 8 ore de muncă. Martorul Cabalas Martin, fost coleg cu contestatorul în perioada săvârșirii abaterii disciplinare, prin declarația sa (fila 55) a precizat că în situația în care era un volum mai mare de muncă, activitatea se desfășura doar în cadrul programului normal de muncă de 8 ore și nu necesita efectuarea de ore suplimentare.
Cu privire la gravitatea faptei și aplicarea celei mai severe sancțiuni prevăzute de contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2012 la nivel de unitate, care constituie "Legea părților"; și legislația muncii, instanța apreciază că angajatorul a efectuat o apreciere corectă în această privință, absentarea de la locul de muncă poate constitui o abatere disciplinară gravă. Nu în ultimul rând este de observat atitudinea contestatorului care nu a luat legătura cu reprezentanții societății angajatoare până în luna ianuarie 2013.
Raportat la cele arătate mai sus, instanța va respinge solicitarea contestatorului de anulare a Deciziei de concediere nr. 24/_ și față de această soluție, fiind menținută decizia atacată ca legală și temeinică, se impune respingerea cererii subsidiare de obligare a intimatei la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și alte drepturi de care ar fi beneficiat dacă ar fi continuat executarea contractului individual de muncă, ca nefiind întemeiată.
Raportat la prevederile art. 274 C.proc. civ., instanța față de soluția pronunțată, va respinge cererea de obligare la plata de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, nefiind depusă la dosar dovada achitării onorariului de către intimată.
În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația formulată de contestatorul U. F. M., cu domiciliul în
B., SA G., Bl. G2, S. 2, ap. 4, jud. Bistrița-Năsăud, împotriva deciziei de concediere nr. 24/_ emisă de pârâta SC DS G. B. SA, cu sediul în B., str.
V. V., Nr. 3, jud. Bistrița-Năsăud, ca neîntemeiată.
Respinge cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE GREFIER
B. I. S. D. L.
Cu participarea asistenților judiciari
SA L. M. C. V.
Red/Dact BISz/SAL_ - 4 ex
