Decizia civilă nr. 4314/2013. Cotestație decizie concediere
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4314/R/2013
Ședința publică din 05 noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: L. D.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta D. M. G. împotriva sentinței civile nr. 10688 din 20 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâta intimată SC M. C. T. SA, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta recurentă
D. M. G., personal, și reprezentanta pârâtei intimate, consilier juridic Damian R. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 04 noiembrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus din partea SC Industria Sârmei C. T. SA prin administrator judiciar RVA INSOLVENCY SPECIALISTS
S.P.R.L. întâmpinare, un exemplar înmânându-se reclamantei recurente.
Reprezentanta pârâtei intimate depune la dosar împuternicire de reprezentare și precizează că noua denumire a pârâtei intimate este SC Industria Sârmei SA.
Curtea în urma verificărilor efectuate constată că împuternicirea de reprezentare depusă la dosar de reprezentanta pârâtei intimate a fost semnată de către administratorul special.
Reclamanta recurentă arată că nu mai are alte cereri de formulat. Reprezentanta pârâtei intimate arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamanta recurentă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în parte a hotărârii atacate cu consecința admiterii acțiunii așa cum a fost precizată în sensul acordării despăgubirii stabilite de dispozițiile art. 80 din Codul muncii de la data concedierii nelegale și până la data pronunțării definitive a hotărârii judecătorești, a constatării încetării de drept a contractului individual de muncă la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești pronunțate în cauză, luând act de renunțarea la judecată în ce privește petitul de reintegrare în funcția de consilier juridic ca urmare a intrării în insolvență a societății.
În esență, arată că motivele de recurs vizează faptul că instanța de fond a reținut greșit starea de fapt dedusă judecății și a pronunțat o soluție nelegală, actele defectuoase emise de către angajator nefiindu-i imputabile.
Menționează că, deși instanța de fond a anulat decizia de concediere inițială, pe care a contestat-o nu a dispus și acordarea despăgubirilor care i se cuveneau în temeiul legii ca efect al anulării acestei decizii.
Consideră că motivarea instanței în ceea ce privește anularea deciziei de concediere este greșită, întrucât decizia de concediere inițială care a fost contestată nu este nelegală pentru că s-au emis două decizii de concediere pentru același salariat.
A doua decizie de concediere nu poate fi interpretată nici ca o îndreptare de eroare materială strecurată în prima deciziei, întrucât aceasta este o decizie independentă, și nu este nici o decizie de revocare, deoarece aceasta nu cuprinde nicio mențiune privind data și motivele revocării.
Angajatorul are personal calificat în departamentul de resurse umane și în departamentul juridic care trebuia și putea să îndrepte o eventuală eroare materială pe căile și prin procedurile stabilite de dreptul muncii.
Precizează că, deși instanța de fond a considerat că este nelegală concedierea și a anulat decizia de concediere inițială, nu a acordat despăgubiri, motivarea reținută că nu a suferit nici un prejudiciu și nu este vătămată în nici un fel de concediere fiind una eronată.
În opinia sa actul vătămător este însăși concedierea nelegală, iar în ceea ce privește obligația sa de a dovedi o vătămare sau un prejudiciu, consideră că această obligație nu există, deoarece solicitarea de acordare de despăgubiri nu este întemeiată pe dispozițiile răspunderii patrimoniale.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală. În fapt prin sentința civilă recurată Tribunalul Cluj a admis în parte contestația împotriva deciziei de concediere și a dispus anularea Deciziei nr. 842/2012 unde este înserat faptul că se reduce postul de consilier juridic în cadrul departamentului de transporturi și a respins cererea cu privire la acordarea despăgubirilor echivalente cu salariile bănești de la data încetării contractului individual de muncă și până la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței.
Menționează că, deși improprie, prin cea de-a doua decizie a fost îndreptată eroarea materială strecurată în prima decizie.
Apreciază că, deși s-a anulat prima deciziei de concediere, în mod corect a fost respinsă cererea de plată a despăgubirilor reprezentând salariile indexate, majorate și reactualizate de care ar fi beneficiat, câtă vreme cea de-a doua decizie, primită sub semnătură de către reclamanta recurentă, nu a fost contestată în instanță în termenul legal prevăzut de lege.
Drept urmare aceasta a produs efecte juridice, fiind înregistrată la Inspectoratul Teritorial de Muncă în programul REVISAL și depusă la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă.
În replică, raportat la aspectul că ar fi făcut o copie după decizia inițială de concediere pe care a contestat-o și ar fi păstrat-o special pentru a o ataca în instanță, reclamanta recurentă solicită a se observa că decizia de concediere are înserată data efectivă a desfacerii Contractului individual de muncă_, iar în data de_ nu putea face o copie a unei decizii care să poarte mențiunea datei efective a încetării raportului de muncă_, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că
prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta D. M. G. în contradictoriu cu pârâta SC M. C. T. SA, a solicitat anularea Deciziei de desfacere a contractului de muncă nr.842/_, obligarea pârâtei la reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior concedierii și la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 10688/_ a Tribunalului Cluj-Napoca, pronunțată în dosar nr._
, s-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta D.
M. G., în contradictoriu cu pârâta S.C M. C. T. S.A., în insolvență prin administrator judiciar RVA INSOLVENCY SPECIALISTS SPRL.
S-a dispus anularea Deciziei de concediere nr. 842/_ emisă de către pârâtă prin care se menționează că reclamanta ocupa funcția de consilier juridic la departamentul transporturi. S-au respins restul capetelor de cerere.
Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:
Reclamanta a avut calitatea de salariată în cadrul societății pârâte, ocupând funcția de jurisconsult, apoi aceea de jurist.
La data de_ angajatorul a emis Decizia nr. 842/_ prin care a dispus desfacerea contractului individual de muncă al reclamantei în temeiul art. 65, 68 C,muncii, contractul urmând a înceta la expirarea termenului de preaviz de 30 de zile care curge de la data comunicării deciziei (f.4).
În cuprinsul acestei decizii s-a menționat că postul de consilier juridic ocupat de reclamantă în cadrul departamentului TRANSPORTURI se desființa începând cu luna octombrie 2012. (f.4). Decizia a fost comunicată reclamantei la data de_, aceasta confirmând primirea prin semnătură necontestată.
Ca urmare a sesizării făcute de reclamantă cu privire la existența unei inadvertențe în cuprinsul deciziei de concediere, referitor la departamentul în care figura postul ocupat de aceasta, pârâta a emis o nouă deciziei cu același număr și cu aceeași dată (842/_ ) prin care a corectat datele cu privire la departamentul Juridic, iar nu transporturi, din cadrul căruia se desființează postul de consilier juridic ocupat de reclamantă. noua decizie a fost comunicată reclamantei la aceeași dată,_, reclamanta atestând comunicarea prin semnătură.
Cu privire la motivul de nulitate al deciziei de concediere, respectiv menționarea greșită a departamentului în cadrul căruia figura postul de consilier juridic ocupat de reclamantă, instanța reține că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv organigrama aprobată, rezultă că în cadrul departamentului Transporturi într-adevăr nu exista un post de consilier juridic, ci acesta figura în cadrul departamentului juridic. Acest aspect a fost recunoscut de pârâtă, care a justificat acest lucru prin intervenire a unei erori materiale, aspect acceptat de reclamantă.
Cu toate acestea, instanța reține ca fiind pertinente susținerile reclamantei cu privire la imposibilitatea coexistenței a două decizii cu același număr și cu aceeași dată a emiterii, astfel că a admis în parte acțiunea și a dispus anularea Deciziei de
concediere nr. 842/_ emisă de către pârâtă prin care se menționează că reclamanta ocupa funcția de consilier juridic la departamentul transporturi.
Nu pot fi însă reținute susținerile reclamantei cu privire la motivele de anulare a celor două decizii, căci nu a fost dovedită o vătămare pricinuită reclamantei prin menționarea greșită a departamentului din cadrul căruia se desființa postul (atât timp cât părțile au admis că este vorba despre o eroare materială), care să nu poată fi îndreptată decât prin anularea deciziei de concediere contestată.
Deși improprie ca modalitate de îndreptare a unei erori materiale, emiterea unei noi decizii la aceeași dată (și cu același număr) nu a cauzat reclamantei un prejudiciu care să conducă în mod necesar la anularea deciziei. Cât privește data comunicării, reclamanta a semnat de primire a noi decizii tot cu data de_, deși are cunoștințe juridice care îi permit să aibă reprezentarea consecințelor în cazul atestării unei împrejurări nereale ca fiind reală.
Pentru considerentele expuse, instanța a admis în parte acțiunea și a dispus anularea Deciziei de concediere nr. 842/_ emisă de către pârâtă prin care se menționează că reclamanta ocupa funcția de consilier juridic la departamentul transporturi și a respins celelalte petite.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta D. M. G.,
solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de plata a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate de care ar fi beneficiat începând cu data concedierii nelegale până la încetarea de drept a contractului de munca, respectiv la data rămânerii definitive a hotărârii, luând act de renunțarea la judecata in ce privește petitul de reintegrare pe vechiul post.
În expunerea stării de fapt, recurenta învederează că angajatorul a emis în privința ei doua decizii de concediere. Astfel, acesta a concediat-o în baza unei decizii nelegale, iar ulterior a emis o altă decizie prin care a corectat o eroare materiala strecurata în prima decizie contestată.
În concret, decizia de concediere nr. 842/_, care nu a fost revocată, cuprindea o greșeală cu privire la departamentul din care făcea parte postul pe care-l ocupa recurenta, fiind trecut "Departamentul Transporturi"; în loc de
"Departamentul Juridic";, deși activitatea recurentei nu s-a desfășurat niciodată în cadrul primului departament. Mai mult, la momentul concedierii, în organigrama societății nici nu exista un Departament Juridic, locul de muncă de muncă al recurentei fiind la Direcția de Relații Juridice.
Menționează că nu a cerut înlocuirea deciziei, cum greșit a reținut prima instanță, întrucât nu cunoștea organigrama societății înainte și după reorganizare, ci a solicitat angajatorului repunerea în ființă a contractului individual de muncă pentru că postul prevăzut în decizie ca fiind desființat nu era ocupat de aceasta.
Arată că la înmânarea celei de-a doua decizii de concediere a considerat că angajatorul săvârșește din nou o greșeală, câtă vreme contractul individual de muncă îi era deja desfăcut, însă a decis să nu mai facă nicio obiecțiune la angajator, apreciind ca oportună sesizarea instanței în acest sens.
De asemenea, subliniază că la încetarea efectivă a raportului de muncă angajatorul a pus în circuitul civil (prin comunicarea la AJOFM și ITM) prima decizie de concediere, inserând mențiunea privitoare la data efectivă a concedierii_ .
Susține că, cu toate că prima instanță și-a motivat soluția reținând că este inadmisibil sa fie emise doua decizii de concediere pentru același salariat, aceasta nu a făcut nicio referire la nelegalitatea invocată în raport de prevederile art. 65 al. l
din Codul Muncii, cu atât mai mult cu cât din decizia atacata rezulta fără dubiu ca postul redus era din cadrul Departamentului Transporturi unde recurenta nu a desfășurat niciodată activitate.
Invocă, de asemenea, prevederile art. 79 din Codul Muncii, susținând că aceste dispoziții au fost încălcate în condițiile în care prima instanță a fost cea care a reținut că printr-o noua decizie angajatorul a corectat o eroare materiala si a înlocuit Departamentul Transporturi cu Departamentul Juridic, deși acest aspect nu rezultă din decizia contestată.
Recurenta formulează critici și din perspectiva prevederilor art. 78 și 80 din Codul Muncii, sens în care precizează că instanța fondului nu a indicat temeiul de drept conform căruia aceasta este ținută să dovedească existența și întinderea unui prejudiciu, în cauză neintrând în discuție angajarea unei răspunderi patrimoniale, pretențiile de acordare a despăgubirilor reprezentând salariile indexate, majorate si reactualizate fundamentându-se pe prevederile art. 80 din Codul Muncii, ca efect al concedierii nelegale.
Mai subliniază recurenta că instanța a dat eficienta deciziei de concediere subsecvente, ignorând însă faptul ca aceasta era deja concediata si angajatorul nu putea interveni în raportul de munca fără o prealabila repunere in vigoare a contractului individual. De asemenea, a omis să arate că noua decizie, subsecventa, nu cuprinde vreo mențiune din care sa rezulte ca modifica sau înlocuiește vechea decizie.
Consideră recurenta că emițând o nouă decizie de concediere cu același număr si aceeasi data, fără sa retragă vechea decizie înmânata si fara sa facă vreo mențiune ca aceasta a modificat sau anulat anterioara concediere, angajatorul a încălcat art.78 Codul Muncii,.
În fine, ca efect al anulării concedierii recurenta solicită să se constate încetarea de drept a contractului de munca la data pronunțării deciziei, conform art.80 al. 3 din Codul muncii.
În drept, invocă art. 304 indice 1, art. 304 pct. 7 si 9 Cod de procedură civilă, art. 65, 79 si 80 Codul Muncii.
Prin întâmpinarea formulată, intimata S.C. Industria Sârmei C. T. S.A.
a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca temeinică și legală.
Nu au fost administrate probe noi.
Recursul este nefondat.
Prin decizia nr. 842/_, intimata a dispus concedierea recurentei din postul ocupat - consilier juridic din cadrul departamentului "Transporturi"; (f.4 fond)
La aceeași dată, respectiv_, a fost emisă de către intimată, sub același nr., o nouă decizie de concediere în cuprinsul căreia la departamentul din care face parte postul care se desființează este menționat "Juridic"; (f. 50 fond) Ambele decizii au fost comunicate recurentei, care le-a semnat de primire la data de_ .
Potrivit susținerilor recurentei prima decizie de concediere este nelegală, întrucât aceasta indică desființarea unui post de consilier juridic din cadrul departamentului "Transporturi";, post pe care aceasta nu l-a ocupat niciodată. Consideră recurenta că atât timp cât măsura concedierii a fost determinată de desființarea unui alt post (consilier juridic la Departamentul Transporturi) decât cel pe care îl ocupa aceasta în mod efectiv(consilier juridic la Departamentul Juridic), decizia este nelegală.
Curtea găsește nefondate aceste susțineri, apreciind că măsura dispusă de către societatea intimată viza întocmai postul ocupat de către recurentă, indicarea
eronată a Departamentului în cadrul căruia funcționa acest post, neputând fi asimilată decât unei erori materiale, iar nu unei împrejurări esențiale care să justifice anularea deciziei de concediere, conform art. 78 din Codul muncii.
În acest sens, Curtea constată că în preambulul deciziei de concediere, angajatorul a făcut referiri la Planul de optimizare a schemei de personal și noua organigramă valabilă începând cu data de_, potrivit deciziei nr. 11/_ a Consiliului de Administrație al societății M. C. T. .
Prin acest plan (f. 17 fond) s-a stabilit necesitatea implementării în societate a programului de restructurare organizatorică și desființarea, în două etape, a unui nr. de 438 posturi ce au fost individualizate pe sectoare de activități în anexele la acest plan(f. 21 fond). Analizând cuprinsul anexelor, Curtea constată că postul de consilier juridic figura doar în cadrul " Direcției Relații Juridice";(Anexa 2.2), acesta fiind supus desființării în cea de-a doua etapă(f. 38 fond).
Reținând că în cadrul societății singurul post de consilier juridic se regăsea doar în cadrul" Direcției Relații Juridice";, iar nu și în cadrul altor direcții, fiind chiar postul ocupat de către recurentă, Curtea va înlătura ca nefondată susținerea potrivit căreia societatea ar fi avut în vedere desființarea unui alt post, decât cel ocupat de către recurentă.
De altfel, inserarea eronată a denumirii departamentului/direcției în cadrul căreia ființa postul de consilier juridic a fost corectată de către societatea intimată prin emiterea la aceeași dată, sub același nr. a unei noi decizii de concediere(f. 50 fond).
Natura acestei decizii nu este cea a unei decizii de revocare a primei decizii de concediere, ci, așa cum corect a reținut prima instanță, este cea a unei decizii de îndreptare a unei erori materiale, astfel explicându-se, de altfel, intervalul extrem de redus dintre cele două decizii care au fost emise în aceeași zi, sub același nr. și comunicate reclamantei la aceeași dată.
Față de argumentele arătate, neindicarea în cuprinsul celei de-a doua decizii a mențiunii exprese că noua decizie reprezintă o decizie de îndreptare a erorii materiale cuprinse în prima decizie nu afectează natura celei de-a doua decizii, reținerile instanței de fond fiind în concordanță cu prevederile art. 79 din Codul Muncii.
Este lipsită de relevanță împrejurarea că în cea de-a doua decizie de concediere s-a făcut mențiunea că postul de consilier juridic ocupat de recurentă se regăsea în cadrul departamentului "Juridic";, deși în organigramă acesta se regăsea sub denumirea "Direcția Relații Juridice";, întrucât, pe de o parte, lipsa de acuratețe în indicarea titulaturii departamentului/direcției nu afectează valabilitatea deciziei în condițiile existenței unui singur post de natura celui ocupat de către recurentă, iar, pe de altă parte, intenția societății intimate de a desființa postul ocupat de către recurentă, rezultă fără nicio urmă de îndoială din documentația de la dosar, amintită anterior.
Modalitatea improprie în care societatea intimată a remediat eroarea materială nu generează nelegalitatea măsurii concedierii, astfel că în mod corect a procedat prima instanță la anularea primei decizii de concediere, fiind exclusă coexistența a două decizii de concediere privitoare la același salariat.
Fiind în prezența unei erori materiale, susținerea recurentei privitoare la încetarea raportului de muncă la momentul emiterii primei decizii nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât, pe de o parte, ambele decizii poartă aceeași dată a emiterii -_, fiind semnate de primire de către recurentă la data de_, iar
pe de altă parte, recurenta, care avea cunoștințe de specialitate, fiind consilierul juridic al societății intimate, cunoștea implicațiile juridice privitoare la atestarea unor împrejurări nereale ca fiind reale, cum corect a reținut și prima instanță.
Conform art. 80 al. 1 din Codul Muncii salariatul este îndreptățit la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat numai în măsura în care măsura concedierii este nelegală sau netemeinică.
Cum în cazul reclamantei nu s-a materializat o astfel de concluzie, concedierea acesteia circumscriindu-se limitelor de legalitate și temeinicie impuse de legiuitor, nu se justifică acordarea de despăgubiri în sensul prevederilor evocate și nici constatarea încetării de drept a contractului individual de muncă, potrivit art. 80 al. 3 din Codul muncii.
Prin urmare, în lipsa incidenței art. 80 din Codul Muncii, în mod corect a reținut prima instanță că acordarea de despăgubiri poate avea un alt fundament legal ce implică dovada existenței unui prejudiciu din partea recurentei.
De altfel, trebuie menționat că recurenta a învestit instanța doar cu privire la legalitatea și temeinicia primei decizii de concediere, cea de-a doua nefiind însă atacată, astfel că, cea din urmă decizie continuă să producă efecte juridice, situație în care acordarea de despăgubiri este exclusă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă Curtea va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D. M. G. împotriva sentinței civile nr. 10688 din_ a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
S. | D. D. | G. | L. | D. | C. M. |
Red.DG/dact.MS 2 ex./_
Jud.fond: R.M.V.
