Sentința civilă nr. 210/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ *
SENTINȚA CIVILĂ Nr.210/F/2013
Ședința publică din: 17 Ianuarie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. C., judecător GREFIER: H. V.
Cu participarea asistenților judiciari:
Z. L. - P. S.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta S. D. I. împotriva pârâtei S.C. O. P. S.A., având ca obiect calcul drepturi salariale.
Dezbaterea cauzei în fond a avut loc la data de 10 ianuarie 2013, concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosarul cauzei concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea sentinței pentru data de astăzi 17 ianuarie 2013.
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată:
Prin acțiunea civilă, scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, înregistrată inițial la nr._, reclamanta S. D. I. a chemat în judecată pe pârâta SC O. P. SA B. , solicitând instanței obligarea pârâtei la plata ajutorului material reprezentând contravaloarea a câte
4.000 mc de gaze naturale anual, pentru anii 2005, 2006 și 2007 sumă actualizată cu indicele de inflație, începând cu data scadenței până la data plății efective; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta a fost salariata pârâtei până în data de 31 martie 2007, așa cum reiese din mențiunile carnetului de muncă anexat, și că pârâta avea obligația să-i achite drepturile salariale prevăzute de art.176 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivel
P., constând în ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc de gaze naturale în fiecare an în parte. A subliniat faptul că această obligație asumată de societatea pârâtă este prevăzută și de art.187 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005-2008.
Reclamanta a mai menționat faptul că nu s-a încheiat niciun document ori act adițional prin care să se ateste vreo negociere privind modalitatea concretă de calcul și acordare a cotei de gaz fiecărui salariat, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu există dovada concretă că ajutorul material solicitat a fost inclus în salariul de bază, situație în care drepturile solicitate cu acest titlu nu au fost acordate și sunt datorate de societatea pârâtă.
În ceea ce privește termenul de prescripție, reclamanta a susținut că acesta începe să curgă de la data limită de închidere a anului financiar, deoarece până la acea dată pârâta avea posibilitatea de a hotărî, de a calcula și de a achita sumele reprezentând ajutorul material pentru cota de gaz, respectiv după 150 zile de la finalul unui an, invocând în acest sens prevederile OMF nr.1752/2005. În drept, s-au invocat art.269, alin.1, 281 și urm. Codul muncii, art.176 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii_, 2006, 2007, art.187 din Contractul
colectiv de muncă la nivel de ramură, art.977 cod civil și OMF nr.1752/2005.
Pârâta a depus întâmpinare
(f.38-58), prin care a invocat, în principal, admiterea excepțiilor necompetenței teritoriale a tribunalului, nulității cererii de chemare în judecată, lipsei calității procesuale active a reclamantei și prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii formulate ca neîntemeiată.
Referitor la excepția necompetenței teritoriale a tribunalului, aceasta nu a fost motivată, pârâta solicitând doar obligarea reclamantei să depună la dosarul cauzei copia cărții de identitate și copia integrală a carnetului de muncă.
În ce privește excepția nulității acțiunii, pârâta, în baza art.133 C.pr.civ. coroborat cu art.105 alin.2 C.pr.civ., a susținut că cererea de chemare în judecată este lovită de nulitate deoarece reclamanta nu a indicat valoarea obiectului acțiunii și criteriile folosite în determinarea acestor valori, situație în care există o încălcare a dispozițiilor art.112 alin.3 și o vătămare a drepturilor procesuale ale pârâtei, întrucât se află în imposibilitate de a-și exercita dreptul de apărare.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune pretins de reclamantă s-a arătat faptul că raportat la dispozițiile invocate, respectiv art.187 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură și art.176 din Contractul colectiv de muncă la nivel P., obiectul acțiunii nu se referă la drepturi salariale, ci la alte venituri reglementate ca măsură de protecție socială, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art.283 lit. e Codul muncii care instituie un termen de prescripție de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune. Cauza dedusă judecății se referă la executarea unor dispoziții din contractele colective de muncă evocate. S-a mai arătat că, în situația în care se va aprecia că drepturile solicitate de reclamantă au natura unor drepturi salariale, urmează a se aplica art.283 lit. c Codul muncii, situație în care o parte din pretențiile solicitate de reclamantă exced limitei de 3 ani anterior datei introducerii cererii de chemare în judecată, astfel că acestea trebuie respinse ca prescrise.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active ale reclamantei, pârâta a susținut că aceasta presupune existența unei identități între persoana reclamantei și cea a titularului dreptului pretins în cadrul raportului juridic dedus judecății, ori, raportat la dispozițiile contractelor colective de muncă invocate de reclamantă, care impuneau drept condiție pentru acordarea ajutorului solicitat realizarea unei negocieri între patronat și sindicat, această identitate nu există. Între angajator și sindicat nu au avut loc asemenea negocieri cu privire la modalitatea de acordare a acestui ajutor, astfel că salariații nu sunt creditori în raportul juridic de drept substanțial invocat și, în consecință, nu au calitate procesuală activă.
În ce privește fondul pretențiilor deduse judecății, societatea pârâtă a arătat că acțiunea formulată este netemeinică pentru că ajutorul solicitat a fost deja acordat prin compensarea salariilor cu contravaloarea acestuia la nivelul anului 1997. În acest sens s-a susținut că în art.176 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate se prevede că la nivelul societății pârâte ajutorul social constând în plata contravalorii cotei de gaze naturale a fost compensat prin contractul colectiv de muncă pe anul 1997, invocând în acest sens adresele IP nr.1721/_, IP nr.1738/_ și nr.1818/4 august 1997, din care a rezultat că cota de gaze a fost introdusă în salariul de bază al fiecărui angajat al societății pârâte și că ar fi avut loc operațiunea de înscriere în carnetele de muncă a majorării aferente introducerii acestei cote în salariul fiecărei angajat. Pârâta a mai susținut că prin această modalitate de includere în salariul de bază a ajutorului reprezentând cota de gaz, salariile la nivelul societății au fost majorate cu un coeficient mediu de 1,27, iar părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă au agreat majorarea salariilor brute de bază individuale cu acest coeficient, situație în care, în mod evident, drepturile solicitate de reclamant sunt neîntemeiate, iar acțiunea formulată reprezintă un abuz de drept și a fost introdusă cu rea credință.
În drept, s-au invocat art.115-118, art.723 Cod procedură civilă, art.187 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, petrol și gaze, art.176 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și art. 283 alin.1 lit. c, e din Codul muncii.
Pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului B. -Năsăud și prin notele scrise depuse la dosar(f.68-74), a susținut, în esență, că sunt aplicabile prevederile art.72 din Legea nr.168/1999, care prevăd că conflictele de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea. Pârâta a susținut faptul că competența teritorială determinată de Legea nr.168/1999 este specială raportat la competența teritorială prevăzută de Legea nr.53/2003, care este o lege organică ulterioară, situație în care se aplică legea specială.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, depus la f.102, prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de către societatea pârâtă ca fiind nefondate.
Prin sentința civilă nr. 4993 din_ s-au respins ca neîntemeiate excepțiile necompetenței teritoriale, a nulității cererii de chemare în judecată, a lipsei calității procesuale
active a reclamantului și a prescripției dreptului la acțiune privind drepturile bănești aferente anilor 2006 și 2007, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune privind drepturile bănești aferente anului 2005 și, în consecință, s-a respins acțiunea formulată de reclamantă privind aceste pretenții ca prescrise.
S-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamanta S. D. I. împotriva pârâtei SC O. P. SA B., și, în consecință, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei ajutorul material constând în contravaloarea a 4.000 mc de gaze naturale pentru anii 2006 și 2007, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC O. P. SA, solicitând, în primul rând, casarea hotărârii, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe și, în subsidiar, modificarea hotărârii cu respingerea acțiunii promovată de reclamantă, ca nefondată.
Prin decizia civilă nr. 586/R/2011, Curtea de apel C. a reținut că prima instanță în mod corect a respins excepția prescripției dreptului la acțiune privind drepturile bănești aferente anilor 2006 și 2007, recunoscând caracterul de drept salarial acestui adaos și incidența art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii. A constatat însă că prima instanță a încălcat dreptul la apărare al recurentei, ce include și dreptul de a-și proba susținerile formulate în apărare și nu a cercetat astfel fondul cauzei în ceea ce privește aspectul esențial în prezenta acțiune, respectiv includerea ajutorului material reprezentând cota de 4000 mc de gaze naturale în salariile de bază ale angajaților. S-a apreciat că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, în scopul administrării tuturor dovezilor utile cauzei, solicitate de către părți în termen procedural, astfel că, în temeiul art.312 alin.2 C.pr.civ., a admis recursul, a casat hotărârea și conform alin.5 al aceluiași articol a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului B. -Năsăud la nr._ * și s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, iar concluziile expertului sunt următoarele:
La data debutului raportului de muncă al reclamantei cu S.N.P. P. SA - Sucursala B., respectiv 20 august 2001, în carnetul de muncă al reclamantei nu apare nicio mențiune privind majorarea salariului de bază în temeiul prevederilor C.C.M. menționat mai sus, și, până la încetarea contractului individual de muncă din data de 26 ianuarie 2007, acest ajutor nu a fost acordat, angajatorul considerând că toți salariații săi au beneficiat de acest drept prin includerea lui în salariul de bază în temeiul art. 176 (2) din C.C.M, încheiat la data de_ . Prin urmare, primul obiectiv al expertizei a fost dacă acest ajutor solicitat a fost sau nu inclus în salariul de bază al reclamantei, în perioada_ -_ - o variantă, și în altă variantă - în perioada_ - _
.
Expertul a concluzionat că pentru perioada_ -_ reclamantei i se cuvine suma brută de 2.948 lei sau suma netă de 2.055 lei, valoarea reținerilor fiind de 893 lei.
Pentru perioada_ -_ (varianta a doua), reclamantei i se cuvine suma brută de
3.559 lei sau suma netă de 2.481 lei, valoarea reținerilor fiind de 1078 lei.
Expertul asistent a formulat opinie separată la raportul de expertiză în sensul că din examinarea carnetelor de muncă ale salariaților P. SA, parte în CCM P. pe anul 1997, rezultă că ajutorul reprezentând contravaloarea cantității de 4.000 mc de gaze a fost introdus în salariile de bază ale angajaților acestora la data de_, la această dată salariații P. SA beneficiind de o creștere salarială. Se mai arată că includerea acestui ajutor în salariile de bază a avut un caracter permanent, acesta rămânând inclus în salariul de bază al salariaților și în anii următori, salariile înregistrând o continuă creștere, fiind afectată întreaga grilă de salarizare, astfel încât, în opinia expertului asistent, de efectele includerii au beneficiat și persoanele care s-au angajat/transferat în P. după data negocierii CCM P. pe anul 1997.
Pârâta, a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză (f.52), astfel că prin prisma concluziilor expertizei efectuate în cauză, tribunalul a pus în discuția părților necesitatea efectuării unei contraexpertize judiciare, față de care, reprezentantul reclamantei a apreciat că expertul a răspuns tuturor obiectivelor stabilite, motiv pentru care consideră că o contraexpertiză nu este utilă cauzei. Reprezentantul pârâtei a solicitat încuviințarea efectuării acesteia, astfel încât instanța a apreciat că se impune efectuarea noii lucrări, cu aceleași obiective stabilite de instanță și avute în vedere la expertiza deja efectuată, precum și obiectivele formulate de pârâtă.
Concluziile celor trei experți au fost că, în perioada_ -_, ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaz natural nu s-a inclus în salariul de bază, iar suma netă
cuvenită reclamantei pentru această perioadă este de 2.191 lei. Pentru perioada_ -_, ajutorul material este de 2.616 lei.
La termenul din 4 octombrie 2012, reclamanta a arătat că înțelege să solicite doar drepturile salariale aferente anilor 2006 și 2007, renunțând la drepturile salariale aferente anului 2005.
Instanța a stabilit că precizarea reclamantei de la fila 121 nu se socotește a fi o modificare de acțiune potrivit art.132 alin.2 pct.2 Cod procedură civilă, aceasta prezentând valențele unui act de disponibilitate, constituind de fapt o reducere a câtimii pretențiilor și poate fi formulată oricând în cursul procesului.
Examinând inițial, în condițiile art.137 Cod procedură civilă, excepțiile invocate de către societatea pârâtă
, în ordinea priorității, tribunalul urmează a le respinge ca fiind nefondate, mai puțin excepția prescripției dreptului la acțiune care a fost dezlegată de către instanța de control.
Excepția necompetenței teritoriale a acestui tribunal este nefondată și va fi respinsă ca atare, întrucât potrivit art.284 alin.2 Codul muncii (art. 269 alin.2 Codul muncii, după republicare) competența teritorială de soluționare a conflictelor de muncă revine tribunalului în a cărei rază teritorială reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori după caz, sediul. Față de aceste dispoziții legale, tribunalul constată că este competent din punct de vedere teritorial să judece în primă instanță acțiunea dedusă judecății, întrucât reclamanta are domiciliul în județul B. Năsăud.
Nefondată este și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, întrucât aceasta, având anterior calitatea de salariat al societății pârâte și invocând prevederile art.176 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, care prevede că salariații au dreptul la un ajutor material reprezentând contravaloarea a câte 4.000 mc de gaze naturale pentru fiecare an, și art. 187 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură ce se referă la același drept, tribunalul statuează că acest drept aparține salariaților, iar nu sindicatului, situație în care aceștia sunt îndreptățiți să acționeze în judecată societatea pârâtă, având legitimitate procesuală activă, urmând a se stabili dacă aceste pretenții sunt fondate sau nu în funcție de probele administrate și apărările invocate de părți.
Va fi respinsă și excepția nulității cererii de chemare în judecată invocată de pârâtă pentru că, chiar dacă reclamanta nu a indicat valoarea obiectului acțiunii dedusă judecății, tribunalul consideră că prin modul de formulare a obiectului acțiunii prin care se solicită obligarea pârâtei la plata ajutorului material reprezentând contravaloarea a 4.000 mc gaze naturale pentru anul 2006 și 2007, pentru perioada lucrată, acesta este suficient de determinat, iar acțiunea poate fi soluționată în mod adecvat pe baza acestor pretenții deduse judecății, urmând ca instanța de judecată să stabilească în măsura în care consideră necesar, în situația în care pe fond pretențiile vor fi găsite întemeiate, data de la care trebuie calculat prețul unui metru cub de gaze naturale solicitate, pentru a realiza o justă soluționare a litigiului dedus judecății.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, tribunalul constată că aceasta a fost dezlegată de către Curtea de Apel C. prin decizia pronunțată astfel că nu se mai impune analizarea acesteia. Instanța de control a reținut în considerentele deciziei că în mod corect instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune privind drepturile bănești aferente anilor 2006 și 2007, recunoscând caracterul de drept salarial acestui adaos și incidența art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii.
Analizând pe fond
acțiunea dedusă judecății, instanța reține următoarele:
După cum rezultă din mențiunile din carnetul de muncă depus la dosar, între reclamantă și pârâtă s-au derulat raporturi de muncă în perioada_ -_ .
Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, pentru anul 2005 prevede că salariații agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa nr. 1, în care este prevăzută și societatea pârâtă, vor primi anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază. Cuantumul și condițiile de acordare a acestui ajutor material vor fi stabilite prin contractele colective de muncă la nivel inferior. Aceste dispoziții sunt reiterate și în contractele colective de muncă la nivel de ramură pentru anii 2006 și 2007.
În art. 176 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unității pârâte se prevedea inițial că fiecare salariat are dreptul la acordarea unui ajutor anual reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale, iar modalitatea concretă de calcul urmează a face obiectul unui act adițional.
Însă, ulterior, prin Contractul colectiv de muncă la nivelul unității pârâte din 1997 s-a prevăzut că, începând cu data de 01 iunie 1997, ajutorul material anual reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale ce se acordă fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază. Modalitatea concretă de calcul va face obiectul unui act adițional la contract.
În contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2006 și 2007 s-a prevăzut la art. 176 alin. 1 că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM 1997.
În sensul verificării dacă în cadrul salariului de bază a fost sau nu inclusă contravaloarea cotei de 4.000 mc de gaze naturale recunoscută în favoarea salariaților pârâtei, respectiv, în caz afirmativ, pentru a se cunoaște cuantumul sumei datorate reclamantei s-a administrat proba cu expertiza contabilă. Din cuprinsul lucrării de expertiză efectuată în cauză, care a avut la bază toate înscrisurile puse la dispoziție de societatea pârâtă și aflate la dosar, respectiv: state de plată, înscrieri din carnetul de muncă, decizii ale conducătorului sucursalei B. care au stat la baza modificărilor salariale pe perioada supusă expertizei, contractele colective de muncă, adresele P. nr. 1721/_
, nr. 1738/_ și nr. 1818/_, rezultă cu certitudine că ulterior datei de 1 iunie 1997 ajutorul material constând în contravaloarea a 4.000 mc de gaze naturale anual nu s-a inclus în salariul de bază al reclamantei. Așa cum rezultă din mențiunile cuprinse în carnetul de muncă, reașezarea salariului și majorarea lui s-a produs începând cu anul 1999 și nu în temeiul art. 176 din acest contract.
Pârâta a susținut includerea ajutorului solicitat în salariul de bază, prevalându-se de adresele IP nr. 1721/_, nr. 1738/_ și nr. 1818 din 4 august 1997, atașate întâmpinării formulate. Însă, deși adresa nr. 1721/1997 face referire la un protocol încheiat la 16 iunie 1997, prin care s-a convenit majorarea salariilor cu 1,27 în medie pe regie cu începere din 1 iulie 1997, coeficient de majorare aplicabil după primirea fondurilor de salarii defalcate și aprobate de conducerea regiei pentru fiecare sucursală (adresa IP nr. 1738/1997), la dosarul cauzei pârâta nu a depus nicio dovadă din care să rezulte că salariul reclamantei (sau al altui angajat al pârâtei la data de 1 iulie 1997) a fost majorat, nu a prezentat niciun document ce atestă fondul de salarii aprobat de conducerea regiei conform adresei nr. 1738/1997. Totodată, adresa nr. 1818/1997 privește exclusiv Sucursala P. Timișoara și nu poartă precizarea că ar viza și situația celorlalte sucursale din țară ale societății pârâte, Sucursalei B. nu i-a fost comunicată o asemenea adresă, care nu există în evidențele pârâtei, aspect constatat de expertul desemnat în cauză. Chiar dacă la dosarul cauzei, pârâta a depus în apărare extrase din carnetele de muncă ale diferiților angajați ale diverselor sucursale din țară, din care rezultă că la data de 1 iulie 1997 s-a procedat la o indexare a salariului conform adreselor nr. 1738/1997 și nr. 1818/1997, în procesul de față nu se poate statua că o asemenea indexare a avut loc și la nivelul salariilor angajaților sucursalei din B. a pârâtei. Atât timp cât din evidențele pârâtei, analizate de experți, nu rezultă acest aspect, și atât timp cât nu s-a depus la dosarul cauzei copia vreunui carnet de muncă al unui salariat al sucursalei din B. care să cuprindă mențiuni similare celor din carnetele de muncă ale salariaților din Craiova, Moinești, Videle (prezentate în cuprinsul opiniei expertului asistent), aceste susțineri nu pot fi primite.
Pentru aceste considerente se vor înlătura ca nepertinente concluziile expertului asistent, desemnat de pârâtă, ale cărui concluzii pornesc tot de la adresele mai sus menționate, de la diferitele decizii de reașezare a salariului emise de alte sucursale decât cea din B. .
Chiar dacă la data de 1 iulie 1997 reclamanta nu era angajata societății pârâte, de la momentul angajării acesteia îi sunt incidente prevederile contractului colectiv de muncă existent la nivelul unității pârâte, la nivel de ramură, care cuprind referiri privitoare la dreptul salariaților la acordarea contravalorii a 4.000 mc de gaze naturale anual.
Atât timp cât la dosarul cauzei nu s-a depus decizia conducerii sucursalei B. care să constituie suportul legal de majorare efectivă a salariului de bază al angajaților cu începere din 1 iulie 1997 prin includerea în acesta a ajutorului material egal cu contravaloarea a 4.000 mc de gaze naturale, că o adresă similară celei cu nr. 1818/1997 nu a fost emisă și pentru sucursala B., că în carnetele de muncă ale persoanelor angajate la data de 1 iulie 1997 în cadrul sucursalei B. nu apar mențiuni privitoare la reașezarea salariului la 1 iulie 1997, așa cum apar în carnetele de muncă ale angajaților altor sucursale, concluziile expertului asistent întemeiate pe adrese ce nu privesc sucursala B., pe înscrieri în carnetele de muncă ale angajaților altor sucursale, nu pot fi luate în considerare.
Solicitarea de examinare profesională a documentelor puse la dispoziție de pârâtă nu reprezintă o obiecție concretă la expertizele efectuate, atât timp cât nu s-a contestat de pârâtă că nu s-ar fi avut în vedere de primul expert toate documentele prezentate, cât din compararea lucrării de expertiză întocmită cu opinia expertului asistent rezultă cu certitudine că ambii experți au avut în vedere aceleași documente aflate în posesia pârâtei, diferența constând doar în interpretarea lor. Cererea de verificare a încadrării salariului reclamantei în grila de salarizare a P. SA nu este concludentă atât timp cât pârâta nu a probat (cu înscrisuri justificative, mențiuni în carnetul de muncă) includerea efectivă a ajutorului material solicitat în salariul de bază al angajaților în funcție la data de 1 iulie 1997. Prin urmare, chiar dacă s-ar stabili că salariul reclamantei se încadrează în grila de salarizare la nivelul societății pârâte, aceasta nu înseamnă că ajutorul solicitat s-a inclus în salariu de bază cât timp nu s-a dovedit cert, cu documente justificative (ce privesc direct pârâta și angajații acesteia de la nivelul sucursalei B. ), o asemenea operațiune.
Ca atare, nefiind probată includerea adaosului în salariul de bază, chiar în ipoteza în care contractele colective de muncă ulterioare anului 1997, încheiate la nivel de unitate, nu au mai prevăzut acordarea acestui adaos, obligativitatea acordării lui a subzistat față de dispozițiile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.
Nu poate fi reținută interpretarea dată de intimata pârâtă acestor dispoziții ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, ca instituind doar o invitație la negociere în cadrul demersurilor pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivel inferior, iar nu un drept în sine. Textul art. 187 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii dispune imperativ că
"salariații (…) vor primi anual un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaz";. Potrivit art. 39 alin.1 lit. a Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării, salariatul are dreptul la salarizare pentru munca depusă, iar conform art. 40 alin. 2 lit. c din același cod, angajatorului îi revine obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă. Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri conform art. 155 Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării. Potrivit art. 236 alin. 4 Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. Executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părți potrivit art. 243 alin. 1, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală, conform art. 239 Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării. Potrivit dispozițiilor art. 238 alin. 1 Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Prin urmare, reclamanta în calitate de salariată a pârâtei este îndreptățită să primească un ajutor material reprezentând contravaloarea a câte 4.000 mc de gaze naturale pentru anul 2006 și 2007 - pentru perioada lucrată, adică în intervalul_ -_ .
Pentru această perioadă, reclamantei i se cuvine o sumă brută de 3.141 lei cu titlu de ajutor material, ceea ce înseamnă o sumă netă de 2191 lei, rămasă după deducerea contribuțiilor datorate bugetului de stat, așa cum se calculează în contraexpertiza efectuată în cauză.
În baza considerentelor exprimate, văzând că pârâta nu a reușit să probeze că invocatele creșteri salariale au fost efectuate în executarea stipulației art. 176 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, și aceasta nu doar printr-o adresă internă, a cărei punere în practică nu a fost dovedită, ci prin evidențierea prin mijloace specifice (expertiză, înscrieri neechivoce în carnetul de muncă, acte adiționale la contractul colectiv de muncă) a efectuării acestei includeri în salariul de bază, în baza dispozițiilor legale mai sus amintite, se va admite acțiunea precizată formulată de reclamantă și, în consecință, va obliga pârâta să plătească reclamantei contravaloarea ajutorului de 4.000 mc de gaze naturale pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 26 ianuarie 2007 - data încetării raporturilor de muncă, în cuantum net de 2.191 lei .
Pentru a se realiza o reparare integrală a prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a neachitării în anul 2006 și 2007 a ajutorului material cuvenit, suma acordată va fi actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective.
În baza art. 274 Cod procedură civilă pârâta va fi obligată să plătească reclamantei suma de 1715 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat conform actelor justificative depuse la dosar ( 595 lei- f.130 - dos._, 620 lei - f.171, 500 lei - f.170 din dosar_ *).
În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge ca neîntemeiate excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului B. Năsăud, excepția nulității cererii de chemare în judecată și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.
Admite acțiunea civilă precizată formulată de reclamanta S. D. I., cu domiciliul procesual ales în B., str.Alba - I. nr.8, et.1, județul B. -Năsăud, împotriva pârâtei SC "O. P. "; SA (fosta SC P. SA ), cu sediul în B., str.C., nr.22, sector 1 și, în consecință, obligă pârâta să plătească reclamantei contravaloarea ajutorului de 4.000 metri cubi de gaze naturale pentru perioada 01 ianuarie 2006- 26 ianuarie 2007, în cuantum de 2.191 lei, sumă actualizată cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1715 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Ia act de renunțarea reclamantei la cererea de obligare a pârâtei la plata drepturilor aferente anului 2005.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică din 17 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE | GREFIER | |
I. C. | H. | V. |
cu votul consultativ al asistenților judiciari,
Z. L. P. S.
Red. I.C.-Z.L./Dact.Z.L.
29 ianuarie 2013
