Decizia civilă nr. 1043/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ N. 1043/R/2013
Ședința publică din data de 5 martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. T.
G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul M. E. N. împotriva sentinței civile nr. 1813 din_ pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, privind și pe intimatul reclamant S. L.
D. Î. M. precum și pe intimații pârâți Ș. CU CLASELE I - V. N. 1 S.
, Ș. CU CLASELE I - V. N. 5 S. M., Ș. CU CLASELE I - V.
10 S. M., Ș. G. PENTRU C. CU DS M., C. C.
S. M., G. Ș. O. Ș., Ș. CU CLASELE I - V. C., C. LOCAL S. M., P. MUNICIPIULUI S. M., C. LOCAL O. Ș.
, P. C. O. Ș., C. LOCAL C. și P. C. C., având ca
obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 14 februarie 2013 intimatul S. L. din Î. M. a înregistrat la dosar întâmpinare.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea părților de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1813 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._
s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. E., C., T. și S., invocată de acesta prin întâmpinare.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î.
M. în contradictoriu cu pârâții: Ș. cu clasele I-V. nr. 1 S. M., Ș. cu clasele I-V. nr.5 S. M., Ș. cu clasele I-V. nr. 10 S. M., Ș.
G. pentru C. cu DS M., C. C. S. M., G. ul Ș.
O. Ș., Ș. cu clasele I-V. C., C. local S. M., P. orașului
S. M., C. Local O. Ș., P. orașului O. Ș., C. local C.
, P. comunei C., M. E., C., T. și S. .
Pârâtele Ș. cu clasele I-V. nr. 1 S. M., Ș. cu clasele I-V. nr.5
M., Ș. cu clasele I-V. nr. 10 S. M., Ș. G. pentru C. cu DS M., C. C. S. M., G. ul Ș. O. Ș. și Ș. cu clasele I-V. C. au fost obligate să calculeze drepturile salariale ale membrilor de sindicat Ioncu M., Manaila Ana Manuela, Timiș V., Vraja
Natasa Alexanda Severa, corespunzătoare perioadei în care aceștia au fost angajații pârâtelor, utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 și ale O.U.G. 1/2010, coroborate cu prevederile Legii 221/2008 de aprobare cu modificări a O.G. 15/2008, începând de la data de_ și până la_ și să le plătească diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit acestor dispoziții și cele efectiv încasate, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.
Pârâții C. local S. M., P. orașului S. M., C.
Local O. Ș., P. orașului O. Ș., C. local C., P. comunei C.
, M. E., C., T. și S. au fost obligate să aloce unităților de învățământ pârâte a căror finanțare au obligația de a o susține sumele necesare pentru plata drepturilor salariale mai sus menționate.
S-a respins cererea reclamantului de completare a carnetelor de muncă ale membrilor de sindicat.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. E., C., T. și S.
, că potrivit art. 111 alin. 2 din Legea nr. 1/2011, finanțarea cheltuielilor privind inspectoratele școlare, casele corpului didactic, palatele și cluburile copiilor și elevilor, cluburile sportive școlare, se asigură din bugetul de stat, prin bugetul M. ui E., C., T. și S. .
Așa fiind, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. E., C., T. și S. invocată de acesta prin întâmpinare.
Pe fond, tribunalul a reținut că la data învestirii instanței de judecată cu soluționarea prezentei cauze, membrii de sindicat reprezentați constituiau personalul didactic al unităților de învățământ.
Prin cererea formulată au solicitat instanței obligarea angajatorului lor la calcularea salariilor, începând de la data de_ și până la_, utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, coroborate cu prevederile Legii 221/2008 de aprobare cu modificări a O.G. 15/2008 și de a le plăti diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite .
Prin dispozițiile OG nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie -_, aceasta reprezentând valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Această valoare a fost diminuată prin ordonanțe de urgență succesive care au fost ulterior declarate neconstituționale prin decizii ale Curții Constituționale. Curtea Constituțională a stabilit că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție. (Decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, Decizia nr. 842/2 iunie 2009, Decizia nr. 989/30 iunie 2009).
Prin Decizia nr. 3/2011 privind recursul în interesul legii publicată in Monitorul Oficial nr. 350 din_, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009 ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009.
Potrivit art. 330^ 7 al. 4 din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o decizie în interesul legii, problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial.
În ce privește aplicarea dispozițiilor Legii 221/2008 și în anul 2010, instanța reține următoarele:
Art. 7 alin. 2 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice menționa că "realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări";, iar art. 12 alin. 3 din același act normativ precizează că
"în anul 2010, salariile, soldele și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc potrivit art. 30 alin. 5 fără a fi utilizați coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele la prezenta lege.";
Art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009 prevedea că "în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;
sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.";
Însă, ținând seama de faptul că prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice intraseră în vigoare la 1 ianuarie 2010, dar nici acest act normativ și nici Legea nr. 329/2009 nu conțineau vreo reglementare expresă cu privire la modul de încadrare a personalului din aceste instituții și la modul de salarizare a acestuia după expirarea contractelor colective de muncă, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, publicată în M.O. nr. 62 din 27 ianuarie 201.
Potrivit art. 5 al. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstra salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din
luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009.
Pentru personalul didactic din învățământ art. 5 al. 6 din O.U.G. nr. 1/2010 prevedea că reîncadrarea la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu
prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai - decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009.
Însă, cum prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009, instanța a apreciat că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 nu se poate realiza altfel decât pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008, și nu cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009.
O altă interpretare a prevederilor art. 5 al. 6 din O.U.G. 1/2010 ar conduce la nesocotirea deciziei sus menționate, dar și a considerentelor de principiu rezultate din deciziile Curții Constituționale pronunțate în materia salarizării cadrelor didactice .
Acest aspect l-a reținut și Curtea Constituțională în Deciziile nr. 877 din 28 iunie 2011 și 1376/18 octombrie 2011.
Față de considerentele expuse, instanța a admis petitul din cererea reclamantului având ca obiect obligarea unității școlare angajatoare de a calcula salariile membrilor de sindicat reprezentați: Ioncu M., Manaila Ana Manuela, Timis V., Vraja Natasa Alexanda Severa, corespunzătoare perioadei în care aceștia au fost angajații acesteia, utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 și a O.U.G. 1/2010, coroborate cu prevederile Legii 221/2008 de aprobare cu modificări a
O.G. 15/2008 începând de la data de_ și până la_ și de a le plăti diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit acestei dispoziții și cele efectiv încasate, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Instanța a obligat pe pârâții consiliu local, primar și M. E., C.
, T. și S. să aloce unității de învățământ a cărei finanțare au obligația de a o susține sumele necesare pentru plata drepturilor salariale mai sus menționate.
Instanța a respins cererea reclamatului privind obligarea unității de învățământ pârâte la completarea corespunzătoare a carnetelor de muncă ale membrilor de sindicat, având în vedere că aceasta nu mai este deținătoarea carnetelor de muncă, iar, potrivit art. 6 al. 2 lit. d din H.G. nr. 257 din 20 martie 2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prezenta hotărâre judecătorească reprezintă un document doveditor al drepturilor salariale pe care le-a recunoscut în favoarea membrilor de sindicat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M. E. N.
solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și pe fond respingerea acțiunii.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că criticile se referă la faptul că instanța de fond nu aținut cont de stricta aplicare a normelor imperative în domeniul dedus judecății.
Astfel partea nu justifică calitatea procesuală pasivă a M. E. N.
, raportat la capetele de cerere, obligația care își are temeiul în art. 112 C. pr. civilă; M. E. N. și cadrele didactice nu au nici un fel de raporturi juridice de muncă, cu atât mai mult nu există nici obligații din partea acestuia cu privire la calcularea și plata salariilor pentru reclamant.
Prin definiție, raporturile juridice de muncă au caracter intuituu personae, presupun existența numai a două părți contractante spre deosebire de raporturile juridice civile și cele comerciale.
Calitatea de angajator, așa cum este definită această noțiune la art. 10 și art. 14 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii cu modificările și completările ulterioare, o are numai directorul unității de învățământ cu personalitate juridică, conform art.11 alin. 5 din Legea nr.128/1997, coroborat cu art. 7 alin. 8 din Legea nr. 84/1995 și art. 22 din Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.
Potrivit art. 25 din Legea nr.128/1997 și în conformitate c prevederile Legii nr. 90/2001, M. E. N. - în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale-are funcții publice specifice care implică exercițiul autorității de stat și funcții de conducere, îndrumare și control.
În nici un caz M. nu are calitatea de angajator față de reclamant, întrucât conform principiului specialității capacității de folosință, nu poate
încheia contracte individuale de muncă cu personalul didactic de predare, nu are competența de a recalcula salarii și implicit nici de a plăti salarii.
În al doilea rând, M. E. naționale nu este ordonator de credite pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat.
Conform art.13 din O.U.G. nr. 32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare "începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.";
Prin art.1 din Normele metodologice privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat aprobate prin Hotărârea de guvern nr. 538/2001 se prevede"; începând cu anul 2001 cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.
Având în vedere solicitările părții potrivnice, precum și atribuțiile M. ui Educație N. care nu are calitatea de ordonator de credite pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat și nici angajator al personalului didactic, solicită instanței să admită excepția astfel cum a fost invocată și să respingă cererea de chemare în garanție cu privire la M. Educație N. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Având în vedere argumentele prezentate, solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a M. Educație N., iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept: art. 3041, art. 304.6, art.304.8, art.304.9 Cod procedură civilă,
R.G. nr. 536/2011 privind organizarea și funcționarea MECTS, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Î. 2007-2008, înregistrat la
M.M.F.E.S. sub nr. 596/_, Legea 329/2009.
S. L. din Î. M. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat pentru cele ce succed:
Prin motivele de recurs formulate de pârât, acesta a înțeles să critice hotărârea instanței de fond doar prin prisma modului în care s-a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Potrivit prevederilor art. 167 alin. 18 din Legea nr. 84/1995, "finanțarea cheltuielilor privind inspectoratele școlare (…) palatele si cluburile copiilor si elevilor (…) se asigura din bugetul de stat prin bugetul M. ui E., C.
si Inovării";, acest act normativ fiind vigoare la data derulării raporturilor juridice supuse judecății.
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile art. 111 alin. 2 a Legii nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acțiunii), care sunt similare în ce privește chestiunea finanțării inspectoratelor școlare.
Or, potrivit art.100 alin.3 din legea 1/2011, palatele și cluburile copiilor sunt în subordinea inspectoratelor școlare, urmând linia de finanțare prevăzută de actele normative mai sus invocate.
Este adevărat că între reclamanți în calitate de salariați și pârât nu există raporturi de muncă, reclamanții nefiind angajații acestui pârât, însă Curtea constată că prin cererea de chemare în judecată nu s-a susținut existența unor raporturi directe între reclamanți și pârâtul recurent izvorâte în baza vreunui contract individual de muncă. De asemenea, se reține că prin acțiune nu s-a solicitat nici obligarea pârâtului recurent la plata unor sume de bani direct către reclamanți.
În realitate, din modul de formulare a cererii introductive reiese că pârâtul a fost chemat în judecată tocmai în virtutea atribuțiilor legale cuprinse în Legea nr. 84/1995, întrucât s-a solicitat obligarea acestuia la alocarea către pârâta rd.1 a fondurilor necesare efectuării plății drepturilor restante, pretenții ce au fost întemeiate tocmai pe calitatea pârâtului recurent de autoritate finanțatoare a instituțiilor de învățământ universitar de stat, aspect care este de natură să conducă la concluzia că acest minister are calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește invocarea de către recurent a prevederilor art.13 din OUG 32/2001, curtea notează că aceasta se face trunchiat, alin. 3 al aceluiași articol prevăzând explicit: "Cheltuielile privind cluburile, taberele, palatele copiilor, casele corpului didactic si inspectoratele școlare se finanțează de la
bugetul de stat prin M. E. si C.
";. Aceeași excepție este prevăzută și de partea finală a art.1 din HG 538/2001, citată de recurent :";cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";, cheltuieli în care sunt incluse, conform prevederilor legale anterior citate, și cele privind finanțarea cluburilor copiilor.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă să respingă ca nefondat recursul declarat de pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul M. E. N. împotriva sentinței civile nr. 1813 din_ a T. ui M. pronunțată în dosar nr._ pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 5 martie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. G. -L. T. I. T.
G.
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_
Jud.fond: D. M. H.