Decizia civilă nr. 554/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 554/R/2013
Ședința publică din 25 februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. G.
JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: S. D. GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtele C. N. DE C. F. "C. " SA B. - S. "C. CF" C. împotriva sentinței civile nr. 1235/F din 22 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud în dosarul nr._, privind și pe reclamantul intimat T. D., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 (2) din Codul de proc.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că prin sentința civilă nr. 1235/F/_, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr._
, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește pretențiile reclamantului privind plata salariului suplimentar pentru anul 2008 și contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada februarie 2009-aprilie 2010, invocată de pârâta C. N. de C. F. "C. "; S.A. B. - S. C. R. de E., Î. și R. CF C. .
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta/ul T. D. ,
prin Sindicatul Liber Secția L8 B., împotriva pârâtelor C. N. de C. F.
"C. "; S.A. B. și C. N. de C. F. "C. "; S.A. B. - S. C. R.
de E., Î. și R. CF C. și, în consecință, au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei/ului următoarele drepturi bănești, sume indexate cu rata inflației de la data scadenței fiecărei obligații și până la data plății efective: salariul suplimentar pentru anii 2008, 2009 și 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă, ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de "Ziua feroviarilor";,
Paște și Crăciun pentru anii 2009 și 2010, echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare.
A fost respinsă cererea reclamantei/ului de obligare a pârâtelor la plata contravalorii bonurilor de masă neeliberate pentru perioada februarie 2009- noiembrie 2011, echivalentul zilelor lucrătoare prestate de fiecare salariat x 8,72 lei valoarea nominală a unui tichet de masă ca neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată.
Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:
Analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune invocată, în condițiile art. 137 Cod procedură civilă, tribunalul a reținut că aceasta este neîntemeiată, în cauză fiind incidente prevederile
art.268 lit. c Codul muncii republicat care instituie un termen de prescripție de 3 ani.
Asupra fondului, a reținut că reclamanta/ul T. D. este salariatul pârâtelor în intervalul de timp pentru care reclamă achitarea drepturilor salariale enumerate în acțiune (salariul suplimentar pentru anii 2008, 2009 și 2010 ; ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de Paști, Crăciun, Ziua feroviarului pentru anii 2009 și 2010; contravaloarea tichetelor de masă neacordate din luna februarie 2009 și până în noiembrie 2011), după cum rezultă din contractul individual de muncă depus în copie la dosar, împrejurare confirmată de pârâte prin apărările formulate, recunoscut fiind și caracterul ireproșabil al muncii depuse, respectiv încadrarea angajatului în criteriile impuse de acordurile colective care condiționează acordarea drepturilor bănești litigioase. După cum rezultă din tabelul atașat la dosar nr._ (f.636-642), ce a fost acvirat pe cale scurtă prezentului, reclamantul a mandatat corespunzător organizația sindicală al cărui membru este să promoveze prezenta acțiune.
În ceea ce privește salariul suplimentar pentru anii 2008, 2009 și 2010, Tribunalul a reținut că acordarea acestuia nu are un caracter facultativ, ci imperativ, obligația de plată rezultând din prevederile art. 32 alin. 1 din CCM pe anii 2007-2008 și din CCM pe anii 2009-2010 (f…15-26), respectiv art. 30 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 ale cărui efecte sunt prelungite până la_ prin actul adițional înregistrat la MMFPS SDS sub nr. 629/2010 (f.353-357 din dosarul acvirat).
Ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, Paște, Ziua feroviarului pentru anii 2009 și 2010,
se cuvin reclamantului în baza art. 65 din același CCM pe anii 2007-2008 și din CCM pe anii 2009-2010, respectiv art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 ale cărui efecte sunt prelungite până la_ prin actul adițional înregistrat la MMFPS SDS sub nr. 629/2010.
Aceste drepturi litigioase nu au fost plătite, justificat de faptul că prin actele adiționale la contractele colective de muncă, 939/_, nr. 1718/2010 și 2317/2010, în urma negocierilor, s-a stabilit neacordarea lor pentru anii 2009 și 2010.
Teza a fost considerată de către prima instanță ca fiind una eronată, atât datorită inexistenței unei clauze modificatoare corespunzătoare în sensul desființării dreptului, iar nu a prorogării termenului de realizare a acestuia, respectiv îndeplinire a obligației angajatorului după expirarea anului 2009, respectiv 2010 ( partenerii social stabilesc că în anul 2009 și în anul 2010 "nu se acordă";ajutorul material, ceea ce presupune temporizarea executării clauzei contractuale și nu anihilarea executării obligației contractuale), cât și ca urmare a faptului că în tot acest interval de timp sunt incidente prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 nr. 2836/2006, care la art. 71 prevedea, în mod necondiționat, dreptul
salariaților la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de Paști, Crăciun, Ziua Feroviarului, cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.
Dată fiind prioritatea în aplicare a contractului colectiv de muncă la nivel superior, ce cuprinde dispoziții mai favorabile pentru salariat, tribunalul a constatat că reclamanta/ul, ce nu se găsește în nici una dintre ipotezele de excludere de la plata ajutorului, satisfăcând cerința muncii ireproșabile impusă de prevederea contractuală citată, este îndreptățit/ă în baza contractelor colective de muncă la plata ajutorului solicitat, cu atât mai mult cu cât ea este formulată după epuizarea intervalului de timp în care la nivel de unitate s-a decis practic suspendarea acordării. Nici posibilitățile financiare la care se face trimitere în apărările formulate nu sunt relevante pentru existența și executarea obligațiilor. Dacă s-a instituit obligația de acordare a drepturilor solicitate, pârâtele trebuie să le îndeplinească și să acorde reclamantei/ului toate drepturile ce decurg din lege și din contractul colectiv de muncă aplicabil.
În consecință pârâtele au fost obligate să plătească reclamantei/ului ajutorul material pentru sărbătoarea Paștelui, Zilei feroviarului și Crăciunului din anii 2009 și 2010, echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare. Sumele datorate de pârâte suportă riscul devalorizării, astfel că pentru repararea în totalitate a prejudiciului în acord cu prevederile Codului muncii, se impune actualizarea cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data scadenței fiecărei obligații și până la data plății efective.
Pretenția plății contravalorii tichetelor de masă a fost apreciată ca neîntemeiată, pentru următoarele argumente:
Chiar dacă dreptul pretins este stipulat în cuprinsul contractelor colective de muncă la nivel de angajator la art. 77, cât timp prevederea contractuală face trimitere expresă la conformitatea cu legea, stabilind că beneficiul se acordă "în conformitate cu prevederile legale"; și potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, "salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator", rezultă neechivoc că acordarea tichetelor de masă nu constituie o obligație legală pentru angajator. În acest sens este de altfel și decizia nr. 14/2008 dată în interesul legii de I. potrivit căreia alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masa se acordă, în toate cazurile, numai dacă: există un contract individual de muncă (persoana are calitatea de angajat); angajatorul are capacitatea financiară de a suporta costurile tichetelor de masă; există clauze stabilite pentru contracte colective de muncă referitoare la acordarea alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă. Prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate pe norme de drept, devin, de regulă, raporturi
juridice de muncă. Aceasta categorie de personal are dreptul de a primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, beneficii ce nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care sunt prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă. Legea nr. 142/1998 condiționează acordarea tichetelor de masă de alocarea de fonduri de la bugetul de stat, iar în legea bugetului de stat pe anul 2009 (Legea nr. 18/2009) nu există nicio dispoziție legală pentru sume cu această destinație, așa cum rezultă din anexa 1 a legii, privitoare la sinteza bugetului de stat, nu există nici o referire la tichetele de masă. De asemenea, în anul 2009 nu s-a aprobat prin hotărâre de guvern bugetul de venituri și cheltuieli al pârâtei. Reținând corelarea directă cu
prevederile legale la care face trimitere clauza contractuală convenită de partenerii sociali, respectiv caracterul facultativ al acordării tichetelor de masă, condiționarea beneficiului acestora de existența de sume aprobate în buget cu această destinație și având în vedere faptul că pe anul 2009 și 2010 nu s-a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli al pârâtei, tribunalul constată că cererea de acordare a tichetelor de masă echivalentul zilelor lucrătoare prestate de fiecare salariat x 8,72 lei valoarea nominală a unui tichet de masă nu este întemeiată.
Pentru considerentele de fapt și drept expuse, având în vedere și art. 40 din Codul muncii, respectiv art. 155 și 157 din același cod în forma sa în vigoare la momentul la care trebuiau acordate drepturile în discuție, respectiv art. 40,160 și162 din noul cod al muncii, acțiunea precizată a fost admisă în parte în limitele expuse.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
În termen legal, a declarat recurs pârâta C. N. DE C. F. "C. "; SA B.
- S. "C. R. DE E., Î. ȘI R. CF"; C.,
solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii prin care se solicita plata, pentru anii 2008, 2009 și 2010 a cate unui salariu suplimentar și ajutorul material aferent sărbătorilor de Ziua feroviarului, Paște, Crăciun pentru anii 2009 - 2010.
Recurenta formulează critici cu privire la salariul suplimentar, în raport de care susține că nu poate fi acordat în mod necondiționat, din dispozițiile art. 30 din CCM rezultând că plata sa nu are caracter obligatoriu, ci facultativ.
Acordarea salariului suplimentar s-a prevăzut în CCM sub condiția ca societatea să fi avut pentru anii 2008-2009 venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu.
Or, având în vedere dispozițiile OUG nr.79/2008, recurentei i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut de bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2008-2010, aprobate prin acte normative, iar pierderile financiare au împiedicat achitarea acestor drepturi.
Invocă, de asemenea, teoria impreviziunii, subliniind că aceasta este incidentă în cauză.
Consideră că pretențiile privind plata salariului suplimentar pentru anii 2009 și 2010, a ajutorului material aferent Zilei Feroviarilor, Paște si Crăciun pentru anii 2009, 2010, sunt neîntemeiate.
Astfel, învederează că pentru anul 2009 și 2010 obligația C. "C. " SA de a plăti ajutoarele materiale menționate nu exista.
În data de_ a fost înregistrat C.C.M. nr._ la M.M.F.P.S., care potrivit art. 2 alin. 2 are valabilitate de un an de la data înregistrării -_ și până la data de_, iar în conformitate cu prevederile art. 65 ultimul aliniat din CCM al C. "C. " SA pe anul 2009-2010, "in anul 2009 nu se acorda ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de Paste, Crăciun si de Ziua Feroviarilor".
Menționează că organizațiile sindicale reprezentative au semnat împreuna cu C. "C. " SA Contractul Colectiv de munca pe anul 2009-2010 cu prevederea ca "in anul 2009 nu se acorda ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de Paste, Crăciun si de Ziua Feroviarilor", astfel că instanța nu poate trece peste voința părților decât prin încălcarea principiului forței obligatorii a convenției, principiu statuat prin dispozițiile art.969 Cod civil.
C. "C. " - SA nu a avut si nu are buget de venituri si cheltuieli aprobat conform prevederilor legale in vigoare (O.U.G. nr. 37/2008) pentru anii 2008 si 2009.
Obligația angajatorului de a achita drepturile pretinse era si este condiționata de încadrarea in bugetul de venituri si cheltuieli aprobat, fondul alocat drepturilor salariale fiind limitat.
Astfel, întreaga perioadă pentru care se solicită ajutoarele materiale menționate este acoperită prin contractul și actul adițional semnate de părți, în care sunt specificate în mod foarte clar interdicțiile de a acorda ajutoarele solicitate.
În drept, sunt invocate următoarele dispoziții: Legea 53/2003- Codul Muncii, OUG nr. 79/2001, H.G. nr. 50/2006, H.G. nr. 1/2007, Contractele de muncă aplicabile, Codul civil, Codul de procedură civilă.
Intimatul reclamant nu a depus întâmpinarea
pentru a-și exprima poziția procesuală. Nu au fost administrate probe noi.
Recursul este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 30 alin 1 si 3 din Contractele colective de muncă aplicabile la nivelul paratei pentru anii 2007-2008 și 2009-2010: ";pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.(…) Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, in procent de pana la 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar.";
De asemenea, conform dispozițiilor art. 31 alin. (1) din contractele colective de muncă menționate anterior "criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din Anexa nr.6";.
Față de conținutul clauzei menționate anterior, se constată că în mod corect instanța de fond a reținut că este obligatorie acordarea acestor drepturi, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
În ceea ce privește sintagma inserată în conținutul clauzei "poate primi un salariu suplimentar"; ce ar putea conduce la concluzia că acordarea acestuia este facultativă, Curtea apreciază că interpretând sistematic dispozițiile art. 30 alin.
(1) și (3), 31 și anexa 6 din Contractele colective de muncă menționate anterior, rezultă că plata salariului suplimentar este condiționată numai de respectarea criteriilor de acordare, respectiv de "munca ireproșabilă prestată în cursul anului calendaristic"; conform pct.1 din anexa 6, criteriu care este nuanțat la pct.2 în sensul că se prevede expres că salariații care au fost sancționați cu retrogradarea în funcție sau categorie pentru o durată ce nu poate depăși 60 de zile sau cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă nu beneficiază de salariul suplimentar.
De asemenea, interpretarea clauzei evocată anterior nu poate fi realizată decât prin prisma dispozițiilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. Or, prin CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 a cărui valabilitate a fost prelungită prin Actul adițional înregistrat sub nr. 370/_, la art. 30 alin. 1 s-a prevăzut că
"salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar";, rezultând astfel fără îndoială obligativitatea acordării acestor drepturi.
Prin art.71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 aplicabil și la nivelul unității pârâte s-a stabilit dreptul salariaților de a beneficia de un ajutor material cu ocazia sărbătorilor de Paști și de Crăciun și de un premiu pentru Ziua Feroviarului.
Acordul colectiv menționat se aplică conform art.4 de la data înregistrării respectiv_, producând efecte timp de 24 de luni.
Prin actul adițional nr.370/_, aplicabilitatea acestui contract colectiv a fost extinsă la 48 de luni de la data înregistrării, ceea ce are semnificație că produce efecte de la_ până la_, așadar și pentru anul 2009 și 2010.
CCM la nivel de unitate pentru anii 2009 - 2010 fost înregistrat la sub nr. 1/3682 la data de_, iar conform dispozițiilor art. 24 alin. 3 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă se aplică de la data înregistrării.
Conform art.25 alin.3 din Legea nr.130/1996 "contractele colective de muncă se aplică de la data înregistrării";, ceea ce ilustrează principiul neretroactivității normei civile.
În același sens, este ineficient juridic actul adițional nr. 1718/_, invocat de pârâtă ca temei al neacordării ca urmare a încălcării principiului neretroactivității, drepturile la care se renunță fiind exigibile la momentul înregistrării acestuia.
Este irelevant că actul adițional a fost semnat de sindicatele la care este afiliat reclamantul, deoarece mandatul acordat nu îngăduie renunțarea la un drept, fiind de esența activității sindicale apărarea drepturilor membrilor de sindicat inconciliabilă cu acte de renunțare care nu sunt permise nici la nivel personal (art.38 Codul muncii).
În fine, natura juridică a sumelor pretinse prin acțiune este cea a unor drepturi salariale, fiind un adaos anual la salariul de bază, conform art. 11 alin.
1 lit. b din CCM, așadar un element al salariului, chiar dacă este inclus în acordul colectiv în capitolul privind protecția salariatului, fiind evident în raport de drepturile reglementate de Cap. VI din CCM (bilete de tratament, asistență medicală, indemnizații de concediere, de incapacitate temporară de muncă, de deces, etc., decurgând din executarea contractului individual de muncă), că face parte din conceptul de pachet de drepturi salariale, reprezentând un avantaj pecuniar acordat pe parcursul și ca efect al derulării raporturilor de muncă.
În consecință, acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, având în vedere că din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții al art. 71 din CCM la nivel de grup de unități (cu forță juridică superioară celui la nivel de unitate) rezultă așadar caracterul pur și simplu al acestor drepturi.
Ceea ce poate stabili unilateral Consiliul de Administrație este doar cuantumul premierii, la nivelul/cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, ceea ce nu poate fi asimilat necesității acordului său la însăși nașterea dreptului.
Prin urmare, drepturile salariale sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, iar conform art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă și art. 241 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, acest contract produce efecte față de toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
În acest context, Curtea înlătură apărarea referitoare la faptul că părțile au convenit ca aceste drepturi să nu se acorde în anii 2009 și 2010.
Această clauză nu produce efecte deoarece dispozițiile art. 238 alin. (1) din Codul muncii și ale art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996 conțin prevederea conform căreia "contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă la nivel superior".
Drepturile salariale stabilite prin contracte colective de muncă ce se impun cu forța obligatorie garantată constituțional au același regim juridic aplicabil
drepturilor salariale stabilite prin acte normative, salariatul neputând renunța la aceste drepturi, indiferent de sorgintea lor contractuală sau legală.
În fine, nici incidența impreviziunii nu poate fi reținută, câtă vreme părțile nu au convenit expres asupra acestui aspect prin nici o convenție.
OUG nr.79/2001 și OUG nr. 79/2008, precum și celelalte acte normative la care recurenta face trimitere nu pot fi opuse cu succes, câtă vreme drepturile salariale pretinse în cauză sunt rezultatul unor negocieri colective ulterioare, care se impun cu forță obligatorie.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei. Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. N. DE C. F.
"C. "; SA B. împotriva sentinței civile nr. 1235 din_ a Tribunalului B.
-Năsăud pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | GREFIER | |||
D. G. L. | D. | S. | D. C. | M. |
Red.DG/dact.MS 2 ex./_ Jud.fond: C.N.
