Sentința civilă nr. 250/2013. Conflict de muncă

Cod operator de date cu caracter personal 3184 Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINTA CIVILA Nr. 250/2013

Ședința publică de la 10 Ianuarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE E. B.

Asistent judiciar I. R. Asistent judiciar A. Ș. Grefier A. -L. C.

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamantul C. E. împotriva pârâtei SC C. SA PRIN C. DE I. T.

S., având ca obiect conflict de muncă

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul personal lipsa fiind parata .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, iar instanța invoca excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei având in vedere adresa de la fila 25

, emisa de C. se insolvență T. in sensul ca lichidatorul judiciar a fost descărcat de orice îndatorire si responsabilități cu privire la S.C. C. SA .

Reclamantul lăsă la aprecierea instanței soluționarea excepției. Înțelege să susțină acțiunea cum este formulata având in vedere că a depus copia carnetului de muncă și înscrisuri, solicitând admiterea ei .

Tribunalul retine cauza in pronunțare pe excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei .

INSTANȚA

Reține că prin acțiunea înregistrată la instanță în data de_, reclamantul C. E. a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA prin lichidator

C. DE I. T. S., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să o oblige pe aceasta din urmă să-i elibereze o adeverință care să cuprindă perioada lucrată de el în funcția de laborant ,ce se încadrează în grupa a II-a de muncă.

In motivarea acțiunii reclamantul arată că potrivit copiei Carnetului de muncă a fost angajatul pârâtei S.C. C. S.A. în funcția de laborant în perioada_ -_ .

Acesta mai arată că, conform dispozițiilor Anexei II pct.11 sipct.86 din Ordinul nr. 50/1990, munca pe care a prestat-o în perioada menționată se încadrează în grupa a II-a de muncă în proporție de 100%

Astfel, ca si laborant, desfășura în mod efectiv activitatea de recoltare a probelor în secții în care concentrațiile de noxe nu puteau fi ținute sub control și care în permanență erau mai mari decât cele admise.

În drept sunt invocate prevederile Ordinului nr. 50/1990, art. 169 alin.1 lit.b din Legea nr. 263/2010.

Pârâta legal citată nu a formulat întâmpinare pentru a-și preciza poziția procesuală față de susținerile reclamantului.

Conform înscrierilor din carnetul de muncă în perioada_ -_, reclamantul si-a desfășurat activitatea în cadrul Institutul de Cercetări, Proiectări, Tehnologii Sticlă si Ceramică Fină București, devenită ulterior S.C.

C. S.A., în funcția de laborant (f.5-18).

Din adresa nr. 9733/_ rezultă că față de pârâta S.C. C. S.A. s-a închis procedura falimentului, prin Sentința comercială nr. 2971/_ a Tribunalului Comercial C., situație în care lichidatorul judiciar a fost descărcat de orice îndatoriri si responsabilități cu privire la S.C. C. S.A (f.25).

Având în vedere această situație, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de folosință si exercițiu a pârâtei, având în vedere prevederile art.129 alin.5 coroborate cu prevederile art.137 Cod Procedură Civilă.

Calitatea procesuală civilă reprezintă aptitudinea părților de a sta în proces ca reclamant sau pârât, personal sau ca reprezentant al intereselor altei persoane. În această din urmă situație numele părții reprezentate trebuie să figureze alături de acela al reprezentantului său.

Calitatea procesuală civilă se deosebește de capacitatea procesuală pentru că prima are în vedere posibilitatea unor persoane de a participa,în concret,ca parte într-un proces spre deosebire de cea de-a doua care se determină în raport cu anumite persoane și constă în aptitudinea acestora de a dobândi și exercita drepturi civile și de a-și asuma și executa obligații civile prin încheierea de acte juridice.

Astfel între persoana care are calitate procesuală activă în proces, respectiv reclamantul și raportul juridic dedus judecății trebuie să existe identitate, ca și între persoana pârâtului și cel obligat în cadrul aceluiași raport juridic.

Dacă pe baza probelor administrate reclamantul nu dovedește că este titularul dreptului invocat în cererea de chemare în judecată sau că deși face o asemenea dovadă ,dreptul său nu poate fi valorificat acțiunea urmează a fi respinsă întrucât nu-și justifică calitatea procesuală activă.

Capacitatea procesuală reprezintă aplicarea pe plan procesual a capacității civile. Pentru persoanele juridice capacitatea procesuală de folosință începe de la data înregistrării lor, iar pentru cele nesupuse înregistrării de la dat îndeplinirii cerinței prevăzute de lege. Încetarea acestei capacități intervine prin comasare, divizare totală sau dizolvare și la încheierea operațiunilor de lichidare.

Capacitatea procesuală de exercițiu constă în aptitudinea unei persoane fizice sau juridice de a-și valorifica singură drepturile procesuale și de a-și îndeplini singură obligațiile, deci de a sta în judecată. Capacitatea de exercițiu în cazul persoanelor juridice se exercită prin organele sale direct sau consilier juridic,actele astfel făcute, în limita puterilor conferite acestor persoane, fiind actele persoanelor juridice înseși.

Actele de procedură făcute de o persoană fizică sau juridică fără capacitate de folosință sunt lovite de nulitate absolută. Excepția lipsei capacității procesuale de folosință este o excepție de fond,absolută și peremtorie și ea poate fi invocată de oricare dintre părți, de procuror sau de către instanță din oficiu, în tot cursul procesului.

Excepția lipsei capacității de exercițiu,care vizează nerespectarea dispozițiilor cu privire la reprezentare sau la asistență, este o excepție de fond, absolută și peremtorie ce poate fi de asemenea invocată în orice stare a pricinii

Lipsa capacității procesuale de folosință ori de exercițiu a unei părți se poate invoca pe cale de excepție de către oricare dintre acestea sau de către instanța de judecată din oficiu și este sancționată cu respingerea acțiunii.

Așa fiind, instanța urmează să respingă acțiunea formulată de către reclamant în contradictoriu cu pârâta, în temeiul art. 208 si următoarele din Legea nr.62/2011 coroborat cu prevederile art.137 Cod Procedură Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamantul C. E., dom. în C. -N., str. F. nr. 63-65, ap. 37, jud.C. împotriva pârâtei S.C. C. S.A. prin C. DE I. T. S., cu sediul în C. -N., str. I. B. D. nr. 74, jud.C. ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de către instanță.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

E. B.

Asistent judiciar,

I. R.

Asistent judiciar,

A. Ș.

Grefier,

A. -L. C.

Red.EB/VAM 4 ex./_

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 250/2013. Conflict de muncă