Sentința civilă nr. 12657/2013. Conflict de muncă

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ NR. 12657/2013

Ședința publică din data de 12 septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: E. B.

Asistent judiciar: A. Ș. Asistent judiciar: I. R. Grefier: R. B. M.

Pe rol judecarea cauzei de litigii de muncă având ca obiect conflict de muncă formulată de reclamantul C. M. D., în contradictoriu cu pârâta S.C. M. C. T. S.A. PRIN ADMINISTRATOR J. R. INSOLVENCY SPECIALISTS.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul personal și asistat de av.

Negrea Viorelia și martorii Ilok T., T. I. și P. L., lipsă fiind pârâta Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Instanța solicită martorilor Ilok T. și P. L. să aștepte în afara sălii de judecată, urmând a fi rechemați în vederea audierii și procedează la audierea martorului T. I., sub prestare de jurământ, declarația acestuia fiind consemnată la fila 57 dosar, apoi solicită martorului Ilok T. să revină în sala de judecată și procedează la audierea acestuia, sub prestare de jurământ, declarația acestuia fiind consemnată la fila 58 dosar, iar apoi solicită martorului P. L. să revină în sala de judecată și procedează la audierea acestuia, sub prestare de jurământ, declarația sa fiind consemnată la fila 59 dosar.

Reprezentanta reclamantului depune la dosarul cauzei un set de înscrisuri în probațiune și intrucât pârâta nu a depus la dosarul cauzei răspunsul la interogatoriu solicită instanței a face aplicarea prevederilor art. 225 Cod proc. civ.. Totodată reprezentanta reclamantului arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.

Instanța, în baza art. 167 Cod proc. civ., încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și nemaifiind probe de administrat acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.

Reprezentanta reclamantului solicită instanței admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza spre soluționare, pe baza actelor de la dosar.

INSTANȚA

Deliberând reține că prin acțiunea formulată de reclamantul C. M. D. în contradictoriu cu pârâta S.C. M. S.A., s-a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să constate că activitatea desfășurată de reclamant în perioada_ -_ la societatatea pârâtă se încadrează în grupa I de muncă, să constate că perioada_ -_ se încadrează în condiții speciale de muncă și să constate că perioada începân cu_ și până la zi se încadrează în condiții speciale de muncă, să oblige pârâta să-i recunoască aceste perioade și pentru viiitor, atât va lucra ca și lăătuș în cadrul secției Laminor, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul arată că în perioada_ -_ a fost încadrat în funcția de trefilator trăgător, în cadrul secției TOT3, perioadă în care pârâta l-a încadrat în grupa II de muncă, după care în perioada_ -_ a lucrat ca și lăcătuș în cadrul secției OE1, fiind încadrat în condiții deosebite de muncă, cu toate că în perioada anteriorară a lucrat în același loc de muncă și în aceleași condiții fiind încadrat în grupa I de muncă, iar din_ este încadrat tot

ca și lăcătuș dar nu beneficiază de încadrare în grupă. Având în vedere faptul că reclamantul a lucrat permanent în cadrul secției TOT3 și OE1, consideră că că se cuvine să fie încadrat astfel cum a solicitat.

Pârâta depus întâmpinare (f.37,38) prin cre solicită respingerea acțiunii reclamantului, arătând că funcția deținută de reclamant nu îndeplinește condițiile legale pentru a fi considerată activitate în condiții speciale de muncă, iar societatea a efectuat toate demersurile legale pentru încadrarea personalului în cindițiile de muncă aplicabile la locurile de muncă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Din analiza carnetului de muncă al reclamantului (f.13-31) înstanța reține că la nr. crt. 6 din carnet este menționat că în perioada_ -_ (până la încorporare) a fost încadrat în funcția de trefilator trăgător, în cadrul secției TOT3, perioadă în care reclamantul recunoaște că pârâta l-a încadrat în grupa II de muncă.

În perioada_ -_ (nr. crt. 76) reclamantul a lucrat ca și lăcătuș în cadrul secției OE1, fiind încadrat în condiții deosebite de muncă, cu toate că în perioada anteriorară a lucrat în același loc de muncă și în aceleași condiții fiind încadrat în grupa I de muncă.

Din_ ( nr. crt. 115) reclamantul revine din suspendare și este încadrat tot ca și lăcătuș dar nu beneficiază de încadrare în grupă.

Instanța reține că pentru perioada anterioară datei de 18 martie 1969, încadrarea în grupa I sau II de muncă s-a făcut cu respectarea Instrucțiunilor Ministerului Muncii nr._ care cuprind meseriile și funcțiile prevăzute în grupele I și II de muncă iar pentru perioada lucrată după data de 18 martie 1969 până la data de 1 aprilie 2001, încadrarea în grupe superioare de muncă s-a făcut conform Ordinului ministrului muncii și ocrotirilor sociale, al ministrului sănătății și al președintelui Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 50/1990, ordin ce a înlocuit ordinele Ministerului Muncii și Ministerului Sănătății nr. 59/_ și 210/1976.

Se precizează la pct. 5 din Ordinul nr. 50/1990 modificat, că existența condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinarea noxelor de către organele Ministerului Sănătății sau laboratoarele proprii de specialitate ale unităților.

Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și că toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal.

Condițiile potrivit cărora un loc de muncă se încadrează în grupa I sau II de muncă sunt reglementate în actele normative mai sus menționate, iar instanțele de judecată, în aprecierea și aplicabilitatea acestor dispoziții legale exprese precum și a normelor convenționale aplicabile, sub cerința și obligativitatea justei interpretări și valorificări logice și juste, inclusiv a probațiunii administrate, au competența de a stabili și/sau schimba activitățile dintr-o grupă în alta respectiv din grupa a II-a de muncă în grupa I de muncă, aceasta pentru evidențierea corectă a traseului profesional al titularului dreptului, sub toate aspectele necesare .

Mai mult, față de actele normative în vigoare și aplicabile speței deduse aprecierii și cercetării judecătorești, instanțele judecătorești au competența de a efectua nominalizări ale salariaților, aceste nominalizări trebuind a fi făcute conform actelor normative în materie inclusiv de către administrație și sindicat, dar sub cerința si condiția deplinei legalități și corectitudini dispozitive, astfel că instanța de judecată este chemată să sancționeze și să desființeze atitudinile greșite și omisive, care determină inclusiv injustiție, în sensul încălcării inclusiv a principiului egalității de tratament privind aprecierea evoluției profesionale a salariatului îndreptățit la beneficiul și satisfacția unei grupe de muncă, corespondent condițiilor de muncă efective avute pe perioada raportului juridic obligațional.

Încadrarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale în grupele I și/sau II de muncă în vederea pensionarii, pentru perioada_ -_, se poate face, potrivit pct.1 și 2 din ordinul mai sus menționat, numai pentru cele cuprinse în anexa nr.1 și anexa nr.2 la ordin, iar nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unității împreuna cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare, etc.).

Ceea ce se cere soluționat de către instanță în primul rând este faptul de a dovedi că salariații au desfășurat sau nu activitățile prevăzute în anexa nr. 2 la Ordinul nr. 50/1990 modificat.

Acest act normativ și-a justificat necesitatea, așa cum rezultă din titulatură, pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului, precizează locurile de muncă, activitățile și categoriile de personal ce lucrează în condiții deosebite.

Ori, instanța este obligată ca, în aplicarea legii, să se pronunțe asupra activității desfășurate de salariați, deoarece însăși legea, prin modul cum a fost inițiată se referă și la activități, nu numai la locuri de muncă și categorii de personal.

În al doilea rând instanța reține că potrivit prevederilor art. 158 alin. (2) din Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 (actualizată) - privind sistemul unitar de pensii publice, precum și al art. 6 al HG nr. 257 din 20 martie 2011 - pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă sunt valorificate, numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.

Totodată, la art. 126 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii 263/2010 se prevede că adeverințele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhive.

Așadar, în adeverință, angajatorul atestă fapte anterioare datei de 01 aprilie 2001 pe baza documentelor aflate în evidențele sale întocmite la acea vreme, rolul adeverinței fiind acela de confirma producerea acelor fapte respectiv, încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă.

Instanța reține deci că, confirmarea poate fi efectuată numai în baza unor documente din care rezultă efectiv încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001, așa cum în mod expres rezultă din textul de lege.

Din modelul de adeverință prevăzut în Anexa 14 rezultă că, printre altele, angajatorul trebuie să indice actul administrativ emis de unitate, conform prevederilor Ordinului ministrului muncii și ocrotirilor sociale, al ministrului sănătății și al președintelui Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionarii (proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administrație și a sindicatului privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă, pontajele lunare, registrul de evidență a intrărilor în subteran etc.).

Prin urmare, angajatorul nu poate să ateste încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă anterior datei de 1 aprilie 2001 dacă în evidențele sale nu există documente care să rezulte acest fapt (proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administrație și a sindicatului privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de munca, pontajele lunare, registrul de evidenta a intrărilor in subteran etc.).

Se mai reține că la data intrării în vigoare a Legii nr.19/2000 - privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, respectiv 1 aprilie 2001, actele normative care au reglementat încadrarea în grupele a I-a și a II-a de munca au fost abrogate.

După această dată nu mai există o bază legală pentru încadrarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite în grupe superioare de muncă, iar eliberarea adeverințelor privind atestarea faptului că, în anumite perioade anterioare datei de 01 aprilie 2001, o persoana și-a desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I si/sau a II-a de muncă, se face numai daca nominalizarea persoanei s-a făcut anterior acestei date și numai pe baza documentelor întocmite la timpul respectiv, care pot fi verificabile și sunt în evidenta angajatorilor acestor persoane sau deținătorilor de arhive.

Aceste documente pot fi: procese verbale, decizii, tabele nominale, hotărârii ale consiliului de administrație și ale sindicatului cu privire la nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de munca, pontajele lunare, registre de evidenta a intrărilor in subteran, etc.

Instanța reține că pârâta, pentru perioada_ -_ când reclamantul a fost încadrat în funcția de trefilator trăgător, în cadrul secției TOT3, acesta a fost încadrat în grupa II de muncă, iar în perioada_ -_ (nr. crt. 76) când reclamantul a lucrat ca și lăcătuș în cadrul secției OE1, acesta a fost încadrat în condiții deosebite de muncă, astfel că pârâta a efectuat demersurile legale pentru încadrare în muncă a angajaților săi.

Este competența exclusivă a conducerii unității împreună cu sindicatele din unități, singurele care pot lua decizia de încadrare a unor salariați, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective și de care doar acestea pot deține acte care să ateste desfășurarea muncii în acele condiții (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare, etc.).

Cum la dosar, pârâta și nici reclamantul, nu au depus acte care să ateste faptul că, în anumite perioade anterioare datei de 01 aprilie 2001 și ulterior, reclamantul și-a desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I si/sau a II-a de muncă, încadrare care se poate face numai dacă nominalizarea persoanei s-a făcut anterior acestei date și numai pe baza documentelor întocmite la timpul respectiv, care pot fi verificate și sunt în evidenta angajatorilor acestor persoane sau deținătorilor de arhive, instanța în temeiul art. 158 alin. (2) din Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 (actualizată) - privind sistemul unitar de pensii publice și art. 126 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii 263/2010 nr._, va respinge acțiunea formulată de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de către reclamantul C. M. D. cu domiciliul în C.

T., str. R. nr. 29 E, jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâta S.C. M. S.A. prin administrator judiciar R. INSOLVENCY SPECIALISTS cu sediul în B., str. T. nr. 11 A, bl. C, et. 4, sector 3.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

Președinte,

E. B.

Asistent judiciar,

A. Ș.

Asistent judiciar,

I. R.

Grefier,

R. B. M.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 12657/2013. Conflict de muncă