Sentința civilă nr. 3479/2013. Conflict de muncă
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3479/2013
Ședința publică de la 28 Februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE R. -M. V.
Asistent judiciar B. -A. C. Asistent judiciar A. Ș. Grefier C. T.
Pe rol fiind judecarea cauzei în litigii de muncă privind pe reclamant R. I. și pe pârât SC E. SA, pârât C. J. DE P. C., având ca obiect
conflict de muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat L. M. Morar reprezentanta reclamantului lipsă fiind reclamantul și pârâtii.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentanta reclamantei solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității actiunii invocată de parata prin întâmpinare.
Instanța după deliberare, respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei SC E. SA având în vedere perioada pentru care se solicită recunoasterea drepturilor respectiv grupa I de muncă, perioadă în care obligația de a realiza demersurile pentru încadrarea în grupă de muncă reveneau acesteia. De asemenea, instanța respinge excepția inadmisibilității acțiunii întrucât are ca obiect recunoașterea unui drept, acela de a fi încadrat în grupă de muncă, iar nu constatarea unei stări de fapt, astfel încât acțiunea formulată apare ca admisibilă.
Reprezentanta reclamantului arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune și solicită acordarea cuvântului pe fond.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată și precizată de reclamantul R. I., înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, s-a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză să dispună obligarea pârâtei S.C. E. S.A. la recunoașterea și acordarea, retroactiv, a grupei I de muncă pentru perioada_ -_ și la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte acest aspect. În contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., reclamantul a solicitat anularea deciziei de pensionare și obligarea pârâtei de rândul 2 la emiterea unei noi decizii de
pensionare care să aibă în vedere vechimea corespunzătoare în grupa I de muncă menționată cu 100% din timpul lucrat.
În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că a fost angajat al societății Întreprinderea Regională de Electricitate C., actualmente S.C. E. S.A. în perioada_ -_, având funcția de electrician. În exercitarea atribuțiilor de serviciu, reclamantul, a arătat că a efectuat lucrări de întreținere, revizie, reparație, lucrări de lichidare a avariilor și incidentelor la instalațiile electrice sub tensiune și scoase de sub tensiune, activitate care trebuia încadrată în grupa I de muncă, în conformitate cu prevederile art.1.3, alin. 1, 6, 7 din Ordinul 50/1990.
În susținerea poziției procesuale, reclamantul a mai învederat că Decizia nr. 258/2005 a Înaltei Curți de C. ție și Justiție a statuat că ordinului nr. 50/1990 nu i se poate restrânge aplicarea numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unor dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior, încadrarea în grupa de muncă fiind determinată de condițiile deosebite de muncă, uzura capacității de muncă a persoanelor care prestează activitatea în aceste condiții, iar pentru perioada_ -_, în conformitate cu prevederile art. 14 din Ordin, condiționarea de buletinele de determinare de noxe nu era obligatorie.
Față de susținerile reclamantului, pârâta a formulat întâmpinare
(f.22) prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității acțiunii, asupra cărora instanța s-a pronunțat în sensul respingerii.
În ce privește fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, arătând că art. 198 din Legea nr. 19/2000 a abrogat Ordinul nr. 50/1990 precum și Ordinele 11/1990 și 125/1990 care au completat și modificat ordinul mai sus menționat. S-a mai învederat că din punct de vedere juridic locurile de muncă, activitățile și categoriile de personal care au fost încadrate în grupa a II-a de muncă nu se pot regăsi în același timp și în grupa I de muncă.
Pârâta a mai susținut că prin acordarea grupei I de muncă de către instanță, s-ar încălca dispozițiile art. 5 și 6 din ordinul nr. 50/1990, aceste texte de lege reglementând expres instituțiile și procedurile abilitate în ce privește încadrarea în grupă de muncă.
În cauză au fost încuviințate și administrate proba cu înscrisuri și proba cu expertiza tehnică judiciară.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul a fost angajatul societății Întreprinderea Regională de Electricitate C., actualmente S.C. E. S.A. în perioada_ -_, având funcția de electrician, astfel cum rezultă din mențiunile efectuate în carnetul de muncă (f. 111 - 117).
În ce privește condițiile de muncă în care reclamantul și-a desfășurat activitatea, instanța a încuviințat în cauză proba cu expertiza tehnică de specialitate efectuată în dosarul nr._, având același obiect și ca și părți, colegi de muncă ai reclamantului. În acest sens a fost acvirat dosarul sus menționat și s-a depus la prezentul dosar raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul tehnic, specializarea protecția muncii, I. escu Dumitru din cadrul Biroului Local de Expertize Judiciare Dolj (f.55 - 99).
Față de raportul de expertiză încuviințat în cauza de față, pârâta de rândul 1 a formulat obiecțiuni (f.101), însă cele învederate nu pot fi reținute de instanță, proba fiind legală. Astfel, expertiza poartă viza Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice și Contabile, fiind efectuată în temeiul dispozițiilor OG nr. 2/2000, astfel încât nu este necesară viza CECAR.
Astfel, instanța reține că potrivit raportului de expertiză, reclamantul și-a desfășurat activitatea în instalații electrice, fiind expus la mai multe noxe și factori de risc care acționează simultan și efectele lor se cumulează sinergic în afectarea stării de sănătate. Mai mult, chiar lucrările efectuate, respectiv exploatare, revizie, verificare și reparare a instalațiilor electrice sub tensiune, se încadrează în grupa I de muncă, condițiile fiind determinate de specificul instalațiilor și sarcinilor de muncă, lucru în aer liber, indiferent de anotimp, de condițiile meteo sau de oră, starea tehnică necorespunzătoare a instalațiilor (uzate fizic și moral), condiții de
muncă necorespunzătoare, mijloace de protecție necertificate, sau lucru în condiții deosebite recunoscute de către administrație prin acordarea de sporuri, concediu suplimentar, etc.
În concluziile raportului de expertiză, expertul s-a pronunțat în sensul că reclamanții din dosarul_ și prin analogie și reclamantul din prezenta cauză, care a desfășurat același tip de activitate în aceleași condiții, poate fi încadrat în grupa I de muncă, la poziția 123, anexa 1 din Ordinul 50/1990, cu completările ulterioare, prin asimilare cu această categorie profesională, perioada expertizată incluzând-o pe cea la care reclamantul a făcut referire în cererea introductivă de instanță.
Dat fiind că anterior anului 1990, demersurile privind încadrarea personalului în grupe de muncă erau supuse unor proceduri uneori subiective, salariații fiind astfel considerabil prejudiciați, cu toate că faptic aceștia desfășurau efectiv activitate în condiții de noxe și factori de risc, instanța consideră că activitatea reclamantului s-a încadrat în perioada_ -_ în condițiile grupei I de muncă.
De asemenea, pârâta nu a
Pentru toate aceste motive, raportat la considerentele anterior enunțate, instanța va admite acțiunea reclamantului și va obliga pârâta să elibereze acestuia o adeverință din care să rezulte că în perioada_ -_ a desfășurat activitate în cadrul societății în condițiile grupei I de muncă.
În ce privește cererea formulată de către reclamant în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., instanța o va respinge ca prematură, întrucât anterior oricăror demersuri privind decizia de pensionare a reclamantului, pârâta de rândul 2 trebuie să fie în posesie în vederea analizării, a adeverinței ce a făcut obiectul prezentului dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de către reclamantul R. I. cu domiciliul în C. -N., sat
B., nr. 676, comuna Mănăstireni, jud. C. în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A. cu sediul în B., str. Grigore A., nr. 9, sector 1.
Obligă pârâta să elibereze reclamantului o adeverință din care să rezulte că în perioada_ -_ a desfășurat activitate în condițiile grupei I de muncă.
Respinge acțiunea formulată de către reclamant în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., cu sediul în C. -N., str. Coșbuc, nr. 2, jud. C. ca prematură.
Definitivă și executorie de drept.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte, R. -M. V. | Asistent judiciar, B. -A. C. | Asistent judiciar, A. Ș. |
Grefier, C. T. |
Red./Dact. RMV/_