Sentința civilă nr. 402/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIV ILĂ NR. 402/F/2013
Ședința publică din data de 30 ianuarie 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: G. C. F., președinte secție GREFIER: M. - E. P.
Cu participarea asistenților judiciari
Z. L. - P. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamantul Ș. M. D.
împotriva pârâtei S. C. M. S. C. N. prin lichidator judiciar S. C. H &B I. S. C.
N.
, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că prezenta cauză a fost suspendată la data de 11 august 2011 în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Se constată că la data de 20 septembrie 2011 s-a dispus închiderea procedurii falimentului societății pârâte și radierea societății din Registrul Comerțului C. .
Totodată, grefa sindică a comunicat faptul că hotărârea de închidere a procedurii falimentului și radiere a societății pârâte s-a publicat în Buletinul Procedurilor de I. ență nr. 10855 din 11 octombrie 2011.
Se constată că prezenta cauză a fost repusă pe rol la data de 7 ianuarie 2013.
Având în vedere că în intervalul cuprins între data rămânerii irevocabile a hotărârii închiderii procedurii de faliment și data repunerii pe rol a cauzei, respectiv 7 ianuarie 2013, dosarul a rămas în nelucrare, tribunalul invocă din oficiu excepția perimării acțiunii civile formulate de reclamantul Ș. M. D. împotriva pârâtei S. C.
M. S. C. N. prin lichidator judiciar S. C. H &B I. S. C. N., și reține cauza în pronunțare cu privire la excepția perimării.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată,
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus reclamantul Ș. M. D. a chemat în judecată pe pârâta SC M. S. C. -N. solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 2.800 lei cu titlu de drepturi salariale aferente lunilor martie 2010 și aprilie 2010; la plata dobânzii legale aferente sumei calculate de la încetarea raporturilor de muncă și până la data plății efective; obligarea pârâtei la depunerea documentelor necesare stabilirii stagiului de cotizare și vechimii în muncă, precum și a declarațiilor aferente și a statelor de plată la ITM Bistrița-Năsăud; obligarea pârâtei la încetarea raporturilor de muncă și la înscrierea mențiunii în carnetul de muncă.
În motivare s-a arătat că reclamantul a fost angajatul pârâtei din_ pe postul de agent vânzări, pe o perioadă nedeterminată, salariul fiind stabilit la suma lunară de
1.400 lei.
Pârâta nu a achitat reclamantului salariul aferent lunilor martie și aprilie 2010, reclamantul prestând activitate până la finele lunii aprilie 2010, când deși a încercat să contacteze pe reprezentanții societății pentru rezolvarea situației sale, aceștia nu au fost de găsit.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 269 din Codul muncii, Legea nr. 53/2003.
1
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform art. 285 din Codul muncii, în forma în vigoare la data promovării acțiunii.
Pârâta, legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus apărări scrise la dosar.
Judecarea cauzei a fost suspendată de drept la data de 11 august 2011 în temeiul prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, fiind repusă pe rol din oficiu la data de 7 ianuarie 2013 în vederea discutării excepției perimării, excepție pusă în discuție la termenul de judecată din data de 30 ianuarie 2013.
Analizând excepția invocată, conform art. 137 C.proc.civ.
, tribunalul constată că aceasta este întemeiată.
Judecarea cauzei s-a suspendat la data de 11 august 2011 în temeiul prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, urmare a deschiderii procedurii insolvenței pârâtei, dosarul fiind repus pe rol la data de 7 ianuarie 2013.
La data de 20 septembrie 2011 s-a dispus închiderea procedurii falimentului societății pârâte și radierea societății din Registrul Comerțului C., așa cum rezultă din mențiunile din dosarul nr._ (f. 27).
Totodată, grefa sindică a Tribunalului Bistrița-Năsăud a comunicat instanței faptul că hotărârea de închidere a procedurii falimentului și radiere a societății pârâte s- a publicat în Buletinul Procedurilor de I. ență nr. 10855 din 11 octombrie 2011.
De la data închiderii procedurii falimentului, respectiv de la data publicării în Buletinul Procedurilor de I. ență a hotărârii de închidere a procedurii falimentului și până la data repunerii pe rol, 7 ianuarie 2013, a trecut mai mult de 1 an, timp în care cauza a rămas în nelucrare din culpa reclamantului care nu a stăruit în judecată.
În acest interval de timp nu au existat cazuri de suspendare sau întrerupere a cursului perimării prevăzute de art. 249 și art. 250 C.proc.civ. și nici acte de procedură care trebuiau îndeplinite din oficiu.
Având în vedere faptul că de la data închiderii procedurii falimentului, respectiv de la data publicării în Buletinul Procedurilor de I. ență a hotărârii de închidere a procedurii falimentului și până la repunerea cauzei pe rol, 07 ianuarie 2013, a trecut mai mult de 1 an, timp în care cauza a rămas în nelucrare din culpa reclamantului, care nu a stăruit în judecată, că nu au intervenit cauze care să determine suspendarea sau întreruperea cursului perimării, că potrivit art. 129 alin. 1 C.proc.civ. părțile au îndatorirea de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului, tribunalul în baza art. 248 alin. 1 raportat la art. 252 C.proc.civ., va constata perimată acțiunea civilă formulată.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către pârâtă.
În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Constată perimată acțiunea civilă formulată de reclamantul Ș. M. D. , domiciliat în comuna G. B., strada P. nr. 248, județul Bistrița-Năsăud împotriva pârâtei SC M. S. C. -N. , cu sediul în C. -N., strada Livezi nr. 2, citată prin lichidator judiciar SC H&B I. S. C. -N. , cu sediul în C. -N., b-dul N. T. nr. 12, bloc P5, apartament 12, județul C. .
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică din data de 30 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |||
G. | C. F. | M. | -E. | P. |
cu votul consultativ al asistenților judiciari,
L. Zăpârțan S. P.
red. F.G.C./dact. F.G.C./2 exemplare _
2