Sentința civilă nr. 514/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR.514/F/2013

Ședința publică din data de 11 februarie 2013 Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: M. L. B., judecător GREFIER: L. D.

Cu participarea asistenților judiciari:

V. C. M. A. LS

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamanții C. T., A. F., B. D., B. I., D. L., T. A., H. M., C. P., C. I., H. V., U. I., O. G., L.

I., C. V., T. N., T. L., B. D., B. R., P. A., M. V., P. I. ,

M. V., C. C., T. S., C. I. -G. -R., C. F., C. V., M. I., B.

G., M. G., P. P. -N., P. N., O. T., G. R. -E., N. D., N.

G., C. L., S. G. -F., F. V., F. I. -D. Prin Sindicatul Național Profesional Al Drumarilor D. R.

, împotriva pârâtei C. N. De A. și D. N.

D. R.

, având ca obiect calcul drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârâtă consilier juridic Marton Delia cu împuternicire de reprezentare juridică la dosar, lipsă fiind reclamanții.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că la dosarul cauzei s-a depus, la data de_, prin serviciul de registratură, noi înscrisuri de către pârâtă, prin care s-au refăcut calculele drepturilor salariale ce se cuvin reclamanților. Se arată că înscrisurile depuse la dosar au fost comunicate reclamanților prin Sindicatul Național Profesional al Drumarilor din R., prin fax, la data de_ .

Totodată se constată că reclamanții, prin Sindicatul Național Profesional al Drumarilor din

R., au depus note de ședință-concluzii, prin care se arată că pârâta a comunicat în termen util tabelele refăcute privind drepturile salariale pretinse și sunt de acord cu acestea și le însușesc, drepturi salariale care nu au fost achitate. Se mai solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentanta pârâtei depune la dosar împuternicire de reprezentare juridica și practica judiciară. Arată că nu are cereri de formulat în cauză.

Nefiind alte probe de administrat în cauză, tribunalul declară închisă faza de cercetare judecătorească și dispune judecarea cauzei în fond.

Reprezentanta pârâtei arată că nu se opune admiterii acțiunii, respectiv acordării drepturilor salariale cuvenite reclamanților, dar se opune acordării de daune interese pentru fiecare salariat reprezentat, fără cheltuieli de judecată.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată,

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. de mai sus reclamanții C. T., A. F., B. D.

, B. I., D. L., T. A., H. M., C. P., C. I., H. V., U. I., O. G., L.

I., C. V., T. N., T. L., B. D., B. R., P. A., M. V., P. I. ,

M. V., C. C., T. S., C. I. -G. -R., C. F., C. V., M. I., B.

G., M. G., P. P. -N., P. N., O. T., G. R. -E., N. D., N.

G., C. L., S. G. -F., F. V., F. I. -D., prin Sindicatul Național Profesional Al Drumarilor D. R.

, au chemat în judecată pe pârâta C. N. De A. și

D. N. D. R.

, solicitând instanței obligarea pârâtei să plătească fiecărui reclamant drepturile salariale neachitate urmare neacordării sporului pentru condiții periculoase de muncă,

pentru ultimii 3 ani anteriori introducerii acțiunii, așa cum a fost convenit prin art.107 alin.1 lit.D inclusiv anexa 5 din CCM nr.610/2008 ulterior prelungit până la data de_, adică 15 % din salariul de încadrare și conform art.106 alin.1 lit.A și anexa 5 din CCM 78/_, adică 21 % din salariul de încadrare . Au mai solicitat obligarea pârâtei la plata de daune interese determinate convențional de părți conform art.102 din CCM nr.610/2008 și art.101 din CCM 78/_, iar în subsidiar obligarea la plata de daune interese egale cu dobânda legală aferente drepturilor salariale neacordate fiecărui salariat, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii s-a susținut faptul că pe perioada valabilității CCM nr.610/2008 ulterior prelungit până la data de_, iar apoi a intrat în vigoare CCM 78/_, pârâta angajator nu a acordat salariaților reclamanți sporului pentru condiții periculoase de muncă în special pentru riscul de accidente de circulație, cu toate că salariații au efectuat activități specifice încadrate în circumstanțele și condițiile de acordare a acestui spor prevăzute de contractele colective de muncă anterior evocate. În acest sens s-a susținut că salariații au lucrat o parte semnificativă a timpului de lucru în asemenea condiții fără să primească însă drepturile salariale aferente. În această situație, determinarea drepturile cuvenite se poate realiza din documentele întocmite de pârâta angajator, respectiv fișe pontaj, raport schimb FC și foi de parcurs, jurnal zilnic de activitate la districte etc. În ce privește daunele interese, s-a invocat faptul că întârzierea plății acestor drepturi atrage obligația plății de daune interese în condițiile art.166 alin.4 din Codul muncii republicat, daune determinabile în condițiile art.102 din CCM nr.610/2008 și art.101 din CCM 78/_, iar în subsidiar obligarea la plata de daune interese egale cu dobânda legală aferente drepturilor salariale neacordate fiecărui salariat.

În drept, s-au invocat pe lângă prevederile legale indicate în cuprinsul cererii și prevederile art.109-112 Cod procedură civilă, art.171 Codul muncii republicat.

Acțiunea formulată este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare f.162-163

prin care a arătat că nu se opune admiterii în parte a acțiunii în sensul că este de acord cu plata drepturilor salariale reprezentând spor de condiții periculoase pentru perioada solicitată, însă doar în funcție de timpul efectiv lucrat în aceste condiții, sens în care s-a obligat să depună la dosar un calcul al sumei cuvenite fiecărui reclamant, procedura de calcul urmând să respecte prevederile din contractul colectiv de muncă.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele.

Reclamanții sun salariați în cadrul pârâtei și domiciliază în județul Bistrița Năsăud potrivit copiilor actelor de identitate depuse la dosar. Potrivit art.107 alin.1 lit.D inclusiv anexa 5 din CCM nr.610/2008 ulterior prelungit până la data de_ ,salariații trebuiau să beneficieze de sporul pentru condiții grele și periculoase de muncă, adică 15 % din salariul de încadrare și pârâta trebuia să le acorde același spor și conform art.106 alin.1 lit.A și anexa 5 din CCM 78/_, adică 21 % din salariul de încadrare, însă aceste drepturi salariale nu au fost achitate de pârâta angajator. Potrivit art.101 din CCM întârzierea nejustificată a salariului determină obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului conform Codului de procedură fiscală.

În cursul judecății, pârâta angajator a procedat la calcularea sumelor cuvenite fiecărui reclamant pentru perioada efectiv lucrată în asemenea condiții, stabilind ce sumă se cuvine fiecăruia cu titlu de spor de condiții periculoase și penalități aferente acestor sume calculate potrivit contractelor colective de muncă, sens în care pârâta a și depus la dosar înscrisuri justificative f.316- 358.

Trebuie reliefat că aceste înscrisuri au fost comunicate de pârâtă organizației sindicale ce reprezintă interesele reclamanților, situație în care s-a depus la dosar note scrise f.360-361 de reclamanți, prin avocat, prin care arată că sunt de acord și își însușesc tabele cu sumele datorate recalculate de pârâtă, că aceste sume nu au fost plătite, motiv pentru care solicită admiterea acțiunii formulate și obligarea pârâtei să plătească sumele calculate reprezentând drepturi salariale neacordate și daune interese penalități calculate de acesta și în continuare până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.

Având în vedere această situație, tribunalul, ținând cont și de prevederile art.40 alin.2 lit.c Codul muncii ce impune în sarcina angajatorului să plătească salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă, reținând că pârâta angajator a calculat drepturile cuvenite fiecărui reclamant atât cu titlu de spor pentru

condiții periculoase, cât și penalitățile aferente indicate de prevederile contractului colectiv de muncă aplicabil recunoscut, pentru ultimii 3 ani anterior formulării acțiunii, iar reclamanții s-au declarat de acord cu sumele calculate, urmează a admite acțiunea civilă formulată de reclamanții împotriva pârâtei și-n consecință va obliga pârâta să plătească reclamanților cu titlu de spor pentru condiții periculoase de muncă neachitat și penalități următoarele sume, suma totală de 3111 lei reclamantului C. T., suma totală de 19921ei reclamantului A. F., suma totală de 18531ei reclamantului B. D., suma totală de 18541ei reclamantului B. I., suma totală de 1711 lei reclamantului D. L., suma totală de 1702 lei reclamantului T. A., suma totală de 16451ei reclamantului H. M., suma totală de 38621ei reclamantului C. P., suma totală de 3622 lei reclamantului C. I., suma totală de 32321ei reclamantului H. V., suma totală de 34081ei reclamantului U. I., suma totală de 33541ei reclamantului O. G., suma totală de 42001ei reclamantului L. I., suma totală de 57771ei reclamantului C. V., suma totală de 360Hei reclamantului T. N., suma totală de 30421ei reclamantului T. L., suma totală de 3161 lei

reclamantului B.

D.

, suma totală de 4942 lei reclamantului B.

reclamantului P.

A.

, suma totală de 2426 lei reclamantului

R., suma totală de 24581ei

M. V., suma totală de 24991ei reclamantului P. I., suma totală de 2959 lei reclamantului M. V., suma totală de 45991ei reclamantului C. C., suma totală de 53201ei reclamantului T. S., suma totală de 46681ei reclamantului C. I. -G. -R., suma totală de 46881ei reclamantului C. F., suma totală de 51131ei reclamantului C. V., suma totală de 29391ei reclamantului M. I., suma totală de 2876 lei reclamantului B. G., suma totală de 2778 lei reclamantului M. G., suma totală de 3499 lei reclamantului P. P. -N., suma totală de 2750 lei reclamantului P. N.

, suma totală de 302Hei reclamantului O. T., suma totală de 48901ei reclamantului G. R. -

E., suma totală de 1214 lei reclamantului N. D., suma totală de 1685 lei reclamantului N.

G., suma totală de 1859 lei reclamantului C. L., suma totală de 1861 lei reclamantului S.

G. -F., suma totală de 22571ei reclamantului F. V. și suma totală de 1941 lei reclamantului F. I. -D. . Trebuie precizat că aceste sume cuprind atât sporul cuvenit, cât și penalitățile calculate conform clauzelor contractelor colective, nefiind posibil acordarea altor sume cu titlu de daune interese reprezentând dobândă legală.

În temeiul art.274 Cod procedură civilă, tribunalul va obligă pârâta să plătească reclamanților, prin Sindicatul Național Profesional al Drumarilor din R., suma de 1200 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial achitat f.271-272, neputând face aplicarea prevederilor art.275 Cod procedură civilă, fiindcă, pe de o parte, pârâta nu a recunoscut integral pretențiile deduse judecății, iar pe de altă parte, fiind vorba de drepturi salariale neacordate era practic în întârziere în condițiile prevăzute de art.166 alin.4 Codul muncii.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanții C. T., A. F., B. D., B. I., D. L., T. A., H. M., C. P., C. I., H. V., U. I., O. G., L. I., C. V. ,

T. N., T. L., B. D., B. R., P. A., M. V., P. I., M. V., C.

C., T. S., C. I. -G. -R., C. F., C. V., M. I., B. G., M. G.

, P. P. -N., P. N., O. T., G. R. -E., N. D., N. G., C. L., S.

G. -F., F. V., F. I. -D.

, prin Sindicatul Național Profesional al Drumarilor din R.

, toți cu domiciliul procesual ales la sediul av. Bălcescu V. din B., sector 6, aleea Valea Siretului, nr.1, bloc P2, sc.2, ap.36, împotriva pârâtei C. N. De A. Și D. N.

D. R.

, cu sediul în B., sector 1, bulevardul D. G., nr.38, și-n consecință,

Obligă pârâta să plătească reclamanților cu titlu de spor pentru condiții periculoase de muncă neachitat și penalități următoarele sume, suma totală de 3111 lei reclamantului C. T., suma totală de 19921ei reclamantului A. F., suma totală de 18531ei reclamantului B. D., suma totală de 18541ei reclamantului B. I., suma totală de 1711 lei reclamantului D. L., suma totală de 1702 lei reclamantului T. A., suma totală de 16451ei reclamantului H. M., suma totală de 38621ei reclamantului C. P., suma totală de 3622 lei reclamantului C. I. ,

suma totală de 32321ei reclamantului H. V., suma totală de 34081ei reclamantului U. I., suma totală de 33541ei reclamantului O. G., suma totală de 42001ei reclamantului L. I., suma totală de 57771ei reclamantului C. V., suma totală de 360Hei reclamantului T. N., suma totală de 30421ei reclamantului T. L., suma totală de 3161 lei reclamantului B. D., suma totală de 4942 lei reclamantului B. R., suma totală de 24581ei reclamantului P. A., suma totală de 2426 lei reclamantului M. V., suma totală de 24991ei reclamantului P. I., suma totală de 2959 lei reclamantului M. V., suma totală de 45991ei reclamantului C. C., suma totală de 53201ei reclamantului T. S., suma totală de 46681ei reclamantului C. I. -G.

-R., suma totală de 46881ei reclamantului C. F., suma totală de 51131ei reclamantului C.

V., suma totală de 29391ei reclamantului M. I., suma totală de 2876 lei reclamantului B. G.

, suma totală de 2778 lei reclamantului M. G., suma totală de 3499 lei reclamantului P. P.

-N., suma totală de 2750 lei reclamantului P. N., suma totală de 302Hei reclamantului O.

T., suma totală de 48901ei reclamantului G. R. -E., suma totală de 1214 lei reclamantului

N. D., suma totală de 1685 lei reclamantului N. G., suma totală de 1859 lei reclamantului C. L., suma totală de 1861 lei reclamantului S. G. -F., suma totală de 22571ei reclamantului F. V. și suma totală de 1941 lei reclamantului F. I. -D. .

Obligă pârâta să plătească reclamanților prin Sindicatul Național Profesional al Drumarilor din R. suma de 1200 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 11 februarie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. L. B. L. D.

Cu votul consultativ al asistenților judiciari,

V. C. M. A. LS

MLB// 4 ex.// 19 februarie 2013

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 514/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă