Decizia civilă nr. 1757/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1757/r/2013
Ședința publică din data de 9 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: D. | C. | G. |
JUDECĂTOR: G. | -L. | T. |
GREFIER: N. | N. |
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtul C. J. S. și, respectiv, de chematul în garanție M. E. N. împotriva sentinței civile nr. 6279 din 17 decembrie 2012 pronunțate de Tribunalul Sălaj în dosar nr._ privind și pe intimații reclamanta LS D. ÎNVĂȚĂMÂNT S., pârâtul C. C. J. și chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul recurentului C.
J. S. - consilier juridic Gavriș V. . Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt declarate în termen legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 8 aprilie 2013 reclamanta a transmis prin fax la dosar întâmpinare la recursul C. ui J.
S. iar chematul în garanție M. E. N., prin întâmpinarea înregistrată în cauză invocă excepția lipsei calității procesuale pasive.
Reprezentantul recurentului depune la dosar delegația sa de reprezentare și întâmpinare.
I se comunică un exemplar al întâmpinării formulate de M. E. N.
. Întâmpinarea formulată de reclamantă este depusă într-un singur exemplar la dosar și reprezentantul recurentului, față de întâmpinările depuse solicită acordarea unui termen. Apoi revine și solicită ca întâmpinarea pe care a depus-o să fie considerată cu titlu de concluzii scrise.
Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursurilor formulate.
Reprezentantul recurentului C. J. S. susține recursul declarat de această parte arătând în esență că singurele unități pentru care C. J. S. are obligația să aloce fonduri sunt Centrul Școlar Șimleul Silvaniei și Centrul Educațional Z. . Raportat la recursul declarat de M. E. N. arată că acesta este neîntemeiat susținând întâmpinarea formulată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 6279 din 17 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._
s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a
C. ui J. S., excepție invocate de acest pârât.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanta LS D. ÎNVĂȚĂMÂNT
S. în numele membrilor de sindicat: P. V., M. V., L. F., P. V.
, C. C., D. V., B. I., T. V., A. ANA, T. V. și R. V., în
contradictoriu cu pârâții, C. C. J., C. J. S., și în consecința pârâții au fost obligați la aplicarea coeficientului de multiplicare de 1 în cuantum de 400 lei ca baza de calcul a drepturilor salariale ale reclamanților, și pârâtele au fost obligate să plătească reclamanților drepturile salariale neacordate reprezentând diferența dintre drepturile salariale calculate cu coeficientul de multiplicare 1 în cuantum de 400 de lei și cele efectiv încasate, pentru perioada_ -_, actualizate în funcție de coeficientul de inflație defalcat pe fiecare
luna, calculat de la data scadentei și până la data plătii efective.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a M. E., C.
, T. și S., excepție invocată de acest pârât.
S-a admis cererea de chemare în garanție a M. E., C., T. și S., cerere formulata de pârâtul C. J. S., și în consecința a obligat chematul în garanție să asigure fondurile necesare plătii acestor drepturi.
S-a respins ca nefondată cererea de chemare în garanție a M. F.
P., cerere formulată de pârâtul C. J. S. .
Pârâții au fost obligați la plata către reclamant a sumei de 136,40 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. J. S., că finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, respectiv finanțarea de bază ce interesează în speță, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetului local, primarul are calitatea de ordonator principal de credite, instanța a apreciat că legitimitatea procesuală pasivă a pârâtului Primarul orașului Z. este conferită de art. 21 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, art. 4 din OUG 22/2002 coroborate cu art. 167 din Legea nr. 84/1995, iar potrivit art. 167 din Legea 84/95 C. local este finanțatorul unităților de învățământ ca atare excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții C. J. S. s-a respins ca neîntemeiată.
Instanța a reținut că potrivit art. 41 alin. 1 Cod procedură civilă "orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată", iar art. 42 Cod procedură civilă se dispune că "persoanele care nu au exercițiul drepturilor lor nu pot sta în judecată decât dacă sunt reprezentate... ".Potrivit art. 36 alin. 4 din Legea nr. 215/2001 C. local aprobă la propunerea primarului bugetul local, virările de credite, iar potrivit art. 167 alin. 2 și 4 din Legea 84/1995 finanțarea complementară se asigură din bugetele locale. Așadar excepția lipsei capacității procesuale pasive a C. J. S. s-a respins ca neîntemeiată
Asupra fondului cauzei, instanța a reținut ca membrii de sindicat reprezentați sunt angajați ai paratei de rândul 1 și nu au beneficiat, începând cu_ de drepturile salariale în conformitate cu Legea nr. 330/2009 coroborată cu Legea nr. 221/2008 de aprobare cu modificări a Ordonanței de Guvern nr. 15/2008, respectiv înmulțirea cu coeficientul de multiplicare 1,000 la valoarea de 400,00 lei.
Prin dispozițiile OG nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic
auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie -_, aceasta reprezentând valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Această valoare a fost diminuată prin ordonanțe de urgență succesive care au fost ulterior declarate neconstituționale prin decizii ale Curții Constituționale. Curtea Constituțională a stabilit că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție. (Decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, Decizia nr. 842/2 iunie 2009, Decizia nr. 989/30 iunie 2009).
Prin Decizia nr. 3/2011 privind recursul în interesul legii publicată în Monitorul Oficial nr. 350 din_, înalta Curte de C. și Justiție a stabilit că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009 ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009.
Potrivit art. 330/7 alin. 4 din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată de înalta Curte de C. și Justiție, printr-o decizie în interesul legii, problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial.
În ce privește aplicarea dispozițiilor Legii 221/2008 și în anul 2010, instanța reține următoarele:
Art. 7 alin. 2 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice menționa că "realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezenței legi nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări", iar art. 12 alin. 3 din același act normativ precizează că "în anul 2010, salariile, soldele și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc potrivit art. 30 alin. 5 fără a fi utilizați coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele la prezența lege. "
Art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009 prevedea că "în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezența lege; sporurile prevăzute în anexele la prezența lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009. "
Însă, ținând seama de faptul că prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice intraseră în vigoare la 1 ianuarie 2010, dar nici acest act normativ și nici Legea nr. 329/2009 nu conțineau vreo reglementare expresă cu privire la modul de încadrare a personalului din aceste instituții și la modul de salarizare a acestuia după expirarea contractelor colective de muncă, Guvernul României a adoptat O.U.G.
nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, publicată în M.O. nr. 62 din 27 ianuarie 2010.
Potrivit art. 5 al. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstra salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009. Pentru personalul didactic din învățământ art. 5 al. 6 din O.U.G. nr. 1/2010 prevedea că reîncadrarea la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioadă mai - decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009.
Însă, cum prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011 înalta Curte de C. și Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009, instanța a apreciat că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 nu se poate realiza altfel decât pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008, și nu cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009.
O altă interpretare a prevederilor art. 5 al. 6 din O.U.G. 1/2010 ar conduce la nesocotirea deciziei susmenționate, dar și a considerentelor de principiu rezultate din deciziile Curții Constituționale pronunțate în materia salarizării cadrelor didactice .
Acest aspect l-a reținut și Curtea Constituțională în Deciziile nr. 877 din 28 iunie 2011 și 1376/18 octombrie 2011.
Cererea de chemare în garanție a M. E., C., T. și S. a fost admisă în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 167 alin .(18) din Legea nr.84/1995-Legea învățământului republicată,potrivit cărora "Finanț area
cheltuielilor privind inspectoratele școlare, casele corpului didactic, palatele ș i
cluburile copiilor, centrele și cabinetele de asistență psihopedagogică, centrele
logopedice,cabinetele școlare, cluburile sportive și școlare se asigură de la
bugetul de stat prin bugetul M. E. și C. ."
În baza art. 274 Cod Procedura Civilă, instanța a obligat pârâta la plata sumei de 136,40, reprezentând cheltuieli de judecată.
Față de considerentele expuse, instanța a admis cererea reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtul C. J. S. și chematul în garanție M. E. N. .
Pârâtul C. J. S. a solicitat
admiterea recursului, și rejudecând în fond, admiterea acțiunii și modificarea sentinței recurate, ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că în fapt prin sentința civilă nr.6279/17 dec. 2012 a Tribunalului S., s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, evidențiată și dovedită, potrivit legii, de către C. J. S.
, invocându-se, în mod cu totul nejustificat dispozițiile art. 36 alin (4) din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată, potrivit cărora, consiliul local aprobă la propunerea primarului bugetul local, precum și alte texte de lege (art.21 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale și respectiv art.167 alin. 2 și 4 din Legea învățământului nr.84/1995) care nu au nici o
legătură cauzală cu alocarea fondurilor solicitate de către reclamantă din bugetul
C. ui J. S. .
Astfel, prin întâmpinarea nr.11927 /_ aferentă dosarului nr._, a C. ui J. S., s-a precizat textual faptul că, potrivit dispozițiilor art. 167 alin (18) din Legea nr.84/1995 finanțarea unităților, printre care se situează și C. copiilor J., Unitatea angajatoare a personalului didactic, membrii de sindicat, în numele cărora a promovat acțiunea în justiție, L. sindicatelor din Învățământ
S., se realizează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerul Educației și Cercetării. Iar dispozițiile art.5 alin (7) din Legea nr. 11/2010 - Legea bugetului de stat pe 2010, interzic alocarea unor sume din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de personal, respectiv a salariilor și contribuțiilor aferente acestora. Ori L. sindicatelor din Învățământ S., tocmai aceste drepturi de natură salarială și le-a revendicat prin acțiunea promovată la Tribunalul Sălaj, constând în acordarea valorii de 400 lei corespunzătoare coeficientului de multiplicare" 1" prevăzut de Legea nr.221/2008, pentru perioada_ -_, contrar dispozițiilor art.104 și 110 alin. (3) din Legea nr.1/2011, a Anexei 4 lit.c din Legea nr.293/2011 și respectiv a Ordinului M. E., C., T. și S. nr.5555/2011 - Anexa nr.,,3" potrivit cărora, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor, pe anul 2012, se alocă fonduri din bugetul C. ui J. S., pentru toate unitățile din învățământul preuniversitar de stat, din care face parte și C. copiilor J., doar pentru acordarea de produse lactate și de panificație și nicidecum pentru plata drepturilor de natură salarială.
Singura excepție, la regula instituită prin precizările legale menționate o reprezintă unitățile care fac parte din învățământul special, prevăzută la litera "D" din Anexa nr.4 la Legea nr. 293/2011, în care nu intră C. copiilor J., pentru care se alocă fonduri din bugetul C. ui J. S., inclusiv pentru plata drepturilor salariale, în general și în mod special al celor revendicate de către reclamanții din actualul litigiu.
II- Instanța de judecată, respectiv Tribunalul Sălaj, la analiza în fond a cauzei aferente dosarului nr._, se contrazice în mod evident, în partea finală a sentinței nr. 6279/17 decembrie 2012, precizând pe de o parte că, pentru personalul didactic din învățământ, reîncadrarea la data de 1 ianuarie 2010, se face potrivit art.5 alin. (6) din Ordonanța de Urgentă a Guvernului nr.1 /2010, luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite conform OUG nr.41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai - decembrie 2009, aprobată prin Legea 300/2009, iar pe de alta, aceeași instanță de judecată susține că, reâncadrarea personalului din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se realizează luându-se în considerare salariile și coeficienții aferenți acestuia existenți în plată la_ stabiliți în conformitate cu Legea nr.221/2008, sau nu în baza Ordonanței de Urgentă a Guvernului nr.41/2009. Ori așa după cum a evidențiat și în întâmpinarea nr.11927 /_ a C. ui J. S., O.U.G. nr.41/2009, la care face trimitere dispozițiile art.5 alin.6 din O.U.G. nr. l/_, prevede că, valoarea coeficientului de multiplicare 1 este de 299,93 lei și nu de 400 lei, cum în mod eronat a apreciat reclamanta din actualul litigiu.
Un alt motiv de netemeinicie și nelegalitate al sentinței recurate, îl reprezintă faptul că, instanța de fond a respins în mod nejustificat cererea de chemare în garanție a M. F. P., deși din conținutul acesteia a rezultat că, potrivit art. 167 alin. (18) din Legea nr.84/1995, coroborat cu dispozițiile art.19 din Legea nr.500/_ privind finanțele publice, se justifică pe deplin introducerea în actualul litigiu, în calitate de parte chemată în garanție a autorității centrale menționate, întrucât fondurile revendicate de către
reclamantă se alocă de la bugetul de stat al cărui administrator legal, este Ministerul Finanțelor Publice.
În drept: dispozițiile art.3 pct.3, ale art.299-316 din Codul de procedură civilă, precum și pe textele de lege invocate în conținutul actualului recurs.
Pârâtul M. E. N.
, a solicitat casarea hotărârii recurate și pe fond respingerea acțiunii în ceea îl privește.
În motivarea recursului, pârâtul arată că o primă critică pe care o aduce sentinței menționate mai sus este că instanța de fond nu a ținut cont de stricta aplicare a normelor imperative în domeniul dedus judecății prin acest dosar.
Astfel, partea nu justifică calitatea procesuală pasivă a M. E. N.
, raportat la capetele de cerere, obligație care își are temeiul în art.112 C.pr.civ.,
M. și cadrele didactice nu există niciun fel de raporturi juridice de muncă, cu atât mai mult nu există nici obligații din partea acestuia cu privire la calcularea și plata salariilor pentru reclamanți.
Prin definiție raporturile juridice de muncă au caracter intuituu personae, presupun existența numai a două părți contractante, spre deosebire de raporturile juridice civile și cele comerciale.
Calitatea de angajator, așa cum este definită această noțiune la art.10 și art.14 din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, o are numai directorul unității de învățământ cu personalitate juridică, conform art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997, coroborat cu art. 7 alin.8 din Legea nr.84/1995 și art.22 din Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.
Potrivit art. 25 din Legea nr.128/1997 și în conformitate cu prevederile Legii nr.90/2001, M. E., C., T. și S. în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale are funcții publice specifice care implică exercițiul autorității de stat și funcții de conducere, îndrumare și control.
În nici un caz ministerul nu are calitate de angajator față de reclamanți, întrucât, nu poate, conform principiului specialității capacității de folosință (nu desfășoară proces instructiv educativ), încheia contracte individuale de muncă cu personalul didactic de predare, nu are competența de a recalcula salarii și implicit nici de a plăti salarii.
În al doilea rând M. E., C., T. și S. nu este ordonator de credite pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat.
Întrucât conform art.13 din O.U.G. nr.32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare "Începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea";.
Prin art.1 din Normele metodologice privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat aprobate prin Hotărârea de Guvern nr.538/2001 se prevede: "Începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.
Având în vedere solicitările reclamanților și atribuțiile M. E., C.
, T. și S., care nu este angajator al personalului didactic, solicită instanței de recurs să constate faptul că instanța de fond a interpretat în mod eronat prevederile legale menționate și să admită excepția invocată, urmând să respingă cererea de chemare în judecată cu privire la M. E. N. ca
fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Față de cele de mai sus, solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a M. E. naționale, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Intimata reclamantă LS D. ÎNVĂȚĂMÂNT S. în numele membrilor de sindicat a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat, menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Chemata în garanție M. E. N. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a MECTS iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Pârâtul C. J. S. a formulat întâmpinar
e prin care a solicitat respingerea recursului formulat de M. E. N. ca nefundat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Analizând cu prioritate criticile formulate de recurentul pârât C. J.
S. în ceea ce privește excepția lipsei calității sale procesuale pasive, Curtea constată că acestea sunt întemeiate.
În acest sens se reține că în cauză sunt incidente prevederile art. 167 al. 18 din Legea nr. 84/1995 republicată (act normativ în vigoare până la data de _
), potrivit cărora "finanțarea cheltuielilor privind inspectoratele școlare, casele corpului didactic, palatele și cluburile copiilor, centrele și cabinetele de asistentă psihopedagogică, centrele logopedice, cabinetele școlare, cluburile sportive și școlare, se asigură de la bugetul de stat prin bugetul M. E. și C. . În acest sens sunt și dispozițiile art. 13 alin. 3 din O.U.G. nr. 32/2001.
De asemenea, art.17 alin. (2) din H.G. nr. 2192/2004 privind aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, prevede că "finanțarea cheltuielilor privind inspectoratele școlare, casele corpului didactic, palatele și cluburile copiilor și elevilor, centrele și cabinetele de asistență psihopedagogică, centrele logopedice, cabinetele școlare, cluburile sportive și școlare se asigură din bugetul de stat prin bugetul M. E. și Culturii."
Dispoziții similare sunt prevăzute și în Legea nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acțiunii și pentru ultima parte a intervalului pentru care s-au solicitat și s-au acordat reclamanților drepturi salariale prin sentința atacată), care, la art. 111 alin. 2 prevede că "Finanțarea cheltuielilor privind inspectoratele școlare, casele corpului didactic, palatele și cluburile copiilor și elevilor, cluburile sportive școlare, se asigură din bugetul de stat, prin bugetul M. E., C.
, T. și S. .";
Curtea mai notează că potrivit prevederilor art. 99 din Legea nr. 1/2011 cluburile copiilor fac parte dintre unitățile conexe ale învățământului preuniversitar, fiind unități conexe ale M. E. N., iar la art. 100 alin. 3 din același act normativ se prevede că "Palatele și cluburile copiilor sunt în subordinea inspectoratelor școlare.";
Curtea constată astfel că în mod nelegal a reținut instanța de fond drept temei legal care ar justifica în cauză calitatea procesuală pasivă a pârâtului C.
J. S. dispozițiile art. 167 alin. 1 din Legea nr. 84/1995, întrucât în privința finanțării cheltuielilor de personal ale cluburilor copiilor sunt aplicabile dispozițiile legale mai sus menționate.
Cum consiliul județean nu are stabilit prin lege un rol principal în lanțul administrativ ce asigură această finanțare, sumele fiind virate din bugetul de stat prin bugetul M. E. și Culturii, Curtea reține că în cauză nu este justificată calitatea procesuală pasivă a acestui pârât.
Prin acțiunea formulată reclamanții au solicitat obligarea pârâților la acordarea unor diferențe de drepturi salariale, iar potrivit dispozițiilor art. 167 alin. 5 din legea nr. 84/1995 cheltuielile de personal fac parte din finanțarea de
bază. Drept urmare, se constată că în mod nelegal a considerat instanța de fond că în cauză este justificată calitatea procesuală a acestui pârât în raport de prevederile art. 167 alin. 4 din același act normativ care vizează finanțarea complementară, câtă vreme în cauză nu se solicită drepturi care fac parte dintre categoriile de cheltuieli enumerate la alineatul respectiv ca reprezentând cheltuieli cuprinse în finanțarea complementară.
Nu pot fi reținute nici argumentele prezentate de intimata reclamantă, prin întâmpinarea depusă, în sensul că în cauză calitatea procesuală pasivă a acestui pârât ar fi justificată în raport de prevederile art. 167 alin. 21 din Legea nr. 84/1995 și ale art. 17 din HG nr. 2192/2004, întrucât aceste dispoziții legale reglementează posibilitatea C. ui J. de a aloca prin hotărâri proprii fonduri în vederea finanțării unităților de învățământ preuniversitar de stat, fără a se putea reține însă că prin aceste prevederi legale s-ar institui în sarcina consiliului județean obligația de a suporta (din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestuia) cheltuielile de personal ale cluburilor copiilor.
Deși susține că pârâtul C. J. ar avea calitatea de ordonator secundar de credite în ceea ce privește plata drepturilor salariale cuvenite angajaților cluburilor copiilor, intimata reclamantă nu indică temeiul legal pe care își bazează această afirmație.
Curtea notează în acest context că potrivit prevederilor art. 167 alin. 19 din Legea nr. 84/1995, din bugetul consiliului județean, respectiv al sectoarelor municipiului B., si din bugetul de stat se asigura finanțarea cheltuielilor curente si de capital ale unităților de învățământ special, însă pârâtul C. C.
J. nu reprezintă o asemenea unitate de învățământ. Se au în vedere în acest sens dispozițiile art. 131, 132 și ale art. 41-45 din Legea nr. 84/1995.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 cod proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 cod proc. civ., Curtea va admite recursul declarat de pârâtul C. J. S. și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va fi admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C.
J. S. și în consecință va fi respinsă acțiunea formulată de reclamanta LS din Î. S. în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește recursul formulat de chematul în garanție M. E.
N. Curtea notează că art. 60 din codul de procedură civilă prevede că "partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire.";
În raport de soluția menționată mai sus, anume aceea a respingerii acțiunii formulate de către reclamantă împotriva pârâtului C. J. S., Curtea constată că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 60 din codul de procedură civilă, partea care a formulat cererea de chemare în garanție nefiind căzută în pretenții, astfel încât se impune respingerea cererii de chemare în garanție formulată de acest pârât în contradictoriu cu chematul în garanție M.
E. N. .
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 cod proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 cod proc. civ., va fi admis și recursul declarat de chematul în garanție M. E. N., cu consecința modificării sentinței și sub acest aspect, respectiv în sensul respingerii cererii de chemare în garanție formulată de către C. J. S. împotriva acestui recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN N. LEGII D E C I D E:
Admite recursurile declarate de pârâtul C. J. S. și, respectiv de chematul în garanție M. E. N. împotriva sentinței civile nr. 6279 din_ pronunțată de Tribunalului S. în dosar nr._, pe care o modifică în parte în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. J. S. și în consecință respinge acțiunea formulată de reclamanta LS D. ÎNVĂȚĂMÂNT S. în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul C. J.
S. împotriva chematului în garanție M. E. N. .
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 aprilie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
I. T. | D. C. | G. | G. | -L. T. |
GREFIER
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_
Jud.fond: P. R. a M. lena