Sentința civilă nr. 7591/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința Civilă Nr. 7591/2013 Ședința publică de la 29 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE B. G. Z.

Asistent judiciar B. -A. C. Asistent judiciar A. Ș. Grefier C. -A. B.

Pe rol se află judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant SS D. I. T. și pe pârât C. T. T., pârât C. LOCAL T., pârât P. L. T. I. P., având ca obiect drepturi bănești.

părților.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată atât la prima cât și la cea de-a doua strigare, lipsa

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că la data de 20 martie 2013 se depune de

către pârâtul P. municipiului T., la dosarul cauzei, prin registratura instanței, întâmpinare.

Instanța, verificându-și competența în temeiul art. 159¹ alin. 4 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, conform art. 2 pct. 1 lit. c C.pr.civ. și art.269 raportat la art.268 alin. 1 pct. c din Codul Muncii republicat.

Nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune tribunalul potrivit art. 167 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind legală, verosimilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, declară închisă faza probatorie și retine cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, reclamantul SS D. Î. T., i-a chemat în judecată pe pârâții C. T. T., C. LOCAL AL MUNICIPIULUI T. și P. MUNICIPIULUI T. .

Reclamantul a solicitat instanței să îi oblige pe pârâți la calculul și plata diferențelor salariale rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2010 reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2010 pentru aprobarea OG nr. 15/2010, începând cu data de_ până la zi, actualizate cu indicele de inflație. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat în esență că membrii de sindicat în numele cărora a fost formulată acțiunea sunt îndreptățiți să primească drepturile salariale solicitate în temeiul OG nr. 15/2010 aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2010, ținând cont de deciziile Curții Constituționale și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la modificările aduse acestor acte normative.

Pârâtul P. Municipiului T. a depus la dosarul cauzei întâmpinare și a arătat în esență că în prezent nu mai sunt în vigoare nici prevederile OG nr. 15/2002 și cele cuprinse în Legea nr. 330/2009. Pârâtul a mai arătat că finanțarea unităților de învățământ se realizează prin bugetele locale și nu din acestea.

Analizând actele și lucrările cauzei instanța constată următoarele:

D. actele depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamantul a fost angajat al pârâtei C. T. T. în perioada pentru care solicită plata drepturilor salariale restante.

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, prin decizia nr. 11/2012 a stabilit că pentru anul 2010, personalul didactic din învățământ, are dreptul la un salariu lunar, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2010 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2010 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2010.

Aceste decizii sunt obligatorii pentru instanțele de judecată conform art. 330 indice 7 alineatul 4 din Codul de procedură civilă.

În consecință, pentru perioada de până la data de_ interpretarea succesiunii textelor legale a fost efectuată de Înalta Curte de Casație și Justiție printr-o decizie căreia această instanță este obligată să li se conformeze.

Pentru perioada imediat următoare datei de_ instanța apreciază, de asemenea, că acțiunea este întemeiată.

Astfel, la baza deciziei în interesul legii nr. 11/2012 a stat în esență considerentul că potrivit art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut în luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal, iar potrivit art. 6 din același text de lege, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai

regăsesc în anexele la lege sau nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în îndemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.

Instanța constată că, similar cu art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, art. din Legea nr. 285 din 28 decembrie 2010, pentru salarizarea pentru anul 2011, se raportează la salariul din luna octombrie 2010 (care, după cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție, se raportează la cel din luna decembrie 2009).

Se impune, prin urmare, concluzia că și după data de_ membrii de sindicat în numele cărora a fost formulată acțiunea sunt îndreptățiți la calcularea salariului în condițiile prevăzute de Legea nr. 221/2010.

Având în vedere, deci, că membrii de sindicat în numele cărora a fost formulată acțiunea nu și-au primit toate drepturile salariale stabilite și recunoscute prin actele normative anterior, tribunalul va admite cererea reclamantei, în conformitate cu prevederile art. 283 și următoarele din Codul muncii coroborate cu prevederile art. 155, art. 157 alin. 2 și art. 169 alin.1 din Codul muncii și îi va obliga pe pârâți să calculeze.

Membrii de sindicat în numele cărora a fost formulată acțiunea sunt îndreptățiți la calcularea în acest mod a salariului până în data de_ a intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, care a instituit un nou sistem de salarizare a personalului din învățământ și nu face referire la vreun cuantum anterior al salariului.

Instanța va respinge în consecință ca neîntemeiată acțiunea reclamantei de obligare a pârâților la plata acestor drepturi salariale, după data de_ .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de către reclamantul SS D. Î. T., cu sediul în T., str. Dr. I. R., nr. 49, jud. Cluj, pentru membrii de sindicat GROZA A. și DUMITRIU M. D. în contradictoriu cu pârâții C. T. T., cu sediul în T., Piața Basarabiei, nr. 48, jud. Cluj, C. LOCAL AL MUNICIPIULUI T., cu sediul în T., Piața 1 D. 1918, nr. 28, jud. Cluj și P. MUNICIPIULUI T. cu sediul în T., Piața 1 D. 1918, nr. 28, jud. Cluj și în consecință:

Obligă pârâta de rândul 1 în calitate de angajator, pentru membrii de sindicat reprezentați la reîncadrarea, calcularea și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 și Legii nr. 330/2009, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2010 și Legii nr. 285/2010, începând cu data de 01 ianuarie 2010, până la data de 13 mai 2011, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății.

Respinge cererea privind plata acestor drepturi ulterior datei de_ ca fiind nefondată. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

B. G. Z.

Asistent judiciar,

B. -A. C.

Asistent judiciar,

A. Ș.

Grefier,

C. -A. B.

Red. 6 ex, BGZ/CB, _

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 7591/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă