Sentința civilă nr. 8156/2013. Conflict de muncă
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Civilă Nr. 8156/2013
Ședința publică de la 13 Mai 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE B. G. Z.
Asistent judiciar B. -A. C. Asistent judiciar A. Ș. Grefier C. -A. B.
Pe rol se află judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant S. I. și pe pârâta SC C. SA, având ca obiect conflict de muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată atât la prima, cât și la cea de-a doua strigare, lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Instanța, verificându-și competența în temeiul art. 159¹ alin. 4 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, conform art. 2 pct. 1 lit. c C.pr.civ. și art.266, art.267 din Codul Muncii republicat.
Nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune tribunalul potrivit art. 167 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depusela dosar ca fiind legală, verosimilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, declară închisă faza probatorie și retine cauza în pronunțare pe excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al municipiului Turda și pe fondul cauzei.
T R I B U N A L U L
Deliberând reține că prin acțiunea înaintată, reclamantul S. I. a chemat în judecată pârâta S.C. C.
S.A. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să oblige pârâta să-i elibereze o adeverință din care să rezulte că în perioada_ -_ a desfășurat activitate în grupa a II-a de muncă.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că a fost angajat ca preparator produse carne la societatea pârâtă și locul de muncă unde a lucrat se încadrează în grupa a II-a de muncă.
Pârâta, deși legal citată, nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat la judecarea cererii.
Examinând actele de la dosar, tribunalul reține următoarele:
A rezultat din actele de la dosar, respectiv carnetul de muncă (f.4-12) că reclamantul, în perioada menționată, a lucrat la societatea pârâtă ca preparator produse carne și mezelar într-un mediu cu substanțe toxice de natură să-i afecteze sănătatea, nivelul noxelor depășind nivelul maxim admis de normele de protecția muncii. Reclamantul a desfășurat 100% din programul de lucru în acel mediu.
Potrivit art. 40, alin. 2, lit. h din Codul muncii, angajatorul are obligația de a elibera la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului.
Mai mult chiar, prin prevederile art. 4 al OUG nr. 4 din 3 februarie 2005 (actualizată) - privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr._ privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalcularii pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000.
Sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual. Sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare prevăzute la alin. (2) se dovedesc prin
înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverințe întocmite conform legii, eliberate de angajatori, care poarta întreaga răspundere cu privire la valabilitatea și corectitudinea acestora.
Potrivit alin. (4) din OUG nr. 4 din 3 februarie 2005, instituțiile care eliberează, la solicitarea în scris a cetățenilor, documentele necesare pentru constituirea dosarelor de recalculare a pensiilor nu vor încasa taxe pentru acest serviciu, documentele respective fiindu-le transmise și prin poștă, în termenul legal, dacă aceștia o solicită.
Cu privire la grupa de muncă, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 258/_, a reținut că Ordinului nr. 50/1990 nu i se poate restrânge aplicarea numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior. O astfel de interpretare se impune cu atât mai mult cu cât forma dobândită de ordinul respectiv prin completările și modificările ulterioare a fost menită să elimine inconsecvențele și inechitățile existente. Din acest motiv, a accepta restrângerea sferei de aplicare a ordinului și a crea categorii distincte de beneficiari, în raport cu situația pe care aceștia o aveau atunci când i s-au adus modificări sau completări ar însemna să se creeze discriminări tocmai acolo unde s-a urmărit tratarea egala și nediferențiată a tuturor celor care au activat în condiții similare de muncă, indiferent de perioada în care au lucrat.
Din normele legale în vigoare, respectiv Ordinul 50/1990, rezultă că locul de muncă unde și-a desfășurat activitatea reclamantul, se încadrează în grupa a II-a de muncă, motiv pentru care acțiunea va fi admisă, iar pârâta va fi obligată să-i elibereze o adeverință în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de către reclamantul S. I., cu domiciliul în C. -Napoca, str. M., nr.55-57, sc.2, et.7, ap.110, jud. C. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., cu sediul în C. -Napoca, str.
D., nr.25, jud. C. .
Obligă pârâta să elibereze reclamantului o adeverință din care să rezulte că în perioada_ -_ a desfășurat activitate în condițiile grupei a II-a de muncă.
Definitivă și executorie de drept.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte, B. G. Z. | Asistent judiciar, B. -A. C. | Asistent judiciar, A. Ș. |
Grefier, C. -A. B. |
Red. BGZ/CAB 4 ex./_