Sentința civilă nr. 11772/2013. Conflict de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINTA CIVILA Nr. 11772/2013
Ședința publică de la 07 August 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE P. U.
Asistent judiciar B. -A. C. Asistent judiciar A. Ș. Grefier A. -L. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulata de reclamantul SA împotriva pârâtei SC T. R. S., având ca obiect conflict de muncă .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier .
Dezbaterea pe fondul cauzei a avut loc în ședința publica din 5 august 2013, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate in încheierea de ședință de la acea data, când s a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de azi,încheiere care face parte integranta din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de_, reclamantul SA a chemat în judecată pe pârâta S.C. T. R. S. și a contestat decizia de desfacere a contractului individual de muncă motivând că în data de_ a fost trimis de către seful de trafic de la Llerida la Reus cu camionul la un service pentru a monta a doua zi un aparat care servește plata autostrăzii din Germania însă a refuzat să îndeplinească această cursă deoarece ajungea la Reus la orele 2:00 si termina pauza de 9 ore la orele 11:00 a doua zi, urmând să se oprească obligatoriu 45 de ore.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantului si obligarea acestuia la cheltuieli de judecată motivând următoarele:
În data de_, după ce a descărcat în localitatea Toulouse având disponibilitatea orară pentru a conduce fără să-și depășească timpul condus prima în data de_ ora 06:30, acesta a refuzat să continue cursa până la Reus deși a primit dispoziție de la seful ierarhic superior pentru a se deplasa în respectiva localitate pentru montarea aparatului pentru utilizarea autostrăzilor în Germania.
Prin faptele sale, respectiv refuzul de a continua cursa si absența nemotivată de la locul de muncă din data de_ până în momentul
convocării la cercetarea disciplinară prealabilă, activitatea pârâtei a fost prejudiciată în mod grav.
Decizia de concediere contestată cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității si că procedura concedierii a fost efectuată conform prevederilor legale.
La data de_, reclamantul si-a precizat acțiunea și a solicitat anularea Deciziei nr. 17/_ si a Deciziei nr. 09/_, reintegrarea pe postul deținut anterior acela de șofer, mașină de mare tonaj, cu plata tuturor drepturilor salariale până la data de_, indexate, majorate si reactualizate, constând în salariul de 1300 lei/lună si diurna în cuantum de 1000 Euro/lună, obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești restante în cuantum de 4000 Euro datorate în baza contractelor individuale de muncă, indexate, majorate si reactualizate și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii precizate, reclamantul susține următoarele:
Decizia de concediere nr. 17/2012 stabilește în prima parte că se desface contractul individual de muncă disciplinar fără să fi avut loc vreo cercetare disciplinară prealabilă, iar în partea a doua, se prevede că acest contract de muncă se desface prin demisie, fiind astfel încălcate prevederile art. 251 din Codul Muncii, republicat.
După emiterea acestei decizii, la data de_, pârâta a întocmit convocatorul depus la dosarul cauzei. Din cuprinsul acestui convocator, se poate observa că nu a fost respectat dreptul la apărare si nici nu a beneficiat de prezumția de nevinovăție întrucât faptele cercetate săvârșite în data de_ erau deja catalogate ca fiind abateri.
La data emiterii deciziei nr. 09/_, contractul de muncă nu mai era în vigoare câtă vreme a fost desfăcut prin Decizia nr. 17/_ iar angajatorul nu si-a anulat această decizie.
Această Decizie nr. 09/2012 a fost emisă după împlinirea termenului de 30 de zile calendaristice este nelegală, deoarece dreptul angajatorului de a aplica sancțiunea era prescris deoarece conține elemente contradictorii întrucât în prima parte se face trimitere la cercetarea disciplinară si la înlăturarea apărărilor aduse iar ulterior se arată că cercetarea disciplinară nu a fost efectuată, salariatul neprezentându-se la convocarea trimisă prin scrisoare recomandată.
Cercetarea disciplinară realizată de către angajator a fost o simplă formalitate și nu o cercetare veritabilă în scopul aflării adevărului în sensul dispozițiilor Codului Muncii.
Sancțiunea aplicată nu este conformă cu prevederile art.250 din Codul Muncii, republicat, deoarece angajatorul nu a avut în vedere împrejurarea în care a fost săvârșită fapta, gradul de vinovăție, consecințele abaterii disciplinare si comportamentul general al reclamantului.
Pârâta nu si-a onorat obligația de plată a diurnei stabilită în contractul individual de muncă.
Prin întâmpinarea formulată la precizarea de acțiune, pârâta a solicitat respingerea cererii reclamantului și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată motivând că decizia nr. 17/_ nu si-a produs efecte întrucât nu a fot înregistrată în REVISAL, că la data emiterii Deciziei nr. 09/_ ,
contractul de muncă al reclamantului era în vigoare și că această decizie respectă prevederile legale în ce privește elementele care trebuie să le cuprindă sub sancțiunea nulității.
Asupra cauzei de față, instanța retine următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de_, reclamantul a solicitat instanței să rezolve problema desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă dispusă de către pârâtă.
La data de_, reclamantul a precizat oral în fața instanței că înțelege să conteste decizia de desfacere a contractului individual de muncă, iar la data de_ a formulat precizare de acțiune cu petitele arătate anterior.
Potrivit prevederilor art. 132 alin.1 din Codul de Procedură Civilă, la prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii precum si pentru a propune noi dovezi. În acest caz, instanța dispune amânarea pricinii si comunicarea cererii modificate pârâtului în vederea facerii întâmpinării.
În cazul de față, prima zi de înfățișare în sensul prevederilor art. 134 din același cod a fost data de_, dată la care instanța a acordat termen reclamantului în vederea precizării cererii de chemare în judecată și pentru a propune noi dovezi.
Față de această situație, excepția nulității absolute a cererii de chemare în judecată și excepția tardivității precizării invocate de pârâtă oral si prin concluziile scrise urmează să fie respinse întrucât sunt respectate prevederile legale arătate anterior.
La data de_ pârâta a emis Decizia nr. 17 prin care a dispus încetarea contractului individual de muncă aș reclamantului în temeiul art. 81 alin.7 din Codul Muncii, având în vedere cererea reclamantului pentru încetarea raporturilor juridice de muncă prin acordul părților, cererea de demisie al salariatului, temeiurile de drept, art. 65, art. 61 lit.a din Codul Muncii și ținând seama de motivele de desfacere a contractului individual de muncă din inițiativa unității disciplinar.
Această decizie nu a fost înregistrată în REVISAL și nu există dovezi că a fost comunicată reclamantului.
Potrivit dispozițiilor art. 3 alin.2 lit.i din HG nr. 500/2011 privind registrul general de evidență al salariaților, registrul se completează în ordinea angajării si cuprinde și elementul, data încetării contractului individual de muncă. Acest element, data încetării contractului individual de muncă se înregistrează în registru la data încetării contractului individual de muncă care în speță este _
.
Potrivit art. 77 din Codul Muncii, republicat, decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului.
Această decizie nu a fost comunicată salariatului și nici nu a produs efecte, iar revocarea ulterioară a acesteia de către pârâtă în cursul procesului nu are relevanță.
La data de_, pârâta a emis decizia de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantului nr. 09 prin care dispune că
începând cu data de 16.08, desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantului în temeiul art. 61 lit.a din Codul Muncii, republicat.
Pentru a emite această decizie, pârâta a reținut următoarele:
Reclamantul a refuzat să își îndeplinească obligațiile si atribuțiile de serviciu în data de_, orele 23:30, respectiv efectuarea cursei în care a fost trimis de către seful ierarhic superior de la Llerida la Reus după cursa efectuată până în localitatea Toulouse unde a descărcat la dat de_ orele 14:00, având disponibilitatea orară pentru a conduce fără să își depășească timpul de condus până în data de_, orele 06:30 și transmițându-i sefului ierarhic superior că nu mai vrea să lucreze cu el.
Absențele nemotivate de la locul de muncă din data de_ până în momentul convocării la cercetarea disciplinară prealabilă și refuzul de a răspunde la telefon sau de a participa la cercetarea disciplinară prealabilă.
Susținerea reclamantului cu privire la refuzul de a efectua cursa pentru că nu a fost tratat cu respect si pentru că i s-a impus să își îndeplinească obligațiile pe de o parte, iar pe de altă parte, susținerea că nu mai avea disponibilitate din punct de vedere al timpilor de condus.
În cuprinsul acestei decizii sunt arătate temeiurile de drept si faptul că cercetarea disciplinară prealabilă nu a fost efectuată.
La data de_ pârâta a emis convocatorul nr. 07 prin care reclamantul este invitat la sediul societății în vederea efectuării cercetări disciplinare prealabile pentru data de_, orele 10:00 datorită faptului că a refuzat să își îndeplinească obligațiile si atribuțiile de serviciu în data de_, orele 23:00 refuzând efectuarea cursei în care a fost trimis de către seful ierarhic superior pentru montarea aparatului pentru utilizarea autostrăzilor din Germania.
La această dată,_, contractul individual de muncă al reclamantului era în plină executare întrucât așa cum am arătat anterior, decizia nr. 17/2012 nu a produs nici un efect juridic cu privire la încetarea raporturilor de muncă dintre părți.
După cum rezultă din conținutul Referatului de cercetare disciplinară prealabilă nr.08/_, reclamantul s-a prezentat la cercetarea disciplinară prealabilă si a susținut că a refuzat să efectueze cursa pentru că nu a fost tratat cu respect si pentru că i s-a impus să își îndeplinească obligațiile pe de o parte, iar pe de altă parte, refuzul a fost justificat de inexistența disponibilităților timpilor de condus.
Având în vedere această atitudine al reclamantului în cursul cercetării disciplinare prealabile, instanța apreciază că acestuia i s-a respectat dreptul la apărare și că a beneficiat de prezumția de nevinovăție chiar dacă faptele din_ erau deja catalogate ca fiind abateri disciplinare.
Potrivit prevederilor art. 252 din Codul Muncii, republicat, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în forma scrisă în termen de 30 de zile calendaristice de la data luări la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Prim Decizia nr. 16/2012, Înalta Curte de Castie si Justiție a decis că în interpretarea si aplicarea art. 252 alin.1 din Codul Munci republicat, momentul
de la care începe să curgă termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sancțiunii disciplinare este data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unității.
În cazul de față, raportul final al cercetări disciplinare a fost înregistrat la dat de_, iar decizia a fost emisă în aceeași zi.
Față de această situație, susținerea reclamantului că decizia nr. 09/2012 a fost emisă după împlinirea termenului de prescripție este nefondată.
În consecință, sub acest aspect decizia contestată este legală.
În Decizia nr. 09/2012 se face vorbire despre absențele nemotivate începând cu data de_, iar în convocator n se precizează si această faptă supusă cercetării disciplinare prealabile.
Din declarațiile martorilor existente la dosar, instanța a constatat că reclamantul a fost coborât din cabina camionului după ce a avut o discuție cu seful ierarhic superior care l-a trimis pe jos în R. și a retinut culpa angajatorului în săvârșirea acestei fapte reținute în conținutul deciziei nr. 09.
Motivele contradictorii din conținutul deciziei referitoare la cercetarea disciplinară si înlăturarea apărărilor reclamantului si la afirmația că acesta nu s- a prezentat la convocare nu sunt de natură să ducă la constatarea nulității deciziei contestate.
Fapta reclamantului de a refuza efectuarea cursei în care a fost trimis de către seful ierarhic superior de la Llerida la Reus pentru a se monta pe mașină un aparat pentru utilizarea străzilor din Germania, deși reclamantul mai avea timpi de condus până în data de_ orele 06:30 constituie abatere disciplinară pentru care potrivit prevederilor art. 248 alin.1 lit.c din Codul Muncii republicat, urmează să fie sancționat cu reducerea salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 10%.
Această faptă rezultă din răspunsul la interogator al reclamantului care arată că de la Llerida la Reus distanța se parcurge de aproximativ 2 ore si că ar fi ajuns la Reus cu mult înainte de pauza de 45 de ore de odihnă și din declarația martorului T. M., fost coleg de masină, care arată că în cel de-al doilea program de 4 ore si jumătate de condus al său, reclamantul ar fi trebuit să fi fost în cabină, acesta mai având un program de 4 ore si jumătate de condus.
La individualizarea acestei sancțiuni, instanța a avut în vedere împrejurarea în care a fost săvârșită fapta, respectiv nerespectarea de către reclamant a fișei postului, a contractului individual de muncă de la Capitolul M, pc.t2 lit.a-c și Regulamentul de ordine interioară, art. 14,15, 26 și art. 27, dispozițiile legale ale sefului ierarhic superior și faptul că reclamantul mai avea timpi legali de condus până în ziua următoare până la orele 06:30.
Având în vedere cele ce preced si prevederile art. 80 alin.2 din Codul Muncii republicat, instanța va dispune reintegrarea reclamantului în postul deținut anterior, acela de șofer mașină mare tonaj si va obliga pârâta să plătească reclamantului despăgubiri echivalente cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul.
Din extrasele de cont depuse la dosarul cauzei rezultă că pârâta si-a onorat obligațiile de plată a drepturilor salariale referitoare la petitul 4 din
cererea precizată.
Văzând si prevederile art. 274 Cod Procedură Civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge excepțiile nulității absolute a cererii de chemare în judecată și a tardivității precizării cererii de chemare în judecată invocate de pârâtă.
Admite în parte acțiunea formulată și precizată de către reclamantul S.
A., dom. în comuna Cătina, st H. nr. 18, jud.C. în contradictoriu cu pârâta
S.C. T. R. S.R.L., cu sediul în C. -N., str. Constantin B. nr. 15, ap. 4, jud.C. .
Dispune înlocuirea sancțiunii aplicate reclamantului prin decizia nr. 09 din_ emisă de pârâtă privind concedierea disciplinară a reclamantului cu sancțiunea reducerii salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 10%.
Dispune reintegrarea reclamantului în funcția și postul deținut anterior, acela de șofer mașină mare tonaj.
Obligă pârâta să plătească reclamantului despăgubiri echivalente cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul.
Respinge restul capetelor de cerere.
Obligă pârâta la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă și executorie de drept.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, P. U. | Asistent judiciar, B. -A. C. | Asistent judiciar, A. Ș. |
Grefier, A. -L. C. |
Red.UP/VAM 4 ex./_