Sentința civilă nr. 9684/2013. Conflict de muncă

Dosar nr. _

cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr.9684/2013

Ședința publică de la 06 Iunie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE R. -M. V.

Asistent judiciar B. -A. C. Asistent judiciar A. Ș. Grefier C. S.

Pe rol fiind judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant N. M. și pe pârât SC F. C. SA, având ca obiect conflict de muncă.

La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța, în baza art. 167 Cod proc. civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată, și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza spre soluționare, pe baza actelor de la dosar.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus la data de_, reclamanta N. M. în contradictoriu cu pârâta SC F. C. SA a solicitat instanței obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte că reclamanta a desfășurat activitate în grupa a II-a de muncă în perioada înscrisă în cartea de muncă, respectiv_ -_ și _

-_ .

În motivarea cererii, reclamanta a susținut că a desfășurat activitate ca țesătoare covoare în grupa a II-a de muncă și că pârâta a refuzat eliberarea adeverinței în vederea pensionării.

În drept, Decretul-Lege nr. 68/1990, Ordinul 50/1990, Ordinul nr. 125/1990. Pârâta SC F. C. SA, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 270 C.muncii. În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Potrivit copiei carnetului de muncă de la f. 3-18, în perioadele_ -_ și_ -_, reclamanta a lucrat la Întreprinderea Gospodărească Comunală și Locativă G. ocupând postul de țesătoare.

Potrivit pct.116 din anexa 2 la Ordinul Ministrului Muncii și Ocrotirii Sociale nr.50/1990, se încadrează în grupa a II-a de muncă categoriile profesionale și locurile de

muncă următoare: "Filaturi, tesatorii și finisaje textile: destramator, desprafuitor, scuturator, pregatitor amestec, dublator, rasucitor, bataj curatitor filtre, taietor fuior de in sau cînepa, zdrobitor, cardator, curatitor, slefuitor garnituri carde, laminator benzi din fibra, pieptanator, puitor, filator-bobinator, tesator, gazator, albitor, fierbator, mercerizator, vopsitor și imprimeur textile";.

Prin urmare, având în vedere că activitate reclamantei s-a desfășurat în condițiile prevăzute de pct.116 din anexa 2 la Ordinul Ministrului Muncii și Ocrotirii Sociale nr.50/1990 și pct. 116 din anexa 2 a Ordinului nr. 125/1990 al ministrului muncii și ocrotirii sociale în perioadele_ -_ și_ -_, având în vedere prevederile menționate, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâta să elibereze reclamantei o adeverință din care să rezulte că în perioadele_ -_ și_ -_ reclamanta a desfășurat activitate în condițiile grupei a II-a de muncă.

În ce privește restul perioadei solicitate, instanța constată că aceasta nu se încadrează în prevederile legale amintite, reclamanta ocupând în această perioadă funcția de muncitor, muncitor necalificat. Pentru aceste motive, instanța va respinge cererea privind eliberarea adeverinței pentru restul perioadei menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Admite în parte acțiunea formulată și precizată de către reclamanta N. M. A, domiciliată în Sic, Sic, str. a II A, nr. 10, jud. Cluj, jud.Cluj în contradictoriu cu pârâta S.C.

F. C. S.A., cu sediul în G., str. D. nr.2, jud.Cluj.

Obligă pârâta să elibereze reclamantei o adeverință din care să rezulte că în perioadele_ -_ și_ -_ a desfășurat activitate în condițiile grupei a II-a de muncă.

Definitivă și executorie de drept.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

Președinte,

R. -M. V.

Asistent judiciar,

B. -A. C.

Asistent judiciar,

A. Ș.

Grefier,

C. S.

Red./Dact. RMV/

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 9684/2013. Conflict de muncă