Decizia penală nr. 1/88. Internare medicală
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
DECIZIA PENALĂ NR. 1 88/R/2013
Ședința publică din data de 16 Iulie 2013
Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: L. M. V., judecător
:P. A. D., președintele secției penale
: G. A. GREFIER: R. M.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud reprezentat prin procuror: SÎNGEORZAN ANGELA.
Pe rol fiind judecarea recursului penal formulat de recurentul M. V., împotriva Sentinței penale nr. 55 din_, pronunțată de Judecătoria Beclean, în dosarul penal nr._, având ca obiect internarea medicală.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Cauza s-a judecat la data de 9 iulie 2013, concluziile părților fiind consemnate în scris în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin Sentința penală nr. 55 din_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._, s-a admis excepția invocată din oficiu de către instanță și, în consecință a fost respinsă sesizarea formulată de către petentul M. V., dom. în com. B., nr. 256, jud. BN, cu dom. procesual ales în loc. G., zona "La C. ";, nr. 852BO, jud. C., având ca obiect luarea măsurii de siguranță a internării medicale față de intimatul M. C. V. - dom. în com. B., nr. 256, jud. BN
- având în vedere lipsa calității procesuale active a petentului.
S-a stabilit în favoarea Baroului Bistrița-Năsăud suma de 100 lei (cuv. av.
Ianoș M. ), sumă ce se va plăti din fondul MJ.
A fost obligat petentul la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, sumă din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial din oficiu.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Sentința penală nr. 174/_ (rămasă definitivă prin nerecurare la data de_ ) pronunțată în dosarul nr._ al acestei instanțe, s-a admis sesizarea înaintată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean, sens în care s-a dispus luarea măsurii de siguranță a obligării la tratament medical prev. de art. 113 Cod penal față de intimatul făptuitor M. C. -V., fiul lui V. și M., născut la data de_ în loc. B.
, jud. BN, CNP 1.69.02.22.06.00.28, dom. în satul B., nr. 256, com. B., jud Bistrița-Năsăud, până la însănătoșirea acestuia.
S-a dispus, totodată, comunicarea - după rămânerea definitivă - a dispozitivului acestei sentințe și a raportului medico-legal întocmit intimatului Direcției Sanitare Bistrița-Năsăud, instituție căreia îi revenea obligația de a comunica intimatului făptuitor unitatea sanitară la care acesta urma a i se administra tratamentul.
De asemenea, s-a pus în vedere intimatului făptuitor că are obligația de a se prezenta de îndată la unitatea sanitară unde urmează să i se facă tratamentul, respectiv că, în caz de nerespectare a măsurii luate, se va dispune internarea medicală.
Pentru adoptarea acestei soluții, s-a reținut de către instanță următoarea stare de fapt: La data de_, lucrătorii Postului de Politie B. s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în aceeași zi, persoana vătămată M. V., în vârstă de 65 ani, a fost agresată fizic de către fiul său, M. C. V., ambii locuind în imobilul casă situat la nr. adm. 256 din loc. B. .
Din înscrisurile medicale existente la dosar, instanța a reținut că făptuitorul M.
C. V. este diagnosticat cu schizofrenie paranoidă, fiind internat pe parcursul anului 2009 în cadrul Secției Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgenta Bistrița, respectiv că, pe fondul afecțiunii menționate și al evoluției bolii, acesta a dezvoltat o simptomatologie a stării psihice violentă, constând în acte de agresiune comise asupra antecesorului său, M. V., persoană pe care, la data de_, în jurul orelor 22,00, a lovit-o peste corp cu palmele, picioarele și o cârjă, iar la data de_, a amenințat-o cu acte de agresiune.
Instanța a mai reținut că, urmare a actului de agresiune sus menționat, persoana vătămată a fost internată în perioada_ -_ în secția chirurgie a Spitalului Orășenesc Beclean, fiindu-i emis un certificat medico-legal, care a atestat că leziunile traumatice suferite au necesitat pentru vindecare un număr de 44-45 zile de îngrijiri medicale, leziuni ce s-au putut produce prin lovire cu corp dur.
S-a mai reținut că făptuitorul M. C. V. și-a recunoscut activitatea infracțională, pe care a pus-o pe seama stării de nervi și a neînțelegerilor din viața cotidiană (legat de cheltuirea banilor) cu persoana vătămată.
Din cuprinsul raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 1988/II/n/85/_ întocmit făptuitorului, instanța a reținut că acesta suferă de
"Schizofrenie paranoidă", având discernământul abolit asupra conținutului și consecințelor faptelor sale, atât la data comiterii faptelor, cât și în prezent, iar din cuprinsul completării la raportul de expertiză nr. 1988/II/n/85/_, că membrii comisiei de expertiză au apreciat că se impune luarea față de intimatul făptuitor a măsurii de siguranță prev. de art.113 Cod penal.
Analizând înscrisurile existente în prezenta cauză, precum și actele și lucrările dosarului penal nr._ al judecătoriei (atașat prezentei), instanța a mai reținut că, urmare a măsurii de siguranță a obligării la tratament medical dispuse față de intimat, Direcția de Sănătate Publică a județului Bistrița-Năsăud a comunicat medicului de familie al intimatului - dr. F. Gavril - măsura dispusă de către instanță, urmând ca acesta să efectueze demersurile necesare administrării unui tratament medical corespunzător intimatului făptuitor.
În acest sens, intimatului i s-a stabilit un tratament de specialitate de către medicul psihiatru, dr. Neacșu Florin, din cadrul Policlinicii orașului Beclean, unitate sanitară unde - așa cum reiese din conținutul înscrisurilor depuse la dosar (program recuperator, respectiv răspunsul dat de către medicul specialist - fil. 18 și 22)
intimatul se prezintă în mod regulat (o dată/lună), ocazie cu care i se eliberează câte o rețetă medicală în vederea ridicării și administrării tratamentului indicat.
Raportat la considerentele sus menționate și având în vedere disp. art. 430 și 431 Cod pr. penală, instanța a constatat că, în speță, calitate procesuală activă poate avea doar unitatea sanitară la care intimatul făptuitor a fost repartizat pentru efectuarea tratamentului medical (în speță, Cabinetul Individual Medical din loc. B.
- prin medicul F. Gavril).
În considerarea acelorași temeiuri legale, aceasta din urmă are obligația de a comunica instanței dacă persoana obligată la tratament s-a prezentat pentru a urma tratamentul, dacă aceasta s-a sustras de la efectuarea tratamentului după prezentare, dacă măsura dispusă de instanță nu este sau nu mai este necesară, însă pentru înlăturarea stării de pericol pe care o prezintă persoana obligată la tratament este indicat un alt tratament, respectiv dacă pentru efectuarea tratamentului medical este necesară internarea medicală.
Abia după parcurgerea acestei proceduri, instanța de executare - primind comunicarea - va dispune efectuarea unui raport medico-legal cu privire la starea de sănătate a persoanei față de care este luată măsura de siguranță, respectiv va putea dispune - după administrarea tuturor probelor necesare - fie înlocuirea tratamentului, fie internarea medicală a intimatului.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța a constatat că prezenta sesizare a fost formulată de către o persoană lipsită de calitate procesuală, motiv pentru care va admite excepția invocată din oficiu și, implicit, va respinge cererea petentului privind luarea măsurii de siguranță a internării medicale față de intimat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurentul M.
V., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, să se dispună trimiterea dosarului la Judecătoria Beclean.
În motivarea recursului s-a arătat că în fapt, prin Sentința penală nr. 174/2011 din data de_, pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul penal nr._, față de numitul M. C. V. s-a dispus luarea măsurii de siguranță a obligării la tratament medical prevăzut de art. 113 Cod penal. Sentința penală a rămas definitivă, nefiind atacată cu recurs, astfel că numitul M. C. V. trebuia să înceapă de îndată tratamentul medical de specialitate.
De la momentul rămânerii definitive a sentinței și până în prezent numitul M.
C. V. nu și-a urmat tratamentul medical, acesta prezentându-se doar regulat la medic. Din acest motiv, starea de sănătate i s-a agravat considerabil, astfel că acesta a devenit din ce în ce mai agresiv.
Se arată că numitul M. C. V. suferă de "schizofrenie paranoidă";. Conform psihologului R. sell A. Dewey această boală se manifestă prin următoarele caracteristici: schizofrenia paranoidă este cel mai comun tip de schizofrenie. Este caracterizată prin halucinații, care presupun, de obicei, o anumită formă de amenințare sau de conspirație, cum ar fi comploturi secrete în vederea controlării creierului oamenilor prin transmisii radio. Un schizofrenic paranoic poate crede că o forță extraterestră îi controlează gândurile. De asemenea, frecvente în schizofrenia paranoidă sunt senzația de măreție, un sentiment de posedare a adevărului absolut sau a soluției unice la problemele lumii. Schizofrenicul paranoic nu are de obicei manifestările plate sau neadecvate ale unui schizofrenic dezorganizat și poate, de
altminteri, să pară o persoană inteligentă care vrea să aibă o conversație aprinsă, sinceră asupra unor subiecte care se întâmplă să fie foarte ciudate și de necrezut.
Se menționează că astfel de manifestări are și M. C. V. . Acesta se crede în permanență urmărit de diverși oameni din sat. De foarte multe ori, sub amenințare a fost nevoit să stea "de planton"; pentru a le cere socoteala. De asemenea, dată fiind activitatea acestuia anterior îmbolnăvirii (lucrând în armată), se crede urmărit de spioni ruși și americani. Pentru acest motiv a lăsat să crească pe lângă toate gardurile împrejmuitoare, vegetație, care în momentul de față le acoperă. Mai crede că sora sa a cumpărat niște candelabre dotate cu camere de supraveghere, pe care de altfel le-a și demontat.
După pronunțarea Sentinței penale nr. 174/2011 numitul M. C. V. văzând că nu s-a dispus internarea sa într-un centru de specialitate, a început din nou vizitele care le făcea și înainte periodic.
Astfel, în sera zilei de 25 mai 2013 a venit la domiciliul său din G., s-a urcat pe gardul imobilului, aruncând în curte cu fel de fel de obiecte, amenințându-i cu moartea, atât pe el cât și pe fiica, ginerele și nepoții săi. În acele momente era atât de furios și violent, astfel că le-a fost frică să aibă contact cu acesta. După ce s-a mai calmat i-a spus că o să sune la poliție, astfel că s-a speriat, probabil, și a plecat.
Accesele sale sunt din ce în ce mai violente. Datorită acestor ieșiri se simt extrem de vulnerabili, temându-se pentru viața lor. Spaima ce le-a fost indusă este foarte mare și nu poate fi redusă decât dacă acesta ar urma un tratament medical de specialitate internat într-un centru medical.
Se mai arată că cererea de ridicare a măsurii internării pentru tratament medical mai poate fi cerută și de procuror, de persoana internată, de un membru major al familiei sau orice altă persoană, iar în cazul minorilor, și de autoritatea tutelară sau tutore. Astfel, dacă pentru ridicarea acestei măsuri cererea o poate adresa și un membru major al familiei, "per a contrario"; același membru major al familiei poate să și solicite luarea unei astfel de măsuri.
Astfel cum a mai arătat, M. C. V. nu-și face tratamentul. Este de notorietate, în localitatea B. care este comportamentul acestuia. Apreciază că instanțele de judecată nu trebuie să aștepte să se întâmple o nenorocire pentru a lua o măsură cât se poate de legală. Este tatăl acestui om și este îngrijorat de starea lui. Îi este greu să facă un astfel de demers, dar crede cu convingere că este unica și singura măsură care îi poate proteja atât pe el cât și familia sa, dar și pe fiul său.
Mai arată că la data de_ a adresat Cabinetului Medical Individual F. Gabor din B., nr. 265, o cerere prin care a solicitat acestuia să promoveze o acțiune în instanță în acest scop, cerere care a rămas fără răspuns (oficial), iar neoficial i s-a comunicat că refuză să facă o astfel de cerere, de frică.
Recursul declarat este fondat.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constat că în cauza în care s-a instrumentat cererea petentului M. V., de a se lua față de fiul său, intimatul
M. C. V., măsura internării medicale, era necesar, raportat la starea de fapt învederată de către petent, a se suplimenta datele existente la dosar, în vederea conturării unei stări de fapt complete privitor la starea de sănătate a intimatului, dar în același timp pentru clarificarea insuficiențelor procedurale luate în discuție.
În acest sens, este de observat faptul că în adresa nr.27/_, emisă de CMI dr.Feier Gavril (B. ), se arată faptul că intimatul se află în evidențele medicale cu
diagnosticul schizofrenie paranoidă, că acesta face tratament cronic prin Ambulatorul de specialitate de Psihiatrie al Spitalului orășenesc Beclean, că la momentul respectiv bolnavul era compensat neuropsihic, nefiind agresiv dacă nu este tulburat de alții,
însă în contextul bolii se simte mereu persecutat și urmărit .
De asemenea, prin adresa nr.983/2013 a Spitalului Orășenesc Beclean, s-a arătat că ultima rețetă a fost eliberată la data de_, dar mai ales că, neavând
posibilitatea monitorizării tratamentului antipsihotic la domiciliu, nu se poate
controla administrarea corectă și neîntreruptă a acestuia , considerându-se că pentru aprecierea stării de discernământ și a internării obligatorii este necesară examinarea pacientului de către Comisia de expertiză medico-legală psihiatrică Bistrița.
În condițiile în care disp.art.430 Cod procedură penală prevăd că unitatea sanitară la care făptuitorul a fost repartizat pentru efectuarea tratamentului medical este obligată să comunice instanței: dacă persoana obligată la tratament s-a prezentat pentru a urma tratamentul; sustragerea de la efectuarea tratamentului după prezentare; dacă pentru efectuarea tratamentului medical este necesară internarea medicală; dacă măsura dispusă de instanță nu este sau nu mai este necesară, însă pentru înlăturarea stării de pericol pe care o prezintă persoana obligată la tratament este indicat un alt tratament, și raportat la motivele invocate de petent (în care se expune starea de agresivitate a intimatului), dar și conținutul adresei emise de către CMI dr.Feier Gavril, care nu conține informații concrete și un răspuns ferm cu privire la starea de sănătate a intimatului (pe de o parte, se arată că bolnavul era compensat neuropsihic, nefiind agresiv dacă nu este tulburat de alții, dar totodată se arată că în contextul bolii se simte mereu persecutat și urmărit), s-a apreciat că era necesar ca instanța să obțină informații suplimentare cu privire la situația intimatului, date fiind susținerile petentului, respectiv faptul că intimatul este agresiv, existând posibilitatea producerii de prejudicii grave celor din jur.
Astfel, tribunalul a apreciat că era necesară revenirea cu adresă către instituțiile sanitare competente (CMI dr.Feier Gavril) pentru a se preciza dacă a fost supravegheată administrarea tratamentului medicamentos, există o atare posibilitate, dacă în cadrul tratamentului respectiv, în condițiile în care în contextul bolii intimatul se simte mereu persecutat și urmărit, a devenit agresiv, și de asemenea, față de această afirmație, dacă se apreciază că medicația instituită este eficace, se impune instituirea unui alt regim, și modul în care se evaluează eficacitatea medicației instituite, respectiv în care se efectuează evaluarea stării de sănătate a intimatului.
Se vor solicita informații despre conduita intimatului de la posturile de poliție
G. (date fiind susținerile petentului, care domiciliază în localitatea respectivă, că a fost agresat de fiul său) și B., pentru a se obține date concrete despre comportamentul acestuia, respectiv dacă au fost înregistrate plângeri la adresa sa pentru comiterea de acte de violență, săvârșite în orice modalitate (fizic, verbal, telefonic, etc., îndreptate împotriva unor persoane sau asupra bunurilor acestora), dacă nu au fost înregistrate astfel de sesizări, însă comunitatea locală sau anumite persoane care fac parte din aceasta se simt în nesiguranță sau manifestă o stare de temere față de intimat.
În acest sens, trebuie menționat faptul că în cauza Johnson c.Regatului Unit, Hotărârea din 24 octombrie 1997, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că
"trebuie, de asemenea, să se țină cont că în domeniul bolilor mintale este imposibil de stabilit fără nici un risc de eroare o vindecare totală. Nu se poate spune întotdeauna
cu certitudine dacă un pacient care a fost internat ca urmare a unei boli mintale este definitiv sau în aparență vindecat. Din acest punct de vedere, este concludent
comportamentul pacientului în timpul perioadei petrecute în afara instituției
psihiatrice"; .
În consecință, în contextul datelor ce vor fi furnizate, se va solicita instituției sanitare însărcinate cu efectuarea tratamentului medical instituit intimatului să precizeze dacă apreciază că se impune internarea medicală a bolnavului, și doar în acest context se va reanaliza chestiunea legalității sesizării instanței de judecată.
Pentru aceste considerente, în baza art. 385/15 pct. 2 lit. c Cod procedură penală, va fi admis recursul declarat de recurentul M. V. împotriva Sentinței penale nr. 55/2013 a Judecătoriei Beclean, pronunțată în dosarul penal nr._, va fi casată sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Se va stabili onorariu avocațial din oficiu în sumă de 200 lei în favoarea av. Cîrceie Fabiola M., ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiției, conform art.192 al.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
În baza art. 385/15 pct. 2 lit. c Cod procedură penală:
Admite recursul declarat de recurentul M. V. împotriva Sentinței penale nr. 55/2013 a Judecătoriei Beclean, pronunțată în dosarul penal nr._, casează sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Stabilește onorariu avocațial din oficiu în sumă de 200 lei în favoarea av.
Cîrceie Fabiola M., ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
L. | M. V. | P. | A. | D. -G. A. R. M. |
Red/dact G.A/R.M. _
Jud. fond V. M.L.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
COPIA DISPOZITIVULUI DECIZIEI PENALE Nr. 188/R/2013
În baza art. 385/15 pct. 2 lit. c Cod procedură penală:
Admite recursul declarat de recurentul M. V. împotriva Sentinței penale nr. 55/2013 a Judecătoriei Beclean, pronunțată în dosarul penal nr._, casează sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Stabilește onorariu avocațial din oficiu în sumă de 200 lei în favoarea av.
Cîrceie Fabiola M., ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
L. | M. V. | P. | A. | D. -G. A. R. M. |
Pentru conformitate cu originalul,
← Încheierea penală nr. 346/2013. Internare medicală | Decizia penală nr. 605/2013. Obligare la tratament medical → |
---|