Decizia penală nr. 129/2013. Dare de mită
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR.129/A/2013
Ședința publică din 17 iunie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: ANA C., judecător JUDECĂTOR: M. Ș.
G.: M. B.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin PROCUROR - VIOLETA TRĂISTARU
S-a luat spre examinare apelul declarat de către inculpatul M. C.
L. împotriva sentinței penale nr.208 din 15 martie 2013, pronunțată în dosar nr._, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea
infracțiunii prev.de art.255 al.1 C.pen. rap.la art.7 al.2 din Legea nr.678/2000, cu aplic.art.37 lit.b C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul M. C. L. asistat de av.Ploscar L., în substituirea apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul M. C. L., av.Milchiș Ovidiu Stelian, ambii avocați din cadrul Baroului C., cu delegații la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, inculpatul M. C. L. depune la dosar motivele privind recursul declarat.
În probațiune, ap[r[torul inculpatului solicită audierea martorului M. Nuțu, arătând că acesta cunoaște aspecte legate de împrejurarea că inculpatul avea intenția de a demonstra operațiunile mai puțin legale care se efectuau în vamă.
Față de cererea formulată, Curtea acordă cuvântul părților.
Reprezentantul M. ui P. solicită respingerea cererii ca inadmisibilă, având în vedere că la instanța de fond, au fost audiați martori pentru aceeași teză probatorie.
Curtea deliberând, respinge ca inutilă soluționării cauzei, cererea în probațiune formulată de către apărătorul inculpatului M. C. L., având în vedere că pentru lămurirea aspectelor invocate au mai fost audiați martori la prima instanță.
Apărătorul inculpatului M. C. L. , solicită efectuarea unei adrese către Stația Petrom din S. Marmașiei, str.B. Vodă pentru a se depune la dosar înregistrările video din perioada iunie - august 2011, inculpatul susținând că în acea perioadă s-a întâlnit de mai multe ori cu vameșul Alexe Răzvan, cu care avea relații de prietenie.
Față de cererea formulată, Curtea acordă cuvântul părților.
Reprezentantul M. ui P. consideră proba neconcludentă, întrucât nu se contestă faptul că au avut loc întâlniri între inculpat și partea vătămată. În ce privește conținutul lor, există un ansamblu probator suficient din perspectiva acuzațiilor aduse inculpatului, care face inutilă administrarea acestei probe. Solicită respingerea acesteia.
Curtea deliberând, respinge cererea în probațiune formulată, apreciind că nu este concludentă soluționării cauzei, neavând relevanță ce altfel de relații au mai existat între părți.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea apelului.
Apărătorul inculpatului M. C. L. solicită admiterea apelului formulat de inculpat, desființarea hotărârii atacate și rejudecând cauza a se dispune achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 rap.la art.10 lit.a C.pr.pen. - fapta nu există, având în vedere poziția procesuală a inculpatului în fața instanței de fond.
În susținerea recursului, arată că între inculpat și vameșul Alexe Răzvan, s-a dezvoltat o relație de prietenie în momentul în care inculpatul desfășura activități comerciale în Sighet, acesta aducând produse alimentare, țigări și cafea din Ucraina, poziție în care s-a întâlnit în punctul de trecere vamal cu Alexe Răzvan.
În acest context, inculpatul și-a dat seama că în punctul de trecere vamal Sighet, se desfășoară mai multe operațiuni care nu sunt tocmai legale, astfel că a luat legătura cu martorul Rad Zapa Niculae, care era polițist în Sighet și căruia i-a spus "că urmează să-i dea o bombă din vamă"; referindu- se la faptul că urma să demaște operațiunile ilegale, care se făceau în vamă, în speță, lucrătorii vamali lăsau să treacă mai multe mașini fără a fi controlate la punctul vamal.
În această situație, inculpatul i-a înmânat lui Alexe Răzvan un telefon pentru a ajuta la așa zisa operațiune de aducere a unor țigări din Ucraina, Alexe Răzvan a anunțat-o pe șefa biroului vamal și astfel, s-a considerat că este cazul să se facă un denunț la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighet. Având în vedere faptul că inculpatul s-a oprit din acest joc, în momentul în care Alexe i-a spus că a fost detașat din cadrul poliției Sighet și că a făcut un raport cu privire la eventuala operațiune nelegală, pe care inculpatul urma să o demaște, inculpatul i-a spus vameșului Alexe Răzvan că intenționează să oprească orice operațiune.
De altfel, chiar vameșul Alexe Răzvan declară în fața instanței de fond că nu au existat mașini, care să aducă țigări din Ucraina, nu există o infracțiune flagrantă și nu au fost descoperite țigări care să fi fost aduse de către inculpat prin punctul de frontieră Sighet. Ca atare, nu există un obiect material al infracțiunii.
Astfel, apreciază că este verosimilă declarația inculpatului, atât timp cât și declarația martorului Rad Zapa este în acest sens, astfel că nu există infracțiunea de dare de mită.
În subsidiar, solicită aplicarea unei pedepse în cuantum mai redus decât cel aplicat de către instanța de fond, având în vedere și circumstanțele sale personale, împrejurarea că acesta locuiește cu tatăl său care este deosebit de bolnav, căruia îi asigură tratamentul, de care are nevoie și cele necesare traiului zilnic.
În aceste condiții, solicită a se dispune admiterea apelului, așa cum a fost formulat.
Solicită acordarea onorariului avocațial pentru colegul său, în a cărui substituire s-a prezentat.
Reprezentantul M. ui P. solicită respingerea apelului ca nefondat pentru considerentele arătate în hotărârea atacată, pe, care o apreciază dincolo de criticile aduse.
În opinia sa, ansamblul probator administrat în cauză nu confirmă apărarea inculpatului, ci o activitate intenționată de oferire de beneficii
financiare părții vătămate, în contextul în care se urmărea facilitarea unor activități ulterioare infracționale.
Apreciază că apărarea inculpatului pe care instanța o și analizează, pe lângă caracterul absurd al acesteia din perspectiva implicării benevole și unilaterale a inculpatului în activități de prevenție a infracțiunilor, față de care nu avea nici o atribuție, este dovedită cu toate probele din dosarul cauzei. Așa cum arată și instanța, aspectele arătate de partea vătămată au fost în totalitate confirmate, inclusiv din perspectiva materialității preparativelor derulate și realizate de către inculpat, cu predarea acelui telefon și ulterior, redate și ca urmare a interceptărilor ambientale realizate, care sunt în opinia sa, mai mult decât relevante, din perspectiva a ceea ce inculpatul intenționa să obțină și a și realizat din perspectiva infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.
Sub aspectul probațiunii testimoniale solicitate în apărarea sa, consideră că acestea nu sunt de natură să contribuie la lămurirea apărărilor formulate de inculpat.
Prin urmare, fapta este probată printr-un probatoriu extins și complex, sancțiunea aplicată inculpatului este dozată corespunzător raportat la modul de comitere a faptei și nu în ultimul rand, la starea de recidivă în care se află acesta, dovedită cu fișa de cazier judiciar aflată la dosarul cauzei.
În consecință, solicită a fi menținute toate dispozițiile hotărârii primei instanțe și a se respinge apelul ca nefondat.
Inculpatul M. C. L., având ultimul cuvânt, susține că este nevinovat. La întrebarea instanței, arată că s-a ocupat de bișniță, iar în prezent nu are o ocupație.
C U R T E A
Prin sentința penală nr.208 din 15 martie 2013 a T. ui Maramureș, pronunțată în dosar nr._ a fost condamnat inculpatul M. C.
L. - CNP 1., fiul lui I. și I., născut la_ în S. M. ,
județul Maramureș, cetățean român, studii 12 clase, fără ocupație și loc de muncă, stagiul militar nesatisfăcut, recidivist, domiciliat în S. M., str. U., bl.1A, sc.3, et.4, ap.51, județul Maramureș, pentru comiterea infracțiunii de :
- dare de mită prev. de art.255 al.1 C.penal rap. la art.7 al.2 din Legea nr.78/2000, cu aplic. art.37 lit.b C.penal la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
În temeiul art.71 C.penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a teza a II-a și b C.penal.
În temeiul art.118 C.penal, s-a dispus confiscarea în favoarea statului a telefonului mobil marca Samsung GT-B3210 împreună cu accesoriile, înregistrate la poziția nr.38/2012 în registrul mijloace de probă al instanței.
S-a dispus păstrarea până la soluționarea definitivă a cauzei a celor 3 CD-uri înregistrate la poziția nr.10/2012 în registrul privind evidența CD- urilor al instanței, după care arhivarea lor.
În temeiul art.191 al.1 C.pr.penală, a fost obligat inculpatul să plătească statului 1.800 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul din 19 aprilie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș dat în dosar nr.493/P/2011 s-a dispus trimiterea în
judecată a inculpatului M. C. L. pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev. de art.255 alin.1 Cod penal raportat la art.7 alin.2 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal.
În sarcina inculpatului s-a reținut prin actul de sesizare a instanței că a promis și a dat bani și bunuri (1.800 euro și un telefon mobil) direct unui funcționar cu atribuții privind constatarea și sancționarea contravențiilor în scopul de a nu îndeplini un act sau a face un act contrar îndatoririlor de serviciu.
Examinând probele administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, instanța a reținut următoarea stare de fapt:
Martorul denunțător Alexe Răzvan Constantin este angajat la Direcția Județeană pentru Operațiuni Vamale Prahova în calitate de inspector vamal, iar începând cu data de_ și-a desfășurat activitatea la Biroul Vamal S.
M., Punctul de trecere al frontierei S. M. cu Ucraina.
Principalele atribuții de serviciu ale lucrătorului vamal erau: controlul autovehiculelor și a bagajelor persoanelor care treceau prin punctul de frontieră la ieșirea și la intrarea din țară.
Inculpatul M. C. L., care are domiciliul în S. M., trecea frecvent punctul de frontieră în Ucraina, conform susținerilor sale, cu scopul de a cumpăra pentru uzul personal, țigări și alte produse alimentare și nealimentare.
În acest context, cunoștea personalul care-și desfășura activitatea la Punctul de frontieră din S. M. .
În luna iunie 2011, inculpatul M. C. L. l-a cunoscut pe martorul Alexe Răzvan Constantin în Punctul de frontieră, cu ocazia controlului care îl efectua cel de-al doilea și au avut unele discuții legate de faptul că lucrătorul vamal a constatat că inculpatul avea montat pe scuterul care îl deținea, o instalație de recepție pentru internet. Conform declarațiilor celor doi, lucrătorul vamal era interesat de acea instalație pentru a o utiliza și el la calculatorul care îl avea la domiciliu, motiv pentru care cei doi au purtat discuții și chiar s-au întâlnit în perioada următoare.
Cu ocazia unei întâlniri ce a avut loc la începutul lunii august 2011 în apropiere de sediul Biroului Vamal S. M., inculpatul i-a promis martorului Alexe Răzvan C. suma de 800 euro pe lună, solicitându-i să-i permită trecerea prin vamă a unor cantități de țigări de proveniență ucraineană, fără a efectua un control riguros. Martorul a respins propunerea, însă inculpatul i-a cerut să se mai gândească.
A doua zi, martorul Alexe Răzvan Constantin a contactat telefonic pe șeful Biroului Vamal, martora M. Lidia Irina spunându-i că trebuie să-i relateze ceva important, stabilind să se întâlnească în ziua următoare.
În aceeași seară, în jurul orelor 2300, inculpatul l-a căutat din nou pe martorul Alexe, aducând în discuție propunerea ca martorul să-i faciliteze introducerea ilegală în țară de țigarete din Ucraina, menționând că a greșit suma de bani și promițându-i suma de 1.800 euro pe lună. Inculpatul a afirmat că țigările pot fi trecute cu autoturisme special amenajate și că îi va da martorului un telefon mobil cu cartelă și număr de Ucraina pentru a ține legătura și pentru ca martorul să-l apeleze în momentul în care autoturismele puteau intra în țară cu un control superficial din partea martorului.
Toate aceste aspecte au fost aduse la cunoștință șefului Biroului Vamal, martora M. Lidia Irina, de către martorul Alexe Răzvan Constantin, acesta relatând propunerea făcută de inculpat. Martora i-a comunicat că trebuie să facă un denunț și că îl va anunța în zilele
următoare cărei instituții să se adreseze, astfel că martorul a formulat un denunț la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș.
Inculpatul l-a mai căutat pe martorul Alexe Răzvan Constantin în perioada următoare, expunându-i întreaga strategie și modul în care urmau să fie introduse ilegal țigările de proveniență ucraineană, respectiv în rezervorul de combustibil al autoturismelor, precum și implicarea unei persoane din Ucraina care era organizatorul acțiunii, numit de inculpat "R. ";. Inculpatul a precizat martorului Alexe, inclusiv modalitatea în care îi va remite suma în euro promisă, respectiv îi va lăsa plicul cu bani în autoturism. Așa cum a promis, cu ocazia unei întâlniri inculpatul a remis martorului Alexa un telefon mobil marca Samsung pentru ca martorul să-l apeleze în momentul în care mașinile cu țigări puteau trece frontiera.
Starea de fapt expusă rezultă din denunțul martorului Alexe Răzvan Constantin și declarațiile sale ulterioare, ce se coroborează cu relatările martorei M. Lidia Irina, care a arătat că la începutul lunii august, fără să poată preciza data, într-o seară a fost sunată la telefon de lucrătorul vamal Alexe Răzvan, care i-a spus că trebuie să relateze ceva important. A doua zi, martorul i-a spus că a fost contactat de către o persoană care frecventa punctul de trecere a frontierei cu Ucraina și i-a propus suma de 800 euro sau 1.800 euro pentru a-i permite trecerea peste frontieră a unor mașini ce ar avea ascunse țigări în rezervor, fără a efectua control. Martora s-a interesat și l-a îndrumat să formuleze denunț la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș. Ulterior, martorul Alexe i-a spus că a mai fost căutat de inculpat și că sunt implicate și persoane din Ucraina.
După formularea denunțului la parchet, s-a procedat la înregistrarea audio-video ambientală a întâlnirilor dintre martor și inculpat, în baza ordonanței procurorului din 17 august 2011, confirmată prin încheierea penală nr.423/19 august 2011 a T. ui Maramureș și a autorizației nr.223/19 august 2011 a T. ui Maramureș.
Procesele-verbale de redare a conținutului discuțiilor ambientale purtate de inculpat și martorul Alexe Răzvan și planșele foto (filele 81-107 din dosarul de urmărire penală) confirmă acțiunile întreprinse de inculpat, promiterea de bani lucrătorului vamal pentru a nu-și îndeplini îndatoririle de serviciu, respectiv pentru a nu efectua control la mașinile cu care urmau să fie introduse în mod ilegal, în țară, țigări de proveniență ucraineană. Din conținutul acestor discuții rezultă că inculpatul face referire la persoana de origine ucraineană "R. ";, la mașinile care urmau să transporte țigările de contrabandă și la sumele de bani promise martorului pentru fiecare mașină care trecea vama, precum și la telefonul pe care inculpatul îl remite martorului și îl instruiește cum să-și transmită semnale.
Aceste probe se coroborează cu procesul-verbal de confruntare dintre inculpat și martorul Alexe Răzvan Constantin, declarația martorului Țiplea I. și raportul de constatare tehnico-științifică întocmit în urma examinării cu tehnica poligraf (nr.128.580/_ ) care concluzionează în sensul evidențierii la inculpat, de reacții psihofiziologice specifice comportamentului simulat la întrebările relevante cauzei, raport care oferă anumite indicii cu privire la atitudinea inculpatului în raport de învinuirea adusă.
Inculpatul nu a recunoscut fapta și a susținut că martorul Alexe Răzvan Constantin i-ar fi propus să organizeze activitatea de contrabandă de țigări pentru a obține bani și, în acest context, inculpatul a hotărât "să-i facă jocul"; pentru a-l denunța, acționând în consecință. A solicitat achitarea în baza dispozițiilor art.11 pct.2 lit.a, raportat la art.10 lit.a sau d Cod procedură penală.
Susținerile inculpatului și solicitarea de achitare nu au fost primite de instanță, apreciindu-se că, din probele administrate a rezultat că imediat după primele discuții, martorul Alexe Răzvan Constantin a denunțat fapta, respectiv propunerea făcută de inculpat, întâi șefului biroului vamal și apoi parchetului, ceea ce exclude inițierea de către martor a activității infracționale. După acest moment, acțiunile întreprinse de martor au avut
loc în contextul cercetărilor ce au fost demarate în cauză.
La solicitarea inculpatului au fost audiați martorii Rad Zapa N., care a arătat că în cursul anului 2011 inculpatul i-a spus că are informații de la vamă și, doar când a fost chemat la parchet pentru a fi audiat, inculpatul i-a spus că un vameș i-a cerut un telefon pentru a-i facilita inculpatului introducerea de țigări în țară și Donisă Gicu M. , care a relatat că inculpatul i-a spus că un vameș i-a propus să facă o afacere, respectiv, să treacă cu o mașină sau două, țigări peste frontieră, solicitându-i și un telefon cu număr de Ucraina pentru a putea discuta. Rezultă, astfel, că aspectele relatate de acești martori se bazează doar pe afirmațiile inculpatului, afirmații nesusținute de vreo probă, dimpotrivă, contrazise de ansamblul probatoriului administrat în cauză.
În consecință, instanța constată că, în drept, fapta inculpatului M.
C. L., care a promis suma de 1800 euro lunar unui funcționar cu atribuții privind constatarea și sancționarea contravențiilor, în scopul de a nu îndeplini un act sau a face un act contrar îndatoririlor de serviciu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită prev. de art.255 al.1 Cod penal raportat la art.7 al.2 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal.
La încadrarea juridică a faptei s-a avut în vedere că potrivit mențiunilor din fișa postului (fila 21 din dosarul de urmărire penală) martorul Alexe Răzvan Constantin deține funcția de inspector vamal la Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Prahova, având printre atribuțiile de serviciu controlul autovehiculelor și persoanelor în vamă, precum și constatarea și sancționarea faptelor care constituie contravenții, fiind astfel incidente dispozițiile art.7 al.2 din Legea nr.78/2000.
De asemenea, se reține că inculpatul a comis infracțiunea în stare de recidivă postexecutorie prev. de art.37 lit.b Cod penal în raport de condamnarea la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.423/2007 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin decizia penală nr.631/_ a Curții de Apel C., pedeapsă a cărei executare a început la
_ și în privința căreia nu s-a împlinit termenul de reabilitare.
Instanța a mai reținut că doar promisiunea sumei de bani a făcut obiectul dării de mită, nu și telefonul mobil, din probele administrate rezultând că acesta a fost dat de inculpat martorului pentru a-și putea transmite semnale în contextul desfășurării în viitor a activității de contrabandă cu țigări și nu în scopul prev. de art.255 Cod penal.
Pentru comiterea infracțiunii, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, apreciind că aceasta corespunde scopului și funcțiilor prev. de art.52 Cod penal, pedeapsă la a cărei individualizare s-au avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social concret al faptei, modalitatea de comitere, precum și datele ce țin de persoana inculpatului, faptul că nu este la prima confruntare cu legea penală.
În temeiul art.71 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a și b Cod
penal, apreciind că natura infracțiunii comise este incompatibilă cu gradul de responsabilitate civică pe care îl implică exercițiul acestor drepturi.
În temeiul art.118 Cod penal, s-a dispus confiscarea în favoarea statului a telefonului mobil marca Samsung GT-B3210 împreună cu accesoriile, înregistrate la poziția nr.38/2012 în registrul mijloace de probă al instanței.
S-a dispus păstrarea până la soluționarea definitivă a cauzei a celor 3 CD-uri înregistrate la poziția nr.10/2012 în registrul privind evidența CD- urilor al instanței, după care arhivarea lor.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel inculpatul M. C. L., solicitând desființarea acesteia și, pronunțând o nouă hotărâre, în principal, a se dispune achitarea sa în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.a C.pr.pen. - fapta nu există, iar în subsidiar, aplicarea unei pedepse în cuantum mai redus.
În motivarea recursului, s-a arătat că nu s-a dovedit cu certitudine existența faptei imputate inculpatului, între acesta și vameșul Alexe Răzvan, dezvoltându-se în timp o relație de prietenie, cu ocazia desfășurării de către inculpat a unor activități comerciale în Sighet, respectiv, acesta aducând produse alimentare, țigări și cafea din Ucraina.
În fapt, a fost un joc, inițiat de inculpat cu scopul de a demasca activitățile ilicite din punctul de trecere vamal Sighet, despre care a și încunoștințat un polițist - pe martorul Rad Zapa Niculae.
Nu s-a dovedit că ar fi existat mașini, care să aducă țigări din Ucraina, nu a fost nicio infracțiune flagrantă și nu au fost descoperite țigări, care să fi fost aduse de către inculpat prin punctul de frontieră Sighet, astfel că, nu există un obiect material al infracțiunii.
Cu privire la solicitarea subsidiară, s-a arătat că inculpatului i se poate aplica o pedeapsă mai mică, având în vedere că acesta locuiește cu tatăl său care este deosebit de bolnav, căruia îi asigură tratamentul, de care are nevoie și cele necesare traiului zilnic.
Ver if ic ând ho tăr âre a atac ată, în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.378 C.pr.pen., Curtea constată nefondat apelul în cauză, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Fără a reitera întreaga motivare a instanței de fond, pe care Curtea și- o însușește, fiind întru-totul de acord cu aceasta, vom arăta în continuare doar motivele pentru care criticile formulate de apelant nu sunt întemeiate.
Astfel, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și în faza de judecată, judicios analizate și interpretate, instanța a reținut o stare de fapt corespunzătoare realității, constând în aceea că, în cursul lunii august 2011, inculpatul M. C. L. a promis suma de 1800 euro lunar numitului Alexe Răzvan Constantin - funcționar cu atribuții privind constatarea și sancționarea contravențiilor, lucrător vamal la Biroul Vamal
S. M., Punctul de trecere al frontierei S. M. cu Ucraina - în scopul de a nu îndeplini un act sau a face un act contrar îndatoririlor de serviciu - să-i permită trecerea prin vamă a unor cantități de țigări de proveniență ucraineană, fără a efectua un control riguros.
Starea de fapt astfel reținută, este dovedită cu probele indicate în hotărârea atacată - denunțul martorului Alexe Răzvan Constantin și declarațiile sale ulterioare, declarațiile martorilor M. Lidia Irina și Țiplea
I., procesele-verbale de redare a conținutului discuțiilor ambientale purtate de inculpat și martorul Alexe Răzvan și planșele foto ; procesul-verbal de
confruntare dintre inculpat și martorul Alexe Răzvan Constantin și, fără a avea valoare de probă, dar care oferă indicii temeinice privind comportamentul simulat al inculpatului - raportul de constatare tehnico- științifică privind examinarea poligraf - care concluzionează în sensul evidențierii la inculpat, de reacții psihofiziologice specifice comportamentului simulat la întrebările relevante cauzei.
În mod corect instanța a înlăturat apărările inculpatului, în sensul că martorul Alexe Răzvan i-ar fi propus să organizeze activitatea de contrabandă de țigări pentru a obține bani și, în acest context, inculpatul a hotărât "să-i facă jocul"; pentru a-l denunța, acționând în consecință. Aceasta, deoarece, susținerile inculpatului sunt contrazise de atitudinea constantă a martorului Alexe Răzvan, care imediat după primele discuții, a denunțat fapta, întâi șefului biroului vamal și apoi parchetului.
Pe de altă parte, declarațiile martorilor Rad Zapa N. și Donisă Gicu
M. - solicitați de inculpat în apărare, nu confirmă varianta sa, nu dovedesc cu certitudine apărarea inculpatului, în sensul că, prin acțiunile sale, nu a urmărit decât să demaște activitățile ilicite din vamă, întrucât acești martori au arătat că inculpatul, le-ar fi spus într-o formă sau alta, că are informații de la vamă sau că un vameș i-a propus să facă o afacere, fără a arăta însă, elemente concrete cu privire la persoana vameșului sau afacerea concretă ce i s-ar fi propus inculpatului de către acesta, martorul Rad Zapa N. precizând că doar când a fost chemat la parchet pentru a fi audiat, inculpatul i-a spus că un vameș i-a cerut un telefon pentru a-i facilita introducerea de țigări în țară. Sunt, așadar, afirmații bazate doar pe relatările inculpatului, care nu sunt confirmate de nicio altă probă de la dosar.
Împrejurarea că în cauză, nu s-a dovedit că ar fi existat mașini, care să aducă țigări din Ucraina sau că nu a fost nicio infracțiune flagrantă și nu au fost descoperite țigări, care să fi fost aduse de către inculpat prin punctul de frontieră Sighet - nu are nicio relevanță sub aspectul existenței infracțiunii, a vreunui obiect material concret al acesteia, de vreme ce infracțiunea de dare de mită s-a reținut a fi fost comisă în modalitatea alternativă a "promisiunii"; și, da, chiar și în această modalitate, elementul material al faptei constă în făgăduiala de a remite o sumă de bani, făcută funcționarului de către subiectul activ al infracțiunii.
Așa fiind, instanța a stabilit în mod corect existența faptei - încadrată juridic corespunzător în infracțiunea de dare de mită prev. de art. 255 al.1 Cod penal rap. la art.7 al.2 din Legea nr.78/2000 - și, vinovăția inculpatului. Apoi, procedând la individualizarea pedepsei aplicate, instanța a valorificat eficient criteriile prev. de art.72 C.pen. - limitele de pedeapsă prevăzute de lege - pedeapsa închisorii de la 6 luni la 7 ani; gradul de pericol social concret al faptei - relativ ridicat, raportat la modalitatea concretă de comitere, împrejurările și consecințele produse; persoana inculpatului - cu o atitudine nesinceră, care nu este la prima confruntare cu legea penală, fiind recidivist postcondamnatoriu față de condamnarea la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.423/2007 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin decizia penală nr.631/_ a Curții de Apel C., pedeapsă a cărei executare a început la_ și în privința căreia nu s-a
împlinit termenul de reabilitare.
S-a aplicat astfel, o pedeapsă în limite legale, judicios individualizată, ca și cuantum și modalitate de executare, apropiată de minimul special prevăzut de lege și, al cărei cuantum nu se justifică a fi redus, neidentificându-se în cauză, vreo împrejurare care să poată fi valorificată ca
circumstanță atenuantă și care, să impună cu necesitate, coborârea pedepsei sub minimul special.
Pentru toate aceste considerente, se constată nefondat apelul formulat în cauză, urmând a fi respins ca atare, în temeiul art.379 pct.1 lit.b C.pr.pen.
În baza art.189 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 200 lei, onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondurile M. ui Justiției, pentru avocat Milchiș Ovidiu Stelian.
În baza art.192 alin.2 C.pr.pen. va fi obligat inculpatul apelant să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul M. C. L., domiciliat în S. M., str. U., bl.2.A, sc.3, et.4, ap.51, jud. Maramureș împotriva sentintei penale nr. 208 din 15 martie 2013 a T. ui Maramureș.
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei, onorariu pentru apărătoir din oficiu, ce se va plăti din fondurile M. ui Justiției, pentru avocat Milchiș Ovidiu Stelian.
Obligă pe inculpatul apelant să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei, reprezentând onorariu avocațial.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședință publică, azi, 17 iunie 2013 .
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | |
ANA C. | M. | Ș. |
G.
M. B.
Red./Tehred.A.C. 2 ex./_
Jud. fond: A.S. -F.
← Sentința penală nr. 72/2013. Dare de mită | Decizia penală nr. 140/2013. Dare de mită → |
---|