Decizia penală nr. 149/2013. Omor calificat
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 149/A/2013
Ședința publică din data de 03 iulie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: C. | I. | |
JUDECĂTOR: V. | V. | A. |
G.: G. | I. | -B. |
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C., reprezentat prin PROCUROR - AURELIA SLABU
S-a luat spre examinare apelul declarat de către inculpatul F. V. împotriva sentinței penale nr. 281 din data de 17 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, privind pe inculpatul F. V., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș nr. 93/P/2013, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. și ped. de art.174 alin. 1, art.175 alin. 1 lit. c și d Cod penal.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că se prezintă inculpatul F. V., în stare de arest, asistat de avocat G. Emanuela în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, avocat G. D., ambii din cadrul Baroului C., cu delegații la dosar ( f. 9, 10 ).
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,
Inculpatul arată că își menține apelul formulat și este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu. Învederează faptul că nu dorește să dea o nouă declarație în fața instanței de apel, întrucât își menține declarațiile date anterior.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apărătorul inculpatului F. V., solicită admiterea apelului formulat de către inculpat, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat prev. de art.174 alin. 1, art.175 alin. 1 lit. c și d Cod penal. în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art.183 C.pen., întrucât lipsește factorul subiectiv, și anume intenția.
Inculpatul nu a urmărit nici un moment să ucidă victima, a lovit-o cu palma în zona feței, iar în urma loviturii aplicate victima s-a lovit cu capul de marginea patului, ceea ce a dus la decesul acesteia. Din probele administrate la dosarul cauzei, nu rezultă intenția inculpatului de a ucide victima.
Solicită instanței de apel, să rețină în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prev. de art.74 lit. a-c C.pen., să facă aplicarea art.76 lit. a C.pen și art. 3201C.pen.
În subsidiar, solicită a se dea o mai mare eficiență dispozițiilor art.74 lit. a- c C.pen., deoarece inculpatul nu are antecedente penale, a avut o atitudine sinceră atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de judecată, este căsătorit și are trei copii minori în întreținere. Solicită aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special prevăzut de lege.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, arată că, nu există constituire de parte civilă, inculpatul împreună cu soția sa au suportat toate cheltuielile de înmormântare. Solicită acordarea onorariului avocațial din FMJ.
Reprezentanta M. ui P., solicită respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte.
Din probele existente în cauză nu rezultă că ar fi fost vorba de o singură lovitură aplicată victimei în cap, ci au existat multiple lovituri aplicate acesteia conform raportul medico-legal întocmit. Arată că, victima era o femeie în vârstă, în imposibilitate de a se apăra întrucât era imobilizată la pat, ceea ce denotă un grad sporit al faptei, iar martorii audiați în cauza scot în evidența comportamentul violent al inculpatului în familie pe fondul consumului de băuturi alcoolice.
Apreciază hotărârea primei instanțe ca fiind legală, sens în care solicită respingerea apelului formulat de către inculpat.
Inculpatul F. V., având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei aplicate întrucât are trei copii minori în întreținere.
C U R T E A,
Prin sentința penală nr. 281 pronunțată la 17 aprilie 2013 de Tribunalul Maramureș s-a dispus condamnarea inculpatului F. V. (fiul lui V. și M.
, născut la_ în Târgu Lăpuș, județul Maramureș, CNP 1., cetățean român, căsătorit, 3 copii minori, stagiul militar satisfăcut, studii 8 clase, domiciliat în comuna Cernești, sat Măgureni, nr. 68 A, județul Maramureș, arestat preventiv, aflat în Penitenciarul Gherla) pentru infracțiunea omor calificat prevăzută de art. 174 alin.1 Cod penal raportat la art. 175 alin.1 lit. c și d Cod penal, cu aplicarea art. 3201Cod procedură penală la pedeapsa de 12 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b cod penal pe o durată de 4 ani.
În temeiul art.71 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art.64 lit. a teza a II-a și b Cod penal.
În temeiul art.350 Cod procedură penală s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art.88 Cod penal s-a dedus din durata pedepsei închisorii reținerea și arestul preventiv începând cu 18 februarie 2013, la zi.
S-a constatat că nu există constituire de parte civilă.
În temeiul art.7 din Legea nr.76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în SNDGJ.
În temeiul art.191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească statului 1.600 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu în instanță, s-a avansat din fondurile M. ui Justiției către d-na avocat Amzărescu Niță C. .
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
Inculpatul F. V. locuia împreună cu soția sa, cei trei copii minori și bunica, victima B. a M., în satul Măgureni. Victima B. a M., în vârstă de 82 de ani, era în grija inculpatului și a soției acestuia, pentru că nu avea alte rude și era foarte bolnavă, imobilizată într-un fotoliu pat în urma unui accident vascular suferit cu 3 ani în urmă.
Pe fondului consumului exagerat de băuturi alcoolice, inculpatul era foarte violent cu toți membrii familiei, motiv pentru care a și fost internat în
spital cu tulburări de comportament, interzicându-i-se la externare consumul de alcool. Nerespectând această recomandare, la data de 11 februarie 2013, inculpatul după ce a consumat băuturi alcoolice și s-a certat cu soția și copiii, a aplicat mai multe lovituri cu biciul fiicei sale în vârstă de 14 ani, soției, dar și victimei B. a M. .
Din cauza violențelor exercitate, soția inculpatului, ca în multe alte rânduri, s-a refugiat și de data aceasta împreună cu copiii la familia R. . Continuând să consume băuturi alcoolice, a doua zi, inculpatul singur la domiciliu cu victima imobilizată la pat, ia aplicat acesteia mai multe lovituri cu pumnii și palmele și a lovit-o cu capul de marginea fotoliului-pat în care aceasta se afla, provocându-i fracturi costale multiple și de bazin, care în final au provocat decesul victimei.
În jurul orelor 18.30 inculpatul s-a deplasat la familia R. solicitând soției și copiilor să se întoarcă acasă, însă cum aceștia au refuzat de frică, inculpatul l-a luat cu el pe copilul lor în vârstă de 1 an și 8 luni. La scurt timp a revenit cu un telefon, comunicându-i soției că bătrâna nu mai respiră. Speriată de cele relatate s-a întors împreună cu cei doi fii ai săi, martorii R. I. și R.
, unde, odată intrat în casă l-au găsit pe inculpat consumând în continuare băuturi alcoolice, iar pe victimă așezată în fotoliu cu picioarele atârnate, care nu mai respira, prezenta lovituri evidente în zona capului, fiind plină de sânge.
Expertiza medico-legală efectuată a concluzionat că "moartea numitei B. a
a fost violentă și s-a datorat șocului hemoragic survenit în evoluția unui politraumatism prin lovituri multiple cu și de corpuri dure și comprimare între două corpuri dure. Leziunile traumatice s-au putut produce prin loviri multiple cu și de corpuri dure și comprimare între două corpuri dure; între leziunile traumatice descrise și deces există legătură directă de cauzalitate; poziția victimă-agresor a putut fi variabilă în timp și spațiu; leziunile constatate asupra victimei au putut fi produse cu corpul delict descris în cuprinsul ordonanței de efectuare a expertizei medico-legale; nu s-au constatat urme de raport sexual recent; moartea poate data din_ .
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul F. V. solicitând desființarea hotărârii atacate și, pronunțând o nouă hotărâre, în principal să se dispună schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat prev. de art.174 alin.1, 175 alin. 1 lit. e și d C.penal în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C.penal, întrucât lipsește factorul subiectiv și anume intenția, iar în subsidiar, să se aplice o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege prin reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a-c Cod penal, cu consecința reducerii pedepsei conform art. 76 lit.a C.penal.
În motivarea apelului s-a arătat că inculpatul nu a urmărit nici un moment să ucidă victima, că a lovit-o cu palma în zona feței, în urma acestei lovituri, victima s-a lovit cu capul de marginea patului, ceea ce a dus la decesul acesteia iar, pe de altă parte, inculpatul nu are antecedente penale, a avut o atitudine sinceră, este căsătorit și au trei copii minori în întreținere.
Apelul declarat în cauză este nefondat.
În baza probelor administrate în cauză s-a reținut o corectă stare de fapt, dându-se acesteia o încadrare juridică corespunzătoare, vinovăția inculpatului fiind stabilită în afara oricărui dubiu.
În mod legal și temeinic instanța de fond a stabilit că fapta inculpatului F.
V., care la data de_, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, i-a aplicat victimei, care era bunica sa, multiple lovituri cu pumnii și palmele, provocându-i acesteia multiple fracturi costale și fractură de bazin, care i-a provocat un șoc hemoragic și apoi decesul, întrunește în drept elementele
constitutive ale infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 alin. 1 raportat, la art.175 lit.c și d C.penal.
Curtea reține sub aspectul poziției psihice a inculpatului la momentul comiterii faptei că infracțiunea de omor (inclusiv în formă calificată) se săvârșește cu intenție (directă sau indirectă) iar infracțiunea de loviri sau vătămări corporale de moarte cu intenție depășită (praeterintenție).
În stabilirea poziției subiective a inculpatului se ține seama de faptul că acesta a aplicat victimei multiple lovituri cu pumnii și palmele, producându-i un politraumatism cu fracturi costale multiple și fracturi de bazin, că victima era în vârstă de 82 de ani, fiind imobilizată în urma unui accident vascular și încadrată în grad de handicap grav, afecțiuni care erau cunoscute de inculpat, acesta putând să-și dea seama de urmările ce se puteau produce în urma acțiunii sale violente.
Or, lovirea repetată și în timp îndelungat a victimei, în vârstă de 82 de ani și imobilizată cu un grad de handicap grav, aflată în imposibilitate de a se apăra, în toate zonele capului cu pumnii și palmele, cu cauzarea de fracturi costale multiple și fractură de bazin, care au provocat victimei un șoc hemoragic și apoi decesul, constituie infracțiunea de omor calificat.
Este evident că inculpatul, care a cunoscut tarele preexistente ale victimei, asociate și cu vârsta înaintată și handicapul acesteia, a ținut seama de ele atunci când a exercitat violențele, a prevăzut posibilitatea morții victimei, rezultat pe care l-a acceptat, inculpatul acționând cu intenție indirectă.
În aceste condiții, cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice apare ca nefondată.
Pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată în raport de criteriile prev. de art. 72 C.penal, atât în ce privește cuantumul acesteia, cât și în privința modalității de exercitare.
Astfel, în raport de gradul extrem de ridicat de pericol social al faptei, de modul de comitere, împrejurările în care fapta a fost săvârșită, de urmările produse, de persoana și conduita anterioară a inculpatului, raportul medico- legal evidențiind 27 de leziuni dispuse pe tot corpul victimei, aspect ce denotă faptul că victima a fost agresată anterior în mod frecvent, ținând cont și de necesitatea realizării scopului prev. de art. 52 C.penal, Curtea apreciază că nu se justifică reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului cu consecința reducerii pedepsei.
De altfel, atitudinea sinceră a inculpatului nu poate primi o dublă valență juridică favorabilă acestuia, pe de o parte, reținută în cadrul procedurii recunoașterii vinovăției cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime în condițiile prev. de art. 320/1 alin. 7 C.proc.penală, iar pe de altă parte, valorificată ca circumstanță atenuantă juridică, cu consecința reducerii pedepsei sub minimul prevăzut.
Or, dispozițiile art. 74 lit.e C.penal pot fi reținute în concurs cu cele prev. de art. 320/1 alin. 7 C.proc.penală, numai dacă se constată existența unei atitudini a inculpatului, alta decât comportarea sinceră în cursul procesului și care se circumscrie textelor amintite mai sus.
În fine, lipsa antecedentelor penale nu este suficientă pentru reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit.a C.penal, întrucât aceasta se circumscrie unei atitudini normale, obișnuite a individului în societate, fiind necesară o implicare mai largă în activitatea socială, caritabilă, culturală, profesională, etc. care excede unei conduite obișnuite.
În afara motivelor invocate în apel, Curtea a examinat cauza și din oficiu, constatând că nu există nici un motiv din cele prevăzute de lege care să atragă desființarea hotărârii atacate.
Așa fiind, în temeiul art. 379 pct. 1 lit.b C.proc.penală, Curtea va respinge apelul inculpatului ca nefondat, menținând măsura arestării preventive a acestuia, conform art. 383 raportat la art. 350 C.proc.penală, deducând din pedeapsa aplicată perioada executată începând cu 18 februarie 2013 la zi potrivit art. 88 C.penal., cu obligarea inculpatului, în temeiul art.192 pct. 2 C.proc.penală, la 500 lei în favoarea statului reprezentând cheltuieli judiciare și onorariu avocațial în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge a nefondat apelul declarat de către inculpat F. V. împotriva sentinței penale nr. 281 din_ a T. ui Maramureș.
Menține starea de arest preventiv a inculpatului F. V. .
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de_ și până la zi.
Stabilește în favoarea Baroului C., suma de 200 lei, ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.
Obligă pe apelant să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică din 3 iulie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | G. | , | ||
C. I. V. | V. | A. | G. I. -B. |
Red.V.V.A./_ .
Dact.H.C./2 ex./_ . Jud.fond: G. O. M. .
← Sentința penală nr. 204/2013. Omor calificat | Sentința penală nr. 78/2013. Omor calificat → |
---|