Decizia penală nr. 20/2013. Omor calificat
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._ *
DECIZIA PENALĂ NR. 20/A/2013
Ședința publică din 30 ianuarie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: V. C. - judecător JUDECĂTOR: D. P.
G.: L. A. S.
Ministerul Public reprezentat prin VIOLETA TRĂISTARU - procuror, din cadrul P. ui de pe lângă C. de A. C.
S-a luat spre examinare apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ împotriva sentinței penale nr. 327 din 14 iunie 2011 a T. ui M., privind pe inculpatul A. A. D. , trimis în judecată prin rechizitoriul P. ui de pe lângă Tribunalul Maramureș, dat în dosar nr. 348/P/2010 pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal și tentativă la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174, 175 alin. 1 lit. i Cod penal, cu aplic. art. 33 lit. b Cod penal.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că nu se prezintă niciuna dintre părți.
Derularea, finalizarea dezbaterilor și cuvântul pe fond al părților s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 24 ianuarie 2013, când părțile prezente au pus concluzii în dezbaterea apelului declarat, conform încheierii de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea amânându-se din lipsă de timp pentru deliberare la acest termen de judecată.
C U R T E A
Asupra apelului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului constată că Tribunalul Maramureș prin sentința penală nr.327 din 14 iunie 2011, în temeiul art. 334 C.pr.pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârșită de inculpatul A. A. D., din tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C.pen. raportat la art. 175 alin. 1 lit. i C.pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. 2 C.pen.
A condamnat inculpatul A. A. D., fiul lui C. și R., născut la data de_ în B. M., cetățean român, fără antecedente penale, domiciliat în A. de Sus nr. 183, jud. M., CNP 1., la următoarele pedepse: 2 ani închisoare, pt. săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. 2 C.pen; 1 an închisoare, pt. săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. 1 C.pen.
În temeiul art. 33 lit. b C.pen. raportat la art. 34 lit. b C.pen., s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta sentință și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 81 C.pen.s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 4 ani.
În temeiul art. 71 C.pen., s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a C.pen., iar în baza art. 71 alin. 5 C.pen. suspendă executarea acestei pedepse accesorii pe durata termenului de încercare stabilit.
Conform art. 359 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen.
În temeiul art. 14 C.pr.pen. raportat la art. 346 C.pr.pen. coroborat cu art. 998 C.civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă
B. D. V., în prezent deținut în Penitenciarul Baia Mare și a obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 10.000 lei, reprezentând despăgubiri pt. daune morale.
În temeiul art. 14 C.pr.pen. raportat la art. 346 C.pr.pen. coroborat cu art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă S. J. de U. "Dr. C. O. " B. M. a sumei de 6908,71 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate părții vătămate, precum și a dobânzii aferente acestei sume, în materie civilă,
începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la achitarea efectivă.
În temeiul art. 191 alin. 1 C.pr.pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta, suma de 126 lei - costul actului medico-legal urmând a fi avansată din fondurile M. ui Justiției
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 348/P/2010 din data de_ al P. ui de pe lângă Tribunalul Maramureș a fost trimis în judecată inculpatul A. A. D.
, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 321 Cod penal și de art. 20 Cod pe4nal raportat la art. 175 alin.1 lit.i Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit.b Cod penal.
Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că inculpatul A. A. D. la data de 02/_, în loc public și în prezența mai multor persoane, a aplicat o lovitură de mare intensitate asupra capului părții vătămate B. D.
V. și i-a cauzat acestuia o leziune craniană primejdioasă vieții.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe: procesul-verbal de constatare (fila 6); procesul-verbal de consemnare a plângerii (fila 7); declarațiile părții vătămate (filele 14-15, 54-56); declarații martori (filele 17-100); acte medico-legale (filele 37-38, 62-63) și declarațiile inculpatului (filele 51-53, 106, 128).
În cadrul cercetării judecătorești instanța a procedat la audierea inculpatului A. A. D. și a părții vătămate B. D. V., precum și a martorilor V. Ovidiu V., B. V., M. Ionuț A., V. Anuța, V. D.
, Lung R. și Mikas G. (filele 18, 40, 41, 82, 83, 84, 85, 86, 92).
De asemenea, la termenul de judecată din data de_, în temeiul art. 327 alin.3 Cod procedură penală, instanța a dispus citirea depozițiilor date în cursul urmăririi penale de martorii Ianoș G. V. și A. D. M.
, constatând imposibilitatea audierii directe a acestora.
Prin încheierea de ședință din data de_ instanța a dispus, conform art. 124 Cod procedură penală, efectuarea unui supliment la
raportul de expertiză nr. 1042/_ întocmit de S. Medico-Legal
B. M., constatând că există neclarități sub aspectul mecanismului de producere a leziunilor suferite de partea vătămată (fila 104).
Partea vătămată B. D. V. s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 5760,71 lei reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale și respectiv, 15.000 euro reprezentând despăgubiri pentru daune morale (fila 13).
De asemenea, în cauză s-a constituit în calitate de parte civilă și S.
J. de U. "Dr.C. O. "; B. M., solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 6.908,71 lei și dobânda legală aferentă, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale asigurate părții vătămate (fila 25).
La termenul de judecată din data de_ inculpatul A. A. D. și-a reiterat poziția de recunoaștere a săvârșirii faptei de care este acuzat, însă a solicitat conform art. 334 Cod procedură penală, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin.2 Cod penal și reținerea circumstanței atenuante legale a provocării prevăzută de art. 73 lit.b Cod penal.
Inculpatul A. A. D. și partea vătămată B. D. V. locuiesc în
de Sus, județul M., iar la data de 02/_ au participat la o petrecere organizată în localul aparținând I.F. P. Crinuța din aceeași localitate.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat că în jurul orei 02 a.m., în timp ce mai multe persoane se aflau în fața localului, s-a produs un incident în sensul că partea vătămată B. D. V. a încercat să îl
lovească cu pumnul pe martorul A. D. M. . Martorul A. D. M. a precizat că partea vătămată se afla sub influența băuturilor alcoolice și că nu a reușit să îl lovească, acesta ferindu-se (fila 33 dosar urmărire penală).
Întrucât inculpatul A. A. D. a observat incidentul, iar martorul menționat îi era rudă, s-a apropiat de partea vătămată și i-a aplicat o lovitură în cap cu o sticlă de vin, în care se afla o cantitate nedeterminată de lichid.
Din declarația părții vătămate B. D. V., coroborată conform art. 75 Cod procedură penală, cu declarațiile martorilor B. V., Ianoș G.
V. și M. Ionuț A., a rezultat că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată în timp ce stăteau față în față, iar în urma loviturii aceasta din urmă a căzut pe spate la pământ (filele 17, 19, 21, 55 dosar urmărire penală și filele 11, 82). De asemenea, aspectele privind modul în care inculpatul a lovit-o pe partea vătămată, respectiv cu o sticlă de vin în care mai era lichid și în zona parietală (deasupra frunții) a capului părții vătămate sunt confirmate prin declarațiile martorilor B. V. și Mikas G. (filele 41, 86), infirmând astfel susținerile acesteia din urmă cu privire la faptul că a
fost lovit în ceafă (fila 18).
În urma loviturii aplicate de inculpat, partea vătămată a căzut la pământ, pe spate, pe o porțiune de drum asfaltat, iar martorii audiați au precizat că aceasta a început să sângere abundent în zona cefei, astfel încât a fost dusă de urgență la spital (filele 82, 83, 86).
Prin constatările preliminarii întocmite de S. Medico-Legal B. M. s-a arătat că partea vătămată B. D. V. a prezentat leziuni traumatice - fractură craniană occipitală, contuzie cerebrală și hemoragie subarahnoidiană, leziuni care i-au pus viața în primejdie și care s-au putut produce prin cădere și lovire de corpuri dure (fila 38 dosar urmărire penală).
Prin certificatul medico-legal nr. 151/_ întocmit de S. Medico-Legal B. M. au fost reiterate aceleași concluzii privind leziunile
suferite de partea vătămată, al căror mecanism de producere a fost de cădere și lovire de corpuri dure, necesitând pentru vindecare 45-50 de zile de îngrijiri medicale (fila 37).
Ulterior, prin raportul de expertiză medico-legală nr. 1042/_ întocmit de S. Medico-Legal B. M. au fost confirmate cele 3 tipuri de leziuni - fractură craniană occipitală dreaptă, contuzie cerebrală hemoragică
frontală dreaptă și hemoragie subarahnoidiană post traumatică, arătându-se că acestea au pus în primejdie viața victimei și că "s-au putut produce prin lovire cu un corp contondent dur"; (fila 63 dosar urmărire penală).
Având în vedere neconcordanțele concluziilor privind mecanismul de producere a leziunilor, față de actele medico-legale anterioare și în absența unor elemente noi, la termenul de judecată din data de_ instanța a solicitat efectuarea unui supliment la raportul de expertiză menționat, având ca obiectiv stabilirea leziunilor și a mecanismului de producere pentru fiecare dintre acestea.
Prin suplimentul nr. 499/_ la raportul de expertiză nr. 1042/_ întocmit de S. Medico-Legal B. M. s-a precizat că "mecanismul de producere a fracturii occipitale dreaptă este posibil cădere de la același nivel cu lovire de o suprafață plană dură";, iar contuzia cerebrală hemoragică dreaptă este urmarea directă a căderii, datorată mecanismului de decelerare pe care îl suferă creierul în interiorul cutiei craniene în cadrul unei căderi. Totodată, s-a precizat că leziunea cerebrală este cea care a pus în primejdie viața părții vătămate (fila 104).
În raport de concluziile menționate, instanța a reținut că aspectele privind modul în care s-a produs lovirea părții vătămate de către inculpat sunt confirmate atât prin declarațiile martorilor audiați în cauză, cât și de constatările medico-legale, fiind certă împrejurarea că inculpatul a aplicat o singură lovitură cu o sticlă de vin în care se afla o cantitate de lichid nedeterminată în zona frontală a capului părții vătămate, lovitură în urma căreia aceasta a căzut pe spate și s-a lovit cu capul de asfalt, această cădere fiind cauza directă a producerii leziunilor, iar nu lovitura în sine.
Inculpatul A. A. D. a recunoscut săvârșirea faptei de care este acuzat, însă a precizat că nu a avut intenția de a o ucide pe partea vătămată și că a lovit-o întrucât l-a văzut pe B. D. V. agresându-l pe vărul său (fila 92).
În raport de situația de fapt expusă, instanța a reținut că fapta inculpatului A. A. D., constând în aceea că la data de 02/_, într- un loc public, i-a aplicat părții vătămate B. D. V. o lovitură cu o sticlă în cap, în urma căreia aceasta a suferit leziuni traumatice care i-au pus viața în primejdie, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin.2 Cod penal.
Instanța a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpat, din tentativă al infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 175 alin.1 lit.i Cod penal în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin.2 Cod penal, reținând următoarele:
Din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul, deși a folosit un instrument vulnerant susceptibil să producă leziuni grave și a vizat o zonă vitală a corpului părții vătămate, acesta nu a aplicat o lovitură de mare intensitate, aspect confirmat prin actele medico-legale întocmite în cauză și care nu au relevat existența unor leziuni externe semnificative în zona lovită. Practic, inculpatul a aplicat o singură lovitură cu o sticlă de vin în care era parțial lichid în zona frontală superioară a capului părții
vătămate, determinând astfel dezechilibrarea acesteia, iar în urma căderii, pe o porțiune de drum cu asfalt, s-a produs leziunea "fractură occipitală dreaptă"; și consecutiv, leziunea cerebrală care i-a pus viața în primejdie.
Or, având în vedere caracterul spontan al atacului și modul în care acesta s-a produs, instanța a reținut că deși există legătură de cauzalitate între lovitura aplicată și producerea leziunii traumatice primejdioasă pentru viața părții vătămate, inculpatul nu a urmărit suprimarea vieții acesteia și nu a acceptat posibilitatea producerii unui asemenea rezultat, ci doar a vătămării victimei.
În consecință, instanța a constatat că inculpatul a acționat cu intenție directă în sensul vătămării corporale a părții vătămate și respectiv culpă cu prevedere conform art. 19 pct.2 lit.a Cod penal în ceea ce privește rezultatul mai grav produs, punerea în primejdie a vieții victimei, forma de vinovăție sub aspectul laturii subiective a infracțiunii fiind praeterintenția.
În ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor art. 73 lit.b Cod penal privind starea de provocare, instanța a reținut că din probele administrate, inclusiv declarația martorului A. D. M., a rezultat că partea vătămată doar a încercat să-l lovească pe acesta, fără a reuși, împrejurare care în mod evident nu era susceptibilă să determine o puternică tulburare inculpatului și care să afecteze procesul normal de formare a voinței acestuia.
De asemenea, în raport de situația de fapt expusă, instanța a reținut că fapta inculpatului A. A. D., constând în aceea că i-a aplicat o lovitură cu o sticlă în cap părții vătămate B. D. V. în timp ce se aflau într-un loc public și în prezența mai multor persoane, determinând astfel un scandal public prin starea de temere și revoltă provocată acestora,
întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzute de art. 321 alin.1 Cod penal.
În consecință, în considerarea dispozițiilor art. 72 Cod penal, instanța a condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 182 alin.2 Cod penal și respectiv de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 321 alin.1 Cod penal, apreciind că acestea corespund scopului și funcțiilor prevăzute de art. 52 Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, instanța are în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunilor săvârșite, împrejurările și modul în care acestea s-au produs, urmările grave pentru sănătatea părții vătămate, dar și lipsa antecedentelor penale și comportarea sinceră a inculpatului pe parcursul procesului.
În temeiul art. 33 lit.b Cod penal raportat la art. 34 lit.b Cod penal, constatând că infracțiunile care formează obiectul prezentei cauze au fost comise în condițiile concursului ideal, instanța a dispus contopirea pedepselor stabilite și va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 81 Cod penal, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest text legal și apreciind prin prisma lipsei antecedentelor penale și asumării responsabilității faptelor de către inculpat că scopul pedepsei poate fi realizat chiar fără executarea acesteia în regim privativ de libertate, instanța va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 Cod penal.
De asemenea, instanța a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a Cod penal, apreciind că natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite sunt incompatibile cu gradul de responsabilitate civică pe care îl implică exercitarea acestui drept, iar în baza art. 71 alin.5 Cod penal, a suspendat executarea acestei pedepse accesorii pe durata termenului de încercare stabilit.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța a reținut că partea civilă
D. V. nu a depus la dosarul cauzei nici un înscris privind achitarea sumei de 5.760,71 lei către S. J. de U., astfel încât suma solicitată cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale nu are suport probator.
În ceea ce privește pretențiile formulate pentru repararea prejudiciului moral, instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, iar în raport de faptul că partea civilă a necesitat pentru vindecare un număr de 45-50 de zile de îngrijiri medicale și că viața i-a fost pusă în primejdie, în temeiul art. 14 Cod procedură penală raportat la art. 346 Cod procedură penală coroborat cu art. 998 Cod civil, a obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 10.000 lei, apreciind că aceasta constituie o reparație echitabilă și suficientă pentru daunele morale provocate.
În temeiul art. 14 Cod procedură penală raportat la art. 346 Cod procedură penală coroborat cu art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța a obligat inculpatul la plata către partea civilă S. J. de U. "Dr. C.
O. " B. M. a sumei de 6908,71 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate părții vătămate, precum și a dobânzii aferente acestei sume, în materie civilă, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la achitarea efectivă.
Împotriva soluției T. ui M. a promovat apel P. de pe lângă Tribunalul Maramureș. Prin calea de atac declarată, procurorii au apreciat că fapta inculpatului A. A. D. constituie tentativă la omor calificat prev.de art.20, 174, 175 lit.i C.pen., sens în care au solicitat condamnarea acestuia la pedepse privative de libertate.
Prin decizia penală 175 din_ a Curții de A. C. a fost admis apelul P. ui de pe lângă Tribunalul Maramureș, în latura penală, a fost pronunțată o nouă hotărâre schimbându-se încadrarea juridică din tentativă la omor calificat, în vătămare corporală gravă prev.de art.182 alin.2 C.pen., iar pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prev.de art.321 alin.1 C.pen., i s-a aplicat aceluiași inculpat 1 an și 2 luni închisoare. În urma contopirii celor două pedepse s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa mai grea de 3 ani închisoare aplicată pentru vătămare corporală gravă, cu suspendarea sub supraveghere a acesteia conform art.86/1 C.pen.
Această decizie a fost recurată de către P. de pe lângă C. de A.
și inculpatul A. A. D. . Prin motivele scrise și orale, procurorii au criticat soluția pe latura penală, considerând că încadrarea juridică corectă este aceea de tentativă la omor calificat prev.de art.20, 174, 175 lit.i C.pen., dar pentru a statua în acest sens era necesară efectuarea unei noi expertize medico-legale care să stabilească cu claritate modul de producere al leziunilor victimei și dacă acestea i-au pus în pericol viața.
Prin recursul promovat, inculpatul A. a cerut reducerea pedepsei. Prin decizia penală nr.905 din_ Înalta Curte de Casație și
Justiție a admis ambele recursuri, a casat decizia Curții, trimițând dosarul pentru rejudecare instanței de apel.
În rejudecare, la C. de A. C. s-a format dosarul_ * care are ca obiect soluționarea apelului promovat de către P. de pe lângă Tribunalul Maramureș.
Prin motivele scrise și orale P. a solicitat ca inculpatul A. A.
să fie condamnat pentru faptele deduse judecății, acelea de tentativă la omor calificat prev.de art.20, 174, 175 lit.i C.pen.și nicidecum pentru vătămare corporală gravă prev.de art.182 alin.2 C.pen.întrucât activitatea infracțională desfășurată în cauză de către acesta denotă că a acționat cu intenția indirectă de a ucide partea vătămată. Intenția de ucidere a victimei este relevată prin lovitura cu sticla de vin aplicată în capul părții vătămate, care i-a cauzat leziuni traumatice craniene conform probelor științifice atașate dosarului. Față de împrejurarea că prin lovitura aplicată de către inculpat a fost vizată o zonă vitală - capul victimei,- rezultă fără dubiu că acesta a intenționat să suprime viața victimei și nu doar să-i producă vătămări corporale. Din actele medico-legale depuse la dosar, rezultă că partea vătămată a suferit leziuni cranio-cerebrale ce au necesitat 50 de zile de îngrijiri medicale, și nu au pus în primejdie viața acestuia, salvarea datorându-se tratamentului medico-chirurgical corect aplicat și în timp util.
În prezentul ciclu procesual, înainte de judecarea în fond a apelului parchetului, față de solicitarea inculpatului A. A. de a se schimba încadrarea juridică a faptei comise de el în art.181 sau 182 alin.2 C.pen., a fost întrebată partea civilă B. D. V. cu privire la acest aspect, acesta declarând că formulează plângere penală împotriva inculpatului și pentru aceste fapte în eventualitatea schimbării încadrării juridice și nu dorește să se împace cu acesta.
Cu privire la apelul P. ui - rejudecare:
C. examinând apelul declarat, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Conform art.1 din Codul de procedură penală român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept a persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor precum și la educarea cetățenilor în spiritul legii.
Pentru aceasta, procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege.
În desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului.
Legea obligă organele de urmărire penală și instanțele de judecată să aibă rol activ și pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți, în procesul penal, obligație respectată în prezenta cauză conform speței (D. contra României).
Orice persoană, bucurându-se de prezumția de nevinovăție, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția.
Acuzării, îi revine obligația de a arăta învinuitului care sunt acuzațiile cărora le va face obiectul și a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declarație de vinovăție. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuși sau cu asistența unui avocat) și să-i permită, să interogheze sau să pună să fie audiați martorii acuzării. Acest drept, nu implică numai un echilibru între acuzare și apărare, ci, impune ca audierea martorilor să fie în general, în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie în principiu, produse în fața acuzatului în audiență publică și în vederea unei dezbateri în contradictoriu";. (plenul Hotărârii nr.6 din decembrie 1988 Barbera, Mesesegue și Jabordo versus Spania).
Vinovăția nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală și instanței judecătorești.
Probele trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.
În prezentul dosar, garanțiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât și al disp.art.5 și 6 din Convenția europeană a Drepturilor Omului.
În fața T. ui M., în primul ciclu procesual, inculpatul A. a uzat de dreptul la tăcere.
C. reține că o componentă a dreptului la apărare este și dreptul la tăcere al învinuitului sau inculpatului.
Deși art.6 paragraf 2 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului nu prevede, în mod expres, dreptul la tăcere și dreptul de a nu contribui la propria acuzare, CEDO s-a pronunțat în sensul că acestea reprezintă reguli general recunoscute și acceptate pe plan internațional care stau la baza noțiunii de proces echitabil.
C. Europeană a admis însă că "dreptul la tăcere nu este un drept absolut și că, în situațiile în care probele de vinovăție sunt evidente, judecătorul poate reține unele consecințe defavorabile din tăcerea acuzatului, fără să fie afectat caracterul echitabil al procesului și prezumția de nevinovăție";.(cauza Saunders contra Regatului Unit 17 decembrie 1996).
Având în vedere îndrumările obligatorii ale ÎCCJ în sensul efectuării unei noi expertize medico-legale părții civile B. D. V., care să stabilească leziunile suferite, modul și dinamica producerii lor, numărul total de zile de îngrijiri medicale și dacă acestea au pus în primejdie viața victimei, instanța de apel ținând cont de efectul devolutiv al căii de atac promovate, a efectuat o nouă judecată în fond a cauzei prin reexaminarea probatoriului deja efectuat precum și prin prisma noilor probe administrate.
Prin modalitatea de a realiza cercetarea judecătorească, instanța de apel i-a oferit inculpatului A. A. D. și părții civile ocazia potrivită și suficientă pentru a-și valorifica în mod util dreptul lor de apărare (Vaturi împotriva Franței- Hotărârea din 13 aprilie 2006, Desterhem împotriva Franței- Hotărârea din 18 mai 2004) și a asigurat echilibrul și egalitatea de arme care trebuie să primeze pe tot parcursul procesului penal între acuzare și apărare.
Noțiunea de proces echitabil cere ca instanța internă de judecată să examineze problemele esențiale ale cauzei și să nu se mulțumească să confirme pur și simplu rechizitoriul, trebuind să-și motiveze hotărârea (Cauza Helle împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 decembrie 1997, Cauza Boldea împotriva României- Hotărârea din 15 decembrie 2007).
C. Europeană, arată de asemenea, că prezența acuzatului la ședința de judecată are o importanță esențială pentru o bună soluționare a cauzei, în sensul că instanța trebuie să examineze nu numai personalitatea acestuia și starea sa de spirit la momentul comiterii infracțiunii pentru care este trimis în judecată, ci și mobilurile activității sale infracționale, iar "asemenea aprecieri au a cântări substanțial în soluția ce urmează a fi pronunțată; caracterul echitabil al procedurii impune atât prezența acuzatului cât și a celorlalte părți vătămate, civile sau responsabile civilmente la instanță, alături de apărătorii lor";. (cauza CEDO Kremzow contra Austriei din 21 septembrie 1993).
P. a solicitat condamnarea inculpatului pentru tentativă la omor calificat și pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice la pedepse cu închisoarea, într-un cuantum sporit, prin privare de libertate.
În privința încadrării juridice a faptei comise de inculpat, C. reține următoarele:
Omorul se săvârșește cu intenția de a suprima viața unei persoane (animus necandi), iar nu cu intenția generală de a vătăma. Expresia
"uciderea unei persoane";, utilizată de textul art.174 C.pen., cuprinde implicit ideea orientării acțiunii spre un rezultat specific, constând în moartea victimei. Doctrina mai folosește noțiunea de "dol special";, definit ca voința de a suprima viața persoanei, sau "intenție precisă";, prevăzută special de lege ca element constitutiv al unor infracțiuni cu privire la care se incriminează producerea unui rezultat determinat.
Intenția are două forme: directă și indirectă. Fapta este săvârșită cu intenție directă când infractorul "prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei infracțiuni"; (art.19 pct.1 lit.a C.pen.), iar cu intenție indirectă când "prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui"; (art.19 pct.1 lit.b C.pen.). Ceea ce deosebește deci, intenția directă de cea indirectă, este elementul volitiv. În timp ce la intenția directă, făptuitorul are o atitudine fermă față de rezultatul constând în moartea victimei, voind să se producă acel rezultat și nu altul, la intenția indirectă făptuitorul are în vedere o pluralitate de efecte posibile, dintre care unul este moartea victimei, fiindu-i indiferent care dintre aceste rezultate se va produce.
În practica judiciară, confirmându-se opiniile exprimate în doctrină, intenția de ucidere se deduce din materialitatea actului ("dolus ex re";) care, în cele mai multe cazuri, relevă poziția infractorului față de rezultat.
Demonstrează astfel intenția de ucidere: intensitatea loviturii cu sticla, cu care inculpatul a agresat-o pe victimă, în zona capului.
Deosebit de importante pentru caracterizarea poziției făptuitorului față de rezultat, sunt împrejurările în care s-a produs manifestarea de violență și care, indiferent de materialitatea actului, pot să releve sau să infirme intenția de ucidere.
Esențial pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului, după caz, în tentativă la omor calificat (art.20 rap.la art.174, 175 lit.i C.pen.) ori în vătămare corporală gravă prev.de art.182 C.pen.este stabilirea formei și modalității vinovăției cu care a săvârșit infracțiunea.
Dacă în cazul infracțiunii de vătămare corporală gravă inculpatul acționează cu intenția generală de vătămare, în cazul tentativei la omor intenția este de ucidere. Este adevărat că infracțiunea prevăzută în art.182 alin.2 C.pen.poate avea ca element subiectiv și intenția depășită, însă, în acest caz, făptuitorul acționează nu cu intenția de omor, ci cu cea generală
de vătămare corporală, rezultatul mai grav - punerea în primejdie a vieții persoanei - fiind imputat acestuia pe baza culpei, ipoteză unanim acceptată judiciar și caracteristică pentru forma mixtă de vinovăție "praeterintenție";.
În cazul infracțiunii de omor, rămasă în forma tentativei, actele de punere în executare a omorului, săvârșite până în momentul intervenției evenimentului întrerupător, trebuie să releve - prin natura lor și împrejurările în care au fost săvârșite - că infractorul a avut intenția specifică de omor, iar nu intenția generală de a vătăma.
Astfel, există tentativă de omor și nu vătămare corporală, ori de câte ori inculpatul acționează în așa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori folosește instrumente sau procedee specifice uciderii. Nu are relevanță timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracțiunilor de vătămare corporală și nu exprimă dinamismul interior al actului infracțional.
Anumite stări ale infractorului (stare de ebrietate avansată) ori defectuozitatea mijloacelor folosite de el în executarea actului, nu au relevanță în sine, întrucât intenția de omor se deduce din modul în care a acționat, iar nu din elemente exterioare.
Forma și modalitatea intenției, element al laturii subiective a infracțiunii, rezultă din materialitatea actului, din relațiile personale anterioare existente între inculpat și victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul și intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului.
Pentru existența infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută în art.182 alin.2 C.pen., este necesar ca, pe plan subiectiv, în raport cu rezultatul produs, inculpatul să fi acționat cu praeterintenție.
În vederea delimitării infracțiunii de vătămare corporală gravă de tentativa la omor, în stabilirea laturii subiective, trebuie să se țină seama de toate datele de fapt, începând cu obiectul folosit, intensitatea cu care au fost aplicate loviturile, regiunea spre care au fost îndreptate acestea, urmările ce se puteau produce și terminând cu împrejurarea dacă lipsa unei asistențe medicale calificate și de urgență punea în primejdie viața victimei.
Ceea ce deosebește infracțiunea de vătămare corporală gravă având ca urmare punerea în primejdie a vieții persoanei de tentativa la infracțiunea de omor, este poziția subiectivă a făptuitorului față de acțiunile care constituie latura obiectivă a infracțiunii.
În timp ce în cazul faptelor prevăzute în art.182 alin.2 teza ultimă C.pen., inculpatul acționează cu praeterintenție - în sensul că, urmărind să lovească victima sau să-i cauzeze o vătămare corporală, se produce o consecință mai gravă și anume punerea în primejdie a vieții acesteia, consecință care depășește intenția făptuitorului și în raport cu care el se află în culpă - în cazul tentativei la infracțiunea de omor, acesta acționează numai cu intenție.
Practica judiciară este unanimă atunci când reliefează că "pentru stabilirea poziției subiective a făptuitorului trebuie să se țină seama de toate împrejurările în care fapta a fost comisă, de obiectul folosit, de regiunea
corpului vizată și de urmările produse sau care s-ar fi putut produce, iar dacă nu se poate stabili culpa făptuitorului în ceea ce privește consecința mai gravă produsă, atunci acesta va răspunde pentru tentativă la infracțiunea de omor";.
Probele testimoniale ale dosarului, administrate nemijlocit în fața tribunalului relevă fără echivoc că inculpatul A. A. D. a acționat cu intenția indirectă de a ucide.
Relevantă în acest sens este chiar declarația părții civile de la f.18 care arată textual: "mă aflam în fața barului în noaptea de 2/3 ianuarie 2010, inculpatul a venit din spate și m-a lovit în ceafă, iar eu am căzut la pământ, pierzându-mi cunoștința. Nu am avut vreun conflict cu inculpatul și nu cunosc motivele pentru care am fost agresat. Eram sub influența alcoolului";. Susținerile părții vătămate sunt confirmate prin declarația martorului
B. V. (f.41 instanță) care arată "am fost prezent la incidentul dintre părți și am văzut când inculpatul s-a apropiat de victimă, l-a lovit cu o sticlă de vin sau de șampanie pe jumătate plină, în partea din dreapta a capului. În urma loviturii, sticla s-a spart, iar victima a căzut și s-a lovit la ceafă";.
În același sens declară și martorul M. Ionuț A. (f.82 instanță)
"am observat că inculpatul s-a apropiat de partea vătămată și l-a lovit cu o sticlă de vin în cap. Sticla era goală și în urma loviturii s-a spart, victima căzând la sol. La fel arată și martorii V. Anuța, V. D., Lung R., și Micas G. (f.83, 84, 85, 86) "în fața discotecii, am văzut cum inculpatul l- a lovit în cap cu o sticlă pe partea vătămată, iar acesta a căzut la pământ";. Inculpatul prin declarația de la f.92 a înțeles la 10 mai 2011 să nu mai uzeze de dreptul la tăcere, învederând magistratului fondului că a lovit-o pe partea vătămată cu o sticlă de vin în cap, dar datorită faptului că victima l-a agresat pe vărul inculpatului A. D., cu pumnul în zona feței, simțindu-se provocat. A afirmat că sticla nu s-a spart.
Din raportul de nouă expertiză medico-legală a victimei depus în rejudecare de către IML C. ,(f.47 Curte) rezultă că victima a necesitat 50 de zile de îngrijiri medicale, suferind o contuzie cerebrală hemoragică frontală dreaptă, fractură craniană occipitală dreaptă și hemoragie subarahnoidiană, ceea ce pune în evidență cu claritate că inculpatul a lovit victima cu mare intensitate. Medicii legisti au concluzionat că leziunile traumatice ale victimei s-au produs prin cădere de la același nivel și lovire de un plan dur în cadrul unei auto-sau heteropropulsii. Impactul a fost occipital, cu producerea unei fracturi craniene și apariția în zona opusă impactului a unor leziuni meningo-cerebrale de contra-lovitură, respectiv hemoragie subarahnoidiană și contuzie cerebrală hemoragică frontală.
Pentru caracterizarea laturii subiective a infracțiunii de omor, esențială este intensitatea loviturii aplicate, concretizată de consecințele produse și nu faptul că inculpatul a aplicat o singură lovitură.
Intensitatea loviturii, zona vitală a capului unde a fost aplicată și gravitatea leziunilor produse, în raport și cu vârsta tânără a victimei, conduc la concluzia că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și, cu toate că nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, săvârșind astfel tentativa la omor calificat cu intenție indirectă și nu infracțiunea de vătămare corporală gravă sau vătămare corporală prev.de art.181 C.pen., astfel cum a susținut, în mod nefondat, acesta.
În surprinderea poziției psihice pe care inculpatul a avut-o în momentul comiterii infracțiunii, trebuie pornit de la premisa că tocmai faptul că s-au aplicat lovitura în zona capului, cu o anumită intensitate, este de natură să conducă la ideea că acesta a prevăzut și acceptat posibilitatea lezării unor regiuni cu potențial mortal ridicat (capul). Este adevărat că orientarea expresă a loviturii către aceste regiuni reliefează mai puternic intenția de a ucide (care este directă).
Practica judiciară este unanimă în a considera că "suntem în prezența tentativei de omor și nu a vătămării corporale grave ori de câte ori inculpatul acționează, în așa mod, încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei, ori folosește instrumente sau procedee specifice uciderii, moartea victimei neproducându-se din motive independente de voința acestuia. Nu are relevanță timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracțiunilor de vătămare corporală și nu exprimă dinamismul interior al actului";.
În speță, fapta inculpatului care a aplicat o singură lovitură în capul victimei, cu putere, cu o sticlă de vin, constituie tentativă la omor calificat prev.de art.20, 174, 175 lit.i C.pen., iar nu infracțiunea de vătămare corporală prev.de art.181 C.pen., sau vătămare corporală gravă prev.de art.182 alin.2 C.pen., atâta vreme cât viața victimei a fost salvată numai prin asistența medicală calificată și de urgență, rezultatul mai grav, decesul, nu s-a produs datorită tocmai intervenirii acestei cauze independente de voința acestuia, inculpatul acceptând, cu ușurință, posibilitatea ca acțiunea sa să ducă la moartea celui lovit.
Nici numărul mic de zile de îngrijiri medicale de 50 și care nu au pus în primejdie viața victimei, nu sunt relevante pentru încadrarea juridică a infracțiunii, deoarece intenția de a ucide se deduce din modul de a acționa al inculpatului, aflat în stare de ebrietate, care a cunoscut de asemenea gradul ridicat de îmbibație alcoolică al victimei, asupra căreia a acționat agresiv, tocmai profitând de starea fiziologică alterată a acestuia.
Nu în ultimul rând, trebuie remarcat că inculpatul după ce a lovit victima și a lăsat-o în nesimțire, pe caldarâm,în stradă în fața discotecii, nu i-a acordat niciun ajutor, abandonând-o în frig, martorii prezenți contactând
S. de urgență 112 și Poliția.
Așa fiind, inculpatul urmează să răspundă penal pentru săvârșirea tentativei la omor calificat prev.de art.20, 174, 175 lit.i C.pen., condiții în care apelul P. ui este fondat, urmând a fi admis în baza art.379 pct.2 lit.a C.proc.pen. în latura penală a cauzei, fiind judicioasă și reținerea agravantei de comitere a infracțiunii în loc public, urmând a se desființa în această limită sentința instanței de fond. Acțiunea inculpatului de agresare a victimei în public, în prezența mai multor persoane, întrunește totodată și elementele constitutive a infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prev.de art.321 alin.1 C.pen.
Probele administrate și anume declarațiile victimei B. D. V., procesul verbal de la cercetare la fața locului au ilustrat din punct de vedere topografic trotuarul, respectiv strada, ca loc de comitere al faptei, de unde a rezultat natura și destinația acesteia, ca fiind un spațiu de trecere, deschis, ceea ce permite accesul oricărei persoane.
Locul unde a fost agresată victima B. D. V. de către inculpatul A. A. D., strada, trotuarul din fața discotecii, chiar prin definiția ei, evidențiază accesibilitatea publicului, care nu poate fi restrânsă numai la persoanele ce locuiesc în zonă, atâta timp cât locul respectiv este deschis, existând permanent posibilitatea trecerii oricărei persoane, deci a unei publicități virtuale, strada având tocmai această destinație de trecere dintr-o zonă în alta, nefiind necesară dovada prezenței efective a unor persoane la momentul săvârșirii faptei de către inculpat.
Astfel, în mod corect s-a reținut de către Curte că fapta inculpatului a fost săvârșită în public, în accepțiunea dispozițiilor art.152 lit.a C.pen., ceea ce atrage incidența agravantei prevăzute în
art.175 alin.1 lit.i C.pen., încadrarea juridică sub acest aspect fiind corect stabilită.
Actele de violență comise de inculpat îndreptate fiind împotriva valorii sociale supreme - viața -, atrage în numele dreptului inviolabil la viață, la integritatea fizică, psihică și materială a oricărei ființe, pedepsirea corespunzătoare a făptuitorului.
Atitudinea inculpatulu și modul de comitere al faptei, nu pot fi omise, ele nefiind corect evaluate de tribunal, în alegerea pedepsei și a modului de executare al acesteia.
Nu se poate ca, pentru faptele săvârșite împotriva altor semeni de ai lor și cărora au încercat să le curme viața, sau să le distrugă bunurile, răspunderea lor penală să nu fie corespunzătoare încălcărilor grave aduse ordinii sociale, vieții.
Potrivit art.72 din Codul penal la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului alegerii sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.
De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.
Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.
Actele de violență exercitate de inculpat în comiterea faptei sunt elemente care nu pot fi omise și care trebuiesc bine evaluate de către instanța de apel, în alegerea pedepsei.
Așa fiind, inculpatul trebuia să știe că, pe lângă drepturi, are și o serie de datorii, obligații, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în fața societății.
Sub aspectul individualizării pedepselor în speță, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.72 C.pen., ținându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptelor comise agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii lor, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, care a avut o atitudine nesinceră cu privire la activitatea infracțională, nu posedă antecedente penale, așa cum rezultă din fișa de cazier și nu a contribuit la dezdăunarea părții civile.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația
de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție al făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală
înscrise și în Codul penal român, art. - 52 alin.1 -, potrivit căruia "scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni";.
Dar, firește, în lumina criteriilor prevăzute de art.72 C.pen., gravitatea concretă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei și făptuitorului.
Fapta este neîndoielnic gravă, astfel că în operația complexă a individualizării tratamentului penal, curtea va ține seama că acțiunea violentă a inculpatului era să aibă drept consecință pierderea unei vieți omenești, ceea ce demonstrează că resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse care să fie în deplin acord cu dispoz.art.1 din Codul penal, ce prevăd că "legea penală apără…persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea precum și întreaga ordine de drept";.
Nu poate fi acceptată susținerea inculpatului că ar fi acționat în stare de provocare, deoarece nicio probă a dosarului nu evidențiază această circumstanță legală judiciară.
C. reține că pentru existența provocării este necesară îndeplinirea a trei condiții: infracțiunea să fi fost comisă sub influența unei puternice tulburări sau emoții; această stare sufletească să fi fost determinată de o provocare din partea victimei; provocarea să se fi produs prin violență ori, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau, printr-o altă acțiune ilicită gravă.
Starea de tulburare caracteristică circumstanței atenuante a provocării, constă în reacția psihică produsă făptuitorului de actul provocator al persoanei vătămate și care determină comiterea infracțiunii.
Existența sa se verifică în raport cu momentul săvârșirii acesteia, iar
intensitatea ei se apreciază ținându-se seama de persoana făptuitorului și de circumstanțele în care s-au produs faptele.
Nu în ultimul rând, pentru reținerea stării de provocare, în sensul art.73 lit.b C.pen.nu se poate face abstracție de unele criterii obiective, cum ar fi compararea reacției făptuitorului cu reacția "omului mediu"; supus unei provocări similare, cerința unei anumite proporții între actul provocator și reacția făptuitorului, inclusiv prin observarea consecințelor faptei săvârșite ca urmare a actului provocator. Niciunul din martorii audiați în cauză nu relevă pretinsa agresiune dintre victimă și vărăul inculpatului A. D., în cadrul căreia partea vătămată să se fi manifestat agresiv față de ruda inculpatului și care să justifice lovirea sa ulterioară cu așa intensitate.
În aceste condiții, pentru fapta comisă aceea de tentativă la omor calificat prev.de art.20, 174, 175 lit.i C.pen.i se va aplica o pedeapsă de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a,b C.pen. și 1 an închisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev.de art.321 alin.1 C.pen.
În baza art. 33 lit. b și 34 lit. b Cod penal, se va constata că faptele formează un concurs ideal, dispunându-se contopirea pedepselor aplicate, inculpatul executând-o pe cea mai grea, aceea de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal, prin privare de libertate. Sancțiunea rezultantă se va executa prin privare de libertate, numai un asemenea mod de executare a acesteia putând contribui la reinserția socială reală a inculpatului. Gravitatea deosebită a faptei reliefată prin modul de comitere și urmările produse, exclud aplicarea beneficiului suspendării condiționate a pedepsei vizată de art.81 C.pen., alături de neplata despăgubirilor civile.
În baza art.71 C.pen.se va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza II-a și lit.b C.pen.de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepselor.
Prin aplicarea în acest mod a pedepsei accesorii, s-a respectat un procedeu rezonabil care este și în acord cu decizia CEDO din cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, interdicția impusă inculpatului respectând principiul proporționalității, în sensul de a nu fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și neavând dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
Se vor înlătura din hotărârea atacată art.81 - 83 C.pen. Se vor menține restul dispozițiilor sentinței penale.
Cerințele legii impun ca persoana care a săvârșit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârșirea acesteia, indiferent de caracterul lor, ceea ce reiese din însăși redactarea art.998 și 999 din Codul civil, care folosesc termenul general de "prejudiciu";, fără a distinge în raport cu caracterul material sau moral al acestuia, ceea ce înseamnă că trebuie reparate atât prejudiciile materiale cât și cele morale cauzate prin orice fapte ilicite, deci, și a celor cu caracter penal.
Dacă în cazul răspunderii civile patrimoniale, stabilirea prejudiciului este relativ ușoară, întrucât acesta este material, evaluabil în bani, iar criteriile de fixare a pagubei materiale sunt tot de natură patrimonială, în cazul răspunderii civile nepatrimoniale pentru daunele morale, dimpotrivă, prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile, prin ele însele de a fi evaluate în bani.
În sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele pe orice plan, suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.
Pe de altă parte, această compensație materială trebuie să fie echitabilă și proporțională cu întinderea pagubei suferite.
În sinteză, existând raport de cauzalitate între activitatea delictuală a inculpaților și prejudiciul material, cât și cel nepatrimonial încercat de partea civilă, curtea apreciază că soluția pronunțată este corespunzătoare principiilor răspunderii civile delictuale stabilite prin dreptul intern și exigențelor art.3 din Protocolul nr.7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Se va stabili în favoarea Baroului de Avocați C. suma de 50 lei, reprezentând onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu, care va fi suportat din FMJ (av. M. Gligor).
Cheltuielile judiciare în judecarea apelului parchetului vor rămâne în sarcina statului conform art.192 pct.3 alin.3 C.pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul declarat de către P. de pe lângă Tribunalul Maramureș împotriva sentinței penale nr. 327 din_ a T. ui M., pe care o desființează în latura penală și judecând sub acest aspect:
Condamnă pe inculpatul A. A. D., fiul lui C. și R., născut la 19 februarie 1983 în B. M., domiciliat în A. de Sus, nr. 183, județ M.
, fără antecedente penale:
În baza art. 20 Cod penal rap. la art. 174, 175 alin. 1 lit. i Cod penal pentru tentativă la omor calificat, la o pedeapsă de
8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal.
În baza art. 321 alin. 1 Cod penal pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, la o pedeapsă de
1 an închisoare
În baza art. 33 lit. b și 34 lit. b Cod penal, constată că faptele formează un concurs ideal, dispune contopirea pedepselor aplicate, inculpatul executând-o pe cea mai grea, aceea de
8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal, prin privare de libertate
Face aplicarea art. 71 Cod penal privind interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal, pe durata executării pedepsei.
Înlătură din sentință disp. art. 81 - 83 Cod penal. Menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate.
Stabilește onorariu apărător oficiu parțial în sumă de 50 lei, ce se achită Baroului de avocați C. pentru avocat M. Gligor, din FMJ.
Cheltuielile judiciare în apelul parchetului rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 30 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | G. | ||||
V. | C. | D. | P. | L. A. | S. |
red.PD/CA 3 ex. - _
jud.fond.R. A.
| ← Sentința penală nr. 134/2013. Omor calificat | Decizia penală nr. 23/2013. Omor calificat → |
|---|
