Decizia penală nr. 23/2013. Omor calificat

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _

DECIZIA PENALĂ NR. 23/A/2013

Ședința publică din 31 ianuarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE

: A.

D. L., judecător

JUDECĂTOR

: M.

R.

G.: L.

A.

S.

Ministerul Public reprezentat prin VIOLETA TRĂISTARU - procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

S-a luat spre examinare apelul declarat de către inculpata M. S. împotriva sentinței penale nr. 649 din 21 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, trimisă în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, dată în dosar nr. 418/P/2012, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. c Cod penal.

La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că se prezintă

inculpata M. S., în stare de arest, asistată de avocat Paul Purcărin în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, avocat Milchiș Ovidiu Stelian, ambii din cadrul Baroului C., cu delegații la dosar ( f. 13, 14 ), partea vătămată

M. Ș., lipsă fiind partea vătămată S. J. de U. "Dr. Constantin O. "; B. -M. .

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,

Inculpata M. S. arată că își menține apelul declarat și că este de acord să fie asistată de apărătorul desemnat din oficiu. De asemenea, arată că este nemulțumită de modalitatea de executare dispusă și solicită aplicarea unei pedepse cu suspendare.

Partea vătămată M. Ș. arată că este de acord cu admiterea apelului, că este singurul vinovat de situația creată și dorește ca soția lui să se întoarcă acasă întrucât și starea sa de sănătate este precară.

Apărătorul din oficiu al inculpatei raportat la memoriul de apel depus susține cererile în probațiune formulate și pentru motivele redate în scris, respectiv reaudierea a doi martori și audierea unui nou martor și anume M. I.

, care este prezent în sală.

Reprezenta M. ui P. consideră probele solicitate ca fiind inutile și neconcludente, pentru că reaudierea nu este justificată, instanța audiind aceste persoane cu privire la toate aspectele, în mod nemijlocit. Cu privire la martorul nou propus arată că nu este precizată exact teza probatorie și apreciază că depoziția acesteia nu ar fi concludentă în condițiile în care materialul probator din dosarul cauzei lămurește aspectele esențiale deduse judecății până în prezent. În concluzie, solicită respingerea cererii.

Curtea, deliberând, respinge solicitarea apărării în sensul reaudierii martorilor care deja au fost audiați și a audierii martorului propus la acest

termen de judecată, apreciind că audierea lor nu este utilă în cauză, raportat la probatoriul administrat la fond.

Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Apărătorul din oficiu al inculpatei susține cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei raportat la materialul probator și la relațiile dintre părți și starea de fapt respectivă, sens în care solicită dispunerea schimbării din infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav în aceea de lovire. Astfel, schimbându-se încadrarea juridică solicită instanței să se constate inexistența plângerii introductive și, în consecință, să se dispună încetarea procesului penal sau să se ia act de o eventuală împăcare a părților.

În subsidiar, în ipoteza respingerii cererii de schimbare a încadrării juridice, solicită să se dispună achitarea inculpatei în baza disp. art. 10 lit. d Cod procedură penală, respectiv că faptei îi lipsește latura subiectivă, respectiv intenția de a ucide, precum și parte a laturii obiective referitoare la punerea efectivă în primejdie a vieții victimei, care să ducă în esență la o încadrare juridică de tentativă la infracțiunea de omor. Cu onorariu FMJ pentru avocatul titular.

Partea vătămată M. Ș., arată că în ipoteza schimbării încadrării juridice în infracțiunea de lovire prev. de art. 180 alin. 22Cod penal, respectiv asupra unui membru al familiei, nu înțelege să formuleze plângere penală împotriva soției sale și menționează că a stat în spital doar două zile. În concluzie solicită admiterea apelului și punerea în libertate a inculpatei.

Reprezentanta M. ui P. consideră că apelul declarat este nefondat și solicită respingerea acestuia și menținerea dispozițiilor primei instanțe cu privire la toate aspectele soluționate în mod corect în cauză.

Consideră că încadrarea juridică este corectă și solicită respingerea cererii de schimbare a acesteia raportat la ansamblul materialului probator care nu confirmă o intenție de lovire, ci o intenție indirectă de suprimare a vieții victimei având în vedere împrejurările dovedite privite prin prisma criteriilor generale de interpretare a unor astfel de infracțiuni, respectiv lovirea părții vătămate într-o zonă vitală, cu un corp vulnerant, de natură a-i produce moartea. Astfel, precizează că salvarea părții vătămate a fost rezultatul hazardului, ca în majoritatea situaților similare de tentativă de omor.

Apreciază că instanța a efectuat o interpretare corectă a probelor, motivarea fiind dincolo de orice critică, aspectele legate de încadrarea juridică fiind discutate și la prima instanță.

Cu privire la modalitatea de executare și cuantumul pedepsei apreciază că soluția este corectă în condițiile în care au fost reținute și s-a dat eficiență circumstanțelor atenuante tocmai pe baza elementelor reliefate de martori, care au reflectat situația tensionată sub aspect fizic, pe durata mai multor ani, care a degenerat în conflictul cu urmările din cauză. Astfel, arată că s-a redus pedeapsa la cuantumul de 3 ani, cu precizarea cunoscută de instanță că minimul era de 7 ani și 6 luni, în condițiile în care inculpata a refuzat aplicarea art. 3201Cod procedură penală.

Raportat la activitatea infracțională și situația dovedită în dosarul cauzei consideră că modalitatea de executare a pedepsei este temeinic stabilită. Astfel, lasă la aprecierea instanței poziția subiectivă a părții vătămate și consideră că aceasta nu este esențială în cauză, cu atât mai mult cu cât în ipoteza menținerii încadrării juridice acțiunea penală în astfel de situații nu se exercită la plângerea prealabilă a părții, iar poziția subiectivă a acesteia nu ar trebui să fie determinantă în stabilirea modalității de executare.

Consideră că starea de fapt este corect rezolvată din punct de vedere juridic, că individualizarea este corectă și, în consecință, solicită menținerea ca atare.

Inculpat M. S., având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta comisă, că are vârsta de 60 de ani, că are 5 copii împreună cu partea vătămată. De asemenea, invocă starea conflictuală și tensionată, precum și faptul că anterior a fost agresată de către partea vătămată, dar că situațiile erau soluționate "în familie";, fără intervenția autorităților.

C U R T E A

Prin sentința penală nr. 649 din 21 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ s-a respins ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii, formulată de inculpata M. S., prin apărător ales.

În temeiul art. 20 Cod penal raportat la art.174 Cod penal, art. 175 alin.1 lit.c Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.a și c Cod penal raportat la art.76 alin.1 lit.b și alin.3 Cod penal, a fost condamnată inculpata M. S. , fiica lui T. și

I., născută la data de_ în Băile B., județ Maramureș, cetățean român, fără antecedente penale, domiciliată în B., str. G. nr.8, județ Maramureș, CNP 2., în prezent aflată în stare de arest preventiv în Penitenciarul Gherla, la 3 ani închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat.

În temeiul art.350 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatei, iar în baza art.88 Cod penal s-a scăzut din durata pedepsei aplicate acesteia perioada reținerii și arestării preventive, de la data de_ la zi.

În temeiul art.7 din Legea nr.76/2008, s-a dispus, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe, prelevarea de probe biologice de la inculpată în vederea introducerii profilului genetic al acesteia in SNDGJ.

S-a luat act că partea vătămată M. Ș. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În temeiul art.14 Cod procedură penală raportat la art.346 Cod procedură penală coroborat cu art. 313 din Legea nr.95/2006, a fost obligată inculpata la plata către partea civilă S. J. de U. "Dr. Constantin O. "; B. M. a sumei de 1040,14 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate părții vătămate, precum și a dobânzii legale aferente acestei sume, în materie civilă, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la achitarea efectivă.

În temeiul art.118 lit. b Cod penal, s-a dispus confiscarea de la inculpată a bunului folosit la săvârșirea infracțiunii, respectiv un cuțit în lungime totală de

21 cm și lama de 11 cm, corp delict înregistrat la poziția nr.49/2012 din Registrul corpurilor delicte al instanței.

În temeiul art.191 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligată inculpata la plata către stat a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr.418/P/_ al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș a fost trimisă în judecată inculpata M. S. (fiica lui T. și I., născută la data de_ în Băile B., județul Maramureș, CNP 2., cetățean român, fără antecedente penale, domiciliată în B., str. G. nr.8, județul Maramureș, arestată preventiv, aflată în Penitenciarul Gherla), pentru

săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art.20 Cod penal raportat la rt.174 alin.1, art.175 alin.1 lit. c Cod penal.

Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că la data de_, în timp ce se afla la domiciliul său, inculpata M. S. a încercat să suprime viața soțului său, partea vătămată M. Ș., aplicându-i acestuia o lovitură în zona hemitoracică stângă cu un cuțit cu lama în lungime de 11 cm, cauzându-i o plagă înjunghiată penetrantă care a necesitat pentru vindecare un număr de 18- 19 zile de îngrijiri medicale, fără a-i pune viața în primejdie.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe: procesul-verbal de sesizare din oficiu (fila 2); procesul-verbal de consemnare a denunțului (fila 4); procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto aferentă ( filele 8-20); procesul-verbal de examinare a îmbrăcămintei purtată de inculpată și partea vătămată în care a fost agresată precum și planșa foto aferentă (filele 21-33); concluziile preliminarii și raportul de expertiză medico- legală nr. 774 din_ ale Serviciului de Medicină Legală B. M. (filele 37.39); raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 226 din_ al Serviciului de Medicină Legală B. M. (fila 64), declarația părții vătămate M. Ș. (filele 40-42); declarațiile martorelor Timiș S. și Tomoiagă E. (filele 45.46 și 51); declarațiile inculpatei (filele 82-84, 88-92).

Prin încheierea penală nr.429/_ T. ui Maramureș s-a dispus arestarea preventivă a inculpatei pe o durată de 29 de zile, măsura fiind ulterior menținută în condițiile art.3001și art.3002Cod procedură penală.

În cadrul cercetării judecătorești, instanța a procedat la audierea inculpatei

M. S., a părții vătămate M. Ș., precum și a martorilor Tomoiagă E. și

M. M., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.

La termenul din data de_, inculpata M. S., prin apărător ales a solicitat schimbarea încadrării juridice a infracțiunii reținută în sarcina sa, din tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la rt.174 alin.1, art.175 alin.1 lit. c Cod penal, în infracțiunea de lovire, prevăzută de art.180 alin.22Cod penal. În motivarea cererii formulate s-a arătat că inculpata nu a avut intenția de a îl ucide pe M. Ș., iar pe de altă parte, leziunile cauzate nu i-au pus viața în primejdie acestuia, necesitând pentru vindecare doar 18-19 zile de îngrijiri medicale.

Inculpata M. S. a recunoscut în cursul urmăririi penale săvârșirea infracțiunii de care este acuzată, însă a arătat că nu a intenționat să o ucidă pe partea vătămată, ci doar a reacționat la provocările acesteia, întrucât obișnuia să o bată și să se poarte urât cu ea. În cadrul cercetării judecătorești, inculpata s-a prevalat de dispozițiile art.70 alin.2 Cod procedură penală, arătând că nu dorește să dea declarații în cauză.

Partea vătămată M. Ș. nu s-a constituit parte civilă în cauză, arătând că nu are pretenții de la inculpata.

În cauză s-a constituit parte civilă S. J. de U. "Dr. Constantin O. "; B. M., solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 1040,14 lei și a dobânzii legale aferente, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate părții vătămate M. Ș. .

Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:

Inculpata M. S. locuiește împreună cu soțul său, partea vătămată M. Ș. în B., str. G. nr.8, județ Maramureș, iar între aceștia au existat în ultima perioadă conflicte cauzate de consumul de băuturi alcoolice.

Din declarațiile martorilor Tomoiagă E. și M. M., coroborate cu mențiunile proceselor verbale de constatare și sancționare a contravențiilor depuse la dosar, a rezultat că partea vătămată M. Ș. obișnuia să o agreseze

relativ des pe inculpata M. S. (filele 52-57 dosar urmărire penală și filele 52, 53 dosar instanță). De altfel chiar partea vătămată M. Ș. a arătat prin declarația dată în fața instanței că "obișnuiam să o mai bat pe soția mea întrucât era rea de gură și se certa cu mine"; și că "este adevărat că i-am și spart capul odată și că inculpata se temea de mine";(fila 32).

La data de_, după ce anterior, în timp ce se aflau pe câmp la lucrări agricole părțile s-au certat, partea vătămată M. Ș. a revenit la locuința sa, unde a constatat că inculpata se afla sub influența băuturilor alcoolice. Din declarația părții vătămate a rezultat că a întrebat-o pe inculpată dacă i-a făcut de mâncare, acesta spunându-i să își facă singur și s-au certat din cauza ginerelui lor (fila 41 dosar urmărire penală și fila 32 dosar instanță).

La un moment dat, în timp ce se afla cu spatele la inculpată, partea vătămată a simțit că a fost lovit în spate de aceasta, fără să își dea seama cu ce. Inculpata M. S. a arătat prin declarațiile date că la momentul când partea vătămată s-a întors cu spatele la ea, a luat un cuțit cu mâner de lemn și i-a aplicat soțului său o lovitură în zona spatelui, după care a ieșit din locuință și a așezat cuțitul pe un gard ornamental din curte(fila 82 dosar urmărire penală).

Partea vătămată și-a dat seama că inculpata l-a lovit cu un cuțit, astfel încât a ieșit din casă și în timp ce se îndrepta spre centrul orașului B. a sunat- o pe fiica sa, martorul Timiș S. căreia i-a cerut să îl transporte la spital(fila 45 dosar urmărire penală).

Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr.774/_ întocmit de Serviciul Medico - Legal J. Maramureș, partea vătămată M. Ș. a prezentat leziuni traumatice, respectiv plagă înjunghiată penetrantă toracică stângă posterioară, care s-a putut produce prin lovire cu un corp tăietor - înțepător și necesită pentru vindecare un număr de 18-19 zile de îngrijiri medicale, fără să-i fi pus viața în primejdie (fila38 dosar urmărire penală).

Inculpata M. S. a precizat prin declarația dată în cursul urmăririi penale că recunoaște că a lovit partea vătămată cu cuțitul, însă a susținut că aceasta a insultat-o, spunându-i "vorbe de ocară - melință, leordeancă, lazar";, fapt care a enervat-o și astfel a l-a agresat pe soțul său (fila 91 dosar urmărire penală).

În raport de situația de fapt expusă, instanța a reținut că fapta inculpatei

M. S., constând în aceea că la data de_, în timp ce se afla în locuința sa, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unor conflicte anterioare, i-a aplicat soțului său, partea vătămată M. Ș. o lovitură în zona spatelui cu un cuțit cu lama în lungime de 11 cm întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art.20 Cod penal raportat la art.174 alin.1, art.175 alin.1 lit. c Cod penal.

La încadrarea juridică a infracțiunii reținută în sarcina inculpatei, cu referire și la cererea de schimbare a acesteia formulată la termenul de judecată din data de_, instanța a reținut următoarele:

Potrivit unei jurisprudențe constante, la aprecierea existenței tentativei la infracțiunea de omor este necesară lămurirea poziției subiective avută de făptuitor la momentul săvârșirii faptei, dacă acesta a prevăzut rezultatul acțiunii sale, respectiv decesul victimei și a urmărit producerea lui sau doar a acceptat posibilitatea ca acesta să se producă. În concret, este necesar ca în baza probelor administrate să se stabilească dacă făptuitorul a acționat cu intenție, directă sau indirectă, conform art.19 alin.1 pct.1 lit. a și b Cod penal, oricare dintre acestea fiind susceptibile de a completa sub aspectul laturii subiective conținutul constitutiv al infracțiunii de omor.

Pentru determinarea poziției psihice a făptuitorului s-a apreciat atât în doctrină, cât și în jurisprudență că elementele relevante ce țin de materialitatea

actului sunt instrumentul vulnerant folosit, dacă era sau nu susceptibil să provoace decesul, intensitatea și numărul loviturilor aplicate și respectiv, zona lezată a corpului victimei, cu luarea în considerare și a împrejurărilor în care s-a produs agresiunea.

În cauza de față, instanța a reținut că din probele administrate a rezultat că agresiunea a fost săvârșită pe fondul unor conflicte anterioare dintre părți,iar inculpata a lovit partea vătămată din spate, în poziție de ortostatism, victima fiind lipsită de posibilitatea de a se apăra în fața atacului. De asemenea, inculpata a lovit partea vătămată cu un cuțit în lungime totala de 22 cm și cu lama în lungime de 11 cm, iar din actele medico - legale depuse la dosar a rezultat că aceasta a aplicat o singură lovitură, cu intensitate, în partea toracică stângă, provocând o plagă înjunghiată penetrantă care din cauza faptului că nu a intersectat nici un organ vital nu a pus în primejdie viața victimei.

Or, având în vedere că inculpata a aplicat lovitura într-o zonă cu potențial vital, respectiv torace, cu un cuțit cu lama în lungime de 11 cm, instanța a constatat că aceasta a acționat cu intenție indirectă, prevăzând posibilitatea de a provoca decesul victimei și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii acestuia, conform art.19 alin.1 pct.1 lit. b Cod penal. Instanța a reținut că apare ca fiind evident pentru orice persoană, indiferent de gradul de instruire sau de experiența de viață, că aplicarea unei lovituri cu un cuțit cu lama în lungime de 11 cm în partea superioară a toracelui, din cauza organelor vitale existente în zonă poate să conducă la decesul victimei. Împrejurarea că din motive independente de voința făptuitorului, cum este și cazul de față, decesul victimei nu se produce, fie din cauza faptului că nu a fost lezat nici un organ vital, fie a intervenției medicale, nu are nici o influență asupra formei de vinovăție cu care infracțiunea a fost săvârșită, legea penală sancționând punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea prin incriminarea tentativei.

În acest context, de vreme ce prin raportul de expertiză medico - legală psihiatrică nr.226/_ întocmit de Serviciul de Medicină - Legală Maramureș s-a stabilit că inculpata are un nivel intelectual în limitele normalului și că are capacitatea psihică de a aprecia conținutul și consecințele faptelor sale,având discernământ, instanța a reținut că inculpata a prevăzut posibilitatea de a provoca decesul victimei M. Ș. și a acceptat producerea acestui rezultat.

Având în vedere aspectele expuse, instanța a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii, formulată de inculpată prin apărător ales. Pentru considerentele expuse anterior, în cauză nu pot fi reținute ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau alte violențe, prevăzută de art.180 alin.22Cod penal, împrejurarea că viața părții vătămate nu a fost pusă în primejdie neavând relevanță sub aspectul încadrării juridice a faptei săvârșită de inculpată.

Instanța însă a reținut în favoarea inculpatei circumstanțele atenuante prevăzute de art.74 lit. a și c Cod penal, având în vedere că acesta nu este cunoscută cu antecedente penale și a avut o comportare sinceră pe parcursul procesului.

În consecință, în considerarea dispozițiilor art.72 Cod penal și art.76 alin.1 lit. b și alin.3 Cod penal, instanța a condamnat-o pe inculpata M. S. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, fără a aplica și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, apreciind că aceasta corespunde scopului și funcțiilor prevăzute de art.52 Cod penal.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, instanța a avut în vedere pe de-o parte gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite și rezultatul socialmente periculos produs, iar pe de altă parte contextul și modalitatea în care

fapta a fost comisă și circumstanțele personale ale inculpatei.

Sub un prim aspect, instanța a reținut că inculpata a comis o infracțiune gravă, îndreptată împotriva unei valori sociale fundamentale, dar care nu și-a produs rezultatul din motive independente de voința acesteia.

Pe de altă parte, instanța a avut în vedere că din declarațiile persoanelor audiate în cauză a rezultat că partea vătămată obișnuia să o bată pe inculpată, în unele cazuri fiind necesară intervenția organelor de poliție pentru aplanarea conflictelor. De asemenea, martorii audiați au arătat că în ultima perioadă de timp între părți au existat numeroase scandaluri, cauzate în principal de faptul că inculpata consuma alcool în exces și chiar în ziua incidentului părțile au avut un conflict, inculpata aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. În acest context, instanța a avut în vedere că actul de agresiune exercitat de inculpată asupra soțului ei a fost determinat, cel puțin în parte, de starea de tensiune existentă între aceștia, iar caracterul spontan al atacului este subliniat atât de instrumentul vulnerant ad-hoc folosit, cât și de faptul că aceasta a aplicat o singură lovitură, împrejurări de natură să atenueze răspunderea penală a inculpatei. De asemenea, instanța a avut în vedere că inculpata este în vârstă de

59 de ani și că a avut anterior o conduită relativ corespunzătoare, nefiind cunoscută cu antecedente penale, iar pe parcursul procesului a recunoscut săvârșirea infracțiunii și a manifestat regret față de comiterea acesteia.

Având în vedere natura și gravitatea infracțiunii săvârșite de inculpată, precum și caracterul extrem de violent în mod spontan al actului de agresiune exercitat, instanța a apreciat că scopul preventiv al pedepsei aplicate nu ar putea fi realizat decât prin executarea acesteia în regim privativ de libertate, existând și premisele realizării funcției de reeducare prevăzută de art.52 Cod penal. De asemenea, instanța a reținut că starea de tensiune și numeroasele conflicte dintre inculpată și partea vătămată, dar și faptul că potrivit raportului de expertiză medico-legală depus la dosar inculpata prezintă dependență alcoolică, fiind necesară luarea unor măsuri cu caracter medical(iar nu a unor măsuri de siguranță), conduc la concluzia că reintegrarea acesteia în familie, prin individualizarea modului de executare a pedepsei într-un regim care să nu presupună privarea de libertate prezintă riscul plauzibil ca incidente de tipul celui care formează obiectul prezentei cauze să se repete cu consecințe mai grave. În temeiul art.350 Cod procedură penală, având în vedere pedeapsa aplicată inculpatei, dar și faptul că temeiurile care au determinat inițial privarea de libertate a acesteia sunt în continuare actuale, instanța a menținut măsura arestării preventive a acesteia, iar în baza art.88 Cod penal, a dispus scăderea

din durata pedepsei perioada reținerii și arestării preventive, de la_ la zi.

În temeiul art.7 din Legea nr.76/2008, instanța a dispus, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe, prelevarea de probe biologice de la inculpată în vederea introducerii profilului genetic al acesteia in SNDGJ.

De asemenea, instanța a luat act că partea vătămată M. Ș. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În temeiul art.14 Cod procedură penală raportat la art.346 Cod procedură penală coroborat cu art.313 din Legea nr.95/2006, instanța a obligat inculpata la plata către partea civilă S. J. de U. "Dr. Constantin O. "; B. M. a sumei de 1040,14 lei, reprezentând contravaloare serviciilor medicale acordate părții vătămate, precum și a dobânzii legale aferente acestei sume, în materie civilă, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la achitarea efectivă(fila 25).

În temeiul art.118 lit. b Cod penal, instanța a dispus confiscarea de la inculpată a bunului folosit la săvârșirea infracțiunii, respectiv un cuțit în lungime totală de 21 cm și lama de 11 cm, corp delict înregistrat la poziția nr.49/2012 din registrul corpurilor delicte al instanței.

În temeiul art.191 alin.1 Cod procedură penală, instanța a obligat inculpata la plata către stat a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpata M. S. solicitând admiterea acestuia și pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună suspendarea pedepsei aplicate, din considerentele care reies din partea introductivă a prezentei decizii.

Prezent la judecarea apelului partea vătămată M. Ș. a arătat că este de acord cu admiterea acestuia și că se consideră exclusiv vinovat de producerea acestui incident, care a fost consecința unui comportament agresiv pe care l-a avut ani de zile față de soția sa.

Analizând apelul declarat, prin prisma actelor de la dosar, a dispozițiilor legale în materie și a motivelor invocate, Curtea reține următoarele:

Prima instanță a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, pe baza materialului probator administrat atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, din care a reieșit fără îndoială vinovăția inculpatei în comiterea infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată.

Curtea nu va reitera starea de fapt pe larg expusă în hotărârea atacată,

însușindu-și în totalitate raționamentele primei instanțe care au condus la condamnarea inculpatei, inculpată care dealtfel și-a recunoscut vinovăția.

De asemenea, în acord cu cele reținute și de instanța de fond, Curtea apreciază din aceleași motive că încadrarea juridică corectă a faptei este aceea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. c Cod penal. și nu cea de lovire, prev de art. 180 alin. 22Cod penal.

Astfel, este cert că la aprecierea existenței tentativei la infracțiunea de omor este necesară lămurirea poziției subiective avută de făptuitor la momentul săvârșirii faptei, dacă acesta a prevăzut rezultatul acțiunii sale, respectiv decesul victimei și a urmărit producerea lui sau doar a acceptat posibilitatea ca acesta să se producă. În concret, este necesar ca în baza probelor administrate să se stabilească dacă făptuitorul a acționat cu intenție, directă sau indirectă, conform art.19 alin.1 pct.1 lit. a și b Cod penal, oricare dintre acestea fiind susceptibile de a realiza sub aspectul laturii subiective conținutul constitutiv al infracțiunii de omor.

În cauza de față, din probele administrate a rezultat că agresiunea a fost săvârșită pe fondul unor conflicte anterioare dintre părți, inculpata a lovit-o pe partea vătămată din spate, în poziție de ortostatism, victima fiind lipsită de posibilitatea de a se apăra în fața atacului. De asemenea, inculpata a lovit partea vătămată cu un cuțit în lungime totala de 22 cm și cu lama în lungime de 11 cm, instrument apt de a cauza decesul iar din actele medico - legale depuse la dosar a rezultat că aceasta a aplicat o singură lovitură, cu intensitate, în partea toracică stângă, provocând o plagă înjunghiată penetrantă care din cauza faptului că nu a intersectat nici un organ vital nu a pus în primejdie viața victimei.

Este limpede în aceste condiții că aceasta a acționat cu intenție indirectă, prevăzând posibilitatea de a provoca decesul victimei și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii acestuia, conform art.19 alin.1 pct.1 lit. b Cod penal. Împrejurarea că din motive independente de voința făptuitorului, cum este și cazul de față, decesul victimei nu se produce, fie din cauza faptului că nu a fost lezat nici un organ vital, fie a intervenției medicale, nu are nici o influență asupra formei de vinovăție cu care infracțiunea a fost săvârșită, legea penală sancționând punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea prin incriminarea tentativei.

Procedând însă la individualizarea judiciară a pedepsei, după reținerea circumstanțelor atenuante și dozarea pedepsei, instanța de fond a apreciat că reeducarea inculpatei nu se poate realiza decât prin executarea efectivă a acesteia, în regim de detenție.

Sub acest aspect, Curtea are o altă opinie, ținând seama de toate criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal cât și de circumstanțele concrete ale cauzei.

Astfel, inculpata este în vârstă de 60 de ani, starea sa de sănătate nu este foarte bună, nu are antecedente penale iar fapta s-a produs pe fondul existenței unei situații extrem de tensionate între soți, situație care dura de ani de zile.

Din declarațiile persoanelor audiate în cauză a rezultat că partea vătămată obișnuia în mod frecvent să o bată pe inculpată, în unele cazuri fiind necesară intervenția organelor de poliție pentru aplanarea conflictelor. De asemenea, martorii audiați au arătat că în ultima perioadă de timp între părți au existat numeroase scandaluri, cauzate în principal de faptul că atât inculpata cât și partea vătămată consumau alcool în exces și chiar în ziua incidentului părțile au avut un conflict, inculpata aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. În acest context, este evident că actul de agresiune exercitat de inculpată asupra soțului ei a fost unul izolat și a fost determinat de starea de tensiune existentă între aceștia, Caracterul spontan al atacului este subliniat atât de instrumentul

vulnerant ad-hoc folosit, cât și de faptul că aceasta a aplicat o singură lovitură.. De altfel și partea vătămată prezentă în sală a solicitat în mod expres aplicarea unei alte pedepse decât cu detenție, apreciind că este singurul vinovat de situația creată și recunoscând că au fost situații în care i-a spart victimei capul sau a alungat-o din casă în frig, bătând-o cu o mătură . Dovadă în acest sens stau și procesele-verbale de la dosarul cauzei (f.52-57 n.u.p.).

În acest context, având în vedere și regretul sincer manifestat de către inculpată, ținând cont de perioada deja petrecută în arest, de împrejurarea că lovitura aplicată nu a fost extrem d puternică, viața victimei nefiind pusă în

primejdie, Curtea apreciază că reeducarea inculpatei a început deja, aceasta realizând pe deplin posibilele consecințe ale reiterării acestui comportament (la fel cum se pare că a înțeles și partea vătămată) iar pentru realizarea scopului educativ al pedepsei este suficientă suspendarea sub supraveghere a executării acesteia. În plus, măsurile de supraveghere cărora va trebui să se supună inculpata sunt de natură să o facă pe aceasta să conștientizeze conduita care va trebui să o adopte în viitor.

Pe cale de consecință, în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală Curtea va admite apelul declarat de inculpata M. S. împotriva sentinței penale nr. 649/_ a T. ui Maramureș pe care o va desființa doar doar cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatei.

Pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite în baza art. 86/1 Cod penal va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatei M. S. și va încredința supravegherea acesteia Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Maramureș pe durata termenului de încercare de 6 ani prev. de art. 86/2 Cod penal.

În baza art. 86/3 Cod penal pe durata termenului de încercare inculpata se va supune următoarele măsuri de supraveghere:

  1. să se prezinte la datele fixate conform programului stabilit la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Maramureș;

  2. să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, locuință sau reședință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

  3. să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

  4. să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență

Se va atrage atenția inculpatei asupra prevederilor art. 86/4 Cod penal.

Totodată se va constata că inculpata a fost arestată preventiv în baza mandatului de arestare nr. 32/U/_ al T. ui Maramureș iar în baza art.

383 alin. 11 Cod procedură penală raportat la art. 350 alin. 3 lit. b Cod procedură penală va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei dacă nu este arestată în altă cauză.

Se va deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și a arestării preventive din data de_ la zi.

Se vor menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.

Conforma art. 189 C.pr.pen. se va stabili onorariu pentru apărătorul din oficiu în sumă de 200 lei ce se va avansa din FMJ în favoarea avocat Milchiș Ovidiu Stelian.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite apelul declarat de inculpata M. S., fiica lui T. și I., născută la_, în Băile Boraș,

județul Maramureș, domiciliată în B., str. G., nr. 8, județul Maramureș, CNP - 2., fără antecedente penale, împotriva sentinței penale nr. 649/_ a T. ui Maramureș pe care o desființează doar cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatei.

Pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite în baza art. 86/1 Cod penal suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatei M. S. și încredințează supravegherea acesteia Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Maramureș pe durata termenului de încercare de 6 ani prev. de art. 86/2 Cod penal.

În baza art. 86/3 Cod penal dispune ca pe durata termenului de încercare inculpata să se supună următoarele măsuri de supraveghere:

  1. să se prezinte la datele fixate conform programului stabilit la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Maramureș;

  2. să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, locuință sau reședință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

  3. să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

  4. să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență

Atrage atenția inculpatei asupra prevederilor art. 864 Cod penal.

Constată că inculpata a fost arestată preventiv în baza mandatului de arestare nr. 32/U/_ al T. ui Maramureș.

În baza art. 383 alin. 11 Cod procedură penală raportat la art. 350 alin. 3 lit. b Cod procedură penală dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei dacă nu este arestată în altă cauză.

Deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și a arestării preventive din data de_ la zi.

Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.

Stabilește onorariu apărător din oficiu în sumă de 200 lei ce se va avansa din FMJ în favoarea avocat Milchiș Ovidiu Stelian.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din data de 31 ianuarie 2013, în prezența inculpatei și a părții vătămate M. Ș. .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

G.

,

A.

D. L. M.

R.

L. A.

S.

Red.A.D.L./dact.L.C.C.

3 ex./_

Jud.fond: A. C. R.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 23/2013. Omor calificat