Decizia penală nr. 396/2013. Contestatie la executarea pedepsei

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

Operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA PENALĂ NR. 396/R/2013

Ședința publică din data de 23 octombrie 2013 Instanța constituită din:

Președinte M. L. Judecător S. T. Judecător L. C. Grefier A. B.

S-a luat spre examinare recursul declarat de petentul condamnat L. C. C. împotriva sentinței penale nr. 400 din data de_ pronunțată de Judecătoria Dej prin care s-a respins cererea de liberare condiționată.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul condamnat L. C.

C. aflat în stare de deținere în Penitenciarul Gherla, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. Burciu J., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație avocațială depusă la dosar.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror G. P. .

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,

Instanța constată că la dosarul cauzei s-au comunicat prin fax în data de 22 octombrie 2013 și au fost înregistrate prin serviciul registratură al instanței, de către apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnat, motivele de recurs.

La întrebarea instanței, petentul condamnat L. C. C., arată că își însușește recursul declarat de către apărătorul desemnat din oficiu.

Instanța procedează la identificarea petentului condamnat L. C. C. și aduce la cunoștința acestuia dreptul de a fi asistat de un apărător ales, fiindu-i desemnat un apărător din oficiu.

Petentul condamnat L. C. C., arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru petentul condamnat L. C. C., depune la dosarul cauzei un set de înscrisuri medicale cu care condamnatul dorește să dovedească că are probleme de sănătate și comportamentul său pe perioada executării pedepsei.

Instanța întreabă participanții dacă sunt cereri de formulat sau excepții de invocat.

Atât reprezentanta Ministerului Public cât și apărătorul desemnat din oficiu pentru petentul condamnat arată că nu au cereri de formulat.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată că recursul este în stare de judecată și acordă cuvântul participanților în susținerea acestuia.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru petentul condamnat L. C. C., solicită instanței admiterea recursului declarat, casarea sentinței penale atacate pe care o apreciază ca fiind nelegală și netemeinică.

Solicită instanței să aibă în vedere faptul că, condamnatul îndeplinește toate condițiile prev. de art. 59 C.pen., respectiv a executat fracția de pedeapsă prevăzută de lege, a muncit și a fost încadrat în diverse programe de asistență socială, a participat la activitățile socio-educative, sportive și lucrative și a fost receptiv. Menționează că în urma analizei situație juridice a condamnatului de către Comisia pentru individualizarea

executării pedepsei s-a concluzionat că deși sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 59 C.pen. precum și celelalte condiții prevăzute în doctrină a propus amânarea înaintării propunerii de liberare condiționată, stabilind un nou termen de reexaminare la data de_ ( amânat din data de_ ) și că potrivit sentinței penale nr. 230/2013 a Judecătoriei Dej rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 259/R/2013 a T. ului Cluj s-a fixat termen de discutare_, dată la care a fost amânat pentru un termen viitor care va fi peste două zile.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului. Solicită acordarea onorariului avocațial din FMJ.

Reprezentanta Ministerului Public, solicită instanței respingerea recursului declarat în cauză ca nefundat, cu consecința menținerii sentinței penale nr. 400 din data de_ pronunțată de Judecătoria Dej, pe care o apreciază legală și temeinică.

Consideră că, raportat la înscrisurile existente la dosar, instanța de fond, în mod corect a apreciat că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 59 C.pen. Solicită obligarea petentului condamnat la plata cheltuielilor judiciare în recurs.

Petentul condamnat L. C. C., având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii de liberare condiționată, cu consecința punerii sale în libertate, arătând că are oferte de muncă, nu este recidivist, are o familie, doi copii și o situație foarte bună.

T R I B U N A L U L

Prin sentința penală nr. 400 din data de_ pronunțată de Judecătoria Dej, în temeiul art.450 alin.2 Cod proc.penală, a fost respinsă cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul L. C. C. fiul lui V. Iancu și M. născ.la_, CNP.1. condamnat la 5 ani 10 luni închisoare prin Sentința penală nr. 668/2013 aflat în executarea pedepsei la P. Spital Dej în baza mandatului 704/2012.

    1. fixat termenul de_, după care cererea poate fi reînnoită.

      A fost obligat condamnatul la 200 lei cheltuieli judiciare statului din care 50 lei onorariu pentru apărător din oficiu, parțial av.Tomoș L. .

      Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele :

      Prin cererea formulată de petentul L. C. C. s-a solicitat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 5 ani 10 luni închisoare prin Sentința penală nr. 668/2013 a Judecătoriei Aiud cu motivarea că îndeplinește condițiile legale în acest sens.

      Prin sentința penală nr. 668/2013 a Judecătoriei Aiud, s-a aplicat condamnatului pedeapsa de 5 ani 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

      Din pedeapsa de 5 ani 10 luni închisoare condamnatul a executat efectiv 1395 zile, a executat arest preventiv 10 zile, muncind a mai câștigat - 108 zile, totalizând 1513 zile câștigate și executate, ceea ce reprezintă 2/3 din pedeapsa.

      Din procesul verbal al comisiei de propuneri rezultă însă că, condamnatul nu poate fi liberat condiționat, datorită sancțiunilor disciplinare și stării de recidivă.

      Raportat la sancțiunile disciplinare aplicate și la antecedentele penale, instanța constată că nu sunt îndeplinite cele 3 condiții cumulativ prevăzute de art.59 Cod penal pentru a putea fi liberat condiționat.

      Având în vedere aceste considerente, instanța de fond, în baza art.450 al.2 Cod proc.penală, a respins cererea și a fixat termenul de_ după care cererea poate fi reînnoită.

      În temeiul art.192 al.2 Cod proc.penală a obligat condamnatul la 200 lei cheltuieli judiciare statului din care 50 lei onorariu pentru apărător din oficiu, parțial av.Tomoș L. .

      Împotriva acestei sentințe penale a formulat recurs în termen legal petentul condamnat L. C. C. care solicită admiterea recursului, casarea sentinței și admiterea cererii de liberare condiționată.

      În motivarea demersului său condamnatul arată că a executat fracția legală obligatorie, a muncit în timpul detenției, s-a achitat de sarcinile primite, a fost receptiv la activitățile socio-educative, sportive și lucrative la care a participat, s-a încadrat in programul de activitate, a fost inclus in 13 programe si activități educative din care 2 nu le- a finalizat din cauza transferului, a absolvit un curs de calificare în meseria de confecționer articole din piele si înlocuitori, a finalizat 11 activități educaționale, a beneficiat de consiliere psihologica pentru diminuarea riscului de suicid, a fost inclus intr-un program de pregătire pentru liberare, in prezent nu necesita asistenta sociala, având suport din partea familiei, fiind recăsătorit in detenție si are 2 copii

      Arat ca deși instanța fondului a reținut aspectele mai sus învederate nu le-a dat eficienta cuvenita.

      Pe de altă parte subliniază că respingerea cererii pe motiv de existență a antecedentelor penale este nelegala întrucât petentul a executat pedepsele aplicate.

      Apreciază că instanța fondului era obligata sa facă o analiza a sancțiunilor aplicate, analiză în urma căreia ar fi constatat ca pentru antecedența penala a fost deja sancționat și a mai fost amânat deja pentru aceleași considerente încă o data.

      Este adevărat ca evaluarea cu privire la persoana condamnată trebuie efectuata avându-se în vedere întreaga sa conduita, dar apreciază ca ceea ce trebuie sa primeze este formarea convingerii instanței ca pedeapsa aplicată și-a atins finalitatea scontata, ca prevenția speciala a fost atinsa, ca executarea restului de pedeapsa nu mai este necesar întrucât reeducarea condamnatului își poate continua cursul fără rămânerea lui în stare de detenție.

      Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată că recursul este nefondat deoarece așa cum reiese din procesul verbal întocmit de Comisia pentru propuneri de punere în libertate condiționată din cadrul P. ului G. nr. 331/_ și caracterizarea aferentă, petentul nu a dat suficiente dovezi temeinice de îndreptare. Acesta a fost sancționat disciplinar de 9 ori dintre care 3 sancțiuni au fost anulate și 3 ridicate prin recompensare, ceea ce înseamnă că tot au mai rămas 3 de care instanța poate ține cont, ultima dintre ele fiind chiar recentă -_ . Trebuie menționat faptul că situația petentului a mai fost discutată o dată de Comisie la data de_, ocazie cu care rediscutarea cererii a fost amânată cu un an raportat la numeroasele abateri disciplinare, termen micșorat substanțial prin sentința penală nr. 230/_ a Judecătoriei Dej care a stabilit data de_ pentru când cererea poate fi reînnoită, sentința rămânând definitivă prin decizia nr. 259/R/2013 a T. ului Cluj. În perioada de amânare petentul nu a mai dat dovadă de suficient interes pentru ridicarea sancțiunilor disciplinare, aspect care, alături de

      antecedentele penale, duce la concluzia instanței că nu se impunea liberarea condiționată a condamnatului și că termenul fixat de reînnoire a cereri -_, care se împlinește peste două zile, este unul judicios stabilit, neimpunându-se modificarea lui. Trebuie remarcat că petentul va putea fi liberat cu mult înainte de expirarea pedepsei de 5 ani și 10 luni în executarea căreia se află -_ și cu mult înainte de data fixată inițial de Comisie pentru reînnoirea cererii -_ în condițiile în care a fost totuși sancționat disciplinar de 9 ori și are antecedente penale.

      Respingerea cererii de liberare condiționată pe motiv de antecedente penale nu este nelegală, posibilitatea este prevăzută de Codul de procedură penală care prevede la art. 59 obligația instanței de a ține cont de antecedentele penale ale condamnatului. Acesta susține că le-a executat însă la dosarul cauzei nu s-a depus nici o dovadă a faptului că petentul a

      achitat amenzile penale la plata cărora a fost condamnat prin două sentințe diferite pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire și abuz de încredere.

      În concluzie, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b C.pr.pen. se va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul L. C. C. împotriva sentinței penale nr. 400/_

      a Judecătoriei Dej, petentul urmând a fi obligat și la plata cheltuielilor judiciare.

      PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

      D E C I D E :

      În baza art. 38515pct. 1 lit. b C.pen respinge ca nefondat recursul declarat de petentul condamnat L. C. C., fiul lui V. și M., născut la data de_, deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 400/_ a Judecătoriei Dej.

      În baza art. 189 din Codul de procedură penală stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu (av. Burciu J. ) ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

      În baza art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală obligă recurentul să plătească în favoarea statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă ce include și onorariul apărătorului din oficiu.

      Definitivă.

      Pronunțată în ședință publică, azi_ .

      PREȘEDINTE

      JUDECĂTOR

      JUDECĂTOR

      M.

      I. LS

      T.

      L. A. C.

      GREFIER

      1. B.

Red.S.T./C.B.

2 ex./_

Jud. fond: R. S.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 396/2013. Contestatie la executarea pedepsei