Decizia penală nr. 47/19. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar
| Comentarii |
|
Dosar nr._ /a2
R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA PENALĂ
Decizia penală Nr. 47 Ședința publică de la 19 Iunie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE: B. D. Ț.
Judecător: C. T. Judecător: D. -D. I. Grefier: M. J. D.
Ministerul Public este reprezentat prin procuror Bogdan R. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul W. A., fiul lui Ș.
A. și al lui Ana, născut la data de 04 iulie 1989, în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale din_ a Judecătoriei Șimleul Silvaniei, având ca obiect cerere de liberare provizorie sub control judiciar (art. 160 ind.2 C.p.p.).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul inculpat W.
A., asistat de av. Chiriță R. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, la solicitarea instanței, recurentul inculpat W. A. arată că își însușește recursul promovat de apărătorul său, Chiriță R. .
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra recursului declarat.
Având cuvântul asupra recursului formulat, apărătorul inculpatului av. Chiriță R. solicită instanței admiterea recursului, desființarea încheierii pronunțate de Judecătoria Șimleul Silvaniei și, rejudecând, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar și, în măsura admiterii cererii, stabilirea de obligații în sarcina inculpatului.
Apreciază că încheierea pronunțată de Judecătoria Șimleul Silvaniei este netemeinică din mai multe puncte de vedere.
S-a arătat în încheierea pronunțată de prima instanță că nu există garanții de comportament al inculpatului, întrucât, de la momentul accidentului și până când acesta s-a dus la poliție, inculpatul nu a fost găsit, instanța de fond ajungând la concluzia că inculpatul ar fi trebuit să stea la dispoziția organelor de cercetare penală, iar din momentul în care inculpatul ar fi lăsat în libertate ar exista același risc.
Această afirmație este nejustificată, arată apărătorul recurentului inculpat, desigur că oricare persoană trebuie să stea la dispoziția organelor de poliție penală ori de câte ori există un accident și nu numai, dar, în prezenta speță, inculpatul nu
și-a încălcat această obligație, întrucât în seara zilei de după producerea accidentului, W. A. a fost dus la poliție, unde a dat o declarație și a fost
lăsat liber să plece. La momentul respectiv nici nu s-a început urmărirea penală, nici măcar față de infracțiunea de ucidere din culpă, nici nu s-a stabilit vreo interdicție în sarcina recurentului inculpat și nici nu i s-a pus în vedere să se prezinte în anumite momente sau zile sau chiar ore, pentru declarații sau orice alte acte. Inculpatul a fost lăsat liber să plece,însă acesta nu a plecat nicăieri. Există la dosar patru declarații referitor la această perioadă în care s-a reținut că inculpatul s- a sustras de la cercetare, patru declarații notariale date de persoanele care au stat cu inculpatul după accident, iar din aceste declarații nu rezultă absolut deloc faptul că acesta ar fi încercat să se sustragă de la cercetări. S-a reținut că sustragerea ar rezulta din imposibilitatea de executare a mandatelor de aducere din datele de 27 și 28 aprilie. În data de 27 aprilie, doi agenți de poliție s-au dus la trei adrese indicate, unde se știa că ar putea fi inculpatul, dar unde nu a fost găsit, respectiv: pe strada Gh. Doja, apartamentul respectiv fiind anterior cumpărat de o altă persoană, pe strada D., unde inculpatul nu locuiește și pe strada C. Coposu, unde nu a răspuns nimeni. Apoi, s-a emis al doilea mandat de aducere și aceiași agenți de poliție s-au dus la aceleași trei adrese, arătând că nu găsesc pe nimeni. Există, arată apărătorul recurentului inculpat, rezerve uriașe că acele mandate s-au executat. Se emit mandate de aducere, în condițiile legii, atunci când o persoană care a fost citată cu citație, nu s-a prezentat la locul și ora stabilite. Potrivit Codului de procedură penală, învinuitul sau inculpatul poate fi adus chiar fără a se emite citație, dacă organul de urmărire penală constată motivat că se impune această măsură. M. datele de aducere nu sunt motivate. Apreciază apărătorul inculpatului că este o neglijență gravă a organelor de poliție, ce a dus la această situație.
Dacă după accident inculpatul nu a prezentat pericol pentru nimeni, în doar 2 zile acesta a devenit un pericol pentru societate, fapt ce a dus la arestarea preventivă a acestuia. Există la dosar declarații despre ce a făcut W. A. în cele 2 zile după accident și a aflat de la un prieten că este căutat de poliție. Se afirmă, totodată, că s-a încercat contactarea telefonică a inculpatului,dar telefoanele sale erau la poliție. Inculpat a cumpărat o cartelă telefonică și a introdus-o în telefonul prietenului său, sunându-l pe șeful poliției Sabău, după care și-a scos cartela din telefon și l-a înapoiat prietenului său. Există un proces verbal efectuat de d-l Sabău, prin care se arată că a vorbit cu inculpatul, după care d-l Sabău a declarat că a sunat din nou inculpatul, dar la numărul de telefon nu a răspuns nimeni.
Pentru a vorbi despre sustragere, arată apărătorul inculpatului, înseamnă că inculpatul știe că este căutat de poliție. Nu se poate vorbi despre sustragerea inculpatului, atâta vreme cât acesta nu știa că este căutat de poliție. Când a aflat că este căutat de poliție, a sunat el singur și s-a prezentat la poliție. Apărătorul recurentului inculpat, av. Chiriță R. apreciază că, dacă inculpatul s-ar fi dus în oricare altă parte în acele 2 zile ce au urmat accidentului, nu se putea vorbi de sustragere, întrucât acesta nu a fost obligat să rămână în Z., desigur a avut o obligație morală, dar efectiv nu s-a reținut nimic în sarcina inculpatului.
Al doilea motiv pentru care instanța de fond a considerat că inculpatul nu prezintă garanții de comportament, este dreptul său de a conduce. S-a reținut că în condițiile în care, din declarația dată în fața instanței de fond, inculpatul știa că situația permisului său este incertă, rezultă că nu există garanții comportamentale că, odată lăsat în libertate, nu ar conduce sau ar săvârși alte infracțiuni. Cu ocazia primei cereri de liberare provizorie sub control judiciar, a depus la dosar o
rezoluție dată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, pentru că nu existau elementul obiectiv și elementul subiectiv al infracțiunii. În octombrie 2012, un procuror i-a spus d-lui W. că, indiferent dacă avea dreptul sau nu de a conduce, el știa că avea dreptul de a conduce. Astfel, dacă inculpatul a condus în această perioadă de timp, înseamnă că are dreptul de a conduce. Situația permisului era incertă, dar dreptul său de a conduce nu este incert, îl dă legea, iar în octombrie i s- a spus că are dreptul de a conduce. Pe de altă parte, se spune că interdicția de a conduce își are sursa în 2 dosare aflate pe rolul Parchetului din C., tot pentru aceleași infracțiuni de conducere fără permis. Există la dosar adresă că dosarul a plecat de la poliție spre parchet cu propunerea de scoaterea de sub urmărire penală. Rezultă că inculpatul poate să conducă. Celălalt dosar are ca obiect o conducere a unui autoturism cu numere expirate. Din 2009 până astăzi există în cazierul său auto mai multe contravenții la legea circulației, întrucât, oprit fiind de polițiști, acesta l-au sancționat pe inculpat, însă niciunul nu a constat că acesta nu trebuia să conducă, deoarece în baza de date nu apărea interdicția dreptului de a conduce. În octombrie 2012, un procuror i-a spus inculpatului că are dreptul de a conduce.
Ceea ce s-a susținut de instanța de fond ca și lipsă de garanții de comportament pentru a putea fi pus în libertate, este o interpretare greșită a stării de fapt. Nu există niciun risc real pentru buna desfășurare a procesului penal, care să rezulte din lăsarea inculpatului în libertate. Și-a recunoscut vinovăția, hotărârea de condamnare pentru ucidere din culpă este certă. Există garanția că procesul se poate desfășura în bune condiții, iar instanța are la dispoziție suficiente obligații de a pune în sarcina lui.
Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului formulat.
Reprezentanta Ministerului Public, procuror Bogdan R., învederează instanței de judecată că, în acest stadiu, nu se impune liberarea provizorie a inculpatului, existând indicii, prezumții că, odată pus în libertate, acesta se va sustrage de la urmărirea penală precum și există aceleași presupuneri rezonabile că, odată lăsat în libertate, acesta ar săvârși aceleași gen de infracțiuni.
Inculpatul a fost arestat în temeiul art. 148, lit. a și f Cod procedură penală. Lit. a) a art. 148, din Codul de procedură penală a fost reținută pentru că inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală. Astăzi nu s-a schimbat cu nimic acest lucru, dacă atunci s-a sustras, există presupunerea că și astăzi s-ar sustrage. După producerea accidentului, inculpatul a dispărut 2 zile. Reprezentanta Ministerului Public reamintește faptele grave pentru care este cercetat inculpatul, respectiv ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului, sustragerea de la recoltarea probelor biologice și conducere cu permisul suspendat. Din punctul lor de vedere, permisul este suspendat. Există suficiente informații și motive pentru ca inculpatul să fie cercetat în stare de arest.
Din cazierele auto și cel judiciar reiese că a existat o sumedenie de contravenții și abateri săvârșite. Inculpatul a beneficiat de nenumărate rezoluții date în baza art. 18, ind. 1 pentru diferite fapte și infracțiuni, permis suspendat, numere false, acest gen de infracțiuni sunt de notorietate, ceea ce a determinat instanța să rețină presupunerea rezonabilă că, odată pus în libertate, ar continua să le comită.
Din aceste motive, solicită respingerea ca nefondat a recursului formulat și menținerea hotărârii date de instanța de fond.
Având un cuvânt în replică, apărătorul inculpatului arată că, referitor la cazierul auto, din 2011 până astăzi inculpatul nu are nici un fel de abatere. Nu se poate vorbi despre sustragerea inculpatului de la cercetarea organelor de poliție.
Având cuvântul inculpatul, W. A. arată că îi pare rău pentru fapta comisă, solicită cercetarea în stare de libertate, întrucât dorește să stea lângă familia sa.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T. ,
Prin încheierea penală din data de_ a Judecătoriei Șimleu Silvaniei, în baza art.1608aalin.6 teza a II-a Cod procedură penală, s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul W. A., fiul lui Ș. - A. și Ana, născut la data de_ în localitatea Marghita, județul Bihor, domiciliat în Z., str. C. Coposu nr.37, județul S., cetățean român, CNP 1., în prezent aflat în stare de arest preventiv la Penitenciarul Oradea .
Pentru a decide astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de_, inculpatul W. A. , trimis în judecată la data de 23 mai 2013 în dos._ al Judecătoriei Șimleu Silvaniei, a solicitat liberarea sa provizorie sub control judiciar.
În motivarea cererii sale, inculpatul W. A. apreciază că se încadrează în prevederile art. 160 ind.1 C.pr.pen. în ceea ce privește limitele de pedeapsă ale infracțiunilor pentru care este trimis în judecată și nu există niciun fel de date la dosar care ar putea duce la concluzia că ar putea săvârși o nouă infracțiune ori ar zădărnici aflarea adevărului.
S-a apreciat de către apărare că scopul măsurilor preventive enunțat la art.136 C.pr.pen., respectiv acela de a nu împiedica desfășurarea procesului penal și de a asigura buna desfășurare a justiției poate fi atins fără probleme și în ipoteza punerii în libertate a sa. Consideră că în ceea ce privește presupusa sustragere de la urmărirea penală - motiv reținut de instanță cu ocazia judecării propunerii de arestare preventivă - nu poate fi reținută întrucât în data de 26 aprilie 2013, după ce i s-a luat declarație de făptuitor, nu s-a început urmărirea penală, nu i s-a impus nicio măsură preventivă și nu i s-a pus în vedere să se prezinte în fața organelor de urmărire. Inculpatul mai susține că nu avut nici un moment intenția de a se sustrage de la urmărirea penală, ca atare în acest moment nu există nici un risc de sustragere de la cercetarea judecătorească.
În ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică și infracțiunea de conducere a unui autoturism având dreptul de conducere suspendat, inculpatul arată că din cazierul rutier rezultă faptul că după deschiderea dosarului penal aflat pe rolul IPJ C., a fost oprit în trafic de mai multe ori de polițiștii rutieri, care i-au aplicat mai multe sancțiuni contravenționale, fără a-i întocmi dosar penal pentru conducere având dreptul de conducere suspendat. Or, inculpatul consideră că de la momentul comunicării rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din octombrie 2012, acesta avea drept de a conduce autovehicule.
S-a arătat că inculpatul W. A. nu are antecedente penale și nu prezintă un pericol concret la adresa ordinii publice, neexistând probe în acest sens și nici măcar indicii temeinice. S-a precizat că nu au existat acțiuni realizate de inculpat cu scopul de a se sustrage de la judecată ori de a zădărnici în mod direct ori indirect aflarea adevărului nici prin distrugere ori sustragere a probelor materiale ori a corpurilor delicte și nici prin influențarea martorilor.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat este neîntemeiată, pentru considerentele ce au fost expuse în continuare.
La data de_, prin Ordonanța Parchetului de pe lângă J. Șimleu Silvaniei din dosar nr.597/P/2013 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul W. A. pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție care efectuează cercetarea la fața locului, refuzul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de conducere suspendat, prevăzute de art.178 alin.2 C.pen., art.89 alin.1 din OUG 195/2002 rep., art.87 alin.5 din OUG 195/2002 rep. și art.86 alin.2 din OUG 195/2002 rep, totul cu aplicarea art.33 lit.a C.pen..
Prin încheierea de ședință nr.7/P din data de_, pronunțată în dosar nr._, J. Șimleu Silvaniei a admis propunerea Parchetului de pe lângă J. Șimleu Silvaniei și a dispus arestarea preventivă a inculpatului W. A. pe o perioadă de 29 de zile, de la_ la_, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.178 alin.2 C.pen., art.89 alin.1 din OUG 195/2002 rep., art.87 alin.5 din OUG 195/2002 rep. și art.86 alin.2 din OUG 195/2002 rep, totul cu aplicarea art.33 lit.a C.pen., constând în aceea că la data de_, inculpatul W.
A. după ce a consumat alcool, a condus autoturismul marca VW GOLF cu numărul de înmatriculare_ pe raza localității Crasna, iar la intersecția cu sensul giratoriu din centrul localității, inculpatul a pierdut controlul direcției din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, a lovit scuarul din centrul intersecției, stâlpul electric din centrul scuarului și a trecut peste acestea, după care s-a oprit într-un stâlp din beton din fața bisericii. În urma evenimentului rutier, pasagerul L. Cristian-Dănuț a decedat pe loc. Inculpatul a rămas la fața locului o scurtă perioadă de timp, după care a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție fugind pe un teren situat între Biserica Ortodoxă și Școala din localitatea Crasna, fiind prins imediat de mai mulți localnici care l-au urmărit și apoi imediat fiind condus la sediul Postului de Poliție Crasna. Inculpatul a avut un comportament anormal și a prezentat leziuni ușoare motiv pentru care a fost transportat cu ambulanța la S. J. de Urgență Z., pentru acordarea de îngrijiri medicale și pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. La Secția de urgență a S. ui Z., inculpatul W. A. a avut o atitudine nepotrivită față de cadrele medicale, iar în momentul în care i s-a solicitat de către organele de poliție să se supună recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, acesta a refuzat.
Măsura a fost pusă în executare prin emiterea de către J. Șimleu Silvaniei a mandatului de arestare preventivă nr.3/_ pe o durată de 29 de zile, cu începere de la data de_ până la data de_ .
Împotriva încheierii nr.7/P/_ a Judecătoriei Șimleu Silvaniei, inculpatul a declarat recurs, acesta fiind respins de Tribunalul Sălaj.
Temeiurile de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului au fost cele prevăzute de art.148 alin.1 lit.a) și f) C.pr.pen. Instanța a apreciat că există o suspiciune rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat, că după săvârșirea faptei a încercat să se sustragă urmăririi penale și legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani pentru faptele săvârșite, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
La data de_, în baza art.300 ind.1 alin.1 C.pr.pen., instanța a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispuse prin încheierea nr.7/P/_, pronunțată de J. Șimleu Silvaniei în dos._ . Recursul declarat de inculpat împotriva acestei încheieri a fost respins.
Potrivit art.1602alin.1 și 2 C.pr.pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani, iar liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească
aflarea adevărului prin influențarea unor martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probe sau prin alte asemenea fapte. Conform art.1608aalin.2 C.pr.pen., în cazul în care se constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și cererea este întemeiată, instanța admite cererea și dispune punerea în libertate provizorie a inculpatului.
Pentru a stabili dacă cererea de liberare provizorie este întemeiată, instanța trebuie, pentru început, să verifice dacă este îndeplinită atât condiția pozitivă prevăzută la art.1602alin.1 C.pr.pen., cât și cele două condiții negative înscrise în alin. 2 al aceluiași articol, acordarea liberării provizorii sub control judiciar având un caracter facultativ, chiar și în ipoteza în care inculpatul nu se află în cele două cazuri de împiedicare prevăzute de art.1602 alin.2 Cod procedură penală.
Fără îndoială, sesizată cu o astfel de cerere, instanța de judecată nu analizează și subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea ori prelungirea măsurii arestării preventive, deoarece instituția liberării provizorii pleacă de la premiza existenței unei stări de arest preventiv luată cu respectarea legii și în mod temeinic, în caz contrar punându-se problema revocării măsurii arestării preventive, motiv pentru care s-a reținut că în cauză există indicii temeinice de săvârșire a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, indicii prezentate cu ocazia luării măsurii arestului preventiv, precum și ulterior, cu ocazia verificării legalității luării acestei măsuri de către instanța de control judiciar sau cu ocazia analizei acestei măsuri în baza art.300 ind.1 C.pr.pen.
Astfel, pentru soluționarea cererii de liberare provizorie trebuie avute în vedere nu numai natura și gravitatea faptelor, cuantumul prejudiciului, ci în primul rând persoana petentului și, în ansamblu, încrederea pe care o conferă circumstanțele acestuia, încât punerea în libertate provizorie să nu aducă atingere bunei desfășurări a procesului penal, să nu reprezinte un pericol concret pentru ordinea publică și să nu existe riscul săvârșirii altor infracțiuni sau riscul ca acesta să zădărnicească aflarea adevărului. În privința persoanei inculpatului, instanța a
avut în vedere faptul că aceasta nu are antecedente penale, însă în analiza circumstanțelor personale ale acesteia nu se poate face abstracție nici de gravitatea faptelor pentru care inculpatul este cercetat și nici de modul de săvârșire a acestora. Activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatului este una complexă. Astfel, i s-a reținut comiterea a 3 infracțiuni intenționate și a uneia din culpă.
În primul rând, instanța a considerat, raportat la probatoriul existent la dosarul cauzei, din care rezultă că de la data săvârșirii infracțiunii, respectiv seara zilei de 26 aprilie 2013, timp de 2 zile, până în seara zilei de 28 aprilie 2013, inculpatul nu a fost de găsit, fiind emise pe numele său mai multe mandate de aducere și fiind căutat de organele de poliție la mai multe adrese (f.200-f.209 dosar urmărire penală), există presupunerea rezonabilă că odată pus în libertate, inculpatul va încerca să se sustragă urmăririi penale. Instanța a luat act și de declarațiile notariale depuse de inculpat la f. 294-297, însă există unele inadvertențe între cele consemnate în acestea și procesul-verbal de la f. 202, în care se arată faptul că în seara zilei de_, la adresa din Z., str. C. Coposu nr.37, județul S., nimeni nu a răspuns apelului la interfon făcut de organele de poliție, care îl căutau pe inculpat.
S-a apreciat că nu are aici importanță în vreun fel reținerea în sarcina inculpatului a infracțiunii de părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, întrucât instanța nu a analizat fondul cauzei, să se pronunțe asupra temeiniciei acestei acuzări, ci pur și simplu se constată că inculpatul a fost de negăsit de către organele de anchetă. De asemenea, instanța a opinat că o persoană, odată implicată într-un eveniment rutier cu o asemenea consecință, precum pierderea unei vieți omenești, datoria celui acuzat este de a sta la dispoziția organelor de cercetare penală prin indicarea unei adrese la care să poată fi găsită, nicidecum de a se lăsa căutată timp de 2 zile. Față de aceste obiceiuri ale inculpatului, instanța consideră că nu are garanții suficiente că acesta se va prezenta ori de câte ori va fi necesar în cursul urmăririi penale.
Totodată, instanța a apreciat că un al doilea motiv pentru care se impune respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar este aceea că, văzând acuzația de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de conducere suspendat, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, dar și fișa de cazier judiciar (f.41 dosar urmărire penală) și fișa de evidență auto (f.189-190 dosar urmărire penală), există reala temere că, odată pus în libertate, inculpatul poate săvârși același gen de infracțiuni.
De asemenea, instanța a luat în considerare și declarația martorului Goia Gabriel - Cristian, care la f.140 verso declară că « ...am văzut că pleacă cu mașina am strigat către W. să se oprească știind că nu are permis de conducere ». Analizând sumar această declarație, fără a fi audiat în mod nemijlocit acest martor, instanța a reținut bănuiala că această persoană cunoștea că inculpatul nu are dreptul de a conduce chiar de la acesta, iar în aceste condiții susținerea inculpatului că nu știa că are permisul reținut raportat la faptul că în luna octombrie 2012 s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva sa, apare neverosimilă. Analizând aceste aspecte și raportat la declarația inculpatului W. A. , dată cu ocazia judecării prezentei cereri (f. 298), potrivit cu care inculpatul a fost oprit de mai multe ori de agenții de poliție rutieră fără a i se fi întocmit dosar penal în urma controlului, instanța a apreciat că aceste aspecte întăresc ideea de « risc asumat » din partea
inculpatului, care, știindu-și incertă situația permisului de conducere, a continuat să șofeze autovehicule, neîntreprinzând nimic în vederea clarificării situației sale. Faptul că s-a prezentat la poliția rutieră a municipiului Z. și apoi la București pentru a-i fi predat permisul, demers eșuat, iar mai apoi continuând să conducă autovehicule, duce instanța la aceeași concluzie.
Toate aceste aspecte denotă caracteristici personale ale inculpatului, din care rezultă periculozitatea persoanei sale, dar și presupunerea rezonabilă că odată pusă în libertate, poate săvârși din nou infracțiuni similare, perioada scurtă de arest preventiv nefiind în măsură să constituie un avertisment suficient pentru inculpat, din contră, poate fi apreciată ca o încurajare în continuarea activității infracționale.
Prin urmare, circumstanțele personale ale inculpatului, în concret lipsa antecedentelor penale, vârsta și faptul că este student și încadrat în muncă, nu au putut constitui, din punctul de vedere al instanței, argumente suficiente care să justifice admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, circumstanțele privitoare la activitatea infracțională desfășurată de acesta justificând concluzia că lăsarea sa în libertate nu este oportună la acest moment.
Și în acord cu jurisprudența C.E.D.O., s-a constatat că au fost dezvoltate patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea provizorie: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării acesta să încerce să împiedice desfășurarea procesului, să comită alte infracțiuni ori să tulbure ordinea publică. În cauză, cel puțin două dintre aceste motive își găsesc justificarea.
Instanța a reținut că, chiar dacă din punct de vedere formal, în speță sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii, totuși, în acest stadiu procesual nu se impune liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului W. A. , buna desfășurare a procesului penal și realizarea eficientă a scopurilor măsurii arestării preventive putând fi garantate numai prin menținerea acesteia sub incidența măsurii arestării preventive, iar nu prin punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar. În cauza de față, ținând seama de impactul social al faptelor de genul celor pentru care inculpatul este cercetat, buna desfășurare a procesului penal ar fi tulburată, prin cercetarea inculpatului în stare de liberare provizorie, opinia publică percepând că în cazurile cercetării acestui gen de infracțiuni, organele judiciare trebuie să acționeze prompt, pentru eradicarea fenomenului infracțional de acest gen.
Pentru considerentele anterior expuse, având în vedere și faptul că existența condițiilor generale de admisibilitate a cererii de liberare provizorie nu atrage de plano obligația instanței de a dispune o astfel de măsură, atâta timp cât pe fond cererea este neîntemeiată, în baza art.1608aalin.6 teza a II-a Cod procedură penală, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul W. A. , iar în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva Încheierii penale din_ a Judecătoriei Șimleu Silvaniei a declarat recurs inculpatul, arătând în motivare, în esență, următoarele: în baza interpretării eronate a stării de fapt, în mod greșit s-a apreciat de instanța de fond faptul că nu există garanții de comportament al inculpatului, pentru a se putea dispune liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia, întrucât, pe de o parte, inculpatul nu a fost obligat în vreun mod să rămână la dispoziția organelor judiciare, iar pe de altă parte,inculpatul a avut cunoștință de faptul că avea dreptul
de a conduce un autoturism pe drumuri publice, prin urmare, nu se poate reține în sarcina acestuia infracțiunea prevăzută de art. 86 alin.2 din OUG 195/2002 rep. S-a mai precizat că nu există niciun risc real pentru buna desfășurare a procesului penal, care să rezulte din lăsarea inculpatului în libertate, dimpotrivă, există garanția că procesul se poate desfășura în bune condiții și în situația în care inculpatul ar liberat provizoriu sub control judiciar.
Analizând încheierea atacată prin prisma motivelor invocate,precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, T. constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, se constată că inculpatul recurent este cercetat în dosarul 597/P/2013 al Parchetului de pe lângă J. Șimleu Silvaniei, pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, refuzul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de conducere suspendat, prevăzute de art.178 alin.2 C.pen., art.89 alin.1 din OUG 195/2002 rep., art.87 alin.5 din OUG 195/2002 rep. și art.86 alin.2 din OUG 195/2002 rep, totul cu aplicarea art.33 lit.a C.pen..
Prin încheierea de ședință nr.7/P din data de_, pronunțată în dosar nr._, J. Șimleu Silvaniei a admis propunerea Parchetului de pe lângă J. Șimleu Silvaniei și a dispus arestarea preventivă a inculpatului W. A. pe o perioadă de 29 de zile.
Temeiurile arestării au fost cele prev. de art.148 lit. a și f Cod procedură penală. Instanța a apreciat că există o suspiciune rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat, că după săvârșirea faptei a încercat să se sustragă urmăririi penale și legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani pentru faptele săvârșite, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Inculpatul recurent a fost acuzat de faptul că la data de_, inculpatul
W. A. după ce a consumat alcool, a condus autoturismul marca VW GOLF cu numărul de înmatriculare_ pe raza localității Crasna, iar la intersecția cu sensul giratoriu din centrul localității, inculpatul a pierdut controlul direcției din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, a lovit scuarul din centrul intersecției, stâlpul electric din centrul scuarului și a trecut peste acestea, după care s-a oprit într-un stâlp din beton din fața bisericii. În urma evenimentului rutier, pasagerul L. Cristian-Dănuț a decedat pe loc. Inculpatul a rămas la fața locului o scurtă perioadă de timp, după care a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție fugind pe un teren situat între Biserica Ortodoxă și Școala din localitatea Crasna, fiind prins imediat de mai mulți localnici care l-au urmărit și apoi imediat fiind condus la sediul Postului de Poliție Crasna. Inculpatul a avut un comportament anormal și a prezentat leziuni ușoare motiv pentru care a fost transportat cu ambulanța la S. J. de Urgență Z., pentru acordarea de îngrijiri medicale și pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. La Secția de urgență a S. ui Z., inculpatul W. A. a avut o atitudine nepotrivită față de cadrele medicale, iar în momentul în care i s-a solicitat de către organele de poliție să se supună recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, acesta a refuzat.
Împotriva încheierii nr.7/P/_ a Judecătoriei Șimleu Silvaniei, inculpatul a declarat recurs, acesta fiind respins de Tribunalul Sălaj.
În cazul în care instanța este sesizată cu o cerere de liberare provizorie sub control judiciar, într-o primă fază se verifică dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a acesteia, iar în a doua fază se soluționează cererea, după ascultarea învinuitului sau inculpatului, verificându-se îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege referitoare la temeinicia acesteia.
Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal sau a împiedica comiterea de fapte periculoase.
Aplicarea dispozițiilor legale care reglementează această instituție se poate justifica în cazul unor infracțiuni mai puțin grave, luându-se în considerare și încrederea pe care o poate oferi inculpatul că lăsat în libertate nu va săvârși și alte infracțiuni și își va îndeplini obligațiile ce i se impun.
Astfel, potrivit art.1602alin.1 Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Față de inculpatul W. A. a fost pusă în mișcare
acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunilor deucidere din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție care efectuează cercetarea la fața locului, refuzul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de conducere suspendat, în speță fiind îndeplinite astfel cerințele prev. de art.1602alin.1 Cod procedură penală.
Conform alin. 2 al aceluiași articol, liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Acordarea liberării provizorii sub control judiciar constituie un beneficiu ce poate fi recunoscut unui inculpat numai dacă arestarea preventivă nu este necesară, astfel încât, potrivit art. 136 alin. 2 Cod procedură penală, scopul măsurilor preventive să poată fi realizat și prin lăsarea inculpatului în libertate provizorie.
În acord cu Decizia nr.17/_ pronunțată de Înalta Curte de Casația și Justiție în recurs în interesul legii, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, instanța verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a învinuitului ori inculpatului. Altfel spus, se analizează dacă, în funcție de circumstanțele cauzei, o astfel de liberare este oportună.
Pentru soluționarea cererii de liberare provizorie, au fost avute în vedere natura și gravitatea faptelor, persoana inculpatului dacă există sau nu date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni ori dacă acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin
alte asemenea fapte, astfel încât punerea în libertate provizorie să nu aducă atingere bunei desfășurări a procesului penal, să nu reprezinte un pericol concret pentru ordinea publică și să nu existe riscul săvârșirii altor infracțiuni.
În ce privește natura și gravitatea faptelor pentru care inculpatul este cercetat, s-a reținut că la dosarul de urmărire penală există indicii temeinice și probe, în sensul art. 143 C.p.p., din care rezultă presupunerea legitimă și rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit faptele penale pentru care a fost trimis în judecată, fapte ce reliefează un grad de pericol social ridicat, atât prin importanța valorilor sociale lezate prin săvârșirea acestora, cât și prin modalitatea concretă de comitere.
Instanța a luat în considerare și circumstanțele personale ale inculpatului, dar, în același timp,astfel după cum instanța a menționat, nu se poate ignora faptul că inculpatul este acuzat de infracțiuni de o gravitate deosebită. Gradul de pericol social al unor astfel de fapte este unul real și deosebit de ridicat, așa încât lăsarea în libertate a inculpatului nu poate fi oportună.
Cât privește susținerile apărătorului inculpatului privind împrejurarea că prima instanță a reținut neîntemeiat că nu există garanții de comportament al inculpatului, interpretând greșit starea de fapt, întrucât, de la momentul accidentului și până când s-a dus la poliție inculpatul nu a fost găsit, T. reține că J. Șimleu Silvaniei a analizat aceste garanții de comportament raportat la toate faptele reținute în sarcina inculpatului,în ceea ce privește demersurile efectuate pentru căutarea acestuia apreciindu-se că, raportat la probatoriul existent la dosarul cauzei, există presupunerea rezonabilă că odată pus în libertate, inculpatul va încerca să se sustragă urmăririi penale și că există unele inadvertențe între cele consemnate în declarațiile notariale depuse de inculpat și procesul-verbal de la f. 202.
Pe de altă parte, văzând acuzația de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de conducere suspendat, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, dar și fișa de cazier judiciar (f.41 dosar urmărire penală) și fișa de evidență auto (f.189-190 dosar urmărire penală), s-a apreciat întemeiat că este firesc a fi luat în considerare și riscul ca inculpatul să reia activitatea infracțională.
Liberarea provizorie trebuie să asigure, potrivit art. 136 alin.2 C.p.p., scopul instituit de legiuitor pentru luarea măsurilor preventive prin art. 136 alin. 1 C.p.p, și anume, a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărire penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei. Potrivit aliniatului 2 al art. 160 2C.p.p., pentru a lua măsura liberării provizorii sub control judiciar, instanța trebuie să constate că nu există date din care să rezulte necesitatea împiedicării inculpatului să săvârșească alte infracțiuni.
Având în vedere aspectele invocate mai sus și prevederile legale incidente, tribunalul constată că la acest moment subzistă temeiurile care au determinat arestarea preventivă și, în pofida împrejurării că, formal, cererea inculpatului îndeplinește condițiile legale, pe fond solicitarea inculpatului este neîntemeiată și se impune cercetarea sa, în continuare, în stare de arest.
Scopul măsurii arestării preventive din perspectiva CEDO este tocmai acela de a aduce în fața autorității judiciare competente persoana bănuită de comiterea unei infracțiuni, ceea ce semnifică trimiterea în judecată, iar trimiterea în judecată nu are doar o semnificație formală, ci presupune audierea inculpatului de către instanță în cadrul cercetării judecătorești.
Deși faza de urmărirea penală este finalizată, tribunalul consideră că, raportat la gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpatului, împrejurările producerii acestora, impactul pe care acuzele aduse l-au produs asupra societății și care nu a putut fi estompat prin trecerea timpului, circumstanțele personale ale inculpatului, în special atitudinea acestuia față de faptele reținute în sarcina sa și gravitatea lor, pericolul concret pentru ordinea publică reprezentat de lăsarea în libertate a inculpatului nu poate fi înlăturat decât prin menținerea stării de arest preventiv a acestuia, iar scopul măsurilor preventive nu poate fi atins prin liberarea provizorie sub control judiciar, întrucât asigurarea bunei desfășurări a procesului penal impune judecarea in stare de arest preventiv.
Chiar dacă în condițiile art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum acest text este interpretat în jurisprudența CEDO, inculpatul arestat preventiv are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil și de a fi eliberat în cursul procedurii, tribunalul reține că oportunitatea liberării provizorii sub control judiciar urmează a fi evaluată la stadiul actual al procedurii, prin raportare la natura și gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat, puternica rezonanța socială negativă a acestor fapte, necesitatea asigurării unei bune administrări a probelor. Durata arestului preventiv se încadrează noțiunii de termen rezonabil, această durată nefiind în măsură a înlătura pericolul concret reprezentat de lăsarea în libertate a inculpatului. În aceste condiții, tribunalul apreciază că buna desfășurare a procesului penal și realizarea eficientă a scopurilor măsurii arestării preventive luată față de inculpat pot fi garantate numai prin menținerea inculpatului sub incidența măsurii arestării preventive, iar nu prin punerea acestuia în libertate provizorie sub control judiciar.
Pentru toate considerentele prezentate, constatând că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, tribunalul va respinge, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, ca nefondat recursul declarat de W. A., fiul lui Ș.
- A. și Ana, născut la data de_ în localitatea Marghita, județul Bihor, domiciliat în Z., str. C. Coposu nr.37, județul S., cetățean român, CNP 1. împotriva încheierii penale din_ a Judecătoriei Șimleu Silvaniei în dosar nr._ .
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul W. A., împotriva încheierii penale din_ a Judecătoriei Șimleu Silvaniei în dosar nr._ .
Obligă inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă.
Pronunțată în ședință publică la sediul T. ui S., azi,_ . Președinte, Judecător, Judecător,
B. D. Ț. C. T. D. -D. I.
Grefier,
M. J. D.
Red.ȚB/_
Dact.MJD/_ Ex.3
| ← Încheierea penală nr. 126/2013. Cerere de liberare provizorie... | Încheierea penală nr. 146/2013. Cerere de liberare provizorie... → |
|---|
