Sentința penală nr. 119/2013. Cerere de întrerupere a executării pedepsei
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA PENALĂ Nr. 119/D/2013
Ședința publică din 04 Aprilie 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE: I. N. B.
Grefier: Dan-P. O.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe contestatorul I. G., cauza având ca obiect cerere de întrerupere a executării pedepsei (art.455 C.p.p.)
La apelul nominal se prezintă contestatorul condamnat I. G., asistat de către apărătorul desemnat din oficiu, av. Albu S. Lucia, cu delegație la dosar.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin PROCUROR:
G. PRUNEAN.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, la întrebarea instanței, contestatorul arată că nu el a formulat cererea de întrerupere a executării pedepsei, așa cum a arătat și în actele depuse la dosar.
Instanța acordă cuvântul părților față de această împrejurare.
Apărătorul contestatorului solicită a se lua act de faptul că, prezenta cerere nu a fost formulată de acesta.
Reprezentanta Ministerului Public solicită a se constata că prezenta cerere nu a fost întocmită de către condamnat.
I N S T A N Ț A
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus la Trib. Iași, condamnatul I.
a solicitat instanței admiterea acesteia și, pe cale de consecință, să dispună întreruperea executării pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare, ce i-a fost aplicată prin S.P. 245/_ a Trib. Tulcea, pe motive sociale, arătând în motivare faptul că, familia sa se confruntă cu o stare materială precară, împrejurare ce impune prezența sa la domiciliu pentru a le acorda sprijin pe timpul iernii.
Prin S.P. 70/_ a Trib. Iași, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Trib. Cluj.
La termenul din data de_, condamnatul a invederat instanței faptul că, nu el a formulat prezenta cerere.
Față de cele arătate, instanța, în baza art. 456 rap. la art. 453 al.1 lit.c C.p.p., va lua act că prezenta cerere nu a fost formulată de sus-numit.
În baza art.192 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina acestuia.
În baza art. 189 C.p.p., va stabili în favoarea Baroului de Avocați Cluj onorariu avocațial din oficiu în sumă de 100 lei cuvenit av. Albu S. Lucia, ce se va avansa din F.M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
În baza art.456 rap. la art.453 al.1 lit.c C.p.p., ia act că prezenta cerere nu a fost formulată de condamnatul I. G. , fiul lui G. și I., ns. la data de_, deținut în prezent în PNT Gherla.
În baza art.192 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.
În baza art.189 C.p.p., stabilește în favoarea Baroului de Avocați Cluj, onorariu avocațial din oficiu în sumă de 100 lei cuvenit av. Albu S. Lucia, ce se avansează din FMJ.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE GREFIER
N. B. DAN P. O.
Red.2ex./I.N.B.
_
← Decizia penală nr. 1073/2013. Cerere de întrerupere a... | Sentința penală nr. 66/2013. Cerere de întrerupere a... → |
---|