Sentința penală nr. 145/2013. Contestatie la executarea pedepsei
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA PENALĂ Nr.145/2013
Ședința publică din data de 18 aprilie 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE: A. Ț.
Grefier: A. T.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe contestatorul M. L.
L. , cauza având ca obiect contestație la executare (art. 461 Cod procedură penală).
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă contestatorul M.
L. L., deținut în Penitenciarul Gherla, asistat de către apărătoarea desemnată din oficiu, av. Peștean M. I., cu delegație avocațială depusă la dosar.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror D. CRĂCIUNESCU.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că, s-a depus la dosar, la data de 09 aprilie 2013, prin serviciul Registratură al instanței, fișa de cazier actualizată a contestatorului M. L. L., precum și copia sentinței penale nr. 322 din data de_ a Tribunalului Cluj.
La întrebarea instanței, contestatorul M. L. L. arată că își menține contestația la executare promovată în prezenta cauză, precizând, totodată, că este nemulțumit de sporul de un an de zile aplicat prin sentința penală nr. 322 din data de_ a Tribunalului Cluj, motiv pentru care solicită instanței înlăturarea acestuia.
În continuare, reprezentanta Ministerului Public și apărătoarea condamnatului M. L. L. arată că nu au cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul participanților în susținerea contestației la executare.
Apărătoarea condamnatului M. L. L., solicită instanței admiterea contestației la executare formulată de condamnat, pentru considerentele invocate de către acesta, apreciind că sunt aplicabile dispozițiile art. 461 alin. 1 lit. d C.pr.pen.
Reprezentanta Ministerul Public solicită respingerea contestației la executare promovată în cauză și obligarea condamnatului M. L. L. la plata cheltuielilor judiciare către stat. Precizează că în speță există două probleme, și anume, pe de o parte, dacă condamnatul este nemulțumit de aplicarea sporului de un an de zile, trebuia să declare recurs în termenul legal prevăzut de lege, însă, pe de altă parte este vorba de un spor de contopire care, în opinia sa, având în vedere pedepsele aplicate condamnatului, este justificat.
Condamnatul M. L. L., având ultimul cuvânt, învederează instanței că nu a știut de existența sporului care i-a fost aplicat prin sentința penală nr. 322 din data de_ a Tribunalului Cluj, acesta fiind motivul pentru care nu a declarat recurs.
T R I B U N A L U L
La data de_ s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. de mai sus contestația la executare formulată de condamnatul M. L. L., aflat în executarea unei pedepse de 11 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 322/2011 a Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 1466/_ a Curții de Apel Cluj, cererea nefiind motivată. În fața instanței de judecată, condamnatul a precizat că este nemulțumit de sporul de pedeapsă de 1 an închisoare aplicat prin această sentință penală.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 322/_ a Tribunalului Cluj definitivă prin decizia penală nr. 1466/_ a Curții de Apel Cluj, ( urmare a respingerii recursului declarat de condamnat), s-a admis cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul M. L. L. și în consecință, în temeiul art.36 alin.2 rap. la art.33 lit.a C.pen. s-a constatat că infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat: la o pedeapsă rezultantă de 9 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 al. 1 lit.a, b, d și e C.pen. pe o durată de 5 ani, aplicată prin Sentința penală nr.1690/_ pronunțată de către Judecătoria Tg.- Mureș (rămasă definitivă la data de_, prin respingerea recursului prin Decizia penală nr. 308/R/_ a C.A. Tg. -Mureș ); la o pedeapsă rezultantă de 10 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 al.1 lit.a, b, d și e C.pen. pe o durată de 4 ani, aplicată prin Sentința penală nr.97/_ pronunțată de către a Tribunalul Mureș (rămasă definitivă la data de_, prin Decizia penală nr.27/A/l_ a C.A. Tg. -Mureș ) și la o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 al.1 lit.a și b C.pen. pe o durată de 2 ani, aplicată prin Sentința penală nr. 1438/_ pronunțată de către Judecătoria Tg.- Mureș (rămasă definitivă la data de _
, prin Decizia penală nr. 315/2006 a Tribunalului Mureș), se află în concurs real. Drept urmare, s-a dispus descontopirea pedepsei rezultante de 9 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 al.1 lit.a, b, d și e C.pen. pe o durată de 5 ani, aplicată prin Sentința penală nr.1690/_ pronunțată de către Judecătoria Tg. - Mureș (rămasă definitivă la data de_, prin respingerea recursului prin Decizia penală nr. 308/R/_ a C.A. Tg. -Mureș ) în pedepsele componente de: 6 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev de art. 329 al.1 C.pen cu aplicarea art. 13 C.pen, art.41 al.2 C.pen. și art. 37 lit.a C.pen.; 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. penală nr. 873/_ a Judecătoriei Tg. -Mureș, definitivă prin Decizia penală nr. 404/_ a CA Tg. - Mureș, a cărei suspendare condiționată a executării
pedepsei a fost revocată, conform art. 83 C.pen.
Totodată, s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 al.l lit.a, b, d și e C.pen. pe o durată de 4 ani, aplicată prin Sentința penală nr.97/_ pronunțată de
către Tribunalul Mureș (rămasă definitivă la data de_, prin Decizia penală nr.27/A/1_ a CA. Tg. -Mureș) în pedepsele componente de: 7 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 12 al.l și 2 lit.a din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.41 al.2 C.pen. și art. 37 lit.a C.pen. ; 7 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 26 C.pen. rap. la art. 12 al.1 și 2 lit. a din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art. 37 lit.a C.pen. ; 7 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 12 al.1 și 2 lit. a din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.41 al.2 C.pen. și art. 37 lit.a C.pen.; 6 ani și 4 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 26 C.pen. rap. la art.329 al.2 C.pen. cu aplicarea art. 37 lit.a C.pen. și s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 al.1 lit.a și b C.pen. pe o durată de 2 ani, aplicată prin Sentința penală nr.1438/_ pronunțată de către Judecătoria Tg.-Mureș (rămasă definitivă la data de_, prin Decizia penală nr. 315/2006 a Tribunalului Mureș ) în pedepsele componente de: 3 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 329 al.1 C.pen. cu aplicarea art. 37 lit.a C.pen.; de 3 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiuni de furt calificat prev. de art. 208 al.1 C.pen., art. 209 al.1 lit. g C.pen. cu aplicarea art. 41 al.2 C.pen, și art. 37 lit.a C.pen. ; 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 873/_ a Judecătoriei Tg. -Mureș, definitivă prin Decizia penală nr. 404/_ a C.A. Tg. - Mureș, a cărei suspendare condiționată a executării pedepsei a fost revocată, conform art. 83 C.pen.
În temeiul art. 36 al. 1 C.pen. s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 al.1 lit.a, b, d și e C.pen. pe o durată de 5 ani, pedeapsă la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare, petentul condamnat urmând să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 al.1 lit.a, b, d și e C.pen. pe o durată de 5 ani.
S-a dispus menținerea revocării suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 873/_ a Judecătoriei Tg. -Mureș, definitivă prin Decizia penală nr. 404/_ a C.A. Tg. - Mureș, dispusă prin Sentința penală nr.1690/_ pronunțată de către Judecătoria Tg.-Mureș, Sentința penală nr.97/_ pronunțată de către a Tribunalul Mureș și Sentința penală nr. 1438/_ pronunțată de către Judecătoria Tg.- Mureș și în temeiul art. 83 C.pen. s-a cumulat pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 873/_ a Judecătoriei Tg.-Mureș, definitivă prin Decizia penală nr. 404/_ a C.A. Tg. - Mureș cu pedeapsa rezultantă de mai sus, în final petentul urmând să execute pedeapsa de:- 11 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 al.l lit.a, b, d și e C.pen. pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei.
S-a dispus revocarea mandatelor de executare a pedepsei emise anterior în baza sentințelor penale sus menționate și emiterea unui nou mandat de executare, conform prezentei.
În temeiul art. 88 C.pen., art. 36 al. 3 C.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată petentului condamnat reținerea din data de_ și arestul preventiv din data de_ -_, respectiv reținerea și arestul preventiv din data de_ -_, precum și perioada executată în baza sentinței penale
nr.1438/_ pronunțată de către Judecătoria Tg.-Mureș, începând cu data de_ la zi.
Această hotărâre a rămas definitivă prin respingerea recursului declarat de condamnat, prin decizia penală nr. 1466/_ a Curții de Apel Cluj.
Aflându-se în Penitenciarul Gherla în executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 322/2011 a Tribunalului Cluj, condamnatul a formulat prezenta contestație la executare, fiind nemulțumit de sporul de 1 an închisoare aplicat prin hotărârea susmenționată.
Contestația contra executării unei hotărâri penale este posibilă în anumite cazuri expres și limitativ prevăzute de lege, condamnatul fiind nemulțumit în acest caz concret de sporul de pedeapsă aplicat pentru concursul de infracțiuni, solicitând reducerea pedepsei cu durata de 1 an închisoare, însă prin respingerea recursului declarat de condamnat prin decizia penală nr. 1466/_ a Curții de Apel Cluj, hotărârea prin care s-a admis cererea sa de contopire, a intrat în puterea lucrului judecat.
Pe de altă parte, acordarea acestui spor a fost judicios motivată de către instanța care a soluționat cererea de contopire, raportat la numărul pedepselor contopite, cuantumul acestora și gravitatea faptelor pentru care acestea au fost aplicate.
Pe cale de consecință, în baza art. 461 al.1 C.p.pen. instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de condamnatul M. L. L.
.
Se va stabili în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu Peștean M. I., care se va avansa din FMJ.
În baza art. 192 al. 2 C.p.pen. va fi obligat condamnatul la plata sumei de
150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Respinge contestația la executare formulată de condamnatul M. L. L.
, fiul lui natural și R., născut la data de_, deținut în prezent în Penitenciarul Gherla cu privire la sentința penală nr. 322/2011 a Tribunalului Cluj.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av. Peștean M. I. ), sumă care se avansează din FMJ.
Obligă condamnatul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
Ț. A. T.
Red.4 ex./ A.Ț./A.Ț.
_
← Decizia penală nr. 40/2013. Contestatie la executarea pedepsei | Decizia penală nr. 413/2013. Contestatie la executarea pedepsei → |
---|