Sentința penală nr. 3/8. Contestatie la executarea pedepsei

ROMÂNIA cod operator 2618 TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR. _

SENTINȚA PEN ALĂ nr. 3Ședința publică din 8 ianuarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: B. C. - judecător

GREFIER: B. E.

Ministerul Public reprezentat prin procuror: B. I.

din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș

Pe rol fiind soluționarea cauzei penale cu nr. de mai sus privind pe contestatorul-condamnat V. R. M. (fiul lui R. F. și M., născut la 30 martie 1990 în Sighetu Marmației, CNP 1., deținut la Penitenciarul Baia Mare) având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul-condamnat V. R. M., în stare de deținere, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. C. R. din cadrul Baroului M. .

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care :

Întrebat fiind, contestatorul-condamnat V. R. M. arată că își retrage contestația.

I s-a luat contestatorului-condamnat o declarație în acest sens, declarația acestuia fiind consemnată în procesul-verbal care a fost atașat la dosar.

Raportat la poziția exprimată de contestatorul-condamnat V. R. M., instanța acordă cuvântul apărătorului acestuia, reprezentantului Ministerului Public și contestatorului-condamnat.

Apărătorul contestatorului-condamnat V. R. M., avocat desemnat din oficiu C. R., solicită a se lua act de poziția petentului- condamnat în sensul retragerii contestației.

Reprezentantul Ministerului Public pune aceleași concluzii.

Contestatorul-condamnat V. R. M., acordându-i-se ultimul cuvânt, arată că nu are nimic de spus.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T.

Prin contestația la executare formulată în prezenta cauză contestatorul V.

R. M. a solicitat a i se deduce perioada de 2 săptămâni și o zi pentru care procurorul a dispus internarea sa la secția psihiatrie (acesta a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare prin sentința penală nr. 83/_ a T. ui

M. ).

În ședința publică din 8 ianuarie 2013 contestatorul a arătat că își retrage contestația astfel că tribunalul urmează a lua act de manifestarea de voință a acestuia.

În temeiul art. 192 alin. 2 C.pr.pen., contestatorul va fi obligat la plata către stat a sumei de 130 lei - cheltuieli judiciare din care suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului numit din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Ia act de retragerea contestației la executare formulate de cont. V. R. M. , fiul lui R. F. și M., născut la 30 martie 1990 în Sighetu Marmației, CNP 1., deținut la Penit. Baia Mare.

În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen., obligă pe contestator să plătească statului suma de 130 lei - chelt. judiciare din care suma de 100 lei - onorariul avocatului desemnat din oficiu (av. C. R. ) se va avansa din fondurile Min. Justiției.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi, 8 ian. 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

B. C. B. E.

Red. B.C./ T-red. B.E.

_ /3 ex.

Tribunalul Maramureș 2618

Dosar nr._ S.P. 3/_

Minută

Hotărăște

Ia act de retragerea contestației la executare formulate de cont. V. R.

M. , fiul lui R. F. și M., născut la 30 martie 1990 în Sighetu Marmației,

CNP 1., deținut la Penit. Baia Mare.

În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen., obligă pe contestator să plătească statului suma de 130 lei - chelt. judiciare din care suma de 100 lei - onorariul avocatului desemnat din oficiu (av. C. R. ) se va avansa din fondurile Min. Justiției.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi, 8 ian. 2013.

Președinte

Tribunalul Maramureș 2618

Dosar nr._ S.P. 3/_

COPIE - Minută

Hotărăște

Ia act de retragerea contestației la executare formulate de cont. V. R.

M. , fiul lui R. F. și M., născut la 30 martie 1990 în Sighetu Marmației,

CNP 1., deținut la Penit. Baia Mare.

În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen., obligă pe contestator să plătească statului suma de 130 lei - chelt. judiciare din care suma de 100 lei - onorariul avocatului desemnat din oficiu (av. C. R. ) se va avansa din fondurile Min. Justiției.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi, 8 ian. 2013.

Președinte s.sindesc.

pt.conf.

ROMÂNIA - TRIBUNALUL MARAMUREȘ 2618

Secția Penală DOSAR nr. _

din 8 ianuarie 2013

Către

PENITENCIARUL BAIA MARE

Alăturat prezentei conform art. 360 alin.2 Cod procedură penală, vă înaintăm copia dispozitivului sentinței penale nr. 3/_ pronunțată în dosarul cu nr. mai sus indicat, privind contestatorul V. R. M. , fiul lui R. F. și

M., născut la 30 martie 1990 în Sighetu Marmației, CNP 1., deținut la Penitenciarul Baia Mare.

PREȘEDINTE GREFIER

ROMÂNIA - TRIBUNALUL MARAMUREȘ 2618

Secția Penală DOSAR nr. _

din 8 ianuarie 2013

Către

SERVICIUL FINANCIAR CONTABIL

din cadrul T. UI M.

Alăturat prezentei vă înaintăm copia dispozitivului sentinței penale nr. 3/_ pronunțată în dosarul cu nr. mai sus indicat prin care s-a dispus ca

suma de 100 lei - onorariul avocatului desemnat din oficiu (av. C. R. ) să se avanseze din fondurile Ministerului Justiției.

PREȘEDINTE GREFIER

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 3/8. Contestatie la executarea pedepsei