Sentința penală nr. 369/2013. Cerere de întrerupere a executării pedepsei

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ DOSAR NR._

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA PENALĂ NR.369/2013

Ședința publică din data de 10 septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. L.

GREFIER: M. S.

S-a luat spre examinare cauza penală privind pe condamnatul V. S., având ca obiect cerere de întrerupere a executării pedepsei.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul V.

S., aflat în stare de detenție, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. Alexa I. -A., cu delegație la dosar.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a fost reprezentat de procuror D. MĂCIUCĂ-PROD. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată că, la data de _

, Penitenciarul Gherla a remis la dosar o copie de pe mandatul de executare a pedepsei, astfel cum s-a solicitat la termenul anterior.

Se mai constată faptul că, la data de_, a sosit la dosar referatul de anchetă socială întocmit de către Primăria com. Crasna, jud. Sălaj.

La întrebarea instanței, apărătorul condamnatului și reprezentantul Parchetului arată că nu mai au cereri de formulat sau excepții de invocat.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea judiciară a cererii de întrerupere a executării pedepsei.

Apărătorul din oficiu al condamnatului solicită admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei, având în vedere și concluziile raportului de anchetă socială, apreciind că cererea formulată de petent este întemeiată.

Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea cererii de întrerupere a executării pedepsei, raportat la ancheta socială, din care rezultă că locuința condamnatului este dărâmată, iar copii acestuia au fost preluați în regim de urgență la un centru de copii. Față de aceste împrejurări, consideră că situația condamnatului nu se încadrează în dispozițiile art. 453 lit. c C.pr.pen., precizând faptul că în termen de 3 luni nu poate fi ridicată o casă.

Petentul-condamnat V. S., având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, condamnatul V. S., deținut în Penitenciarul Gherla, a solicitat instanței să dispună întreruperea

executării pedepsei de 14 ani închisoare, aplicată de Tribunalul Sălaj pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, arătând în motivare că dorește să fie alături că copiii săi care nu au unde locui, deoarece casa în care stăteau este distrusă, impune astfel întreruperea executării pedepsei chiar și pentru o scurtă perioadă de timp, în vederea rezolvării acestei probleme.

Având în vedere motivul invocat de condamnat în susținerea cererii sale, în cauză s-a dispus efectuarea unei anchete sociale la domiciliul condamnatului, care să releve starea sanitară și situația materială a familiei acestuia.

Din concluziile anchetei sociale nr.7597/_ întocmită de Primăria comunei Crasna, jud. Sălaj, rezultă faptul că locuința în care a stat familia condamnatului s-a dărâmat, fiind construită din pământ bătut, iar copii condamnatului au fost preluați în regim de urgență la un centru de copii din Șimleu Silvaniei (f.15).

Deși ancheta socială efectuată în cauză a relevat o situație materială precară a familiei condamnatului, instanța apreciază că nu se impune întreruperea executării pedepsei pentru acest motiv, întrucât această situație este una permanentă, care nu a început odată cu încarcerarea petentului și nici nu ar putea fi rezolvată prin punerea acestuia în libertate pe o perioadă scurtă de timp (într-un interval de maxim 3 luni fiind practic imposibil ca inculpatul, care nu are niciun fel de posibilități materiale, să construiască o locuință pentru copiii săi și să le asigure cele necesare traiului). Pe de altă parte, este limpede că executarea în continuare a pedepsei de către condamnat, nu ar avea nici un fel de consecințe grave pentru familia acestuia, mai precis pentru copiii săi (întrucât concubina condamnatului este decedată, fiind victima infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte comisă de acesta), care se află în prezent în grija statului, fiind preluați, ulterior arestării inculpatului, în regim de urgență la un centru de copii din Șimleu Silvaniei.

Față de cele menționate mai sus, în baza art.455 și urm. C.pr.pen. instanța urmează să respingă cererea de întrerupere a executării pedepsei, formulată de condamnatul V. S., ca fiind neîntemeiată.

Conform art.189 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av. Alexa I. ela-A.

), care va fi avansată din F.M.J.

Potrivit art.192 alin.2 C.pr.pen. condamnatul va fi obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Respinge cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul V. S. , fiul lui I. și Ana, născut la data de_ în loc. Crasna, jud. Sălaj, CNP 1., deținut în prezent în Penitenciarul Gherla.

Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av. Alexa I. ela-A. ), care se avansează din F.M.J.

Obligă condamnatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE GREFIER

M. L. M. S.

Red. M.L./B.C.

2 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 369/2013. Cerere de întrerupere a executării pedepsei