Sentința penală nr. 482/2013. Cerere de întrerupere a executării pedepsei

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

Operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA PENALĂ NR. 482/2013

Ședința publică din data de 31 octombrie 2013 Completul compus din:

Președinte: L. -A. C. Grefier: A. B.

Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe condamnatul I. I. cauza având ca obiect cerere de întrerupere a executării pedepsei (art.455 C.p.p.).

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apărătorul ales al condamnatului, av. Boroș M. cu împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsă fiind condamnatul I. I. .

Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror: D.

  1. P. .

    Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care,

    Instanța constată că la dosarul cauzei s-a depus prin șeful escortei de la Penitenciarul Gherla, un înscris din partea condamnatului I. I., din care rezultă că acesta își retrage cererea.

    Față de înscrisul depus la dosar, instanța acordă cuvântul participanților.

    Apărătorul ales al condamnatului I. I., solicită instanței sa ia act de retragerea cererii.

    Reprezentanta Ministerului Public, solicita instanței sa ia act de retragerea cererii; cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

    T R I B U N A L U L

    Prin cererea înregistrată la Judecătoria Gherla, sub nr._, la data de _

    , condamnatul I. I. a solicitat instanței de judecată întreruperea executării pedepsei de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 220/2011 a T. ului Maramureș, deoarece în este grav bolnav, suferind de m,ai multe afecțiuni de natură psihică, iar starea sănătății sale se înrăutățește pe zi ce trece.

    Prin sentința penală nr. 498/_ a Judecătoriei G. a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea T. ului Cluj, deoarece la data formulării cererii petentul se afla în Penitenciarul Gherla, iar pedeapsa pe care o execută în prezent a fost aplicată prin sentința penală nr. 220/2011 a T. ului Maramureș, așa încât, potrivit art. 456 al. 1 Cod Procedură Penală, competența de soluționare a cauzei revine T. ului Cluj.

    La Tribunalul Cluj cauza a fost înregistrată la data de_ sub același număr unic de dosar.

    La termenul de judecată din data de_, condamnatul a depus la dosarul cauzei, prin intermediul gărzii ce însoțește deținuții de la Penitenciarul Gherla la instanța, un script (f. 41), din care rezultă că își retrage cererea formulată.

    Față de această manifestare de voință, instanța va lua act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de către condamnat.

    În temeiul art. 192 al. 2 Cod Procedură Penală va obliga condamnatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 200 lei.

    PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

    H O T Ă R Â Ș T E

    Ia act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de către condamnatul I. I. , fiul lui I. și M., născut la data de_, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla.

    În temeiul art.192 al.2 Cod Procedură Penală obligă condamnatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 200 lei.

    Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu procurorul și de la comunicare cu petentul.

    Pronunțată în ședința publică din data de 31 octombrie 2013, în lipsa condamnatului.

    PREȘEDINTE

    1. A. C.

      GREFIER

      1. B.

Red. L.A.C./3 ex.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 482/2013. Cerere de întrerupere a executării pedepsei