Sentința penală nr. 480/2013. Contestatie la executarea pedepsei

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA PENALĂ

cod operator 2618

Dosar nr. _

SENTINȚA PENALĂ NR. 480

Ședința publică din 16 iulie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. L. RAMONA M. - judecător

GREFIER: C. M.

Ministerul Public reprezentat prin procuror B. I. V. de la Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL MARAMUREȘ

Pe rol este pronunțarea soluției cauzei privind pe condamnatul C. A. (fiul lui Octavian și R., născut la 24 martie 1983, în prezent deținut în Penitenciarul Baia Mare) având ca obiect contestație la executare.

Instanța constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din_ concluziile și susținerile părților s-au consemnat în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Pronunțarea soluției s-a amânat la data de azi, când în urma deliberării instanța a pronunțat hotărârea de mai jos:

T.

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr._ condamnatul C. A. a formulat contestație privind executarea sentinței penale nr. 13/_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui C., prin care a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de omor..

Cauza a fost înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Baia Mare, care prin sentința penală nr. 568 din_ a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea T. ui M. .

La Tribunalul Maramureș cauza a fost înregistrată sub dosar nr._ . La termenul de judecată din data de_ condamnatul-contestator a învederat instanței că nu are antecedente penale, în mod greșit i se reține astfel

în mandatul de executare a pedepsei.

Examinând contestația formulată prin prisma actelor și materialului din dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 13/_ pronunțată în dosarul nr._ al

T. ui C., definitivă prin decizia penală nr. 3988 din_ a Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestatorul C. A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i Coc penal.

Conform art. 461 C. pr. penală contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a). când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b). când executarea este îndreptată împotriva alte persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c). când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d). când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

Analizând contestația formulată, în raport de motivele invocate de condamnat, instanța constată că aspectele semnalate nu pot forma obiectul contestației la executare, neregăsindu-se printre situațiile prevăzute de lege.

Câtă vreme printre cazurile exprese nu figurează înlăturarea mențiunii privind antecedența penală, o contestație la executare prin care se tinde la aceasta este indamisibilă. A admite contrariul ar însemna ca pe cale procesuală să se rezolve unele incidente ivite pe parcursul executării, să se antameze puterea de lucru judecat a unei hotărâri definitive.

De altfel, situația menționată din mandatul de executare a fost lămurită de judecătorul delegat, aspect care rezultă din dosarul în care petentul a fost condamnat.

Din actele de la dosar și din considerentele hotărârii de condamnare rezultă că instanțele care au reținut "antecedentele penale"; au avut în vedere mențiunile din cazierul judiciar al petentului.

Pentru aceste considerente, se va respinge contestația la executare formulată ca nefondată.

Potrivit dispozițiilor art.192 al.2 Cod procedură penală condamnatul va fi obligat la cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de petentul contestator C. A. - fiul lui Octavian și R., născut la data de_, deținut în Penitenciarul Baia Mare - având ca obiect contestație la executare.

În temeiul art. 192 al.2 Cod procedură penală obligă petentul contestator la 140 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către D-na avocat D. M. .

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .

PREȘEDINTE

GREFIER

S.

L. Ramona M.

C.

M.

Red. S.L.R.M./T-red.C.M.

_ ; Ex.3

Tribunalul Maramureș

Cod operator 2618

Secția Penală

Minuta

Dosar nr. _

S.P. 480/_

HOTĂRĂȘ TE:

Respinge cererea formulată de petentul contestator C. A. - fiul lui Octavian și R., născut la data de_, deținut în Penitenciarul Baia Mare - având ca obiect contestație la executare.

În temeiul art. 192 al.2 Cod procedură penală obligă petentul contestator la 140 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către D-na avocat D. M. .

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .

PREȘEDINTE

Tribunalul Maramureș

Cod operator 2618

Secția Penală

Minuta

Dosar nr. _

S.P. 480/_

COPIE

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de petentul contestator C. A. - fiul lui Octavian și R., născut la data de_, deținut în Penitenciarul Baia Mare - având ca obiect contestație la executare.

În temeiul art. 192 al.2 Cod procedură penală obligă petentul contestator la 140 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către D-na avocat D. M. .

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .

PREȘEDINTE

ss.indesc. pt.conf.

Tribunalul Maramureș Cod operator 2618 Secția Penală Minuta

Dosar nr._ S.P. 480/_ COPIE

HOTĂRĂȘ TE:

Respinge cererea formulată de petentul contestator C. A. - fiul lui Octavian și R., născut la data de_, deținut în Penitenciarul Baia Mare - având ca obiect contestație la executare.

În temeiul art. 192 al.2 Cod procedură penală obligă petentul contestator la 140 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către D-na avocat D. M. .

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .

PREȘEDINTE

ss.indesc. pt.conf.

ROMÂNIA - TRIBUNALUL MARAMUREȘ 2618 DOSAR NR. _

Din _

Către,

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

Biroul financiar-contabil

Alăturat prezentei, vă trimitem copia dispozitivului sentinței penale n r.480/_ privind plata onorariului avocatului desemnat din oficiu avocat D.

M. în cuantum de 100 lei.

PREȘEDINTE GREFIER

S. L. Ramona M. C. M.

ROMÂNIA - TRIBUNALUL MARAMUREȘ 2618

Secția penală DOSAR NR. _

Din _

Către

PENITENCIARUL BAIA MARE

Alăturat prezentei, conform art. 360 alin.2 Cod procedură penală, vă trimitem copia dispozitivului sentinței penale nr. 480/_ pronunțată în dosarul cu nr. mai sus indicat, privind pe condamnatul C. A. (fiul lui Octavian și R. născut la data de_, deținut în Penitenciarul Baia Mare .

PREȘEDINTE GREFIER

S. L. Ramona M. C. M.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 480/2013. Contestatie la executarea pedepsei