Sentința penală nr. 5/2013. Omor deosebit de grav

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

SENTINȚA PENALĂ NR. 5/CC/2013

Ședința camerei de consiliu din data de 16 Ianuarie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: B. D. GREFIER: N. L.

L. .

Pe rol fiind judecarea cererii de revizuire formulată de revizuientul N. P.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni. Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că s-a acvirat dosarul nr._ al Tribunalului Bistrița Năsăud

în care s-a pronunțat Sentința penală cu nr. 139/F/2011 din 28 decembrie 2011.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată următoarele :

Prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus condamnatul petent N. P.

L. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 139/F/_ a Tribunalului Bistrița Năsăud pronunțată în dosar penal nr._, prin care a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 20 de ani de închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal, pentru comiterea infracțiunilor de omor deosebit de grav, prev. de art. 174 alin. 1 Cod penal, art. 176 lit. d Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. a și lit. b Cod penal, tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 indice 1 lit. b și c Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. a și b Cod penal și violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. a și b Cod penal.

Prin cererea formulată la data de_ (f.10), revizuientul condamnat a solicitat reexaminarea hotărârii prin care s-a dispus condamnarea sa, susținându-se în motivare că martorul Lăcătuș Sorin a făcut declarații mincinoase în cauză; că nu s-au audiat martorii Konerth Ecaterina, Ciurar D. și Toma Viorica; că martorii Sucilă Florin, Jelnean Florin, Toma I., Tocaciu C. și Balasz Susana au fost instigați să declare în modalitatea în care au făcut-o(mincinos); și că în cauză nu a fost efectuată o expertiză judiciară în legătură cu timpul parcurs de la fosta sa concubină, Balasz Susana, până la locul faptei.

Prin concluziile depuse la dosar conform art. 399 alin. 11 și urm. Cod procedură(f. 1 și urm.), Parchetul de pe lângă Tribuanlul Bistrița-Năsăud a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire formulată de condamnatul N. P.

L., întrucât nu este incident niciunul din cazurile de revizuire prevăzute expres și limitativ de lege(art. 394 lit. a-e Cod procedură penală). De asemenea, s-a invocat faptul că potrivit Deciziei nr. 60/_ a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, s-a statuat că este inadmisibilă cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cele prevăzute de art. 394 Cod procedură penală.

S-a susținut, referitor la relatările revizuientului în sensul nevinovăției sale că probele administrate în cauză au fost analizate de către instanța ce a pronunțat sentința de condamnare și de către instanțele de control judiciar, apreciindu-se că, din coroborarea tuturor probelor ce s-au administrat rezultă, fără putință de tăgadă, vinovăția condamnatului cu privire la faptele deduse judecății.

S-a subliniat că în cauză nu s-a pronunțat vreo hotărâre definitivă de condamnare cu privire la declarația mincinoasă a vreunuia dintre martorii audiați de către organele de urmărire penală sau de către instanță, totodată, că nu există vreo ordonanță a procurorului prin care să se fi reținut săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă de către martorii cauzei.

Referitor la solicitarea de audiere a unor noi martori în cauză, s-a menționat că în procedura revizuirii nu poate avea loc o prelungire a probațiunii testimoniale pentru fapte și împrejurări deja verificate de către instanța care a dispus condamnarea. Totodată, în ciuda susținerilor petentului condamnat, în speță s-a făcut o verificare a traseului parcurs de inculpat de la locuința concubinei sale la locuința victimei, apreciindu-se că inculpatul putea parcurge distanța de circa 900 de metri în aproximativ 7 minute, având timpul fizic necesar pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea sa.

Examinând cererea de revizuire formulată de condamnatul N. P. L. în raport de motivele invocate, instanța constată că aceasta este inadmisibilă, pentru motivele ce se vor arăta în continuare :

Prin sentința penală nr. 139/F/_ pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar penal nr._ s-a dispus condamnarea inculpatului N. P. L., fiul lui A. și L., născut la data de_ în municipiul Bistrița, cu domiciliul în comuna Teaca, sat Pintic, nr. 222, jud. Bistrița Năsăud, CNP: 1., 8 clase, necăsătorit, fără copii, recidivist, la:

  • 20 de ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174, 176 lit. d) Cod penal, art. 37 lit. a) și b) Cod penal;

  • 12 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), alin. (21) lit. b) și c) Cod penal, art. 37 lit. a) și b) Cod penal;

  • 5 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (2) Cod penal, art. 37 lit. a) și b) Cod penal;

    S-a constatat că infracțiunile deduse judecății au fost săvârșite în concurs real prev. de art. 33 lit. a) Cod penal, între ele, precum și cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 1025/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, definitivă prin Decizia penală nr. 72/A/_ a Tribunalului Bistrița-Năsăud, la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare.

    S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 1025/2009 a Judecătoriei Bistrița, definitivă prin Decizia penală nr. 72/A/2009 a Tribunalului Bistrița-Năsăud în elementele ei componente, astfel:

  • 3 ani și 8 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. e), g), i) Cod penal, art. 41

    alin. (2) Cod penal, art. 37 lit. a) Cod penal ( săvârșită în intervalul_ - 10/_ );

  • restul de 545 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 171/F/2005 a Tribunalului Bistrița-Năsăud ( pedeapsă din executarea căreia inculpatul s-a liberat condiționat la 25 ianuarie 2008 ).

S-a menținut revocarea liberării condiționate ( dispusă conform art. 61 Cod penal, prin Sentința penală nr. 1025/2009 a Judecătoriei Bistrița ) privind restul de 545 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 171/2005 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, definitivă prin neexercitarea căii de atac ( sentință prin care au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului prin Sentința penală nr. 15/F/2005 a Tribunalului Bistrița-Năsăud și Sentința penală nr. 1888/2004 pronunțată în dosarul nr. 6899/2004 al Judecătoriei Bistrița ).

S-au contopit fiecare din cele patru pedepse aplicate inculpatului pentru infracțiunile concurente menționate, cu restul de 545 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 171/2005 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, rezultând astfel pedepsele de 20 de ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) Cod penal, 12 ani închisoare, 5 ani închisoare și 3 ani și 8 luni închisoare, care au fost contopite conform art. 34 lit. b), 36 alin. (1), 35 alin. (1) Cod penal, în pedeapsa cea mai grea de 20 de ani închisoare

și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) Cod penal . S-a făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a), b) Cod penal.

Conform art. 36 alin. (3) Cod penal și art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului ( 20 de ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) Cod penal ) fracțiunea executată, începând cu 15 octombrie 2008 la zi.

Conform art. 350 alin. (1) Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.

Hotărârea sus-menționată a rămas definitivă ca urmare a respingerii ca nefundat a apelului declarat în cauză, de către inculpat, prin decizia penală nr. 47/A/_ a Curții de Apel C., precum și a recursului declarat în cauză, de același inculpat, prin decizia penală nr. 1527/R/_ a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța care a pronunțat hotărârea de condamnare a reținut că, în seara zilei de 14 mai 2008, revizuientul s-a deplasat pe jos din localitatea Pintic în comuna Teaca, cu intenția de a face o vizită concubinei sale. În jurul orelor 21,00, pe drum, între localitățile Pintic și Teaca, inculpatul revizuient s-a întâlnit în locul numit " Strâmta"; cu martorul Horga Ionel și cu cumnata acestuia Cotoi E., martori care au sesizat că inculpatul avea asupra sa o bâtă care îi ieșea de sub haine. În jurul orelor 22,00 inculpatul a ajuns la locuința concubinei sale, având asupra sa o sticlă de bere și un pachet de țigări, cumpărate de la magazinul aparținând S.C. Hobby Star S.R.L. Teaca. Inculpatul a intrat pe furiș în locuința concubinei, spre a nu fi văzut de bunicii concubinei, proprietarii locuinței, care i-au interzis să aibă legături cu inculpatul și să- l primească în casă.

Între orele 22,00-24,00, inculpatul s-a aflat la locuința concubinei sale, Balasz Susana I. E., întreținând relații intime cu aceasta, aspect care rezultă atât din declarația concubinei cât și a inculpatului.

După ce a părăsit locuința concubinei, înainte de a pleca la Pintic, inculpatul a pătruns fără drept în curtea locuinței victimei Borșoș M., din Teaca nr. 433, a demontat sticla de la ușa de acces în locuință și a reușit să pătrundă în casă. După dislocarea geamului de la ușa de acces în locuința victimei, inculpatul a introdus mâna prin spațiul creat și a deschis ușa cu cheile care se aflau în butucul yalei pe interior. Inculpatul a început să caute bunuri în locuința victimei, în special bani, știind că victima era înstărită și că ar poseda sume de bani, deoarece fiul acesteia, Borșoș Arpad Johann lucra în Germania. Inculpatul a fost surprins de către victimă, situație care l-a determinat pe acesta să-i aplice lovituri cu o bâtă de basseball, obiect pe care îl avea asupra sa când a intrat în locuința victimei.

Potrivit concluziilor raportului de constatare medico-legală nr. 1496/III/206 din_ întocmit de Serviciul de Medicină Legală Bistrița, precum și a suplimentului la acest raport de constatare medico-legală, din_, victimei Borșoș M. i-au fost aplicate multiple lovituri în diverse zone ale corpului pe durata a 10.20 de minute, leziuni care au determinat pierderea unei cantități însemnate de sânge, decesul victimei survenind atât loviturilor aplicate de către inculpat, cât și a împrejurării că, în final, inculpatul a sugrumat-o pe victimă, comprimându-i căile respiratorii superioare cu mâna. Decesul a survenit în urma insuficienței respiratorii acute, asociată cu aspirat sanguin traheo-bronșic.

În ce privește leziunile evidențiate pe corpul victimei, s-a reținut că acestea au fost cauzate prin lovire activă repetată, cu mare intensitate, cu un corp dur de formă alungită, dar și cu pumnii, iar în ce privește echimozele de la nivelul mâinilor și al palmelor, s-a concluzionat că se datorează acțiunii de imobilizare, prealabile acțiunii de sugrumare.

Înainte de a părăsi locuința victimei, inculpatul a sustras telefonul mobil marca Nokia 1100 aparținând victimei, precum și o sumă de bani.

Inculpatul s-a deplasat spre localitatea Pintic, de domiciliu, la ieșirea din comuna Teaca fiind ajuns din urmă de autobuzul condus de martorul R. I., autobuzul fiind închiriat de firma S.C. Leoni S.R.L. Bistrița pentru a transporta muncitorii la și de la locul de muncă.

La cererea martorului Sucilă Florin Radu, care se afla în autobuz, șoferul R. I. a oprit pentru a urca inculpatul revizuient, inculpatul deplasându-se cu autobuzul până în localitatea Pintic. Mai multe persoane aflate în autobuz au văzut asupra inculpatului bâta de baseball.

La coborâre din autobuz inculpatul și martora P. D. a, vecină cu inculpatul, s-au deplasat spre casă împreună, fiind urmați îndeaproape de martorul Sucilă Florin, aflat în stare de ebrietate. Când a ajuns în dreptul locuinței vecinului său, numitul Toma I. Costin(zis Ionuț), inculpatul s-a îndreptat spre locuința acestuia, dând impresia că vrea să intre la vecinul său, în realitate s-a deplasat la casa mamei sale, din imediata vecinătate.

Susținerea revizuientului în sensul că pe durata nopții de 14/_ s-ar fi aflat la locuința martorului Toma I. Costin, a fost înlăturată, ca nefondată, deoarece din probele administrate în cauză nu a rezultat această împrejurare. Relevante sunt din acest punct de vedere declarațiile martorilor Toma I. Costin, Konerth Ecaterina și Tocaciu C. .

S-a reținut și că inculpatul nu a putut justifica ce a făcut în intervalul cuprins între orele 24,00 și orele 0,45-1,00 în noaptea de 14/_, de când a plecat de la locuința concubinei sale Balasz Susana I. E., potrivit declarațiilor concubinei și inculpatului, și până a urcat în autobuzul condus de martorul R. I. . Orele menționate anterior sunt cele care rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză și ale inculpatului.

În urma verificării traseului parcurs de inculpat în noaptea în care s-a săvârșit fapta de omor dedusă judecății, s-a constatat că pentru a parcurge distanța dintre casa concubinei și a victimei inculpatului îi era necesar un interval de timp de 7 minute, iar pentru a parcurge distanța până la locul de unde a urcat în autobuzul care l-a transportat în Pintic îi mai erau necesare încă 5 minute cu aproximație, în cocluzie inculpatului îi erau necesare aproximativ 12,06 minute pentru a parcurge traseul de la casa concubinei sale la casa victimei și la punctul de unde a urcat în autobuzul condus de martorul R. I. .

Relevantă s-a apreciat a fi în cauză și declarația martorului Lăcătuș Sorin, prietenul din copilărie al inculpatului revizuient, căruia acesta i s-a confesat că el este autorul omorului, dar că nu va recunoaște fapta pentru că îi este "frică de detenția pe viață";.

O altă probă în susținerea vinovăției inculpatului în săvârșirea faptelor pentru care s-a dispus condamnarea sa o constituie și împrejurarea că inculpatul a luat telefonul victimei marca Nokia 1100 după comiterea faptei și l-a vândut martorului Jelnean Florin I. .

Probele testimoniale administrate au condus la concluzia că inculpatul revizuient a avut asupra sa, în noaptea de 14/_ bâta de baseball cu care a comis omorul asupra victimei, că acesta i-a cerut ulterior concubinei sale să ia legătura cu mama lui și să distrugă proba materială corp delict(s-o ardă). De altfel, din declarațiile martorilor Sucilă Florin Radu, Jelnean Viorica, Toma I. Costin, Konerth Ecaterina rezultă că N. P. L. nu a ezitat în a folosi acea bâtă de baseball pentru agresarea și a altor persoane, atât anterior incidentului dedus judecății, cât și ulterior acestei date.

Toate probele administrate în cauză au fost coroborate și cu rezultatele testelor poligraf efectuate(în număr de trei), potrivit cărora inculpatul a avut un comportament simulat, cu precizarea că psihologul care a întocmit raportul de constatare tehnico-științifică nr. 745.551 din_ a arătat prin nota înaintată instanței că"; pe parcursul testului subiectul a avut un comportament menit să denatureze traseele diafragmei poligraf(respirație controlată, încercări de relaxare prin închiderea ochilor, mișcări fine din degetele pe care erau atașați senzorii utilizați pentru efectuarea testului, etc.), manifestări caracteristice doar persoanelor care sunt implicate în faptele investigate și care doresc să ascundă aspect";.

Raportat la motivele invocate, instanța constată că cererea de revizuire este inadmisibilă, având în vedere că nu este incident niciunul din motivele de revizuire prevăzute expres și limitativ de art. 394 lit. a-e Cod procedură penală. În acest sens s- a pronunțat prin decizia LX(60)/2007 Înalta Curte de Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, care a admis recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a statuat că . " Cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 din Codul de procedură penală este inadmisibilă";.

În ce privește martorii audiați în cauză, cu privire la nici unul dintre aceștia nu s-a pronunțat vreo hotărâre judecătorească definitivă sau o ordonanță a procurorului, prin care să se fi reținut săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, astfel încât să fie incidente disp. art. 395 Cod procedură penală, rap. la art. 394 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, simpla afirmație a inculpatului nefiind suficientă din acest punct de vedere.

În ce privește solicitarea revizuientului de a se proceda la audierea unor martori cu privire la faptele deduse judecății, această posibilitate nu este prevăzută de normele procesual penale, în calea de atac a revizuirii nefiind posibilă prelungirea probațiunii pentru fapte și împrejurări analizate și verificate de către instanțele de judecată care s-au pronunțat în cauză( instanța de fond și instanțele din căile ordinare de atac).

Din actele dosarului rezultă că nu este întemeiată nici susținerea petentului în sensul că nu s-ar fi făcut o verificare a traseului parcurs de inculpat în noaptea de 14/15 mai 2008 de la casa concubinei sale la locuința victimei și apoi până la locul în care inculpatul s-a urcat în autobuz, respectiv cu privire la durata necesară parcurgerii traseului respectiv.

Nu în ultimul rând, se reține că revizuientul, prin cererea sa, nu a invocat fapte sau împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de instanțele care au soluționat cauza.

Reținându-se că, potrivit motivelor cererii de revizuire, nu este incident nici unul din cazurile prevăzute expres de lege în procedura revizuirii sentințelor penale, instanța a respins, ca inadmisibilă, cererea dedusă judecății și în conformitate cu disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, l-a obligat pe revizuient la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în cuantum de 30 de lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

H O T A R E S T E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul N.

P. L., fiul lui A. și L., născut la data de_ în Bistrița, jud. Bistrița- Năsăud, domiciliat în loc. Pinticu nr. 222, com. Teaca, jud. Bistrița-Năsăud, deținut în Penitenciarul Gherla, cu privire la Sentința penală nr. 139/F/_ 1 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar penal nr._ .

Obligă revizuientul condamnat la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în cuantum de 30 lei.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 16 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

B.

D.

N.

L.

N.L. 18 Ianuarie 2013

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

MINUTA SENTINȚEI PENALE NR. 5/CC/2013

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul N.

P. L., fiul lui A. și L., născut la data de_ în Bistrița, jud. Bistrița- Năsăud, domiciliat în loc. Pinticu nr. 222, com. Teaca, jud. Bistrița-Năsăud, deținut în Penitenciarul Gherla, cu privire la Sentința penală nr. 139/F/_ 1 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar penal nr._ .

Obligă revizuientul condamnat la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în cuantum de 30 lei.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 16 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE,

B. D.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

COPIA DISPOZITIVULUI SENTINȚEI PENALE NR. 5/CC/2013

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul N.

P. L., fiul lui A. și L., născut la data de_ în Bistrița, jud. Bistrița- Năsăud, domiciliat în loc. Pinticu nr. 222, com. Teaca, jud. Bistrița-Năsăud, deținut în Penitenciarul Gherla, cu privire la Sentința penală nr. 139/F/_ 1 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar penal nr._ .

Obligă revizuientul condamnat la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în cuantum de 30 lei.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 16 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

B. D.

N.

L.

N.L. 18 Ianuarie 2013

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

MINUTA SENTINȚEI PENALE NR. 5/CC/2013

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul N.

P. L., fiul lui A. și L., născut la data de_ în Bistrița, jud. Bistrița- Năsăud, domiciliat în loc. Pinticu nr. 222, com. Teaca, jud. Bistrița-Năsăud, deținut în Penitenciarul Gherla, cu privire la Sentința penală nr. 139/F/_ 1 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar penal nr._ .

Obligă revizuientul condamnat la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în cuantum de 30 lei.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 16 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE,

B. D.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

COPIA DISPOZITIVULUI SENTINȚEI PENALE NR. 5/CC/2013

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul N.

P. L., fiul lui A. și L., născut la data de_ în Bistrița, jud. Bistrița- Năsăud, domiciliat în loc. Pinticu nr. 222, com. Teaca, jud. Bistrița-Năsăud, deținut în Penitenciarul Gherla, cu privire la Sentința penală nr. 139/F/_ 1 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar penal nr._ .

Obligă revizuientul condamnat la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în cuantum de 30 lei.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 16 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

B. D.

N.

L.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 5/2013. Omor deosebit de grav