Sentința penală nr. 566/2013. Trafic de minori

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

Operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA PENALĂ NR. 566/2013

Ședința publică din data de 19 decembrie 2013 Completul compus din:

Președinte: L. -A. C. Grefier: A. B.

Pe rol fiind pronunțarea cauzei penale privind pe inculpatul L. E. S. , trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 203 D/P/2012 al D.I.I.C.O.T. - S. T.

C. pentru comiterea infracțiunilor de trafic de persoane prev. și ped. de art.12 alin.1, alin.2 lit.a din Legea 678/2001, cu aplic. art.41 alin.2 și trafic de minori prev. și ped. de art.13 alin.1, alin.3 rap. la art.12 alin.2 lit.a din Legea 678/2001, cu aplic. art.41 alin.2 C.penal, ambele cu aplicarea art.33 lit.a C.penal.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Parchetul de pe lângă I.C.C.J. - D.I.I.C.O.T. - S. T. C. este reprezentat prin procuror L. C. .

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care,

Instanța constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 28 noiembrie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Combatere Organizată și Terorism - S.

T. C. emis în dosarul nr.203/D/P/2012 la data de_ și înregistrat la Tribunalul Cluj la data de_ sub nr. unic de dosar_, a fost trimis în judecată inculpatul L. E. S. , pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, prev. și ped. de art. 13 alin. 1, alin.3 rap. la art. 12 al.2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. și trafic de persoane, prev. și ped. de art. 12 al.1, al.2 lit. a din Legea 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 c.pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.

În actul de inculpare s-a reținut, în esență, că inculpatul L. E. S., în cursul lunii martie 2012, ar fi racolat-o pe partea vătămata M. L. I. - la acea dată minoră, în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției și că, în cursul lunii aprilie 2012 l-ar fi ajutat pe inculpatul Boteanu Mihai A. să o racoleze pe partea vătămată B. I., la acea dată în vârstă de 17 ani, în scopul exploatării. Se mai reține că același inculpat, ulterior, în perioada aprilie - începutul lunii mai 2012, împreună cu Boteanu Mihai A. ar fi transportat-o pe partea vătămată B. I. în mod repetat în C. T. și C. -Napoca în scopul exploatării prin obligarea la

practicarea prostituției, și că în perioada aprilie - începutul lunii mai 2012 în baza unei rezoluții infracționale unice, împreună cu inculpatul Boteanu Mihai A., în mod repetat, prin abuz de autoritate, ar fi transportat-o pe partea vătămată M. L. I. în C. T. și C. -Napoca în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției, iar în cursul lunii aprilie 2012, împreună cu inculpatul ar fi luat legătura cu martora Chira Dalina A., căreia i-ar fi solicitat să o plaseze la un bordel din Germania ca damă de companie și prostituată.

Inculpatul, audiat în fața organelor de urmărire penală (vol. II filele 110-114) nu a recunoscut comiterea faptelor, dar în faza de judecată (fila 198) a declarat că recunoaște întocmai comiterea faptelor, așa cum au fost descrise în rechizitoriu.

Din probele dosarului instanța reține următoarele:

Așa cum reiese din declarațiile date de către partea vătămată M. L. I. în faza de urmărire penală (vol. I filele 44-49, 173-176), la sfârșitul lunii martie 2012 aceasta s-a deplasat la gara CFR din C. T., pentru a conduce pe cineva la tren. Este de menționat că la momentul respectiv partea vătămată avea vârsta de 17 ani. În timp ce aștepta plecarea trenului, partea vătămată a intrat într-un bar din gară, unde se afla și inculpatul L. E. S., zis "Țopi";. Acesta a intrat în vorbă cu partea vătămată, aflând că este în vârstă de 17 ani, urmând să împlinească 18 ani la data de 01 aprilie 2012. În cadrul discuțiilor purtate cu acea ocazie de către cei doi, partea vătămată i-a spus inculpatului că are un copil minor, și că locuiește în T., la bunica ei. Totodată i-a mai relatat inculpatului și că nu lucrează. Inculpatul i-a cerut părții vătămate să devină prietena lui, cei doi făcând schimb de numere de telefon. După câteva zile, inculpatul a început să o sune pe partea vătămată, a invitat-o de mai multe ori la întâlniri, și în diferite localuri, astfel că în scurt timp partea vătămată s-a atașat de inculpat, acceptând să devină iubita lui.

După acest moment, inculpatul a chemat-o pe partea vătămată la domiciliul său, cei doi petrecând mai multe ore împreună, în fiecare zi. După ce partea vătămată a împlinit vârsta de 18 ani inculpatul, cunoscând situația dificilă în care se afla partea vătămată, a întrebat-o dacă nu ar avea nevoie de bani. La răspunsul afirmativ al acesteia, inculpatul i-a spus că știe cum ar putea să facă bani ușor și repede, și anume prin practicarea prostituției. Inițial partea vătămată a refuzat, dar inculpatul a insistat, spunându-i că prin prostituție, ea va câștiga bani pentru amândoi, pentru a-și cumpăra haine și a se distra împreună. Partea vătămată a declarat că, la insistențele inculpatului, a acceptat să se prostitueze, mai ales că acesta a asigurat-o că va mai găsi o fată care să iasă împreună cu ea la stradă, ca să nu-i fie frică. Partea vătămată

M. L. I. a arătat că inculpatul i-a relatat că cunoaște o altă fată, B. I., pe care ar urma să o convingă să se prostitueze. Ulterior partea vătămată M. L. I. a cunoscut-o și personal pe B. I., la acea dată în vârstă de 17 ani.

Aceasta i-a relatat că la începutul lunii aprilie se afla într-o relație de prietenie cu un băiat, prieten al inculpatului, din declarațiile unor martori audiați rezultând că acest prieten este numitul Barșon D. M. n.

Partea vătămată M. L. I. a declarat că partea vătămată B. I. i-a povestit, când s-au cunoscut, că inculpatul a avut discuții cu numitul Barșon D. M. n, căruia i-a spus să o trimită pe minoră la stradă, la prostituție. Aceste discuții s-au prelungit timp de 3-4 zile, fără ca inculpatul să obțină acordul numitului Barșon D.

M. n. Între timp numitul Boteanu Mihai A. a fost pus în libertate din penitenciar,

iar inculpatul a organizat o întâlnire între acesta și partea vătămată minoră B. I., în scopul racolării acesteia pentru prostituție.

Declarația părții vătămate M. L. I. se coroborează cu declarațiile părții vătămate B. I., ale martorului C. N. D. (vol. I, filele 257-261) și ale inculpatului Boteanu Mihai A., trimis în judecată prin rechizitoriul emis în dosarul de urmărire penală 97/D/P/2012 la data de_, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism, din care rezultă că inculpatul L.

E. S. este cel care a organizat racolarea părții vătămate B. I. de către numitul Boteanu Mihai A. .

În contextul mai sus reținut, la data de_ numitul Boteanu Mihai A. a fost liberat condiționat din Penitenciarul Gherla unde a executat mai multe pedepse cu închisoarea, pentru comiterea unor infracțiuni de furt. La ieșirea din închisoare acesta a fost așteptat de inculpatul L. E. S. zis Topi, care i-a propus să îi găsească o fată pentru a întreține relații sexuale cu ea. Inculpatul a organizat întâlnirea, la care au participat cei doi suspecți, părțile vătămate și numitul Barșon D.

M. n, la un local din C. T. . în aceeași seară, numitul Boteanu Mihai A. i-a spus numitului Barșon D. M. n să nu o mai caute pe partea vătămată minoră, că din momentul respectiv aceasta este prietena lui, urmând să se mute împreună, iar susnumitul s-a conformat. Partea vătămată B. I. a arătat (vol. I filele 33-35, 177- 188, 200-211 și respectiv fila 93), că a cunoscut-o pe partea vătămată M. L. I. în seara respectivă. Aceasta a mai arătat că înainte ca partea vătămată să ajungă la local, inculpatul L. E. S. le-a spus celorlalți doi că "și-a găsit și el una de pe urma căreia să facă bani";. Ulterior partea vătămată B. I. și-a dat seama că era vorba de partea vătămată M. L. I. și că aceasta urma să se prostitueze. Numitul Boteanu Mihai A. a confirmat și el că inculpatul L. E. S. i-a prezentat-o pe partea vătămată B. I. și că, din seara în care a cunoscut-o i-a cerut acesteia să se mute la el. Numitul Boteanu Mihai A. locuia la domiciliul numiților L. M. și L. E. L. .

După acceptul părții vătămate B. I. de a se muta împreună cu numitul Boteanu Mihai A., acesta și inculpatul LS E., le-au trimis pe cele două tinere cu un taximetru condus de martorul F. R. T. (vol. II, filele 8-12) la domiciliul părții vătămate minore, în comuna H., pentru ca aceasta să-și ia lucrurile. Inițial tatăl minorei, martorul Cecălăcean G. a refuzat să-i permită părții vătămate B. I. să mai plece de la domiciliu. Partea vătămată M. I. L. s-a întors singură la C. T., comunicându-le celor doi că părinții minorei nu au lăsat- o să vină cu ea. Partea vătămată M. L. I. a arătat că numitul Boteanu Mihai

A. s-a retras cu inculpatul LS E. și, după aproximativ o jumătate de oră, s- au întors și i-au cerut să meargă din nou în H. după partea vătămată B. I. . Partea vătămată M. L. I. s-a deplasat din nou, cu același taximetru, în comuna H. și a luat-o pe partea vătămată B. I. de la domiciliu. Pe drum aceasta i-a relatat că în jumătatea de oră cât inculpatul și numitul Boteanu Mihai Auiel au lipsit, aceștia au avut discuții telefonice cu minora.

Din declarația martorului C. N. D., aflată la filele mai sus indicate, reiese că inculpatul L. E. S. a fost cel care a intermediat numitului Boteanu Mihai A. racolarea, audiată în dosarul în care a fost trimis în judecată numitul Boteanu Maihai A., a arătat că din discuțiile pe care le-a avut cu inculpatul L. E.

S. a aflat că acesta a adus o fată minoră, I., din H., în colonia din C. T., și că intenționează "să o cupleze cu Gogoșaru, deoarece lui nu-i place cum arată";. Este de menționat că numitul Boteanu Mihai A. este poreclit "Gogoșaru";. Aceeași martoră a mai declarat că ulterior a observat că partea vătămată B. I. locuia efectiv la familia numiților L. E. L. și L. M., împreună cu numitul Boteanu Mihai A. .

Începând din acea seară, partea vătămată minoră a fost găzduită de către numiții Boteanu Mihai A., L. E. L. și L. M., la domiciliul ultimilor doi. Între cei trei a existat o înțelegere privind modul de împărțire a sumelor de bani pe care minora urma să le obțină din prostituție.

Încă din prima seară, numitul Boteanu Mihai A. i-a spus părții vătămate B.

I. că va trebui să facă rost de bani întrucât nu au din ce să trăiască, povestindu-i că ar cunoaște un bărbat care ar fi dispus să plătească o sumă de bani pentru a-i ține companie. Partea vătămată arată că susnumitul a asigurat-o că nu este vorba de întreținerea de relații sexuale, însă odată ajunsă în camera unde bărbatul era cazat, acesta i-a spus că a plătit deja pentru serviciile ei sexuale și i-a cerut să întrețină relații sexuale cu el. Partea vătămată arată că a fost pusă în fața faptului împlinit și s- a simțit presată de faptul că era singură cu bărbatul găsit de numitul Boteanu Mihai

  1. , acceptând astfel să întrețină relații sexuale cu el. În ziua următoare, numitul Boteanu Mihai A. și inculpatul LS au găsit doi clienți pentru părțile vătămate

  2. I. și M. L. I., negociind direct cu aceștia condițiile și prețul pentru serviciile sexuale prestate de cele două tinere. Când partea vătămată B. I. i-a reproșat susnumitului Boteanu Mihai A. că o pune în situația de a întreține relații sexuale cu diverși bărbați, acesta a lovit-o cu scopul de a o determina să se prostitueze în folosul lui. Începând din acea seară, numitul Boteanu Mihai A. a obligat-o pe partea vătămată B. I. să întrețină relații sexuale cu bărbați pe care el sau inculpatul LS îi găsea prin baruri și pe stradă. Susnumitul personal era cel care găsea clienți, negocia cu ei prețul și încasa direct tariful stabilit fără ca martora

B. I. să aibă vreun cuvânt de spus în această privință. Inculpatul LS a colaborat cu numitul Boteanu Mihai A. în ce privește exploatarea activității de prostituție la care le-au obligat pe cele două tinere.

Părțile vătămate au arătat că fiecare din cei doi caută clienți pentru cele două tinere. Atunci când unul dintre ei găsea un singur client, negocia tariful și o trimitea pe fata "lui"; să întrețină relații cu acesta. Când însă oricare din ei găsea mai mulți clienți îl anunța pe celălalt, ambele părți vătămate fiind trimise să se prostitueze.

Același martor amintit mai înainte, C. N. D., a declarat că în cursul lunii aprilie se afla în vizită la un vecin, pe nume "A. ";. La un moment dat, în locuință au intrat și numitul Boteanu Mihai A., inculpatul L. E. S. precum și cele două părți vătămate. Cei doi bărbați nou veniți au oferit serviciile sexuale ale părților vătămate, începând o negociere a prețului pentru aceste servicii, cu gazda. Martorul a mai arătat că a plecat, întrucât nu vroia să aibă probleme în familie, dar ulterior a auzit că una dintre cele două tinere a întreținut relații sexuale contra cost, iar banii pentru serviciile prestate au ajuns la inculpatul și la numitul Boteanu Mihai

A. . Același martor a relatat și faptul că a auzit ulterior că după ce cei patru au ieșit din locuința lui "A. ";, partea vătămată M. L. I. a plecat pe jos, plângând, spre T. . Martorul H. A. (vol. I, f 354-357), taximetrist, a declarat că într-o

noapte din cursul lunii aprilie 2012 a observat-o pe partea vătămată M. L. I., în timp ce se deplasa pe jos, plângând, din C. T. spre T. . Fiindu-i milă de ea, martorul a dus-o cu mașina la domiciliu. Pe drum, partea vătămată i-a relatat că s-a certat cu inculpatul L. E. S. .

Cu privire la acest incident, partea vătămată M. L. I. a declarat că inculpatul LS E. a negociat cu un vecin pentru serviciile sexuale ale părții vătămate și a încasat în avans prețul negociat, respectiv 50 lei. Inculpatul i-a cerut părții vătămate să întrețină relații sexuale cu bărbatul respectiv, însă aceasta a refuzat. De față cu clientul, inculpatul a lovit-o cu palma peste față, reproșându-i că "îl face de minune, că omul i-a plătit deja banii";. Partea vătămată i-a spus inculpatului că va întreține relații sexuale cu bărbatul, însă după plecarea inculpatului, a plecat și ea și timp de două-trei zile l-a evitat pe inculpat.

Ulterior acesta a căutat-o și a convins-o să se întoarcă la el. După ce partea vătămată s-a reîntors la inculpat, acesta a plasat-o în continuare ca prostituată.

Atunci când nici numitul Boteanu Mihai A., nici inculpatul L. E. S. nu găseau clienți în rândul cunoștințelor, cei doi le transportau pe părțile vătămate B.

I. și M. L. I. cu diverși taximetriști în zone unde se practică prostituția la stradă, respectiv la benzinăriile situate la ieșirea din C. T., pe Calea T. din C.

-Napoca și în alte asemenea locații, în timp ce cele două tinere racolau clienți la stradă, cei doi, inculpatul și numitul Boteanu Mihai A. le supravegheau din localuri din apropiere unde de altfel și cheltuiau banii obținuți de cele două tinere.

Din declarațiile martorilor F. R. T., H. A. I., Șandor Mihai Aron și

M. A. (vol. I, f 262-265), de profesie taximetriști, rezultă că în perioada aprilie- mai 2012 aceștia i-au transportat în mod repetat pe inculpat, susnumit împreună cu cele două părți vătămate în zona restaurantului "Cămărășanu";, la ieșirea din C. T.

, unde bărbații intrau în local, iar cele două tinere rămâneau în parcarea din apropiere pentru a practica prostituție. Martorul F. R. T. a arătat că le-a observat personal pe cele două tinere practicând prostituția în locul respectiv și cu alte ocazii, când a mers în zonă cu alți clienți. De asemenea, inculpatul și numitul Boteanu Mihai

A. au solicitat mai multor taximetriști să recomande clienților lor serviciile sexuale ale celor două părți vătămate și să îi contacteze dacă vor găsi persoane interesate.

Martorul Șandor Mihai Aron a declarat că l-a cunoscut pe inculpatul LS

E., zis " Topi";, ca și client la taxi și a făcut schimb de numere de telefon cu acesta. Prin intermediul acestuia l-a cunoscut și pe numitul Boteanu Mihai A., zis

"Gogoșaru";. Ulterior, prin intermediul celor doi, martorul le-a cunoscut pe cele două părți vătămate. Inculpatul L. E. S. l-a apelat pe martorul Șandor Mihai Aron și i-a solicitat să preia o tânără de pe strada V. G., din C. T. și să o ducă la destinație. Ajungând la adresa indicată martorul a constatat că era vorba despre partea vătămată B. I. . Aceasta i-a solicitat să se deplaseze la ieșirea din C. T.

, spre T., de unde a preluat-o și pe partea vătămată M. L. I. și să o transporte pe aceasta la domiciliu. La sosire, partea vătămată M. L. I. i-a dat martorului suma de 5 lei și i-a spus că diferența îi va fi achitată de către inculpat, în condițiile în care prețul cursei a fost de 12 lei. După ce partea vătămată M. L.

I. a coborât, partea vătămată B. I. i-a cerut să o ducă în apropierea localului

"Cămărășanu";, la marginea drumului. Martorul arată că ulterior a mai transportat-o de câteva ori pe B. I. la un bar cu lăutari din județul Mureș, iar pe inculpatul L.

S. E. l-a transportat la un local din zona gării CFR, unde obișnuia să joace jocuri de noroc.

Aceste declarații au fost confirmate și de către martorul M. A., care a arătat că într-o seară s-a întâlnit întâmplător cu numitul Boteanu, partea vătămată B.

I., inculpatul L. E. S., zis "Topi"; și prietena acestuia, o fată din T., adică partea vătămată M. L. I., la localul "Cămărășanu";. Fetele au ieșit din local, iar susnumitul și inculpatul LS E. l-au invitat pe martor la masa lor. Ambii i- au relatat martorului M. A., care la acea dată lucra ca și taximetrist, că cele două fete "fac traseul";, adică practică prostituția, și i-au cerut ca în situația în care clienți de la taxi l-ar întreba dacă cunoaște prostituate, să o contacteze pe partea vătămată B. I. . Martorul le-a promis celor doi că va recomanda pe cele două tinere clienților de la taxi care ar fi fost interesați. Ulterior acestei întâlniri, martorul

M. A. i-a transportat pe inculpatul LS E., susnumit și cele două părți vătămate la localul Cămărășanu. De asemenea, acesta s-a deplasat la local cu alți clienți de la taxi, astfel că de mai multe ori le-a văzut personal pe cele două părți vătămate în parcarea din apropierea localului, în timp ce practicau prostituția.

Același martor a mai relatat că în perioada în care cele două părți vătămate au practicat prostituția, i-a văzut pe inculpatul L. E. S. și pe numitul Boteanu Mihai A., care jucau jocuri de noroc la un local din zona gării CFR din municipiul

C. T. . De asemenea martorul a declarat că partea vătămată B. I. a apelat de mai multe ori la serviciile lui, însă frecvent nu avea bani să plătească contravaloarea cursei, deși zilnic încasa sume cuprinse între 50-100 lei din activitatea de prostituție. În acest context martorul a întrebat-o ce face cu banii și, în acest context, partea vătămată i-a relatat că banii îi sunt luați de către numiții inculpații Boteanu Mihai A.

, L. M. și L. E. L., la care partea vătămată era găzduită. Martorul amintit mai sus a arătat că și alți colegi taximetriști i-au transportat pe datorie pe numitul Boteanu Mihai A., inculpatul LS E. și cele două părți vătămate.

Părțile vătămate au arătat că în primele zile după ce au început să practice prostituția la stradă, atât inculpatul cât și numitul Boteanu Mihai A. le-a cerut să le ducă banii în restaurant, după fiecare client. Ulterior cei doi le-au spus să le predea banii doar la plecare, întrucât prima modalitate ar bate la ochi.

În seara zilei de 9 aprilie 2012, inculpatul LS E. l-a contactat pe martorul F. R. T., întrebându-l dacă nu vrea să câștige niște bani și i-a cerut să îl transporte cu taxiul. Întrucât consumase alcool, martorul l-a contactat pe martorul

H. A. I., împreună cu care lucra, folosind cu schimbul același autoturism și i-a cerut acestuia să conducă. La cererea inculpatului, cei doi martori s-au deplasat în comuna Unirea, de unde i-au luat pe inculpat, numitul Boteanu Mihai A. și pe cele două părți vătămate și i-au transportat pe toți cei patru la localul "Cămărășanu";. Aici inculpatul și susnumitul au comandat mâncare pentru ei și cei doi martori și 100 ml alcool pentru cele două părți vătămate. După ce acestea au consumat alcoolul, inculpatul și numitul Boteanu Mihai A. le-au trimis în parcarea restaurantului pentru a racola clienți pentru prostituție. Martorul F. R. T. a arătat că partea vătămată M. I. L., căreia îi spune I. din T., era supărată și nu vorbea. Cele două tinere au plecat să se prostitueze, iar cei patru bărbați au rămas în local, continuând să comande mâncare și băutură. În lipsa fetelor inculpatul și susnumitul le-au povestit martorilor că partea vătămată B. I. este iubita numitului Boteanu

Mihai A., este din H. și este minoră și că partea vătămată M. L. I. este din T., locuiește în zona străzii Lotus, are un copil minor și este iubita inculpatului. Martorul a mai arătat că pe parcursul serii B. I. s-a întors în restaurant și i-a înmânat numitului Boteanu Mihai A. suma de 30 de lei, spunându-i că a avut doi clienți, primind de la unul din ei suma de 30 lei și de la celălalt un pachet de țigări în schimbul relațiilor sexuale. După ce i-a predat susnumitului suma de bani, partea vătămată s-a întors în parcare, pentru a-și continua activitatea, iar după ora 23,00 ambele tinere s-au întors în local. Partea vătămată M. L. I. i-a spus inculpatului L. E. S. să consume mai puțin deoarece nu prea sunt clienți și "nu pot să producă pe cât consumă ei";. Întrucât cele două fete nu au avut suficienți clienți, numitul Boteanu Mihai A. le-a cerut celor doi martori taximetriști să îi transporte pe el, inculpat și cele două părți vătămate la C. -Napoca, pe Calea T., unde tariful pentru o prestație sexuală putea ajunge la 100 lei. Susnumitul a cheltuit toți banii pe care îi avea la el, proveniți de la partea vătămată B. I. achitând consumația pentru toți 6, după care toți s-au deplasat în C. -Napoca. Pe drum inculpatul și numitul Boteanu Mihai A. au avut discuții legate de prostituție cu cele două părți vătămate. Aceștia le-au lăsat pe cele două tinere pe Calea T. cerându-le să practice prostituția iar ei s-au deplasat la localul de jocuri de noroc "Infinity"; de pe Calea Dorobanților, pentru a le aștepta. întrucât partea vătămată B. I. nu avea telefonul la ea, iar părții vătămate M. L. I. i se descărcase bateria, inculpatul

LS E. i-a dat părții vătămate M. L. I. telefonul său mobil.

Cele două părți vătămate au fost depistate în jurul orelor 02,30 pe Calea T. și conduse la Secția 6 Politie în vederea clarificării situației lor. Potrivit procesului verbal încheiat de agenții de poliție care le-au depistat, pe durata discuțiilor cu părțile vătămate, pe telefonul ce se afla în posesia părții vătămate M. L. I. au fost primite mai multe sms-uri prin care i se cerea să ducă bani expeditorului pentru ca acesta să-și plătească consumația. Din declarațiile celor două părți vătămate rezultă că telefonul pe care s-au primit mesajele aparținea părții vătămate B. I. iar expeditorul era numitul Boteanu Mihai A. . De asemenea, părțile vătămate au declarat că în momentul în care cei doi le-au lăsat pe Calea T., le-au cerut să încaseze bani din prostituție pentru a-și plăti consumația pe care o vor face la local.

Aceste declarații sunt confirmate de analiza listingurilor telefonice de la posturile utilizate de cei patru. Astfel, posturile telefonice utilizate de inculpat, susnumit și partea vătămată M. L. I. au fost localizate din după masa zilei de_, orele 18.38-23.20 în localitățile Ocna Mureș - Inoc - Dumbrava, situate în perimetrul Unirea - C. T. . De la ora 23.20 postul telefonic aparținând părții vătămate M. L. I. nu mai funcționează în rețea, iar posturile telefonice aparținând inculpatului și numitul Boteanu Mihai A. sunt localizate împreună, în același interval de timp pe traseul C. T. - T. - C. -Napoca, iar spre dimineață, din nou în C. T., așa cum reiese din anexa 6 din raportul de analiză (vol. II filele 71-83).

Martorul F. R. T. confirmă, de asemenea, modul de desfășurare al evenimentelor din noaptea de 9 spre 10 aprilie 2012 și precizează că în timp ce se afla în localul "Infinity"; inculpatul și Boteanu Mihai A. i-au povestit că cele două fete se prostituează în folosul lor de ceva timp și că banii obținuți de ele ajung în totalitate la cei doi. Martorul a declarat că inculpatul LS E. i-a spus că ar avea

numai de câștigat dacă s-ar asocia cu ei, că ar câștiga sume mari de bani și ar putea chiar să renunțe să mai facă curse obișnuite cu taxiul și să trăiască doar din sumele pe care le va primi pentru transportarea părților vătămate. Tot inculpatul i-a precizat martorului că au multe drumuri de făcut cu cele două fete, în Unirea și la C. și că în Unirea are un client care plătește bine serviciile sexuale ale celor două tinere. Cu toate avantajele prezentate de către inculpat, martorul a refuzat propunerea acestuia.

Întrucât cele două părți vătămate au fost duse la secția de poliție, nu au reușit să racoleze clienți la C. -Napoca, astfel că inculpatul și susnumitul nu au avut bani pentru a plăti contravaloarea transportului din noapte respectivă. Cei doi s-au certat cu martorii și, în cele din urmă, numitul Boteanu Mihai A. i-a promis martorului F.

  1. T. că în ziua următoare îi va plăti cursa, deoarece va primi bani de la o prietenă din Germania, respectiv de la fosta lui concubină, martora Chira Dalina A.

    , care lucra ca și prostituată într-un club din Germania.

    Încă de la momentul racolării părții vătămate B. I. inculpatul LS E. și numitul Boteanu Minai A. au hotărât să le transporte pe ambele tinere în Germania în vederea practicării prostituției, în perioada_ -_ inculpatul L.

  2. E. a apelat-o pe martora Chira Dalina A. la postul 4. de trei ori, iar aceasta, la rândul ei, l-a apelat pe inculpat de 5 ori. De asemenea, în același interval, martora l-a apelat pe numitul Boteanu Mihai A. de 174 de ori, așa cum reiese din anexa 7 din raportul de analiză a listingurilor telefonice, aflat la filele mai sus indicate. Din probele administrate rezultă că inculpatul LS E. și numitul Boteanu Mihai A. i-au cerut martorei să identifice un club în care să le plaseze pe părțile vătămate B. I. și M. L. I. ca și prostituate. Numitul Boteanu Minai A. i-a solicitat martorei să-i transfere sume de bani prin Western Union pentru a finanța transportarea celor două tinere în Germania și pentru a-și achita taxele pentru obținerea actelor de identitate, acesta având cartea de identitate expirată. Inculpatul L. E. S. și numitul Boteanu Minai A. au stabilit să aștepte până când partea vătămată B. I. va împlini vârsta de 18 ani, lucru ce urma să se întâmple la data de 10 mai 2012, urmând ca ulterior acestei date să le transporte pe cele două tinere în străinătate, în vederea exploatării.

La începutul lunii mai 2012, dându-și seama că este exploatată, partea vătămată M. L. I. a fugit de la inculpatul LS E. și la data de 03 mai 2012 a sesizat organele de urmărire penală.

La scurt timp după fuga părții vătămate M. L. I., inculpatul LS

E. a plecat în Spania, unde părinții săi munceau de mai mulți ani, și a revenit în România la sfârșitul anului 2012.

În drept, fapta inculpatului L. E. S. care, în cursul lunii martie 2012, a racolat-o pe partea vătămata M. L. I. - la acea dată minoră, în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției și care, în cursul lunii aprilie 2012 l-a ajutat pe numitul Boteanu Mihai A. să o racoleze pe partea vătămată B. I., la acea dată în vârstă de 17 ani, în scopul exploatării; care ulterior, în perioada aprilie

- începutul lunii mai 2012, împreună cu Boteanu Mihai A. a transportat-o pe aceasta din urmă în mod repetat în C. T. și C. -Napoca în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori, prev. și ped. de art. 13 alin. 1, alin.3 rap. la art 12 al.2 lit.a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.

Fapta aceluiași inculpat care, în perioada aprilie - începutul lunii mai 2012 în baza unei rezoluții infracționale unice, împreună cu numitul Boteanu Mihai A., în mod repetat, prin abuz de autoritate, a transportat-o pe partea vătămată M. L.

  1. în C. T. și C. -Napoca în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției, iar în cursul lunii aprilie 2012, împreună cu susnumitul a luat legătura cu martora Chira Dalina A., căreia i-a solicitat să o plaseze la un bordel din Germania ca damă de companie și prostituată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, prev. și ped. de art. 12 al. l, al.2 lit. a din Legea 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.

    La dozarea sancțiunii instanța va avea în vedere elementele de individualizare stabilite în art. 72 Cod Penal, referitoare la limitele de pedeapsă din legea specială, la gradul de pericol social al faptei concretizat în modul în care inculpatul a acționat prin racolarea a două părți vătămate, minore, pentru sine și pentru numitul Boteanu Mihai A., pe care să le exploateze prin practicarea prostituției, lucru pe care apoi l-a și realizat, acționând ulterior chiar cu violență împotriva părții vătămate pentru a o menține pe aceasta sub sfera sa de influență, în perioada pe durata căreia a exploatat-o pe partea vătămată M. I. L., între timp devenită majoră, perioadă care nu este foarte lungă, în faptul că sumele de bani obținute de către partea vătămată din prostituție, și care nu au putut fi precis cuantificate, sunt destul de reduse, în condițiile în care partea vătămată accepta să întrețină relații sexuale pentru sume modice. De asemenea instanța va avea în vedere și datele ce caracterizează persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, întrucât este reabilitat de drept de sub efectele condamnării la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executări pedepsei, pe termen de 1 an și 6 luni, potrivit art. 110 Cod Penal, termen ce s-a împlinit până la data comiterii prezentelor fapte și a recunoscut cu sinceritate faptele deduse judecății.

    Acest din urmă aspect se constituie în circumstanța atenuantă prev. de art. 74 al. 1 lit. c Cod Penal, astfel că va dobândi eficiență potrivit art. 76 al. 1 lit. b Cod Penal, urmând ca pedepsele să fie coborâte sub minimele prevăzute de textele de lege incriminatoare.

    Sintetizând argumentele de mai sus, tribunalul va aplica inculpatului pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori prev. de art. 13 al. 1, al. 3 rap. la art. 12 al. 2 lit. a lit. a din L. 678/2001, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod Penal, și pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 al.1, al. 2 lit. a din L. 678/2001, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod Penal.

    Având în vedere faptul că instanța a reținut în favoarea inculpatului, circumstanțe atenuante, în baza art. 76 al. 3 Cod Penal va înlătura pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

    Întrucât cele două infracțiuni au fost comise de către inculpat înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele, în baza art. 33 lit. a Cod Penal va constata că faptele sunt concurente, iar în baza art. 34 lit. b Cod Penal va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 3 ani închisoare.

    În baza art. 71 al.1 Cod Penal va interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a Cod Penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice.

    Deoarece pedeapsa rezultantă ce se va aplica inculpatului nu depășește 3 ani, și ținând seama de faptul că anterior nu a mai fost condamnat, câtă vreme este reabilitat de drept, aceasta este unica concluzie, și că inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, este încadrat în muncă în străinătate, apreciem că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 861Cod Penal, pedeapsa rezultantă constituind un avertisment pentru inculpat, care are posibilitatea de a se reeduca chiar fără privare de libertate.

    Prin urmare, în temeiul art.861Cod Penal va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata termenului de încercare prev. de art. 862Cod Penal, stabilit de instanță la 6 ani.

    Conform art.863alin. 1 Cod Procedură Penală va obliga inculpatul să se supună, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere, supravegherea fiind încredințată S. ui de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj:

    1. să se prezinte la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj la datele fixate de consilierul de probațiune, dar nu mai puțin de odată pe trimestru;

    2. să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c ) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

Conform art. 359 Cod Procedură Penală va atrage atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prev. de art. 864Cod Penal.

În temeiul art. 71 al. 5 Cod Penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, se va suspenda și pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi.

Partea vătămată B. I. s-a constituit parte civilă cu suma de 3.000 lei reprezentând daune morale, și ținând seama de aportul exclusiv al inculpatului la racolarea părții vătămate minore, precum și de aspectul că inculpatul l-a ajutat pe numitul Boteanu Miahi A. să-și asigure exploatarea, în folos exclusiv a părții vătămate, apreciem pe deplin justificate aceste pretenții, sens în care, în temeiul art. 346 al. 1 rap. la art. 14 al. 3 lit. b și la art. 1357 din Noul cod civil va admite acțiunea civilă a părții civile B. I. și în consecință va obliga inculpatul să-i plătească acesteia suma de 3.000 lei cu titlu de daune morale.

Va constata că partea vătămată M. L. I. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 191 al. 1 Cod Procedură Penală va obliga inculpatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 2.000 lei, din care suma de 150 lei reprezentând onorariu parțial pentru apărătorul desemnat inițial din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Condamnă pe inculpatul :

1. L. E. S. , zis "Topi";, fiul lui Calman și A., născut la data de_ în C. T., jud. C., domiciliat în C. T., str. V. G. nr. 2, ap. 1, jud. C., posesor a C.I. seria KX nr.6., CNP 1., fără antecedente penale,

În baza art. 13 al. 1, al. 3 rap. la art. 12 al. 2 lit. a lit. a din L. 678/2001, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod Penal, cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. c și 76 al. 1 lit. b Cod Penal, la pedeapsa de:

  • 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

    În baza art. 76 al. 3 Cod Penal înlătură pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

    În temeiul art. 12 al.1, al. 2 lit. a din L. 678/2001, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod Penal, și cu aplicarea art. 74 al. 1 lit.c Cod penal, rap. la art. 76 al. 1 lit. b Cod Penal, la pedeapsa de:

  • 2 (doi) ani și 10 (zece) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

În baza art. 76 al. 3 Cod Penal înlătură pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

În baza art. 33 lit. a Cod Penal constată că faptele sunt concurente, iar în baza art. 34 lit. b Cod Penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea și anume aceea de:

- 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 71 al.1 Cod Penal interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a Cod Penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice.

În temeiul art.861Cod Penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata termenului de încercare prev. de art. 862Cod Penal, stabilit de instanță la 6 ani.

Conform art.863alin. 1 Cod Procedură Penală obligă inculpatul să se supună, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere, supravegherea fiind încredințată S. ui de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj:

  1. să se prezinte la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj la datele fixate de consilierul de probațiune, dar nu mai puțin de odată pe trimestru;

  2. să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c ) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

Conform art. 359 Cod Procedură Penală atrage atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prev. de art. 864Cod Penal.

În temeiul art. 71 al. 5 Cod Penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, se suspendă și pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi.

În temeiul art. 346 al. 1 rap. la art. 14 al. 3 lit. b și la art. 1357 din Noul Cod Civil admite acțiunea civilă a părții civile B. I. și în consecință obligă inculpatul să-i plătească acesteia suma de 3.000 lei cu titlu de daune morale.

Constată că partea vătămată M. L. I. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 191 al. 1 Cod Procedură Penală obligă inculpatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 2.000 lei, din care suma de 150 lei reprezentând onorariu parțial pentru apărătorul desemnat inițial din oficiu.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunțare cu reprezentantul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - S.

T. C. și cu inculpatul și de la comunicare cu partea vătămată M. L. I. și cu partea civilă B. I. .

Pronunțată în ședința publică din data de 19 decembrie 2013, în lipsa părților.

PREȘEDINTE GREFIER

L. -A. C. A. B.

Red. 2 ex./L.A.C./D.M.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 566/2013. Trafic de minori