Decizia penală nr. 121/2013. Trafic de minori
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR. 121/A/2013
Ședința publică din data de 06 iunie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: I. C. M. JUDECĂTOR: C. I. GREFIER: G. I. -B.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial C. - reprezentant prin procuror D. D.
S-a luat spre examinare - în vederea pronunțării - apelul declarat de către inculpatul D. C. M. , împotriva sentinței penale nr. 84 din data de 14 martie 2013 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului C., inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și terorism - Serviciul Teritorial C., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la trafic de minori, prevăzuta de art. 26 Cod penal raportat la art. 13 alin. 1, alin.2, alin.3 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin.2 din Codul penal (față de partea vătămată P. S. Soria), trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin.1 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin.2 din Codul penal (față de numita Bota Virginica Aurelia), totul cu aplicarea art. 33 lit.a din Codul Penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 31 mai 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Deliberând recține că,
Prin sentința penală nr.84 din 14 martie 2013, Tribunalul Cluj a condamnat pe inculpatul D. C. M., fiul lui Samoilă Titi și Iolanda, ns. la data de_ în orașul Făgărași, jud. Brașov, dom. în mun. C. -N., str. Cantonului f. nr., jud. C., cetățean român, necăsătorit, studii 5 clase, fără ocupație și loc de muncă, posesor al CP. seria PC nr.6. eliberată de SPCLEP Câmpia Turzii, CNP 1., fără antecedente penale, deținut în prezent în PNT Gherla.
În baza art.26 rap. la art. 13 al. 1,2,3 din Legea nr.678/2001, cu aplic. art.41 al.2 C.p., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de minori (față de partea vătămată Pethe SS ), la pedeapsa de:
10 (zece) ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit. a teza a-II-a și b C.p. pe o perioadă de 5 ani după terminarea executării pedepsei principale.
În baza art.12 al.1 din Legea 678/2001, cu aplic, art.41 al.2 C.p., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane (față de martora Bota Virginica Aurelia), la pedeapsa de:
8 (opt) ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a-II-a și b C.p. pe o perioadă de 5 ani după terminarea executării pedepsei principale.
În baza art.33 lit.a C.p., s-a constatat că infracțiunile prezente sunt concurente, iar în baza art.34 lit.b C.p., contopește pedepsele stabilite, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, sporită cu 1 (un) an, în final având de executat pedeapsa de:
11 (unsprezece) ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a-II-a și b C.p. pe o perioadă de 5 ani după terminarea executării pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art.71, 64 lit.a teza a-II-a și b C.p.
În baza art.350 C.p.p., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, iar în baza art.88 C.p., s-a scazut din pedeapsa aplicată timpul detenției preventive începând cu data de_ și până la zi.
În temeiul art. 14 și 346 C.p.p., combinat cu art.1357 și următoarele, a obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile în sumă de 5.000 lei către partea civilă Pethe SS .
În temeiul art.19 al. 1 din Legea nr.678/2001, s-a dispus confiscarea specială de la inculpat, în favoarea statului, a sumei de 20.000 lei dobândită prin săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.
În temeiul art.191 C.p.p., a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 2.100 lei, din care suma de 300 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu.
Potrivit art.189 C.p.p., s-a stabilit în favoarea Baroului de Avocați C. onorariu avocațial din oficiu în sumă de 300 lei cuvenit av. B. I., ce se avansează din FMJ.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin rechizitoriul 77D/P/2012 emis la data de_ al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial C. au fost trimiși în judecată inculpații Elekes F. Claudiu, pentru comiterea infracțiunii de trafic de minori, prev. și ped. de art.13 al.1,2,3 din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art.41 al.2 C.p. și D. C. M., pentru săvârșirea
infracțiunilor de complicitate la trafic de minori, prev. și ped. de art. 26 Cp. rap. la art. 13 al.1,2,3 din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art.41 al.2 C.p. și trafic de persoane, prev. și ped. de art.12 al.1 din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art.41 al.2 C.p., ambele cu aplic. art.33 lit.a C.p.
În actul de sesizare al instanței s-a reținut, în esență, faptul că, inculpatul Elekes F. Claudiu, în cursul anului 2010, în baza unei rezoluții infracționale unice, a racolat-o pe partea vătămată Pethe SS și, în perioada aprilie 2011 - aprilie 2012, a găzduit-o în scopul exploatării, obligând-o prin abuz de autoritate, violență și amenințare la practicarea prostituției în beneficiul lui, supraveghind-o împreună cu fratele său, inculpatul D. M. C. .
Inculpatul D. C. M., în perioada aprilie 2011 - martie 2012, în baza unei rezoluții infracționale unice a racolat-o și găzduit-o pe martora Bota Virginica Aurelia în scopul exploatării, prin violență a obligat-o la practicarea prostituției în beneficiul său, însușindu-și sumele de bani obținute din această activitate; totodată, în perioada ianuarie - aprilie 2012, la cererea inculpatului Elekes F. Claudiu, a exercitat acțiuni de supraveghere și control asupra părții vătămate Pethe SS cunoscând că aceasta este minoră și că prin violență și
amenințare a fost racolată, găzduită și obligată de coinculpatul Elekes F. Claudiu să practice prostituția în beneficiul său.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului C. la data de_ sub nr._ .
La termenul din data de_, întrucât, inculpatul Elekes F. Claudiu s- a prevalat de disp. art.320/1 C.p.p., instanța a dispus disjungerea cauzei cu privire la inculpatul D. C. M. și formarea unui nou dosar având ca obiect infracțiunile mai sus menționate, cauza fiind înregistrată sub nr. de mai sus.
De precizat este faptul că, prin S.P. 360/_ a Trib. C., definitivă prin
D.P. 883/_ a I., inculpatul Elekes F. Claudiu a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare cu executare în regim de detenție și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 al.1 lit.a și b C.p., pentru comiterea infracțiunii de trafic de minori, prev. și ped. de art.13 al.1,2,3 din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art.41 al.2 C.p. (în dauna părții vătămate Pethe SS ).
Potrivit declarațiilor părții vătămate Pethe SS, aceasta l-a cunoscut pe martorul Elekes F. Claudiu zis Ricardo, în cursul anului 2010, fiind elevă la o școală specială. Deși era căsătorit, martorul i-a propus să devină concubina lui promițându-i că va divorța și ulterior se va căsători cu ea. Sus-numitul a cunoscut de la începutul relației lor faptul că, S. este minoră, respectiv are vârsta de 16 ani, aspect confirmat de martor în declarația dată. După o perioadă de prietenie, partea vătămată Pethe SS s-a atașat emoțional de martor, acceptând ca relația să se transforme într-una de concubinaj. Din lipsă de venituri, după mutarea lor împreună, martorul Elekes a obligat-o pe minora Pethe SS să se prostitueze în folosul lui, profitând de atașamentul emoțional al acesteia față de el, amenințând-o că, în caz contrar, o va părăsi.
Partea vătămată a declarat că, inițial nu a dorit, dar din iubire pentru martorul Elekes a acceptat să se prostitueze în folosul lui, începând din luna aprilie 2011, activitate practicată în zona "Bruky"; din cartierul Someșeni, mun.
C. -N., fiind însoțită și supravegheată de sus-numit; datorită autorității pe care o exercita asupra ei, martorul Elekes prin amenințare și folosire de violențe, a exploatat-o la maxim, în vederea obținerii de venituri ilicite, așa încât, banii obținuți de minoră din activitatea de prostituție erau remiși acestuia, fiind folosiți în interes personal.
Din declarațiile părții vătămate a rezultat că, printre fetele care se prostituau în zona Bruky era și martora Bota Virginica Aurelia, concubina fratelui martorului Elekes, în speță inculpatul D. C. M. zis Apuți, fiind supravegheată de acesta.
Din declarațiile martorei Lăcătuș Parasca, coroborate cu declarațiile martorei Bota Virginica Aurelia rezultă că, inculpatul D. C. M. a observat-o pe martora Bota Virginica Aurelia în primăvara anului 2011, în timp ce se afla în vizită la o altă persoană domiciliată pe str. Cantonului din C. -
N. . După întoarcerea acesteia la domiciliul părinților, inculpatul a obținut numărul ei de telefon și începând din aprilie 2011, i-a telefonat de mai multe ori cerându-i să vină la C. -N. să se cunoască și personal, în vederea inițierii unei relații. La insistențele inculpatului, în data de_, Bota Virginica Aurelia s-a deplasat din localitatea de domiciliu Cavnic, jud. Maramureș, în C. -N. unde, 1-a cunoscut pe inculpat și a rămas la domiciliul acestuia, inculpatul spunându-i că, din acel moment o consideră soția lui.
Martora Bota Virginica Aurelia a arătat că, în discuțiile telefonice pe care le-a avut înainte de a se muta cu inculpatul, acesta i-a relatat că are un loc de muncă la Rosal SA, unde ar avea un salariu de 700 de lei, din care urmează să trăiască amândoi. Din verificările efectuate de organele de urmărire penală
rezultă însă că, inculpatul nu avea nici un loc de muncă și trăia din obiecte pe care le recicla de la containerele de gunoi din oraș.
Timp de aproximativ o săptămână după sosirea martorei Bota Virginica Aurelia la C. -N., inculpatul D. C. M. s-a purtat frumos cu ea, însă, după ce s-a convins că aceasta s-a atașat emoțional și se consideră soția lui, i-a cerut să se prostitueze, explicându-i că nu au din ce să trăiască. Inițial, martora a refuzat să facă acest lucru, însă, inculpatul a insistat, iar apoi a șantajat-o emoțional, spunându-i că dacă nu va accepta să se prostitueze, va trebui ca el să comită furturi pentru a trăi și va risca astfel să ajungă la închisoare. Pe parcursul zilei, inculpatul a presat-o în acest fel și din atașament față de el, aceasta a acceptat până la urmă să se prostitueze. Inculpatul a fost cel care i-a găsit primul client în persoana martorului Țînțar Zamfir, pe care 1-a abordat întrebându-1 dacă vrea o femeie și i-a precizat că este vorba de "nevasta lui";, recunoscută din planșele foto în persoana martorei Bota Virginica Aurelia. Începând din ziua următoare, inculpatul D. C. M. și-a scos concubina la stradă în zona "Bruky"; din cartierul Someșeni, situată în apropierea aeroportului, la șoseaua națională. Acolo el o supraveghea, fie din localurile din apropiere care conferea vizibilitate asupra locului unde martora era pusă să se prostitueze, fie din tufișuri din apropiere. După fiecare client, inculpatul îi lua banii obținuți, achitându-și consumațiile la bar, cheltuind la jocuri mecanice și fiind mereu nemulțumit de sumele încasate de martoră. Din activitatea de prostituție martora Bota Virginica Aurelia încasa în medie suma de 100 de lei pe zi, toți banii fiind luați de către inculpat și cheltuiți în interes personal. Acesta nu îi permitea martorei să cheltuie din sumele obținute, nici măcar pentru a-și cumpăra mâncare peste zi, așa cum rezultă din declarațiile martorei și ale părții vătămate Pethe SS .
În scurt timp de la începerea activității de prostituție, inculpatul D. C.
M. a devenit extrem de violent cu martora Bota Virginica Aurelia, aplicându-i deseori corecții fizice, fie la stradă, în zona Bruky, fie acasă. În timp ce o lovea cu pumnii, cu picioarele sau chiar cu obiecte, ex. mătură, inculpatul îi reproșa martorei că nu a încasat suficienți bani, fiind mereu nemulțumit, deși martora se străduia să atragă cât mai mulți clienți și chiar la cererea inculpatului accepta cele mai mici prețuri, doar pentru a încasa bani, aspecte confirmate și de partea vătămată Pethe SS, de martorii audiați în cauză, dar și de conținutul convorbirilor telefonice.
Astfel, partea vătămată Pethe SS a arătat că, încă din primele zile în care a fost obligată să se prostitueze, a observat violențele la care martora Bota Virginica Aurelia a fost supusă de către inculpatul D. C. M., astfel că,
îi era frică de acesta.
Timp de câteva zile, partea vătămată și martora au fost scoase la prostituție în același loc de către cei doi frați, după care, din cauza mai multor sancțiuni contravenționale aplicate părții vătămate Pethe S., martorul Elekes a hotărât să o mute în alt loc, respectiv în zona Sun din cartierul Grigorescu din mun. C. -N. .
Din declarațiile martorei Bota Virginica Aurelia a reiesit că, pe perioada verii a anului 2011, inculpatul D. C. M. a continuat să o exploateze pe în zona "Bruky";, obligând-o să iasă în fiecare zi pentru a practica prostituția. Martora a arătat că, de regulă, încasa sume de 100 de lei pe zi din această activitate, însă, au fost și zile în care câștiga până la 400 de lei. Inculpatul D.
M. a fost cel care lua banii direct de la martoră și îi cheltuia în general pe distracții. Văzând modul în care inculpatul cheltuie banii, martora Bota Virginica Aurelia i-a reproșat că aruncă cu banii câștigați din greu, motiv pentru care, inculpatul a început să o lovească cu pumnii și cu picioarele, deși cunoștea
că era deja însărcinată. Martora a mai arătat că, după această primă scenă de violență, inculpatul o bătea atunci când era nemulțumit de sumele de bani pe care le încasa. Martora a arătat că, au fost zile în care, deși stătea de dimineața până seara la stradă, nu reușea să găsească nici un client sau reușea să încaseze doar 30-40 de lei de la clienți, motiv pentru care, seara când ajungea acasă era bătută de inculpat. Martora a arătat că, inculpatul o lovea cu palmele, dar într- una din zile când era deosebit de nemulțumit de ea, a lovit-o cu pumnii, picioarele, cu coada unei mături, spărgându-i capul, cu biciul peste mâini și peste cap, reproșându-i că nu a încasat bani, pentru că, ar fi întreținut relații sexuale gratuite cu clienții. În urma acestor lovituri, martora a fost nevoită să se prezinte la urgențe pentru îngrijiri medicale, însă, nu a spus medicilor modul real în care i-au fost cauzate leziunile, fiindu-i frică de inculpat care o însoțea.
Martorele Kalman Larisa Monalisa și Lingurar M., vecine cu inculpatul pe str. Cantonului din mun. C. -N., în declarațiile date au descris scenele crunte de violență la care au asistat frecvent, motivul fiind același mai sus arătat; mai mult, deși martora Bota Virginica Aurelia a rămas însărcinată la scurt timp după începerea relației cu inculpatul, a fost obligată în continuare de acesta să se prostitueze, fiindu-i aplicat același tratament inuman de amenințări și bătăi, toate cu scopul de a produce cât mai mulți bani; așa încât, activitatea de prostituție a acesteia a durat și pe perioada sarcinii, până la nașterea fiului celor doi.
Martora Covaci Luba (audiată doar în faza de urmărire penală, întrucât în cea de judecată, nu a mai fost posibil, din procesul verbal privind aducerea sa cu mandat reieșind faptul că, și-a schimbat adresa f.96-98, 107), vecină cu inculpatul și care a practicat și ea prostituția în zona Bruky, a declarat că, personal a asistat la situații când inculpatul a bătut-o pe martora Bota Verginica în stradă, în zona Bruky, chiar și acasă, pe str. Cantonului, cu biciul, pe motiv că "nu a produs suficienți bani";, cu toate că era însărcinată.
Martorul Covaci David, concubinul martorei Lăcătuș Parasca a declarat că, inculpatul și martora Bota, au fost acasă la sus-numiți în luna decembrie 2011, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, stând aprox. o lună de zile; în fața întregii familii, inculpatul a recunoscut că a obligat-o pe Viriginica să se prostitueze.
În urma investigațiilor efectuate de organele de urmărire penală, a fost identificată fișa medicală întocmită cu ocazia internării la U.P.U. nr. 23437/_
, din care a rezultat că, martora prezenta TCC minor, grad neprecizabil, plagă prin contuzie la nivelul vertexului, contuzie coloană cervicală, contuzie hemitorace stg. posterior, contuzie lombară stg., sarcină în săptămâna a 6-a în evoluție. Datorită loviturilor suferite, martora și-a pierdut cunoștința și prezenta cefalee și amețeli. Violențele exercitate asupra martorei de către inculpat au continuat și după externarea acesteia, pe toată perioada sarcinii, timp în care zi de zi martora a fost trimisă la stradă în beneficiul inculpatului D. C. M.
, până cu puțin timp înainte de a naște. Declarațiile martorei Bota Virginica Aurelia sunt susținute de declarațiile celorlalte tinere care se prostituau în zonă, de convorbirile telefonice, de declarațiile părții vătămate Pethe SS, precum și de declarațiile martorei Lăcătuș Parasca, aceasta arătând că inculpatul a lovit-o pe martoră în prezența ei, fiind nemulțumit de faptul că martora i-a relatat că inculpatul o obligă să se prostitueze.
După ce martora Bota Virginica Aurelia a născut, respectiv de la începutul lunii mai 2012, inculpatul D. C. M. a trimis-o din nou la practicarea prostituției, supraveghind-o telefonic, activitatea infracțională continuând până cu câteva zile înainte de intervenția autorităților când, datorită stării de sănătate a copilului, martora Bota Virginica Aurelia s-a internat în spital.
Din raportul de evaluare întocmit de specialiști din cadrul Centrului de prevenire, monitorizare și combatere a violenței domestice Baia Mare a rezultat că, relația acesteia cu inculpatul este în conformitate cu dinamica unei relații abuzive cu manipulări emoționale având ca elemente de bază diferența de vârstă, situația de vulnerabilitate a fetei datorată sarcinii și absenței sprijinului din partea familiei, lipsa de experiență a fetei, amenințări, impuneri, condiționări alternate cu un comportament protector al abuzatorului față de ea. Concluzia specialiștilor este că, e necesar ca martora Bota Virginica Aurelia să fie asistată psihosocial prin consiliere psihologică în vederea depășirii traumelor, abuzului și exploatării și informării educării cu privire la îndeplinirea rolului de mamă, pentru o perioadă de minim 1 an.
Spre finalul toamnei anului 2011, martorul Elekes F. Claudiu a revenit și a scos-o pe partea vătămată Pethe SS în zona "Bruky"; pentru a se prostitua, astfel că, din nou cele două tinere au efectuat această activitate împreună sub directa supraveghere a celor doi frați. Aceștia au început să coopereze, mai precis martorul Elekes i-a solicitat inculpatului D. C. M. să o supravegheze și pe partea vătămată, atunci când el pleca pentru diferite intervale de timp, cerere acceptată și dusă la îndeplinire de către acesta.
Din declarațiile părții vătămate, a martorelor Bota Virginica Aurelia, Lingurar M. rezultă că, în mod repetat inculpatul D. C. M. a supravegheat-o în zona unde ea se prostitua.
Aceste declarații sunt confirmate și de interceptările convorbirilor telefonice purtate de către cei doi frați. La data de_, într-o convorbire cu inculpatul, martorul Elekes F. Claudiu și-a exprimat temerea că, partea vătămată va fugi de la el. Inculpatul D. C. M. i-a propus fratelui său să meargă să o ia pe partea vătămată din zona "Bruky";, să o ducă acasă la martor, iar dimineața să o scoată împreună pe Calea Turzii. Martorul Elekes F. Claudiu i-a cerut coinculpatului să meargă repede după partea vătămată, întrucât, îi este frică să nu fugă. Într-o altă convorbire, tot din data de_, cei doi au discutat să le scoată pe partea vătămată Pethe SS și martora Bota Virginica Aurelia pe Calea Turzii pentru practicarea prostituției, însă, inculpatul
C. M. i-a precizat fratelui său că a bătut-o pe martora Bota care, din această cauză "nu poate ieși așa între oameni";, precizând că a lovit-o cu biciul și cu picioarele în ochi. În data de_, la ora 21:47, martorul Elekes i-a spus din nou inculpatului că partea vătămată vrea să fugă de la el, acesta liniștindu-1 că va merge imediat după ea, astfel că, nu va apuca să fugă. În aceeași seară, la orele 22:01, inculpatul D. C. M. s-a deplasat în zona
"Bruky"; împreună cu martora Bota Virginica Aurelia, de unde a avut mai multe convorbiri cu martorul Elekes aflat la domiciliu. Din convorbiri rezultă că, inculpatul D. C. M. s-a ascuns în apropierea locului unde se afla partea vătămată, supraveghind comportamentul acesteia și comunicându-i martorului Elekes cele observate, fără ca partea vătămată să îl vadă. D. C.
M. i-a comunicat fratelui său că se va ascunde între tufe, precizându-i "io-s veteran în astea";. Ulterior, inculpatul i-a comunicat că, și-a găsit un loc de unde poate să o vadă pe partea vătămată și chiar să ajungă în spatele ei pentru a o auzi ce vorbește aceasta. În aceeași seară, cei doi, pentru a verifica dacă într- adevăr partea vătămată vrea să fugă de la martor, i-au cerut martorei Bota Virginica Aurelia să lase telefonul deschis, să se apropiere de partea vătămată și să-i propună acesteia să fugă împreună la Baia Mare, propunere refuzată de partea vătămată. La data de_, martorul Elekes F. Claudiu a sunat-o pe partea vătămată spunându-i că inculpatul D. C. M. a văzut-o stând de vorbă cu cineva și i-a cerut explicații cu privire la acest lucru.
Convorbirile de mai sus sunt relevante cu privire la modul în care cei doi frați au cooperat pentru supravegherea părții vătămate în scopul exploatării acesteia de către martorul Elekes F. Claudiu.
În continuare, în cursul lunii decembrie 2011, martorul Elekes F. Claudiu a intrat în conflict cu angajații unor baruri din zona Bruky, care i-au interzis să mai frecventeze localurile respective, astfel că, nu a mai însoțit-o personal pe partea vătămată Pethe SS în zona "Bruky";, însă, și-a exercitat controlul asupra ei prin intermediul telefoanelor. De asemenea, în repetate rânduri, inculpatul i-a cerut fratelui său, inculpatul D. C. M. să o supravegheze și să îi spună ce face tânăra. Martorul Elekes F. Claudiu o teroriza pe partea vătămată spunându-i că, dacă nu face ceea ce el îi cere, îl va trimite pe fratele lui să o bată, aspecte ce reiese tot din convorbirile telefonice interceptate în cauză.
Audiat în cauză, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor, arătând că, nu și-a obligat concubina, respectiv pe martora Bota Virginica Aurelia să practice prostituția, dimpotrivă, certurile lor s-au datorat faptului că, sus-numita se prostitua din proprie inițiativă, împotriva voinței lui; cu privire la violențele exercitate asupra concubinei, a declarat că, o singură dată i-a aplicat două palme și a lovit-o cu o mătură în cap, motivul fiind faptul că, martora Bota este o persoană foarte geloasă.
De asemenea, a arătat că, deși fratele său i-a solicitat în mai multe rânduri să o supravegheze pe partea vătămată Pethe SS, a refuzat, motivând faptul că, are familie de întreținut și din lipsă de timp; nu a știut că sus-numita este minoră.
Declarațiile inculpatului sunt total nesincere, combătute de întreg materialul probator administrat în cauză, reliefat în starea de fapt mai sus descrisă; mai mult, nesinceritatea acestuia reiese și din susținerile contradictorii date de acesta în declarații; de pildă, deși în fața instanței a menționat că, nu a cunoscut vârsta părții vătămate Pethe SS, în faza de urmărire penală a precizat că, de la însăși partea vătămată a aflat că este minoră.
Referitor la declarația martorului Elekes F. Claudiu, instanța a înlăturat-o ca fiind subiectivă, nesinceră, având în vedere gradul de rudenie dintre acesta și inculpat și care nu se coroborează cu restul probelor administrate în cauză.
În data de 23 aprilie 2012, ora 14,57,19, partea vătămată și-a contactat mama, numita Pethe C., căreia i-a spus că nu mai vrea să rămână la inculpat, vrea să se întoarcă acasă, că inculpatul este cel care a trimis-o să se prostitueze și a amenințat-o ca să nu plece de la el. În aceeași zi, minora a fost depistată de un echipaj de jandarmi și a fost dusă la Adăpostul de zi și de noapte pentru copiii străzii.
În cauză s-a dispus efectuarea unui raport psihologic, privind pe partea vătămată Pethe SS, de către specialiști din cadrul D.G.A.S.P.C. C. . Potrivit raportului, partea vătămată Pethe SS este o persoană vulnerabilă, având o necesitate excesivă de a fi tutelată, ceea ce a condus la un comportament submisiv și aderent și la frică de separare. Acest tip de comportament a fost observat și de specialiștii din sistemul școlar care au evaluat-o pe partea vătămată, anterior relației pe care aceasta a avut-o cu inculpatul. Pe acest fond, relațiile părții vătămate cu martorul Elekes a fost una exclusiv de dependență, apreciindu-se că, acțiunile exercitate de acesta nu ar fi avut același rezultat, în lipsa unui fond de vulnerabilitate personală pe care Pethe SS îl avea.
Pe fondul experienței victima abuzator au apărut consecințe la nivel emoțional, comportamental și fiziologic, care se traduc prin neîncredere în persoanele străine, hipersensibilitate în context de proximitate fizică cu o altă
persoană, mai accentuată în prezența persoanelor de gen masculin, manifestată prin retragere fizică și senzații intense de disconfort față de comportamente afectogene care presupun atingerea (de ex. îmbrățișări din partea rudelor). Specialiștii au arătat că, partea vătămată evită în mod conștient și intenționat să se gândească la situațiile negative din relațiile cu inculpatul, fiind accentuate aspectele pozitive ale relației, culpabilizându-se pentru situația lui actuală.
S-a recomandat continuarea ședințelor de consiliere psihologică.
Ambii frați au exercitat acțiuni de influențare, de intimidare a părții vătămate și a martorei, atât direct, cât și prin intermediul mamei lor, numita Elekes Iolanda.
Martorul Elekes F. Claudiu a contactat-o pe partea vătămată Pethe S.
S. în timp ce aceasta se afla în centru și i-a cerut să nu vorbească cu poliția despre el, să își șteargă toate apelurile și mesajele de pe telefon, să nu vorbească cu mama ei, folosind expresia "atâta timp cât ești cu mine, nu îți permit să mai vorbești cu ea";, aspecte ce reies din convorbirile interceptate și autorizate în cauză.
La data de 31 mai 2012, a fost efectuată percheziția domiciliară la locuința inculpatului D. C. M. . Rudele acestuia, respectiv Elekes Iolanda, concubinul acestuia Petrean Acatone și sora celor doi inculpați, Pili S., s-au deplasat la Clinica Pediatrie III, unde martora Bota Virginica Aurelia era internată cu fiul ei. Aceștia au luat-o pe Bota Virginica Aurelia de la spital și au adus-o la sediul DIICOT - Serviciul Teritorial C. - cerându-i să dea declarații favorabile inculpatului D. C. M. .
Instanța a apreciat că, această acțiune a determinat-o pe martora Bota Virginica Aurelia să declare că nu dorește să formuleze plângere împotriva
inculpatului și să participe în procesul penal ca parte vătămată, nici civilă, fiind audiată de organele de urmărire penală în calitate de martor, poziție procesuală menținută și în faza de judecată; mai mult, din cauza amenințărilor și presiunilor făcute asupra ei cu ocazia venirii la proces în vederea audierii sale, la termenul din data de_, a dat o declarație neconformă cu realitatea, contrară celei date în faza de urmărire penală; având în vedere că, în cursul lunii decembrie 2012, a reușit să părăsească mun. C., împreună cu minorul, întorcându-se acasă în localit. Cavnic, jud. Mamramureș, la termenul din data de_, s-a prezentat din proprie inițiativă, revenind asupra declarației date inițial, fiind însoțită de mama sa și concubinul acesteia din urmă, ambii citați în calitate de martori.
Din aceleași motive mai sus amintite, prima declarație luată părții vătămate Pethe SS la termenul din data de_, a fost subiectivă, dată în stare de tensiune și frică; motiv pentru care, a fost reaudiată ulterior, la termenul din data de_, în prezența psihologului Sănduleac I., cea care a asistat-o la audieri și în faza de urmărire penală.
De altfel, toți martorii audiați în cauză au declarat că, anterior începerii dezbaterilor, au fost amenințați cu bătaia de membrii familiei inculpatului, în situația în care vor declara în defavoarea inculpatului D. M. C. .
Latura civilă
Partea vătămată Pethe SS a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 5.000 lei daune morale, pe care instanța a apreciat-o ca fiind rezonabilă având în vedere contribuția inculpatului D. M. C., respectiv ajutorul acordat fratelui său Elekes F. Claudiu, la exploatarea sus- numitei în vederea practicării prostituției (exercitare de acțiuni de supraveghere și control a minorei), cunoscând că este minoră, tratamentul la care a fost supusă, traumele fizice, psihice suferite de aceasta.
Starea de fapt mai sus prezentată a fost probată cu următoarele probe și mijloacele de probă: proces-verbal de sesizare din oficiu - vol. I f.2; declarațiile părții vătămate Pethe SS -vol.II f. 20-38, vol.III f. 66-70,; raport de evaluare psihologică a părții vătămate-vol.III f.74-77; declarația martorei Bota Virginica Aurelia-vol.III 1-7; raport de evaluare psihologică a martorei Bota Virginica Aurelia-vol.II 8-10; copia fișelor medicale emise de UPU C. față de martora Bota Virginica Aurelia-vol.III f. 89-103; procese verbale de investigații - vol. I f.5, 11,46,63,64-65,66,94,222-223, vol.II f. 113,233, vol.II f. 46-47, vol.III f. 142;
declarațiile martorilor - vol.I f.15-23,30-32,47-50,75-77,104-107,124-126,148- 149,166-168,185-86,203-205, vol.II f.4-5,10-12,135-137,138-141,142-145,162-
164,181-185,186-203, vol.III f.11-13,14-16,17-20,21-23,24-26,57-60,63-65,78-
79,80-82,83-85,86-88,106-107,108-110,111-113,114-116, 133-139; recunoașteri
după planșe fotografice- vol.I f.33-44,51-62,78-89,108-123,127-142,150- 165,169-184,187-202,206-221, vol.II f. 6-9,13-24,146- 161,165-180,vol.III f.117-
132, copia proceselor verbale de contravenție privind pe partea vătămată Pethe S.
S. - vol.I f.90-93, vol.II f.39-86; proces-verbal de constatare - vol.I 6-9, vol.II f. 25, vol. III f.141; copia dosarului de orientare școlară și profesională a părții vătămate - vol.II f.87-112; proces-verbal de conducere la fața locului - vol.II f. 120-121; proces-verbal de citire a telefonului - vol.II-f. 122-124; copia proceselor verbale de contravenție privind pe martora Bota Virginica Aurelia - vol.III f.27-45; adresa inspectoratului de Jandarmi Județean C. din care rezultă că martora Bota Virginica Aurelia figurează în baza de date a acestei instituții cu 10 sancțiuni contravenționale aplicate în cursul anului 2011 pentru practicarea prostituției - vol.II f. 125; proces-verbal de percheziție domiciliară - vol.II f. 129- 133, vol.VI f. 2- 28; adresa I.T.M. C. din care rezultă că inculpații nu au fost angajați în perioada comiterii faptelor - vol.II f. 204 - 205; proces-verbal de citire a agendelor și memoriei aparatelor telefonice - vol.VI f.54-56,59-64; analiza listingului convorbirilor purtate de la posturile telefonice utilizate de către
inculpatul Elekes F. Claudiu și partea vătămată Pethe SS în perioada ianuarie - aprilie 2012 - vol.VI f. 66-83; declarațiile inculpaților - vol.II f.210- 216,220, vol.VI f. 36-40,43,93,94, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice - vol.IV f. 1-245, vol.V f. 1-231; declarații parte vătămată 49-50, 72-73; declarații martori f.14-15,89-90,51-52,91-92;118-120; declarație inculpat f.12-13 dos. fond.
În drept, faptele inculpatului D. C. M. care, în perioada ianuarie
- aprilie 2012, la cererea inculpatului Elekes F. Claudiu, a exercitat acțiuni de supraveghere și control asupra părții vătămate Pethe SS, cunoscând că aceasta este minoră și că, prin violență și amenințare a fost racolată, găzduită și obligată de coinculpatul Elekes F. Claudiu să practice prostituția în beneficiul său, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la de trafic de minori, prev. și ped. de art.26 C.p. rap. la art.13 al.1,2,3 din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art.41 al.2 C.p.
Faptele inculpatului D. C. M. care, în perioada mai 2011 - martie 2012, în baza unei rezoluții infracționale unice, a racolat-o și găzduit-o pe martora Bota Virginica Aurelia în scopul exploatării, a obligat-o prin violență la practicarea prostituției în beneficiul său, însușindu-și sumele de bani obținute din această activitate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, prev. și ped. de art.12 al.1 din Legea 678/2001, cu aplic. art.41 al.2 C.p.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului, instanța a ținut seama de gradul de pericol social al faptelor, modul și mijloacele de săvârșire a acestora, împrejurările în care faptele au fost comise: astfel, timp de aprox. 10 luni, respectiv aprox. 4 luni, inculpatul a obținut venituri din
activitatea de prostituție desfășurată de martora Bota Virginica Aurelia, respectiv partea vătămată minoră Pethe SS, prin folosirea violenței în ce o privește pe martora Bota, încălcând grav drepturile acestora, cu scopul de a le comercializa ca pe o marfă, pentru a-și asigura astfel obținerea de venituri; de urmările grave produse, respectiv consecințele nefaste pentru dezvoltarea ulterioară fizică, dar mai ales psihică a persoanelor ce cad victime ale unor asemenea infracțiuni, ca și pentru climatul familial din care provin acestea; de atitudinea inculpatului care nu a recunoscut comiterea faptelor; persoana acestuia care nu posedă antecedente penale, nu are ocupație și nici un loc de muncă.
În consecință, instanța a aplicat inculpatului D. C. M. o pedeapsă de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit. a teza a-II-a și b C.p. pe o perioadă de 5 ani după terminarea executării pedepsei principale, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la trafic de minori (față de partea vătămată Pethe SS ), prev. și ped. de art.26 rap. la art.13 al.1,2,3 din Legea nr.678/2001, cu aplic. art.41 al.2 C.p. și o pedeapsă de 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a-II-a și b C.p. pe o perioadă de 5 ani după terminarea executării pedepsei principale, pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane (față de martora Bota Virginica Aurelia), prev. și ped. de art.12 al.1 din Legea 678/2001, cu aplic. art.41 al.2 C.p. În baza art.33 lit.a C.p., s-a constatat că infracțiunile prezente sunt concurente, iar în baza art.34 lit.b C.p., s-au contopit pedepsele stabilite, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, sporită cu 1 (un) an, în final având de executat pedeapsa de 11 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a-II-a și b C.p. pe o perioadă de 5 ani după terminarea
executării pedepsei principale.
S-a facut aplic. art.71, 64 lit.a teza a-II-a și b C.p.
În baza art.350 C.p.p., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, iar în baza art.88 C.p., s-a scăzut din pedeapsa aplicată timpul detenției preventive începând cu data de_ și până la zi.
În temeiul art. 14 și 346 C.p.p., comb. cu art.1357 și urm. C.civ., a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile în sumă de 5.000 lei către partea civilă Pethe SS .
În temeiul art.19 al. 1 din Legea nr.678/2001, s-a dispus confiscarea specială de la inculpat, în favoarea statului, a sumei de 20.000 lei (o medie de 100 lei/zi X o medie de cca. 200 zile) dobândită prin săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.
În temeiul art.191 C.p.p., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 2.100 lei, din care suma de 300 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu.
Potrivit art.189 C.p.p., s-a stabilit în favoarea Baroului de Avocați C. onorariu avocațial din oficiu în sumă de 300 lei cuvenit av. B. I., ce s-a dispus a fi avansat din FMJ.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul D. C. M. solicitând desființarea acesteia și judecând, să se dispună achitarea sa de sub învinuirea de a fi săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată sau în subsidiar, să se reducă pedepsele aplicate.
În motivarea apelului s-a arătat că inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea complicității la infracțiunea de trafic de minori în dauna părții vătămate Pethe S. și nici de infracțiunea de trafic de persoane în dauna părții vătămate Bota Virginica Aurelia, nu a exercitat acte de constrângere pentru a le determina să practice prostituția, acestea făcând-o de bună voie.
În subsidiar, s-a solicitat reducerea pedepsei având în vedere că aceasta este mult prea mare în raport de persoana inculpatului care are doi copii minori în întreținere și nu are antecedente penale.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel, dar și din oficiu, Curtea reține că prima instanță în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și în faza de cercetare judecătorească, a stabilit o stare de fapt conformă cu acestea, înlăturând corect apărările inculpatului, iar ulterior a considerat că acesta se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor de complicitate la trafic de minori prevăzută de art.26 rap.la art.13 alin.1, 2 și 3 din Legea nr.678/2001 cu aplic.art.41 alin.2 și trafic de persoane prev.de art.12 alin.1 din Legea nr.678/2001 cu aplic.art.41 alin.2 C.pen., pentru care s-a dispus condamnarea .
Astfel, în perioada ianuarie-aprilie 2012 la cererea inculpatului Elekes F. Claudiu (care s-a prevalat de dispoz.art.3201C.pr.pen. recunoscând săvârșirea faptelorpentru care a fost trimis în judecată în același dosar și pentru care s-a dispus condamnarea pentru infracțiunea de trafic de minori prev.de art.13 alin.1,2 și 3 din Legea nr.678/2001 cu aplic.art.41 alin.2 C.pen.), inculpatul D.
C. M. a exercitat acțiuni de supraveghere și control asupra părții vătămate Pethe SS cunoscând că aceasta este minoră și prin violență și amenințare a fost racolată, găzduită și obligată la prostituție de către coinculpatul Elekes F. Claudiu.
Această stare de fapt a rezultat din declarațiile părții vătămate Pethe SS
, ale inculpatului Elekes F. Claudiu precum și ale martorelor Bota Virginica Aurelia, Lingurar M., coroborate cu procesele verbale de interceptare a convorbirilor telefonice purtate între cei doi, dar și cu declarația inculpatului în care deși nu a recunoscut că a exercitat acțiuni de supraveghere asupra părții vătămate Pethe S., a arătat că i s-a solicitat acest lucru și că la un moment dat a fost la podul Dezmir - Someșeni unde aceasta practica prostituția, iar în schimbul acestei supraveghere a primit suma de 17 lei și un telefon celular.
Chiar dacă partea vătămată a revenit asupra declarației date în cursul urmăririi penale, la prima declarație luată în fața instanței, ulterior a dat o nouă declarație în care a susținut că cele menționate în fața procurorului sunt reale în sensul că inculpatul D. C. M. a supravegheat-o în mai multe rânduri, în timp ce practica prostituția, iar acesta a fost trimis de iubitul său Elekes F. (zis Ricardo).
În consecință, vinovăția inculpatului pentru infracțiunea prev.de art.26 rap.la art.13 alin.1,2, și 3 din Legea nr.678/2001 cu aplic.art.41 alin.2 C.pen., a fost dovedită prin probe certe și nu se poate dispune achitarea acestuia.
De asemenea, din actele dosarului a rezultat că în perioada aprilie 2001- martie 2012 în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a racolat-o și găzduit-o pe numita Bota Virginica Aurelia în scopul exploatării și prin violență a obligat-o la practicarea prostituției în beneficiul său, însușindu-și sumele de bani obținute din această activitate, starea reținută de instanța de fond fiind corectă și susținută de probele administrate în cursul urmăririi penale și în faza de cercetare judecătorească și anume: declarația părții vătămate Bota Virginica Aurelia, declarația martorei Lingurar M., declarația părții vătămate Pethe SS
, a martorului Țânțar Zamfir, martora Covaci Luba.
Din declarațiile acestora a rezultat că numita Bota Virginica Aurelia (care a renunțat la calitatea de parte vătămată și a fost audiată ca martor în cursul procesului), a fost supusă la acte de violență repetate pentru a fi determinată să practice prostituția, iar sumele de bani câștigate să le predea inculpatului D.
C. M., care o bătea și atunci când era nemulțumit de sumele de bani pe care le încasa. Aceste împrejurări au fost confirmate și de martorele Kalman
Larisa Monalisa și Lingurar M. care au arătat că au asistat frecvent la bătăile pe care inculpatul le-a aplicat acesteia și de asemenea, martora Covaci Luba, care este vecină cu inculpatul și care la rândul său a practicat prostituția, a arătat că l-a văzut pe acesta când a bătut-o pe Bota Virginica cu biciul, cu toate că aceasta era însărcinată.
În consecință, inculpatul se face vinovat și de săvârșirea infracțiunii prev.de art.12 alin.1 din Lege an.678/2001 cu aplic.art.41 alin.2 C.pen.
Cu privire la individualizarea pedepselor, Curtea apreciază că în condițiile în care inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, iar în ceea ce privește contribuția sa la săvârșirea infracțiunii de trafic de minori în forma complicității în dauna părții vătămate Pethe SS, aceasta este mai redusă în raport cu cea a inculpatului Elekes F. Claudiu, se justifică reținerea în favoarea a unor circumstanțe atenuante, iar sub acest aspect, apelul este întemeiat și va fi admis în baza art.379 pct.2 lit.a C.pr.pen.
În consecință, ținând cont de criteriile generale de individualizare a pedepselor prev.de art.72 C.pen.și anume gradul de pericol social concret al faptei, urmările produse, conduita inculpatului anterioară și ulterioară săvârșirii infracțiunii, gradul acestuia de implicare în activitatea infracțională, dar și împrejurarea că nu are antecedente penale ce va fi reținută ca circumstanță atenunată în sensul dispoz.art.74 lit.a C.pen., se va dispune condamnarea acestuia la pedeapsa de 6 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza II-a și b C.pen.pentru infracțiunea prev.de art.26 raportat la art. 13 al. 1,2,3 din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 al.2 C.pen., și art.76 lit.a C.pen. și la 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a- II-a și b C.p. pe o perioadă de 4 ani după terminarea executării pedepsei principale pentru infracțiunea prev.de art.12 al.1 din Legea 678/2001, cu aplic. art.41 al.2 C.p. și art.76 lit.b C.pen.
În baza art.33 lit.a C.pen., se va constata că infracțiunile prezente sunt concurente, iar în baza art.34 lit.b C.pen., se vor contopi pedepsele stabilite, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare și vor fi interzise drepturile prev. de art.64 lit.a teza a-II-a și b C.pen. pe o perioadă de 4 ani după terminarea executării pedepsei principale.
Se va face aplicarea art.71, 64 lit.a teza a-II-a și b C.pen.
În baza art.350 C.pr.pen., se va menține starea de arest preventiv a inculpatului, iar în baza art.381 C.pr.pen., raportat la art.88 C.pen., și se va scădea din pedeapsa aplicată, timpul detenției preventive începând cu data de_ și până la zi.
Vor fi menținute restul dispozițiilor din hotărârea atacată. Văzând și disp.art.192 alin.3 C.pr.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul declarat de inculpatul D. C. M. împotriva sentinței penale nr.84 din 14 martie 2013 a Tribunalului C., pe care o desființează cu privire la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului și judecând:
Condamnă pe inculpatul D. C. M., fiul lui Samoilă Titi și Iolanda, născut la data de_ în orașul Făgărași, jud. Brașov, domiciliat în municipiul C. -N., str. Cantonului f. nr., jud. C., deținut în prezent în Penitenciarul Gherla.
În baza art.26 raportat la art. 13 al. 1,2,3 din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 al.2 C.pen., art.74 lit.a C.pen. și art.76 lit.a C.pen. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de minori (față de partea vătămată Pethe SS ), la pedeapsa de:
6 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit. a teza a-II-a și b C.pen. pe o perioadă de 4 ani după terminarea executării pedepsei principale.
În baza art.12 al.1 din Legea 678/2001, cu aplic, art.41 al.2 C.p., art.74 lit.a C.pen. și art.76 lit.b C.pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane (față de martora Bota Virginica Aurelia), la pedeapsa de:
5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a-II-a și b C.p. pe o perioadă de 4 ani după terminarea executării pedepsei principale.
În baza art.33 lit.a C.pen., constată că infracțiunile prezente sunt concurente, iar în baza art.34 lit.b C.pen., contopește pedepsele stabilite, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a-II-a și b C.pen. pe o perioadă de 4 ani după terminarea executării pedepsei principale.
Face aplicarea art.71, 64 lit.a teza a-II-a și b C.pen.
În baza art.350 C.pr.pen., menține starea de arest preventiv a inculpatului, iar în baza art.381 C.pr.pen. raportat la art.88 C.pen., scade din pedeapsa aplicată timpul detenției preventive începând cu data de_ și până la zi.
Menține restul dispozițiilor din hotărârea atacată.
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 100 lei, onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu al inculpatului, av.M. M. Sorin, ce se va avansa din FMJ.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 6 iunie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | GREFIER | ||||
I. | C. M. | C. | I. | G. | I. -B. |
red.C.I./A.C.
4 ex. - _
jud.fond.B. I.
← Încheierea penală nr. 96/2013. Trafic de minori | Decizia penală nr. 221/2013. Trafic de minori → |
---|