Sentința penală nr. 62/26. Evaziune fiscală

R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

Sentința penală Nr.62 Ședința publică de la 26 Iunie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE: C. T.

Grefier: M. J. D.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în prezenta cauză penală privind pe inculpatul B. A. V. domiciliat în Ș. l S., str. 1 D. 1918, bl. D1, et. 1, ap. 3, jud. S., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj pentru infracțiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005).

Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19 iunie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

TRIBUNALUL

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj a fost trimis in judecata inculpatul B. A. V. ,cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, retinindu-se ca în calitate de administrator al SC M. S. Ș. S., de a vinde în perioada 2005-2007 un număr de 20 autoturisme la diferite persoane din țară și de a consemna în facturile emise sume mai mici decât cele plătite în realitate de către cumpărători, sustrăgându-se astfel de la plata TVA-ului în sumă de 36.051 lei și a impozitului pe profit în sumă de 20.827 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod pen.

In cursul urmaririi penale au fost administrate o serie de probe din a caror coroborare s-a retinut urmatoarea stare de fapt învinuitul B. A. V. a fost unic asociat și administrator al SC M. S. Ș. S., de la data înființării societății, respectiv din data de_ (f. 54-55). Societatea avea ca obiect principal de activitate comerțul cu autovehicule (cod CAEN 5011). în prezent societatea se află în insolvență conform prevederilor Legii nr. 85/2006, administrator judiciar fiind desemnat numitul M. I. .

In perioada 2005-2007, învinuitul, în calitate de administrator al SC M.

S. Ș. S., a vândut un număr de 20 autovehicule la 20 persoane din țară iar prețul achitat de cumpărători a fost mai mare decât prețul trecut în facturile fiscale emise de SC M. S., sustrăgându-se astfel de la plata TVA în sumă totală de 36.051 lei și de la plata impozitului pe profit în sumă totală de 20.827 lei.

În urma controalelor efectuate de către reprezentanții Direcției Generale a F. P. S. privind activitatea societății desfășurată în perioada 2005- 2007, au fost întocmite un număr de 3 procese verbale de control, respectiv procesul verbal nr. 235/_ (f. 38-44), procesul verbal nr. 3800/_ (f. 32-37) și procesul verbal nr. 6643/_ (f. 50-53).

Astfel, din procesul verbal nr. 235/_ întocmit de către DGFP S., rezultă că în perioada 2005-2006, învinuitul a vândut un număr de 9 autoturisme la diferite persoane din țară iar prețul achitat de către cumpărători a fost mai mare decât prețurile înscrise în facturile fiscale emise de către SC M. S. Ș. S., prin administrator B. A. -V. . Astfel, societatea și-a diminuat veniturile cu suma de 84.846 lei (f. 44), sustrăgându- se astfel de la plata TVA-ului aferent în sumă de 16.123 lei și a impozitului pe profit în sumă de 9.192 lei. Cei 9 cumpărători de autoturisme trecuți în anexa procesului verbal (f. 44) sunt următorii: Ghile Cristian, Gorodan Mircea, Pastor Liviu, Costa C., Tripa V., Sabo V., Brisc Dumitru, Joldea G. și Coman Ionuț.

Cu ocazia audierii cumpărătorului Ghile Cristian în calitate de martor (f. 285-286) și a confruntării sale cu învinuitul B. A. -V. (f. 283-284), acesta a declarat că la începutul anului 2005 a cumpărat de la SC M. S. Ș. S.

, prin intermediul unei persoane pe nume Mircea, un autoturism marca VOLKSWAGEN GOLF IV pentru care a achitat suma de 9.500 euro iar factura fiscală i-a fost emisă de către administratorul societății B. A. -V. . Ulterior a constatat că exista o diferență între suma de bani trecută pe factură și suma de bani plătită. Astfel, din factura fiscală seria SJ VDW nr. 9665920 rezultă că în aceasta s-a consemnat ca sumă achitată de cumpărător, suma de 257.000.000 ROL. In realitate, cumpărătorul a achitat o sumă mai mare, respectiv suma de 9.500 euro (cursul euro fiind de 3, 83 lei - f. 44).

Cu ocazia audierii cumpărătorului Gorodan Mircea în data de_ (f.

212) acesta a declarat că în cursul anului 2005, a achiziționat de la învinuitul

B. A. -V. un autoturism marca VOLKSWAGEN GOLF IV pentru care a achitat suma de 9.200 euro (cursul euro fiind de 3,59 lei - f. 44). Cu ocazia audierii cumpărătorului în calitate de martor în cursul anului 2011, acesta nu și-a mai amintit suma exactă achitată învinuitului pentru autoturismul cumpărat (f. 208). In factura fiscală seria SJ VDW nr. 9665927 încheiată de către învinuit s-a consemnat însă o sumă mai mică decât cea achitată de cumpărător, respectiv suma de 177.000.000 ROL.

Cu ocazia audierii cumpărătorului Pastor Liviu în data de_ (f. 268) și în data de_ (f. 266, 267) acesta a declarat că în cursul anului 2005, a achiziționat de la învinuitul B. A. -V., un autoturism marca VOLKSWAGEN TRANSPORTER cu suma de aproximativ 2.600 euro, respectiv

90.000.000 ROL (cursul euro fiind de 3,64 lei - f. 44). Cu ocazia audierii acestui martor în data de_ (după ce învinuitul a solicitat reaudierea tuturor cumpărătorilor de autoturisme, martorul având domiciliul în localitatea Valcău de Jos), surprinzător martorul și-a "amintit" că de fapt, în anul 2005 când a cumpărat autoturismul i-a achitat învinuitului exact suma trecută în factură, respectiv suma de 81.000.000 ROL. în factura fiscală seria SJ VDW nr. 9665930 încheiată de către învinuit s-a consemnat suma de 81.000.000 ROL ca fiind achitată de cumpărător la cumpărarea autoturismului. Declarația dată de martor nu va fi luată în considerare, apreciindu-se că este neadevărată.

Cu ocazia audierii martorului Costa C. în data de_ în faza de acte premergătoare, martorul nemaiputând fi audiat ulterior întrucât este plecat în Irlanda (f. 302, 303, 304) acesta a declarat că în cursul anului 2005 a achiziționat de la învinuitul B. A. -V., administrator al SC M. S. Ș.

S., un autoturism marca OPEL ASTRA pentru care a achitat suma de

7.460 euro (cursul euro fiind de 3,61 lei - f. 44). în factura fiscală seria SJ VDW nr. 9665944 încheiată de către învinuit, s-a consemnat suma de 90.000.000 ROL ca fiind achitată de către cumpărător.

Cu ocazia audierii martorului Tripa V. (f. 219-220, 225-226)acesta a declarat că în cursul anului 2005 a achiziționat un autoturism marca VOLKSWAGEN GOLF IV de la învinuitul B. A. -V. pentru care a achitat suma de 9.000 euro ( cursul euro fiind de 3,56 lei - f.44). În factura fiscală seria SJ DVW nr. 9665948 învinuitul a consemnat suma de 20.950 lei ca fiind achitată de cumpărător.

Cu ocazia audierii martorului Sabo V. (f. 270-272)acesta declarat că în cursul anului 2005 a achiziționat de la învinuitul B. A. -V. un autoturism marca VOLKSWAGEN BORA pentru care a achitat suma de 8.300 euro (cursul euro fiind de 3,59 lei - f. 44). în factura fiscală seria SJ VFN nr.3128760 încheiată de către învinuit, s-a consemnat suma de 13.300 lei ca fiind achitată de cumpărător la achiziționarea autoturismului.

Cu ocazia audierii martorului Brisc Dumitru în faza de acte premergătoare (f. 298), ulterior nu a mai putut fi audiat întrucât este plecat din țară, (f. 299) acesta a declarat că în cursul anului 2005 a achiziționat un autoturism marca VOLKSWAGEN PAS SAT cu suma de 9.000 euro de la o persoană pe nume Mircea din Ș. S., semnând și pe factura fiscală la semnătura de primire. Din factura fiscală seria SJ VFN nr. 3128766 emisă în numele SC M. S. Ș. S. - administrator B. A. -V., rezultă că s-a consemnat în ea suma de 26.400 lei ca reprezentând contravaloarea autoturismului achiziționat de către cumpărător. Cursul euro era la data respectivă de 3,68 lei, așa cum rezultă din anexa procesului verbal nr. 235/2009 (f. 44).

Cu ocazia audierii martorului Joldea G. (f. 274, 276, 277) acesta a declarat că în cursul anului 2006, a cumpărat de la învinuitul B. A. V. un autoturism marca OPEL ASTRA pentru care a achitat suma de 8.000 euro și a semnat pe factură la rubrica "semnătura de primire". Din factura fiscală seria SJ VFN nr. 3128773 emisă în numele SC M. S. Ș. S. de învinuitul B. A. - V., rezultă că în factură s-a consemnat suma de

16.400 lei ca fiind achitată de cumpărător. Cursul euro la dat respectivă era de 3,47 lei, așa cum rezultă din anexa procesului verbal nr. 235/2009 (f. 44).

Cu ocazia audierii martorului Coman Ionuț de către organele de cercetare penală, în anul 2007 și 2011 (f. 295, 296) acesta a declarat că în cursul anului 2006 a achiziționat de la o persoană Adi care avea o societate în Ș. S. un autoturism marca VOLKSWAGEN GOLF IV pentru care a achitat suma de 8.800 euro. Cu ocazia confruntării dintre martor și învinuit în data de_ (f. 293), martorul a revenit asupra declarației, arătând că suma achitată a fost de 8.000 euro. Consider că această confruntare nu reflectă adevărul, neprezentând credibilitate ca după 5 ani de la cumpărarea unui autoturism martorul să-și amintească mai exact suma de bani plătită pentru achiziționarea unui autoturism, decât suma declarată la un an de la cumpărarea autoturismului. Cursul euro la data respectivă era de 3,50 lei, așa cum rezultă din anexa procesului verbal nr. 235/ 2009 (f. 44). Din factura fiscală seria SJ VFN nr. 3128795 emisă de SC M. S. Ș. S. - administrator B. A. -V., rezultă că s-a consemnat suma de 21.300 lei ca fiind achitată de cumpărător.

Din adresa nr. 235/_ emisă de DGFP S. (f. 29) rezultă că prejudiciul datorat statului de învinuit, în urma controlului finalizat prin procesul verbal nr. 235/_, este de 47.574 lei din care:

Impozit pe profit = 9.192 lei; Dobânzi = 3.410 lei;

TVA - 16.123 lei;

Dobânzi - 18.849 lei.

Din adresa nr. 678/_ (f. 13) rezultă ce DGFP S. se constituie parte civilă în cauză cu această sumă de bani, respectiv cu suma de 47.574 lei (f. 13).

Din cel de-al doilea proces verbal întocmit cu ocazia controlului efectuat de către DGFP S., respectiv procesul verbal nr. 3800/_ (f. 32-37), rezultă că în perioada 2005-2006, învinuitul a mai vândut un număr de 6 autoturisme la diferite persoane din țară iar prețul achitat de cumpărători a fost mai mare decât cel trecut în facturile fiscale emise de SC M. S. Ș. S.

, prin administrator B. A. -V. . Astfel, societatea și-a diminuat veniturile cu suma de 65.275 lei (f. 36), sustrăgându-se de la plata TVA-ului aferent în sumă de 12.401 lei și a impozitului pe profit în sumă de 10.444 lei. Cei 6 cumpărători de autoturisme trecute în anexa procesului verbal nr. 3800/_ (f. 32-37) sunt: Bălăcean Doru, Savin Ș. an, Ghemeș Iordan, P. șe A., Buze Daniel și Urcan Cosmin.

Cu ocazia audierii cumpărătorului Bălăcean Doru în calitate de martor (f. 79, 83), acesta a declarat că în cursul anului 2005 a cumpărat de la învinuitul

B. A. -V. un autoturism marca OPEL ASTRA pentru care a plătit suma de 8.500 euro, fiindu-i eliberată factură fiscală în acest sens. Din factura fiscală seria SJ VDW nr. 9665924 emisă de SC M. S. Ș. S. - administrator B. A. -V., rezultă că s-a consemnat suma de 204.000.000 ROL ca fiind achitată de cumpărător. Din anexa la procesul verbal nr. 3800/2010 rezultă că s-a înregistrat în acest fel o diferență de venit de 8.955 lei cu un TVA aferent de 1.702 lei (f 36).

Cu ocazia audierii martorului Savin Ș. an (f. 118, 122-124) acesta a declarat că în cursul anului 2005 a cumpărat un autoturism marca OPEL ASTRA de la învinuitul B. A. -V. pentru care a achitat suma de 7.000 euro, fiindu-i eliberată și o factură fiscală. Din factura fiscală seria SJ VDW nr. 9665938 emisă de SC M. S. Ș. S. - administrator B. A. V. rezultă că s-a consemnat suma de 173.000.000 ROL ca fiind achitată de cumpărător. Din anexa la procesul verbal nr. 3800/2010 rezultă că s-a înregistrat în acest fel o diferență de venit de 6.750 lei cu un TVA aferent de

1.283 lei (f. 36).

Cu ocazia audierii martorului Ghemeș Iordan (f. 249, 252-254) acesta a declarat că în cursul anului 2006 a cumpărat un autoturism marca VOLKSWAGEN BORA de la învinuitul B. A. -V. căruia i-a achitat suma de 12.500 euro. Din factura fiscală seria SJ VFN nr. 3128775 emisă de SC M.

S. Ș. S. - administrator B. A. -V. rezultă că s-a consemnat suma de 32.000 lei ca fiind achitată de cumpărător. Din anexa la procesul verbal nr. 3800/2010 rezultă că s-a înregistrat în acest fel o diferență de venit de 9.882 lei cu un TVA aferent de 1.877 lei ( f. 36).

Cu ocazia audierii martorului P. șe A. (f. 193, 194, 197, 198) acesta a declarat că la sfârșitul anului 2006 a cumpărat un autoturism marca VOLKSWAGEN GOLF de la o persoană din Ș. S., pentru care a achitat suma de 7.800 euro, însă acea persoană i-a spus că mașina este înregistrată la o societate, astfel că factura fiscală i-a eliberat-o învinuitul B. A. -V. . Din factura fiscală seria SJ WCI nr. 7598105 emisă de SC M. S. Ș. S. - administrator B. A. -V. rezultă că s-a consemnat suma de 5.000 lei ca fiind achitată de cumpărător. Din anexa la procesul verbal nr. 3800/2010 rezultă că s-a înregistrat în acest fel o diferență de venit de 18.278 lei cu un TVA aferent de 3.472 lei ( f. 36).

Cu ocazia audierii martorului Buze Daniel (f. 290-291) declarație menținută și cu ocazia confruntării cu învinuitul B. A. -V. (f. 288), acesta a declarat că în cursul anului 2006 a cumpărat un autoturism marca

AUDI din piață din localitatea C., de la o persoană pe care nu o cunoștea și a plătit suma de 13.000 euro, fiindu-i eliberată și o factură fiscală în care apărea ca societate emitentă SC M. S. Ș. S., pe care a semnat-o la rubrica de primire. Din factura fiscală seria SJ WCI nr. 7598109 emisă de SC M. S. Ș. S. - administrator B. A. -V. rezultă că s-a consemnat ca fiind achitată de către cumpărător suma de 34.000 lei pentru autoturismul cumpărat. Din anexa la procesul verbal nr. 3800/2010 rezultă că s-a înregistrat în acest fel o diferență de venit de 8.109 lei cu un TVA aferent de

1.540 lei (f. 36).

Cu ocazia audierii martorului Urcan Cosmin (f. 243, 246-248), acesta a declarat că la sfârșitul anului 2006, a achiziționat de la învinuitul B. A. -V. un autoturism marca VOLKSWAGEN BORA pentru care a plătit suma de

13.500 euro din care suma de 7.500 euro i-a înmânat-o personal iar contravaloarea sumei de 6.000 euro, respectiv suma de 20.340 lei a virat-o în contul SC M. S. Ș. S. prin bancă, cu ordin de plată (f. 244). învinuitul i-a emis o factură fiscală pe care i-a trimis-o ulterior pe poștă. Din factura fiscală seria SJ WCI nr. 7598110 emisă de SC M. S. Ș. S. prin administrator B. A. -V. rezultă că în factură s-a consemnat suma de

29.500 lei ca fiind achitată de cumpărător. Din anexa la procesul verbal nr. 3800/2010 rezultă că s-a înregistrat în acest fel o diferență de venit de 13.301 lei cu un TVA aferent de 2.527 lei ( f. 36).

Din adresa nr. 3800/_ emisă de DGFP S. (f. 31) rezultă că această instituție se constituie parte civilă în cauză cu suma de 50.385 lei ce reprezintă prejudiciul cauzat statului de către învinuit și reținut în procesul verbal nr. 3800/2010 care cuprinde următoarele sume:

Impozit pe profit = 10.444 lei, Majorări impozit pe profit = 9.530 lei, TVA suplimentar = 12.401 lei, Majorări TVA = 18.010 lei.

La solicitarea Parchetului de pe lângă J. Ș. S. s-a efectuat un nou control de către DGFP S., în completarea celorlalte două, întrucât s-a omis calculul prejudiciului pentru un număr de 5 cumpărători de autoturisme care au plătit sume de bani mai mari învinuitului B. A. -V. decât cele consemnate în facturile fiscale.

In urma celui de-al treilea control finalizat prin procesul verbal nr. 6643/_ (f. 50-53), a rezultat că în cursul anului 2005 și a anului 2007, învinuitul B. A. -V. a mai vândut un număr de 5 autoturisme la diferite persoane din țară iar prețul achitat de cumpărători a fost mai mare decât cel trecut în facturile fiscale emise de SC M. S. Ș. S., prin administrator

B. A. -V. . Astfel, societatea și-a diminuat veniturile cu suma de 47.143 lei, sustrăgându-se de la plata TVA-ului aferent în sumă de 7.527 lei și a impozitului pe profit în sumă de 1.191 lei. Cei 5 cumpărători de autoturisme identificați, sunt: Miklosik V. -Paul, Lakotiti Alexandru, Tiut I., Szasz Zoltan și Mihai Natalia.

Cu ocazia audierii martorului Miklosik V. -Paul (f. 279-281) acesta a declarat că în cursul anului 2005, a cumpărat de la învinuitul B. A. V. un autoturism marca VOLKSWAGEN GOLF pentru care a achitat suma de

9.000 euro. Din factura fiscală seria SJ VDW nr. 9665921 emisă de SC M.

S. Ș. S., prin administrator B. A. -V., rezultă că în factură s-a consemnat suma de 211.000.000 ROL ca fiind achitată de către cumpărător. Din anexa la procesul verbal nr. 6643/2011 rezultă că s-a înregistrat în acest fel o diferență de venit de 12.667 lei cu un TVA aferent de 2.022 lei, cursul euro fiind de 3,75 lei ( f. 53).

Cu ocazia audierii martorului Lakotiti Alexandru (f 158, 162-164) acesta a declarat că în anul 2007, a achiziționat de la învinuitul B. A. -V. un autoturism marca VOLKSWAGEN GOLF pentru care a plătit suma de 7.500 euro. I s-a emis o factură fiscală însă ulterior a constatat că pe aceasta s-a consemnat o sumă mai mică, respectiv suma de 17.000 lei. Din factura fiscală seria SJ WCI nr. 7598121 emisă de SC M. S. Ș. S., prin administrator B. A. -V., rezultă că în aceasta s-a consemnat suma de

17.000 lei ca fiind achitată de către cumpărător. Din anexa la procesul verbal nr. 6643/2011 rezultă că s-a înregistrat în acest fel o diferență de venit de 7.954 lei cu un TVA aferent de 1.270 lei, cursul euro fiind de 3,32 lei ( f. 53). Cu ocazia audierii martorului Tiut I. (f. 146, 147, 149) acesta a declarat că în anul 2005, a cumpărat de la învinuitul B. A. -V. un autoturism marca OPEL ASTRA pentru care a plătit suma de 7.400 euro. în factura fiscală seria SJ VDW nr. 9665937 s-a consemnat suma de 165.000.000 ROL ca fiind achitată de către cumpărător. Din anexa la procesul verbal nr. 6643/2011 rezultă că s-a înregistrat în acest fel o diferență de venit de 10.296 lei cu un TVA aferent de 1.644 lei, cursul euro fiind de 3,62 lei ( f. 53).

Cu ocazia audierii martorului Szasz Zoltan (f. 94, 95, 99, 100, 105, 106) acesta a declarat că în cursul anului 2005, a cumpărat un autoturism marca VOLKSWAGEN GOLF de la învinuitul B. A. -V. căruia i-a plătit suma de

8.000 euro. în factura fiscală seria SJ VDW nr. 9665943 s-a consemnat suma de 210.000.000 ROL ca fiind achitată de către cumpărător. Din anexa la procesul verbal nr. 6643/2011 rezultă că s-a înregistrat în acest fel o diferență de venit de 8.290 lei din care TVA în valoare de 1.324 lei, cursul euro fiind de 3,61 lei (f. 53).

Cu ocazia audierii martorei Mihai Natalia în faza de acte premergătoare (f. 178) acesta a declarat că în cursul anului 2005, a cumpărat un autoturism marca OPEL ASTRA de la învinuitul B. A. -V. căruia i-a plătit suma de 7.700 euro. Ulterior, cu ocazia audierii martorei (f. 175, 177) aceasta a declarat că a achitat pentru autoturism suma de 8.700 euro însă la calculul prejudiciului stabilit de către DGFP S. s-a reținut prima sumă declarată, respectiv cea de 7.700 euro. în factura fiscală seria SJ VDW nr. 9665950 s-a consemnat suma de 18.700 lei ca fiind achitată de către cumpărătoare. Din anexa la procesul verbal nr. 6643/2011 rezultă că s-a înregistrat în acest fel o diferență de venit de 7.936 lei cu un TVA în valoare de 1.267 lei, cursul euro fiind de 3,45 lei (f. 53).

Din adresa nr. 6643/2011 emisă de DGFP S. (f. 48-49), rezultă că această instituție se constituie parte civilă în cauză cu prejudiciul cauzat statului și reținut în procesul verbal nr. 6643/ 2011 cu suma de 8.871 lei (corect este 8.718 lei ) din care suma de 7.527 lei reprezintă TVA iar suma de

1.191 lei reprezintă impozitul pe profit.

La data de_ Agentia de Administrare Fiscala S. s-a constituit parte civila in cauza cu suma de 3.349 lei despagubiri civile fila 8.Inculpatul,pana la inceperea cercetarii judecatoresti a achitat aceasta suma fila 28,fiind astfel incidente dispozitiile art 10 din Legea 241/2005.

Într-adevăr, la data de_ partea civila a depus un inscris din care rezulta ca inculpatul ar mai avea de achitat duma de 945 lei dobanda profit. Or, din conținutul tabelului anexat fila 23 se poate observa ca inculpatul a achitat si dobinda pentru impozitul pe profit in suma de 2.456 lei, anterior achitarii debitului. Din inscrisul depus la dosar nu s-a putut stabili cu certitudine daca inculpatul mai datoreaza si suma de 954 lei in conditiile in care el a achitat o parte din dobanda, iar ulterior, cand s-a deplasat la Trezorerie in vederea achitarii prejudiciului i s-a inmânat chitanța 1616806

/_ in care se menționeaza la natura obligatiei de plata -prejudiciu jud.dosar 708/2013, fără a se specifica ca anume a plătit.

Pentru aceste considerente, in baza art. 11, pct. 2, lit. b raportat la art. 10 lit. Cod procedură penală și art. 10 din L241/2005 încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului B. A., pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9, alin. 1 lit. b din L241/2005, cu aplicarea art. 41, alin. 2 Cod penal.

În baza art. 91 Cod penal aplică inculpatului o amendă administrativă de 500 lei, ce se va trece în cazierul fiscal.

Obligă inculpatul la 350 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

În baza art. 11, pct. 2, lit. b raportat la art. 10 lit. Cod procedură penală și art. 10 din L241/2005 încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului B. A., pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9, alin. 1 lit. b din L241/2005, cu aplicarea art. 41, alin. 2 Cod penal.

În baza art. 91 Cod penal aplică inculpatului o amendă administrativă de 500 lei, ce se va trece în cazierul fiscal.

Obligă inculpatul la 350 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare cu inculpatul și partea civilă.

Pronunțată în ședință publică la sediul instanței, azi,_ .

Președinte,

Grefier,

C.

T.

M.

J.

D.

Red.TC/_

Dact.MJD/_ Ex.2

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 62/26. Evaziune fiscală