Decizia penală nr. 4/2013. Evaziune fiscală
Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal :3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 4/A/2013
Ședința publică de la 11 Decembrie 2013 Completul compus din:
PREȘEDINTE A. -L. I.
Judecător I. N. B. Grefier M. B.
S-a luat spre examinare apelul declarat de S. R. - A. | N. A F. | ||
P. | reprezentată prin D. G. REGIONALĂ A F. | P. | C., împotriva |
sentinței penale nr.375 din 26 martie 2013 a Judecătoriei C. -N. privind pe inculpatul defunct P. M., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005) .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apărătorul inculpatului defunct P. M., av. C. M., cu delegație avocațială la dosar, pentru moștenitoarea P. A., se prezintă apărătorul ales av. P. Purcărin, cu delegație avocațială depusă la dosarul cauzei, lipsă fiind partea civilă DGFP C. .
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror: D. MĂCIUCĂ-PROD. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată faptul că la data de 20 noiembrie 2013, s-a depus la dosarul cauzei din partea SPCLEP T., copia extrasului din registrul de naștere privind pe numitul P. P. R., din care rezultă faptul că acesta este fiul inculpatului defunct P. M. .
Apărătorul ales al moștenitoarei P. A., învederează instanței faptul că a fost angajat în cauză de mama minorei P. A., numita Albuț G. O., urmând să facă demersurile necesare pentru a prezenta instanței actul de renunțare la succesiune a minorei P. A. .
Instanța învederează părților faptul că se impune introducerea în cauză a numitului P. P. R., respectiv fratele minorei, având în vedere faptul că s-au primit scriptele necesare la dosarul cauzei, din care rezultă faptul că inculpatul decedat P. M., mai are un fiu, cu numele de P. P. R., însă aceste cercetări trebuie făcute de instanța de fond.
Instanța întreabă participanții dacă mai au alte cereri de formulat ori excepții de ridicat.
Apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului defunct P. M. și apărătorul ales al moștenitoarei P. A., arată că nu mai au alte cereri de formulat, ori excepții de ridicat.
Instanța constatând că nu mai sunt cereri ori excepții de formulat, declară închisă faza de cercetare judecătorească și acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a apelului.
Reprezentanta M. ului Public solicită instanței admiterea apelului cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru a efectua cercetările necesare.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul defunct P. M., declară că achiesează la concluziile formulate de reprezentanta M. ului Public.
Apărătorul ales al moștenitoarei P. A. învederează faptul că finanțele doresc să clarifice situația, însă obligarea la despăgubiri se face în urma constatării unei culpe, declarând că se opune admiterii apelului declarat de A. .
T R I B U N A L U L
Asupra apelului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului, tribunalul constată că Judecătoria Cluj-Napoca, prin sentința penală nr. 375 din_, în baza art. 11 pct. 2 lit. b din C.p.p. rap. la art. 10 lit. g din C.p.p. a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul P. M.
, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 al. 1 lit. b din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 al. 2, art. 37 lit. a și art. 13 din C.pen. ca urmare a decesului inculpatului.
S-a constatat că nu au fost identificate bunuri proprietate a inculpatului, iar măsurile asiguratorii sunt fără obiect.
A fost respinsă acțiunea formulată de către S. R. prin Agenția N. de Administrare Fiscală ca fiind neîntemeiată.
În baza art. 192 al. 1 pct. 3 din C.p.p. cheltuielile de judecată au rămas în sarcina statului.
În baza art. 189 al. 1 din C.p.p. onorariul parțial al avocatului desemnat din oficiu, d-na Dănică Flavia I. de 100 lei a fost suportat din fondurile M. ului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul din 12 aprilie 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, emis în dos. nr. 1317/P/2005, inculpatul P. M. a fost trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 al. 1 lit. b in Legea 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a, art. 13 și art. 41 al. 2 din C.pen..
În sarcina inculpatei s-a reținut faptul că în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 11 ianuarie 2002 - 22 octombrie 2003 cât timp a avut calitatea de administrator statutar al S.C. PROSPAB S.R.L. împreună cu inculpatul P.
M., precum și după această perioadă - când prin sentința civilă nr. 4556/22 octombrie 2003 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței a societății și s-a ridicat dreptul de continuare a activității - până în luna octombrie 2004 nu a evidențiat în actele constabile și în celelalte documente legale cea mai mare parte a operațiunilor comerciale efectuat și veniturile
realizate, sustrăgându-se în acest mod de la plata unor obligații față de bugetul consolidat al bugetului de stat în cuantum de 219.531 lei, constând în impozitul pe profit stabilit suplimentar la suma de 102.379 lei și TVA în cuantum de 117.152 lei, la care s-au adăugat penalități și majorări de întârziere.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. -N. sub nr._, iar la termenul de judecată din data de 29 noiembrie 2011 instanța a dispus disjungerea cauzei privind pe inculpatul P. M. și formarea unui nou dosar cu nr._ .
Instanța a audiat inculpatul, pe co-inculpata Albuț G. O., a administrat proba testimonială, expertiză contabilă și proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rezoluția din data de 11 ianuarie 2007 a fost începută urmărirea penală împotriva inculpatului P. M., iar rezoluția a fost confirmată de către procuror la aceeași dată. Ulterior a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor, învinuirea fiind adusă la cunoștința inculpatului în condiții legal.
Starea de fapt reținută în actul de sesizare s-a întemeiat pe plângerea penală și procesul verbal de control efectuat de către reprezentanții părții civile la societatea
S.C. PRO SPAB S.R.L., societate administrată de către inculpate Albuț G. O. împreună cu inculpatul P. M. .
Verificările făcute de către partea civilă au fost determinate de sesizarea făcută de martora Georgiu Minodora, lichidatorul judiciar desemnat de judecătorul sindic odată cu deschiderea procedurii insolvenței împotriva societății administrate de către inculpată prin sentința civilă nr. 4556/22 octombrie 2003 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj. S-a reținut așadar că evidența contabilă a societății nu a fost condusă la zi, ultima balanță fiind cea aferentă lunii august 2003. Totodată s-a constatat că lipsesc balanțele de verificare și documente contabile cum ar fi fișe și jurnale auxiliare aferente lunilor iulie, septembrie, octombrie și noiembrie 2002 și jurnalele de vânzări și cumpărări aferente lunilor aprilie - decembrie 2002. Din balanța aferentă lunii august 2003 s-a stabilit că soldul debitor, adică bunurile aflate în stocul societății erau în valoare de 561.710 Ron din care mărfurile la preț cu amănuntul în valoare de 10.643 Ron. Martora Georgiu Minodora a declarat că inculpata nu a prezentat tocul de marfă în materialitatea lui, ceea ce a atras concuzia necesară marfa a fost înstrăinată, fără ca modalitatea de înstrăinare să fie evidențiată în documentele contabile ale societății. La baza de impozitare de 571.930 Ron revine o valoare a TVA de 108.667 Ron.
Totodată s-a reținut că deși în balanța aferentă lunii august 2003 apare suma de
350.281 Ron reprezentând creanțe ale societății S.C. PRO SPAB S.R.L. datorate de alți agenți economici, aceste sume nu sunt deductibile la calculul profitului impozabil și nici la stabilirea valorii TVA datorat bugetului de stat, pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru stabilirea obligațiilor fiscale s-a avut în vedere stocul de marfă.
În aceleași condiții au fost stabilite și datoriile pe care societatea le datora cu titlu de impozit pe salarii, CAS, CASS și contribuția la fondul de șomaj.
S-a reținut de asemenea că în cursul anilor 2003 -2004 societatea administrată de către inculpată a fost sancționată contravențional de două ori pentru practicarea unor prețuri de vânzare mai mici decât prețurile minime stabilite pe produse. Totodată în perioada 10 septembrie 2003 - 9 iunie 2004 societatea a înstrăinat prin
vânzare patru autovehicule marca Dacia fără ca aceste operațiuni să fie evidențiate în documentele contabile și fără să fie stabilite și virate obligațiile către bugetul de stat.
În fața instanței de judecată inculpatul a recunoscut datoria către bugetul de stat fără să își asume și săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală arătând că nu a intenționat să prejudicieze bugetul consolidat al statului, dar a fost în imposibilitate obiectivă de a achita obligațiile fiscale datorită creanțelor nerecuperate de la terți agenți economici. O astfel de afirmație, în afara recunoașterii obligațiilor fiscale care rezultă și din celelalte probe administrate în dosar, va fi privită cu reticență întrucât nu poate fi verificată atâta vreme cât pentru stocul de marfă existent în luna august 2003 nu au fost întocmite documente justificative cu privire la înstrăinarea lui.
Starea de fapt de mai sus rezultă și din declarația martorei Georgiu Minodora
persoana desemnată administrator judiciar în procedura de insolvență a S.C. PRO SPAB S.R.L.
Martora M. Florița Nastasia a declarat că a fost angajată ca și contabilă la
S.C. PRO SPAB S.R.L. în cursul anului 2002, iar în această perioadă inculpata primea sume de bani reprezentând contravaloarea mărfurilor vândute de către societatea pe care o administra, iar sumele de bani le cheltuia în interese propriu și chiar se lăuda cu acest lucru (fila 130). Totodată martora a declarat că în acea perioadă s-au efectuat mai multe vânzări de bunuri fără întocmirea facturilor, iar ulterior erau întocmite bonuri de consum pentru a scădea marfa din stoc ca și cum ar fi fost degradată ori lipsea din inventar din diverse motive. Pe toată perioada de 6-7 luni cât timp martora a fost angajata societății nu s-a făcut inventarul bunurilor, iar din casieria societății se achitau ratele la leasing pentru autovehicule care nu aparțineau societății sau datorii personale ale celor doi administratori.
Așadar prin faptul că nu se întocmeau documente justificative pentru înstrăinarea bunurilor, iar banii erau folosiți de către Albuț G. și inculpatul P.
, în mod implicit inculpatul a acceptat că va prejudicia bugetul consolidat al statului prin neachitarea obligațiilor fiscale.
Din adresele de la dosar rezultă că inculpatul nu are în proprietate bunuri imobile sau mobile, nefiind posibilă luarea măsurilor asiguratorii în condițiile art. 11 din Legea 241/2005.
Inculpatul P. M. a decedat la data de 4 decembrie 2012 conform înscrisului de la fila 212 dos. inst.
Ulterior, instanța de judecată a făcut demersuri pentru identificarea moștenitorilor, fiind identificată o fiică minoră, respectiv P. A. și fratele inculpatului, respectiv P. V., persoana care a declarat decesul inculpatului conform înscrisului de la fila 223 dos. inst.
Cum însă existența unui successor descendent în linie dreaptă înlătură alte clase de moștenitori, unicul moștenitor al inculpatului rămâne fiica minoră P. A.
. În condițiile art. 1114 al. 2 din noul C.civ. succesiunea se acceptă sub beneficiu de inventar, adică pasivul succesoral va fi plătit până la concurența activelor, iar cum inculpatul nu a deținut bunuri impozabile înainte de deces, acțiunea civilă a S. ui R. a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.
Cheltuielile de judecată au rămâne în sarcina statului conform art. 192 al. 1 pct. 3 din C.p.p., iar în baza art. 189 al. 1 din C.p.p. onorariul parțial al avocatului desemnat din oficiu a fost suportat din fondurile M. ului Justiției.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel partea civilă Agenția N. de Administrare Fiscală B. reprezentată prin D. G. a F. P. C. .
Analizând apelul declarat în cauză, din oficiu, instanța de control judiciar constată faptul că este întemeiat și în baza art.379 pc.2 lit.b C.pr.pen., îl va admite și va dispune desființarea în întregime a sentinței apelate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe Judecătoria Cluj-Napoca. M. ivul pentru care instanța de apel a pronunțat această soluție rezultă din împrejurarea că instanța de fond nu a procedat la soluționarea corectă a laturii civile a prezentei cauze, aspect care trebuie remediat prin rejudecare de către aceeași instanță. Astfel, la dosarul cauzei există copie extras din registrul de naștere al mun.T. de unde rezultă că inculpatul decedat P. M. mai are un fiu, alături de minora P. A. . Este vorba de P. P. R., născut la data de_ . Acest fiu al inculpatului trebui introdus în cauză pentru soluționarea corectă a laturii civile a cauzei alături de P.
A. .
Față de cele de mai arătate, tribunalul, în baza art.379 pc.2 lit.b C.pr.pen., va admite apelul declarat de partea civilă Agenția N. de Administrare Fiscală B. reprezentată prin D. G. a F. P. C., împotriva sentinței penale nr.375 din_ a Judecătoriei C. -N., pe care o va desființa în întregime și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe - Judecătoria Cluj-Napoca.
Potrivit art.189 C.pr.pen., onorariul avocațial din oficiu, cuvenit av.C. M.
, în sumă de 200 lei se va suporta de la FMJ.
În temeiul art.192 al.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare în apel vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În baza art.379 pc.2 lit.b C.pr.pen., admite apelul declarat de partea civilă Agenția N. de Administrare Fiscală B. reprezentată prin D. G. a F.
C., împotriva sentinței penale nr. 375 din_ a Judecătoriei C. -N., pe care o desființează în întregime și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe - Judecătoria Cluj-Napoca.
Potrivit art.189 C.pr.pen., onorariul avocațial din oficiu, cuvenit av.C. M.
, în sumă de 200 lei se suportă de la FMJ.
În temeiul art.192 al.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. I. N. B.
GREFIER
M. B.
Red. 2 ex./A.I./D.M.
_
J. fond: L. M. n
← Sentința penală nr. 75/2013. Evaziune fiscală | Decizia penală nr. 196/2013. Evaziune fiscală → |
---|