Sentința penală nr. 72/2013. Cerere de întrerupere a executării pedepsei
Comentarii |
|
Cod operator 2618
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA PENALĂ NR. 72
Ședința publică din 29 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: L. RAMONA M. S. - judecător
GREFIER: E. M.
Ministerul Public reprezentat prin procuror L. B.
de la Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL MARAMUREȘ
Pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe petentul REZMUVEȘ
V. , fiul lui V. și S., născut la dat de_, în prezent deținut în Penitenciarul Baia Mare, având ca obiect cerere de întrerupere a executării pedepsei (art.455 Cod procedură penală)
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul Rezmuveș
V., în stare de deținere, asistat de domnul avocat Amzărescu Niță Zamfir din cadrul Baroului M. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată faptul că în referatul de cunoaștere și caracterizare întocmit de Penitenciarul Baia Mare se menționează că petentul și-a schimbat numele din Rezmuveș în Zagor. Totodată arată că s-a depus la dosar ancheta socială întocmită de Serviciul Public Asistență Socială din cadrul Consiliului Local Jibou.
Nefiind chestiuni prealabile dezbaterii cauzei, instanța dă cuvântul asupra acesteia.
Apărătorul petentului Rezmuveș Zagor V., domnul avocat Amzărescu Niță Zamfir, arată că cererea petentului este formulată pe motive familiale. Din ancheta socială efectuată rezultă faptul că acesta are doi copii, care în perioada detenției părinților au fost îngrijiți de părinții petentului. După ce mama minorilor și-a executat pedeapsa s-a reîntors la copii și împreună cu aceștia a
plecat în Italia. Raportat la concluziile anchetei sociale, lasă la aprecierea instanței soluția.
Reprezentanta parchetului raportat la concluziile anchetei sociale solicită respingerea cererii de întrerupere a executării pedepsei.
Petentul-condamnat Rezmuveș Zagor V. nu mai are nimic de spus.
T.
Asupra cauzei penale de față.-
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, condamnatul-petent Rezmuveș V. a solicitat întreruperea executării pedepsei închisorii, arătând în motivare că are doi copii minori care se află în îngrijirea mamei sale care este bolnavă și nu se poate ocupa de educația acestora. Mama minorilor se află și ea în detenție. Solicită efectuarea unei anchete sociale la domiciliul părinților săi.
La dosarul cauzei au fost depuse: referatul de cunoaștere și caracterizare înaintate de către Penitenciarul Baia Mare (filele 28-31), referatul de anchetă socială întocmit de Primăria Jibou (filele 33 și 34), fișa condamnatului (filele13-16) și copia certificatului de căsătorie a acestuia.
Trecând la soluționarea cererii formulate de condamnat, instanța reține următoarele:
Condamnatul-petent Rezmuveș V. se află în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 24/_ a T. ui Sălaj pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Din ancheta socială efectuată de Primăria Jibou (filele 33,34) reiese că, în urma relației de concubinaj a condamnatului cu Horvath C. ia au rezultat doi copii. Deoarece în anul 2008 ambii părinți executau o pedeapsă privativă de libertate, bunicii paterni, R. S. și R. V., și-au asumat sarcina creșterii și îngrijirii copiilor pe perioada în care părinții își execută pedeapsa. In acest sens s-a dispus plasamentul copiilor în familia acestora. Copiii au fost îngrijiți corespunzător de bunici, au urmat cursurile școlare. De aproximativ 2 săptămâni, mama, Horvath C. ia, și-a încheiat executarea pedepsei privative de libertate, s-a reîntors la copii și împreună cu aceștia a plecat în Italia. In aceste condiții s-a dispus încetarea măsurii de plasament la bunicii paterni, părinții petentului condamnat declarând că nu necesită sprijin din partea acestuia.
Potrivit dispozițiilor art.455 raportat la art.453 lit. c Cod procedură penală, executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familia sa.
În raport de motivele invocate de condamnat și de aspectele reliefate de ancheta socială, instanța reține că în cauză nu există o împrejurare specială, de natură să justifice întreruperea executării pedepsei.
Date fiind concluziile anchetei sociale ce nu se regăsesc în dispozițiile legale anterior menționate, instanța respinge cererea formulată de condamnat, iar în baza art.192 al.2 Cod procedură penală îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de petentul Rezmuveș Zagor V. - fiul lui V. și S., născut la_, deținut în Penitenciarul Baia Mare - având ca obiect întreruperea executării pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 24/_ a T. ui Sălaj.
În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală obligă condamnatul- petent la 180 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către D-nul avocat Amzărescu Niță Zamfir.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi, 29 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE | GREFIER | ||
S. | L. Ramona M. | M. | E. |
Red.S.L.R.M./T.red.E.M._ /3 ex.
Copie
Tribunalul Maramureș cod operator 2618 Secția Penală Minuta
Dosar nr._ S.P. nr. 72/_
Hotărăște:
Respinge cererea formulată de petentul Rezmuveș Zagor V. - fiul lui V. și S., născut la_, deținut în Penitenciarul Baia Mare - având ca obiect întreruperea executării pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 24/_ a T. ui Sălaj.
În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală obligă condamnatul- petent la 180 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către D-nul avocat Amzărescu Niță Zamfir.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi, 29 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE
ss.indescifrabil
- pt,.conformitate-
TRIBUNALUL MARAMUREȘ cod operator 2618 DOSAR NR._ din
29 ianuarie 2013
Către
SERVICIUL FINANCIAR-CONTABIL
din cadrul T. UI M.
Alăturat vă înaintăm o copie de pe dispozitivul sentinței penale nr. 72/_ prin care s-a dispus plata în avans din fondurile Ministerului Justiției a onorariului avocatului desemnat din oficiu către d-nul avocat Amzărescu Niță Zamfir în sumă de 100 lei.
PREȘEDINTE | GREFIER | ||
S. | L. Ramona M. | M. | E. |
TRIBUNALUL MARAMUREȘ cod operator 2618 DOSAR NR._ din
29 ianuarie 2013
Către
PENITENCIARUL BAIA MARE
Alăturat prezentei, conform art. 360 alin.2 C.pr.pen. vă înaintăm copia dispozitivului sentinței penale nr. 72/_ pronunțată în dosarul cu nr.mai sus
indicat privind pe contestatorul Rezmuveș Zagor V. - fiul lui V. și S., născut la_, deținut în Penitenciarul Baia Mare.
PREȘEDINTE | GREFIER | ||
S. | L. Ramona M. | M. | E. |
← Sentința penală nr. 119/2013. Cerere de întrerupere a... | Sentința penală nr. 556/2013. Cerere de întrerupere a... → |
---|