FALSIFICARE DE MONEDE SAU DE ALTE VALORI. ÎNŞELĂCIUNE. CONCURS REAL
| Comentarii |
|
Activitatea infracţională a inculpatei, care a acceptat să primească o bancnotă de 100 DM, despre care ştia că este falsă, pe care a înmânat-o persoanei care îi mijlocise împrumutul, şi care, la rândul său, a înmânat-o părţii vătămate întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 282 alin. 2 raportat la art. 284 Cod penal şi, respectiv, ale infracţiunii prev. de art. 215 alin. 2 Cod penal, în concurs real.
(Secţia penală, decizia nr. 1.934 din 4 mai 2000)
Prin sentinţa penală nr. 107 din 7 iulie 1999, Tribunalul Alba a condamnat pe inculpata G.A. (fiica lui G. şi A., născută la 22 mai 1959 în Cugir, jud. Alba, cetăţean român, studii - 6 clase, căsărotirtă, şomeră, 2 copii minori, domiciliată în Cugir, fără antecedente penale) la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a şi b C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie de monedă falsificată, prevăzută de art. 282 alin. 2 Cod penal, raportat la art. 284 Cod penal cu aplicarea art. 74 şi 76 lit. c Cod penal, 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune calificată, prevăzută de art. 215 alin. 2 C. pen. cu aplicarea art. 74-76 C. pen.
In baza art. 32 lit. a şi 34 lit. b Cod penal pedepsele au fost contopite, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi 1 an
interzicerea drepturilor rpevăzute de art. 64 lit. a şi b Cod penal.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi 64 C. pen.
S-a constatat că prejudiciul cauzat părţii civile K.M. a fost recuperat.
în baza art. 118 lit. b Cod penal s-a confiscat în favoarea statului o bancnotă de 100 DM cu seria DS 50055013N9.
Prin aceeaşi sentinţă fost condamnată inculpata
B.A. (născută la 4 ianuarie 1974 în Hunedoara, cetăţean român, fără studii, fără ocupaţie, fără antecedente penale) la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a şi b C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie de monedă falsificată, prevăzută de art. 282 alin. 2 Cod penal, raportat la art. 284 C. pen. cu aplicarea art. 74-76 lit. c Cod penal.
S-a făcut aplicarea art. 81-82 Cod penal şi i s-a pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 83 Cod penal.
Inculpatele au fost obligate la câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că în luna iulie 1998, inculpatele au pus în circulaţie o bancnotă de 100 DM ştiind că este falsă, cauzând astfel, părţii vătămate K.M. un prejudiciu în valoare de 450.000 lei.
Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia penală nr. 270/A/1999 a admis apelul formulat de inculpata
G.A., a desfiinţat sentinţa atacată sub aspectul soluţionării laturii penale, privind pe această inculpată şi rejudecând în aceste limite.
Prin recalificare din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. 2 C. pen. şi 282 alin. 2 C. pen. raportat la art. 284 Cod penal în infracţiunea prevăzuă de art. 282 alin. 2 Cod penal raportat la art. 284 C. pen. cu aplicarea art. 74 şi 76 C. pen., o condamnă la 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a şi b Cod penal.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. pe o durată de 4 ani, termen de încercare, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a pronunîa astfel s-a reţinut că infracţiunea prevăzută de art. 282 alin. 2 C. pen. raportat la art. 284 C. pen., constând în punerea în circulaţie de monede sau alte valori străine falsificate este, în esenţă, prin toate elementele constituive o înşelăciune comisă în legătură cu circulaţia monetară, motiv pentru care nu poate fi reţinută în concurs cu infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. 2 C. pen., ci este absorbită natural de aceasta.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
în motivarea recursului se susţine că, hotărârea instanţei este nelegală şi netemeinică potrivit dispoziţiilor art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., întrucât faptelor săvârşite de inculpata G.A. li s-a dat o încadrare juridică greşită, aspect ce s-a repercutat şi în privinţa regimului sancţionator, respectiv aplicarea unei pedepse cu suspendare condiţionată.
Astfel, fapta inculpatei de a pune în circulaţie bancnota de 100 DM ştiind că este falsă întruneşte nu numai elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 282 alin. 2 raportat la art. 284 C. pen.
ci şi ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 2 C. pen., deoarece a urmărit, inducerea în eroare a părţii vătămate pentru stingerea datoriei ce o avea faţă de aceasta, pricinuindu-i astfel o pagubă şi evident realizarea unui fals material injust pentru ea.
Recursul este fondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului se constată că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatelor, respectiv, şi a inculpatei G.A., însă încadrarea juridică dată faptelor săvârşite de aceasta este greşită.
Astfel, rezultă din probele administrate în cauză că la data de 10 iulie 1998, având nevoie de bani, inculpata i-a solicitat martorei M.R.E. să o ajute să obţină un împrumut de 100 DM de la partea vătămată K.M.
Dând curs cererii, martora a obţinut împrumutul cu condiţia restituirii în timp de 10 zile. La data de 20 iulie inculpata G.A. cunoscând că inculpata B.A., dispune de 100 DM, i-a solicitat acesteia s-o împrumute pentru a se achita de datoria pe care o avea faţă de partea vătămată K.M.
în această împrejurare, deşi inculpata B.A. i-a făcut cunoscut inculpatei G.A. că bancnota este falsă, aceasta a acceptat să o primeaască, a înmânat-o numitei M.R., care-i mijlocise împrumutul, şi care la rândul său a înmânat-o părţii vătămate.
în raport de această situaţie de fapt, instanţa trebuia să acorde cuvenita semnificaţie juridică întregii activităţi infracţionale a inculpatei, respectiv, că aceasta a urmărit inducerea în eroare a părţii vătămate pentru stingerea datoriei ce o avea faţă de aceasta, pricinuindu-i o pagubă şi în acelaşi timp realizarea unui folos material injust pentru ea. Ca urmare inculpata trebuia condamnată şi pentru această infracţiune, astfel cum corect a reţinut instanţa de fond.
în consecinţă, Secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, constatând că sunt îndeplinite, în cauză, cerinţele art. 3859 alin. 1 pct. 17 C. proc. pen., în baza art. 38515 pct. 2 lit. d din acelaşi cod, va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva deciziei nr. 270/A din 19 octombrie 1999, menţinând sentinţa penală nr. 107 din 7 iunie 1999 a Tribunalului Alba.
NOTĂ
Decizia penală mai sus reprodusă, pune în discuţie o problemă asupra căreia în doctrină şi practica judiciară nu există unitate de vedere.
Astfel, într-o opinie, s-a considerat că activitatea de punere în circulaţie de monedă falsă efectuată cu titlu oneros, dând moneda falsă în schimbul alteia autentice, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune şi elementele constitutive ale infracţiunii de punere în circulaţie de monedă falsă.1'
Intr-o altă opinie, s-a considerat că punerea în circulaţie de monede sau valori falsificate este “o formă specifică de înşelăciune în domeniul circuitului monetar sau bancar, astfel că, în aceste condiţii, incriminarea din art. 282 alin. 2 C. pen. are prioritate faţă de cea din art. 215 C. pen., răspunderea penală a făptuitorului urmând a fi stabilită numai pentru infracţiunea pevăzută în art. 282 alin. 2 C. pen.”.2)
Teza potrivit căreia infracţiunea de înşelăciune este absorbită natural în infracţiunea de punere în circulaţie de monedă falsă, este greşită, întrucât sancţionarea infracţiunii prevăzută de art. 282 alin. 2 C. pen. nu impune (ca o condiţie de incriminare) ca autorul să producă o pagubă unei persoane fizice prin inducerea ei în eroare.
Punerea în circulaţie de monedă falsă se poate realiza prin diverse activităţi, fară ca acestea să aducă atingere patrimoniului unei persoane fizice, ci sistemului financiar (ex. falsificatorul distribuie monedele falsificate la intermediari, pentru ca aceştia să le introducă în circuitul monetar prin diferite operaţiuni, astfel încît monedele false circulă în cadrul sistemului financiar ca valori autentice până în momentul în care falsul este descoperit).
Elementul material al infracţiunii de punere în circulaţie de monedă falsă prevăzută de art. 282 alin. 2 C. pen. se poate realiza prin oricare modalitate de introducere a monedei false în circuitul financiar. Legea penală nu cuprinde o enumerare exemplificativă sau limitativă a activităţilor de punere în circulaţie a monedelor falsificate, aceasta putându-se realiza prin plăţi, depuneri, donaţii, expedieri poştale, împrumut.
Atunci când prin punerea în circulaţie de monedă falsă sunt lezate pe lângă încrederea publică în autenticitatea monedelor şi relaţiilor sociale care se formează şi se dezvoltă în legătură cu ocrotirea patrimoniului, ne aflăm în prezenţa unui concurs de infracţiuni.
Pentru existenţa concursului de infracţiuni prevăzut de art. 33 C. pen.trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii:
a) să se fi săvârşit două sau mai multe infracţiuni; nu are importanţă faptul că infracţiunile sunt de natură şi gravitate deosebite, ori sunt prevăzute în codul penal sau în legi speciale, ori au fost săvârşite în ţară sau în străinătate, în formă consumată sau rămase în faza de tentativă pedepsibilă;
b) infracţiunile să fie săvârşite de aceeaşi persoană, unitatea de subiect fiind de esenţa concursului de infracţiuni;
c) infracţiunile să fie săvârşite mai înainte de condamnarea definitivă a făptuitorului pentru vreuna din ele;
d) infracţiunile comise sau cel puţin două dintre ele să poată fi supuse judecăţii.
Potrivit art. 33 lit. b C. pen. există concurs ideal sau formal când o acţiune sau inacţiune,
săvârşită de aceeaşi persoană, datorită împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe care le-a produs, întruneşte elementele constitutive ale mai multor infracţiuni.
în cazul infracţiunilor de fals incriminate în partea specială a Codului penal, titlul VII, obiectul juridic este reprezentat din relaţiile sociale a căror desfăşurare normală depinde de apărarea neştirbită a înccrederii publice în autenticitatea semnelor monetare, valorilor, timbrelor, titlurilor de credit de orice fel, care sunt utilizate în cadrul societăţii.
Alterarea adevărului se obţine prin activitatea infracţională a unei sau mai multor persoane care “acţionează asupra unor lucruri cărora li se atribuie juridic însuşirea şi funcţiunea de a servi drept probă a adevărului pe care îl exprimă sau care îl atestă cu prilejul diverselor relaţii sociale, iar încrederea este acordată obiectiv lucrului care constituie prin el însuşi proba adevărului”.
Această activitate infracţională presupune participarea unor “specialişti” - persoane care posedă cunoştinţe de specialitate în domeniu (desenatori, fotografi, graficieni, informaticieni). Pentru a se realiza un fals total, ar trebui să se utilizeze - în cazul falsului de monede - o hârtie identică cu cea originală, având aceeaşi compoziţie, acelaşi mod de prelucrare şi filigranare, să se folosească cerneluri cu o compoziţie identică, imprimarea ar trebui să se facă în condiţii şi forme similare, la care trebuie adăugate celelate măsuri auxiliare de securitate, lucru practic imposibil.
Infracţiunile de fals sunt infracţiuni comisive deoarece elementul material se realizează întotdeauna prin comisiune - prin acţiunea de alterare (modificare materială) sau de contrafacere (producere prin imitare).
Valorile falsificate reprezintă obiectul material al infracţiunii derivate de punere în circulaţie a valorilor falsificate. Elementul material în cazul acestei infracţiuni constă în acţiunea de a introduce produsul infracţiunii de falsificare în circuitul monetar, ori al instrumentelor de credit şi plăţi.
Obiectul juridic al infracţiunii de înşelăciune prevăzută şi sancţionată de art. 215 C. pen. este constituit din relaţiile sociale de natură patrimonială.
Alterarea adevărului “se realizează prin diverse mijloace frauduloase (simple sau calificate), iar încrederea este acordată atât subiectiv faţă de cel care foloseşte acele mijloace, cât şi obiectiv faţă de mijloacele amăgitoare”.
Urmarea imediată a infracţiunii constă într-o pagubă ce se produce în patrimoniul victimei, prin obţinerea de către făptuitor a folosului material injust, consumarea infracţiunii fiind condiţionată de producerea acestei pagube.
Forma agravantă incriminată în art. 215 alin. 2 C. pen. se deosebeşte de forma simplă prin mijloacele folosite de autor - nume sau calităţi mincinoase ori mijloace frauduloase.
Prin mijloace frauduloase se înţeleg procedeele folosite de făptuitor, care, prin ele însele, au aptitudinea de a creşte gradul de credibilitate al acţiunii infracţionale, având o anumită complexitate, extrăgându-şi forţa nu din intensitatea sau abilitatea făptuitorului, ci din însăşi natura lor
Persoana care, în momentul când primeşte moneda de la falsificator are cunoştinţă că este falsă sau se îndoieşte de autenticitatea ei, dacă o transmite unei alte persoane, comite infracţiunea de punere în circulaţie de monedă falsă.
Dacă o persoană primeşte o monedă falsificată fără a cunoaşte acest lucru, iar ulterior, după ce descoperă falsul, o pune în circulaţie, fapta sa va constitui infracţiunea de înşelăciune în formă consumată sau tentativă la această infracţiune, după cum făptuitorul a reuşit sau numai a încercat să facă ca moneda în cauză să fie primită de către o persoană.10) Codul penal anterior incrimina în mod distinct în art. 389 şi sancţiona cu amendă, fapta aceluia care primind o monedă falsă şi descoperind ulterior falsul, o punea în circulaţie.
Inculpata G.A. a acceptat să primească bancnota de 100 DM despre care a ştiut că este falsă (întrucât inculpata B.A. i-a făcut cunoscut acest fals) în scopul de a o transmite părţii vătămate, în vederea stingerii datoriei ce o avea faţă de aceasta.
Prin această acţiune, inculpata a urmărit realizarea unui folos material injust pentru ea, creând în acelaşi timp o pagubă în patrimoniul părţii vătămate (480.000 lei), reuşind totodată să introducă în circuitul financiar moneda falsificată.
Activitatea infracţională a inculpatei aduce atingere relaţiilor sociale care protejează încrederea populaţiei în autenticitatea monedelor sau altor valori, dar şi relaţiilor sociale de natură patrimonială.
Astfel, fapta inculpatei de a introduce în circuitul financiar bancnota de 100 DM ştiind că este falsă, întruneşte nu numai elementele constitutive ale infracţiunii pevăzută de art. 282 alin. 2 C. pen. raportat la art. 284 C. pen., ci şi ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 2 C. pen.
Pentru argumentele prezentate mai sus, apreciem că instanţa de fond şi instanţa de recurs au reţinut corect situaţia de fapt şi au acordat semnificaţia juridică cuvenită întregii activităţi infracţionale a inculpatei G.A.
| ← HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ- SEMNARE DE UN NUMĂR MAI MARE DE... | VIOLARE DE DOMICILIU. ELEMENTE CONSTITUTIVE. → |
|---|
