PARASIREA LOCULUI ACCIDENTULUI FĂRĂ ÎNCUVIINŢAREA ORGANELOR DE POLITIE. ÎNŢELESUL SINTAGMEI „VĂTĂMARE A INTEGRITĂTII CORPORALE SAU A SĂNĂTĂŢII".
| Comentarii |
|
Atâta timp cât art. 38 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966 nu face nici o precizare cu privire la numărul zilelor de îngrijiri medicale şi nici o trimitere expresă la art. 181 C. pen., este evident că legiuitorul a folosit temenii de „vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii" în sensul propriu şi a avut în vedere orice lezare a integrităţii corporale sau sănătăţii prin producerea de răni sau boli.
(Secţia penală, dec. nr. 3419 din 5 octombrie 1999)
CURTEA
Deliberând asupra recursului de faţă, constată: Prin sentinţa penală nr. 123 din 28 iulie 1997, pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti s-a dispus, în temeiul art. 11 pct.2 lit.a, raportat la art. 10 lit.b1 C.proc.pen. cu referire la art. 181 C. pen. achitarea inculpatului maior M.A.D.V. (fiul lui G. şi
E., născut la 26 ianuarie 1955 în Bucureşti, studii 12 clase, domiciliat în Braşov) pentru infracţiunea de părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, prevăzută de art. 38 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966.
în baza art. 7 din Legea nr. 137/1997 s-a constatat că fapta nu se mai sancţionează.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinui că în seara de 6 octombrie 1995, în jurul orelor 20-20,15 inculpatul, aflat la volanul autoturismului său, l-a accidentat pe G.C. care se deplasa pe marginea drumului, împingând o bicicletă în acelaşi sens de mers cu maşina inculpatului.
Inculpatul a oprit autoturismul, a coborât şi a încercat să vadă ce leziuni are persoana vătămată. Apreciind că aceasta nu este grav rănită şi pentru că la faţa locului se adunaseră mai multe persoane, inculpatul a părăsit locul accidentului fără să mai aştepte sosirea poliţiei.
Autoturismul a fost dus în comuna Săcele şi parcat în curtea numitului C.G., după care inculpatul s-a dus acasă cu un taxi.
S-a reţinut că numitul G.C. a suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 12-14 zile de îngrijiri medicale.
Instanţa a apreciat că în raport de comportarea anterioară a inculpatului, de faptul că nu a încercat să ascundă producerea accidentului şi de consecinţele relativ uşoare ale acestuia, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 18' C. proc. pen.
Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a declarat apel împotriva sentinţei pe care a criticat-o pentru netemeinicie sub aspectul achitării inculpatului, întrucât fapta comisă de acesta prezintă pericolul social al unei infracţiuni.
Prin decizia penală nr. 124 din 20 noiembrie 1998 pronunţată de Curtea Militară de Apel a fost admis apelul, s-a desfiinţat sentinţa şi în baza art. 38 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966 s-a dispus condamnarea inculpatului la 1 an închisoare.
în baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe timp de 2 ani.
Conform art. 1 lit.a şi art. 10 din Legea nr. 137/ 1997 s-a constatat pedeapsa graţiată.
S-a făcut aplicarea art. 359 C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că împrejurarea că inculpatul este ofiţer superior şi este apreciat de colegi, iar după accident a încercat să discute cu persoana vătămată, nu este de natură să ducă la concluzia că fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni.
S-a reţinut, de asemenea, că urmare a accidentului, persoana vătămată a suferit leziuni ce au necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale, iar autoturismul a suferit
avarii prin spargerea parbrizului şi a unui far. în raport de aceste considerente nu se poate considera că s-a adus o atingere minimă uneia din valorile apărate de lege şi nici că fapta inculpatului prin conţinutul său concret este lipsită în mod vădit de importanţă.
Inculpatul a declarat recurs împotriva deciziei pe care l-a întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 12 şi 171 teza IIC. proc. pen.
S-a susţinut în motivarea recursului că fapta inculpatului nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 38 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966.
S-a arătat astfel că infracţiunea în varianta reţinută în sarcina inculpatului subzistă numai atunci când s-a părăsit locul accidentului prin care s-au produs consecinţele prevăzute de art. 181 C. pen., deoarece acest text de lege foloseşte sintagma “vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii”.
Cum în speţă, accidentul s-a soldat cu consecinţe la care face referire art. 180 alin. 2 C. pen., persoana vătămată suferind leziuni ce au necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale, nu sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 38 din Decretul nr. 328/1966, impunându-se achitarea inculpatului în termenul art. 10 lit.d C. proc. pen.
Un alt motiv de recurs se referă la greşita aplicare a legii, întrucât fapta imputată inculpatului, prin atingerea minimă adusă valorilor sociale este în mod vădit lipsită de importanţă şi nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, având în vedere împrejurările în care a fost comisă fapta sunt de natură, dacă nu să înlăture, cel puţin să limiteze considerabil exitenţa laturii subiective; că urmările faptei sunt minore, că inculpatul nu a urmărit prin plecarea de la locul accidentului să se sustragă de la răspunderea penală, că a contribuit la aflarea adevărului, având o poziţie sinceră şi că a avut şi are o conduită socio-familială ireproşabilă.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 38 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966 constituie infracţiune părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor poliţiei de către oricare dintre conducătorii vehiculelor angajaţi într-un accident de circulaţie de pe urma căruia a rezultat moartea, vătămarea integrităţii corporale şi a sănătăţii vreunei persoane sau dacă accidentul constituie infracţiune ori s-a produs ca urmare a unei infracţiuni.
Susţinerea inculpatului că această infracţiune nu subzistă în situaţia producerii unor vătămări ale integrităţii corporale sau sănătăţii decât dacă prin accident s-au produs consecinţele prevăzute de art. 181 C. pen., respectiv leziuni ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale între 21 şi 60 de zile îngrijiri medicale nu este întemeiată.
Atâta timp cât textul de lege nu face nici o precizare cu privire la numărul zilelor de îngrijiri medicale şi nici o trimitere expresă la art. 181 C. pen. este evident că legiuitorul a folosit termenii de “vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii” în sensul propriu şi a avut în vedere orice lezare a integrităţii corporale sau sănătăţii prin producere de răni sau boli.
Aşa fiind, este lipsit de relevanţă sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 38 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966 dacă leziunile produse prin accident sunt grave sau nu, ori dacă pentru vindecarea lor au fost sau nu necesare îngrijiri medicale.
în consecinţă, Curtea reţine că în mod corect s-a constatat că fapta inculpatului de a pleca de la locul accidentului, ce a constat în lovirea unei persoane cu maşina, fără încuviinţarea poliţiei, întruneşte toate elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 38 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966.
Este neîntemeiat şi cel de-al doilea motiv de recurs invocat de inculpat, întrucât în mod corect instanţa de apel a reţinut că fapta inculpatului prezintă pericolul social al unei infracţiuni.
Infracţiunea incriminată de art. 38 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966 este o infracţiune de pericol şi nu de rezultat.
Aşa fiind, în situaţia menţionată de această dispoziţie legală, independent de gravitatea şi consecinţele accidentului rutier, simpla nerespectare de către conducătorii de vehicul a obligaţiei de a nu părăsi locul accidentului fără încuviinţarea organului de poliţie, creează starea de pericol care a impus incriminarea faptei ca infracţiune.
Or, în aceste condiţii nu se poate reţine că o astfel de faptă aduce atingere minimă valorilor apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Examinând cauza şi din oficiu, Curtea constată că nu există nici un motiv de casare care să poată fi luat în considerare conform art. 3859 alin. 3 din C. proc. pen.
Aşa fiind, recursul va fi respins ca nefiind conform art. 38515 pct.l lit.b din Codul de procedură penală.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. 2 din C. proc. pen.
NOTĂ
Considerăm că decizia Curţii Supreme de Justiţie este nelegală pentru că faptei reţinute în sarcina inculpatului îi lipseşte un element constitutiv, respectiv, existenţa unei vătămări a integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei vătămate.
Conform art. 38 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 “Părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor miliţiei de către oricare dintre conducătorii vehiculelor angajaţi într-un accident de circulaţie de pe urma căruia a rezultat moartea, vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii vreunei persoane, sau dacă accidentul constituie infracţiune ori s-a produs ca urmare a unei infracţiuni, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.”
Dintre modalităţile normative prevăzute de art. 38 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966, atât instanţele de fond cât şi Curtea Supremă de Justiţie au reţinut în sarcina inculpatului comiterea infracţiunii de părăsire a locului accidentului în modalitatea normativă a vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane.
In faţa Curţii Supreme de Justiţie inculpatul a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct.2 lit.a) coroborat cu art. 10 lit. d) din C. proc. pen. întrucât faptei imputate îi lipseşte un element constitutiv, respectiv “vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii” unei persoane.
Instanţa supremă a respins apărarea inculpatului cu următoarea motivare: “Susţinerea inculpatului că această infracţiune nu subzistă în situaţia producerii unor vătămări ale integrităţii corporale sau sănătăţii unei persoane decât dacă prin accident s-au produs consecinţele prevăzute de art. 181 din C. pen., respectiv leziuni ce necesită pentru vindecare ingrijiri medicale între 21 şi 60 de zile nu este întemeiată.
Atâta timp cât textul de lege nu face nici o precizare cu privire la numărul zilelor de îngrijiri medicale şi nici o trimitere expresă la art. 181 C. pen. este evident că legiuitorul a folosit termenii de “vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii în sensul propriu şi a avut în vedere orice lezare a integităţii corporale sau sănătăţii prin producere de răni sau boli.
Aşa fiind, este lipsit de relevanţă sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 38 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966 dacă leziunile produse prin accident sunt grave sau nu, ori dacă pentru vindecarea lor au fost sau nu necesare îngrijiri medicale. ”
Aceste considerente sunt nelegale întrucât înfrâng voinţa legiuitorului.
în cadrul Titlului II, Capitolul I, Secţiunea a Il-a, din Partea Specială a Codului penal sunt incriminate următoarele fapte: lovirea sau alte violenţe (art. 180); vătămarea corporală (art. 181); lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183) şi vătămarea corporală din culpă.
Din certificatul medico - legal existent la dosarul cauzei rezultă necesitatea unor îngrijiri medicale de 12-14 zile ceea ce, din punct de vedere obiectiv, conduce la încadrarea în prevederile art. 180 alin. 2 din C. pen. Dacă durata îngrijirilor medicale ar fi fost de 21-60 de zile încadrarea era în art. 181 C. pen. etc.
Apreciem că norma de drept penal care incriminează fapta de părăsire a locului accidentului în modalitatea normativă invocată în speţa examinată este o normă de referire la art. 181 C. pen., întrucât atât nomen juris cât şi conţinutul normei cuprind sintagma “vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii”.
Astfel, potrivit art. 181 C. pen. constituie infracţiunea de vătămare corporală: “Fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.”
Folosind expresia “vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii” legiuitorul a făcut o referire la infracţiunea de vătămare corporală sau infracţiunea de vătămare corporală gravă, în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare ori al consecinţelor faptei.
Norma juridică prevăzută la art. 38 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966, nu este o normă de trimitere ci una de referire, de aceea nu este necesară indicarea expresă a art. 181 sau 182 C. pen.
Legiuitorul din motive de tehnică legislativă sau economie de mijloace poate utiliza metoda de reglementare prin norme de trimitere sau norme de referire.
Dar, chiar admiţând că art. 38 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966 nu face referire la art. 181 sau art. 182 din C. pen., după caz, trebuie totuşi să stabilim conţinutul expresiei “vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii” în sensul art. 181 sau 182 C. pen.
Trebuie stabilit conţinutul expresiei analizate, potrivit art. 181 sau art. 182 din C. pen. întrucât aceste norme penale sunt singurele care definesc această expresie.
Nu poate fi luat în considerare sensul din limbajul obişnuit, deoarece este stabilit un sens specific juridic în legea penală.
De altfel, nu este singurul caz când legiuitorul foloseşte anumiţi termeni sau expresii, inclusiv expresia analizată şi nimeni nu a apreciat că aceştia sunt folosiţi în accepţiunea limbajului curent dacă legiuitorul îi definise deja în cuprinsul unor norme penale. De exemplu, infracţiunea de ofensă adusă autorităţii'), infracţiunea de ultraj) etc.
Legiuitorul a făcut deosebire între lovire sau alte violenţe şi vătămarea corporală ori vătămarea corporală gravă şi cu alte prilejuri. Este cazul, spre exemplu, al infracţiunii de încăierare comisă în forma agravată prevăzută de art. 322 alin. 2 Cod penal3). De asemenea, în cazul infracţiunilor privitoare la asistenţa celor în primejdie (art. 314-316 Cod penal), legea penală foloseşte sintagma “integritatea corporală sau sănătatea”, fără cuvântul vătămare şi nimeni nu a susţinut că legea a vizat şi conţinutul art. 180 C. pen.
De pildă, s-a considerat că, dacă fapta prevăzută la art. 314 C. pen., are ca urmare o vătămare a integrităţii corporale ori sănătăţii, infracţiunea de punere în primejdie a unei persoane în neputinţă de a se îngriji intră în concurs cu infracţiunea de “vătămare corporală”
| ← VIOLARE DE DOMICILIU. ELEMENTE CONSTITUTIVE. | RECURS ÎN ANULARE. LIPSIRE DE LIBERTATE ÎN MOD ILEGAL FAPTĂ... → |
|---|
