ICCJ. Decizia nr. 125/2002. Penal. Art.197 alin.2 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.125.
Dosar nr.5006/2002
Şedinţa publică din 3 martie 200.
Asupra recursului în anulare de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 2198 din 12 octombrie 2001 Judecătoria Tulcea l-a condamnat pe inculpatul P.S., în baza art.192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 74 lit. c) şi alin. (2) C. pen., la 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 64 şi 71 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art.10 lit. c) C. proc. pen.a achitat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art.197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
A fost dedusă arestarea preventivă de la 19 iulie 2001 şi menţinută măsura privativă de libertate.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că în ziua de 11 iulie 2001 inculpatul a consumat băuturi alcoolice cu martorul HG, ajungând în stare de ebrietate, după care, în cursul nopţii s-au îndreptat spre marginea localităţii pentru a-şi găsi spaţiu de dormit.
Inculpatul a luat-o mai înainte şi observând o gospodărie sărăcăcioasă, a sărit gardul de mici dimensiuni, a încercat să forţeze fereastra locuinţei şi, potrivit declaraţiilor sale, nereuşind, dar şi auzind ţipete de femeie din interior, a renunţat, dormind pe prispa casei.
După câteva ore inculpatul s-a trezit, a ieşit din gospodărie, întâlnindu-l pe martorul HG la circa 100 m şi împreună au mers la locuinţa martorului S.A., unde au dormit până dimineaţa.
În urmă cu câteva zile, aşa cum îşi aminteşte, inculpatul a primit o cană cu apă de la bătrâna care locuia în gospodăria menţionată, dormind chiar lângă gard într-o noapte.
Prin plângerea depusă la organul de poliţie, partea vătămată D.M., proprietara imobilului în curtea căruia a pătruns inculpatul, a reclamat faptul că în noaptea de 11/12 iulie 2001 o persoană necunoscută a pătruns pe fereastră în locuinţa sa şi prin constrângere a violat-o.
Din raportul medico legal rezultă că partea vătămată în vârstă de 85 ani, a prezentat mai multe echimoze şi excoriaţii la nivelul feţei şi vulvar, fiind absenţi spermatozoizii în secreţia vaginală dar care nu infirmă consumarea unui raport sexual.
Instanţa a constatat că inculpatul este doar autorul infracţiunii de violare de domiciliu iar în privinţa celei de viol, deşi există, nu a fost săvârşită de acesta.
Împotriva acestei hotărâri Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea a declarat apel, criticând-o pentru greşita achitare a inculpatuluiîn privinţa săvârşirii infracţiunii de viol.
Prin Decizia penală nr. 335 din 4 decembrie 2001 Tribunalul Tulcea a admis apelul, a desfiinţat hotărârea în ce priveşte soluţia de achitare şi în temeiul art.197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), l-a condamnat pe inculpatla 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
Prin contopire cu pedeapsa pentru violare de domiciliu, inculpatul urmează să execute 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe timp de 3 ani.
Instanţa de control judiciar a constatat că sunt suficiente probele din care rezultă că infracţiunea de viol a fost săvârşită de inculpatul P.S.
Decizia isntanţei de apel a fost atacată cu recurs de către inculpat, admis prin Decizia penală nr. 182 din 29 martie 2002 a Curţii de Apel Constanţa.
Casând Decizia pronunţată în apel, instanţa de recurs a menţinut hotărârea primei instanţe, respectiv sentinţa penală nr. 2198 din 12 octombrie 2001 a Judecătoriei Tulcea.
În motivarea acesteia s-a arătat că afirmaţiile părţii vătămate D.M., potrivit cărora autorul violului a rupt giurgiuvelele ferestrei pentru a intra în casă, nu sunt susţinute de constatările din procesul verbal de cercetare a locului faptei, iar declaraţia aceleiaşi persoane de recunoaştere a inculpatului, nu este suficientă.
Prin recursul în anulare de faţă este criticată Decizia nr.182 din 29 martie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, pentru cazul de casare prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 C. proc. pen., respectiv achitarea inculpatuluifiind consecinţa unei erori grave de fapt.
Verificând hotărârea atacată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul în anulare este fondat.
Este de necontestat că în noaptea de 11/12 iulie 2001 în curtea şi locuinţa părţii vătămate D.M., a pătruns o persoană, fără drept şi care, prin cosntrângere, a avut raport sexual cu victima, confirmat prin constatările medico-legale.
Instanţele care au hotărât achitarea inculpatului pentru infracţiunea de viol – cea de fond şi cea de recurs – şi-au întemeiat soluţia pe declaraţiile inculpatului, neobservând în consecvenţa conţinutului acestora şi, de urmare, neconcludenţa lor, precum şi pe critica un ei proceduri judiciare – recunoaşterea inculpatului de către partea vătămată, fără constituirea unui grup de persoane – şi a omisiunilor cercetării criminalistice, prin nefixarea, neridicarea ori nerecoltarea unor obiecte, materii sau secreţii.
Reale fiind omisiunile cercetării criminalistice semnalate, acestea nu pot fi caracterizate împrejurări negative şi care să servească motivării nesăvârşirii infracţiunii de viol de către inculpat.
În realizarea sarcinii organelor judiciare de a lămuri orice cauză pe bază de probe, trebuie pornit de la realitatea probelor administrate, a căror valoare nu este mai dinainte stabilită, şi nu de la ipoteticele elemente de fapt care ar fi putut lămuri cauza dacă ar fi fost administrate şi, în orice caz, numai prin aprecierea tuturor probelor şi nu numai a unora.
Aşa fiind, în cauză se constată că sunt suficiente elemente de fapt care, analizate în conexiunea lor, servesc constatării existenţei faptei de viol şi a săvârşirii acesteia de către inculpatul Panaite Sorin.
Astfel, aşa cum rezultă din declaraţia părţii vătămate, persoana care a comis agresiunea sexuală este cea căreia, cu câteva zile în urmă, i-a dat o cană cu apă şi pe care în noaptea faptei a recunoscut-o la lumina candelei din încăpere.
Identificarea inculpatului, în împrejurările şi pe baza avenimentelor trecute, a fost comunicată a doua zi, de către partea vătămată şi martorilor N.A. şi S.M.
Inculpatula recunoscut constant, atât în cursul urmăririi penale cât şi în cel al judecăţii, că într-adevăr, a cerut şi primit de la partea vătămată, cu câteva zile în urmă, o cană cu apă.
Aceste elemente de fapt se coroborează cu declaraţiile, în continuare, ale inculpatului, potrivit cărora a pătruns în curtea imobilului părţii vătămate, încercând, prin forţarea ferestrei, să intre în locuinţă şi cu constatările organului de cesrcetare penală, din care rezultă existenţa unor bucăţi de vopsea dislocate de pe rama geamului precum şi hârtii şi haine răvăşite pe pervaz şi pe jos în cameră.
Din nici o împrejurare nu rezultă că în noaptea critică, după sau înaintea acţiunilor inculpatului la imobilul părţii vătămate, să mai fi fost semnalate alte acţiuni de încercare de pătrundere în locuinţă.
În acest ansamblu probator, declaraţiile părţii vătămate, care coincid cu cele ale inculpatului până în momentul pătrunderii autorului violului în locuinţă, sunt credibile şi în descrierea a ceea ce s-a întâmplat în continuare şi cu privire la identitatea făptuitorului, fiind susţinute, aşa cum s-a mai arătat, de constatările organului de cercetare penală şi medico-legale precum şi de martorii care au fost a doua zi la locuinţa acesteia.
Constatând, aşadar că inculpatuleste şi autorul infracţiunii de viol asupra părţii vătămateprin admiterea recursului în anulare vor fi casate toate hotărârile pronunţate în cauză pentru această infracţiune.
Luând în considerare împrejurările, dovedite, în care a fost săvârşită şi această infracţiune, respectiv inculpatul aflându-se în avansată stare de ebrietate încât, aşa cum declară acesta la un moment dat „nu ştiu dacă am violat-o sau nu pe bătrână",vor fi reţinute circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. cu efectele acestora, prevăzute de art. 76 C. pen.
Pedeapsa, astfel stabilită, va fi contopită cu cea de 6 luni, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., urmând ca pedeapsa rezultantă să fie executată prin privare de libertate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursulîn anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţieîmpotriva deciziei penale nr.182/P din 29 martie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, privind pe inculpatul P.S.
Casează Decizia atacată,sentinţa penală nr. 2198 din 12 octombrie 2001 a Judecătoriei Tulcea, precum şi Decizia penală nr. 335 din 4 decembrie 2001 a Tribunalului Tulcea, referitor lainfracţiunea de viol.
În baza art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. b) şi a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 şi 76 C. pen.,condamnă pe inculpatul P.S. la 2 ani închisoare.
Conform art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedeapsa de 2 ani închisoare cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) şi reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74, 76 C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare.
Face aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
Deduce din pedeapsa aplicatăinculpatuluiperioada executată.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Onorariul de avocat, în sumă de 400.000 leipentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 3 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 510/2002. Penal | CSJ. Decizia nr. 99/2002. Penal → |
|---|
