CSJ. Decizia nr. 255/2002. Penal
| Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE
SECTIA PENALA
Decizia nr.255 Dosar nr.2815/2002
Sedinţa publică din 21 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul A.P. împotriva deciziei penale nr.119/A din 6 iunie 2002 a Curţii de Apel Oradea.
S-a prezentat recurentul inculpat A.P., aflat în stare de arest, asistat de av.Z.C., apărător desemnat din oficiu, lipsă fiind intimata parte civilă B.A.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Apărătorul inculpatului a susţinut că infracţiunea de tâlhărie în formă agravantă este o infracţiune complexă, care absoarbe în conţinutul său atât infracţiunea de violare de domiciliu, cât şi pe cea de distrugere – în speţă, strâmbarea axului zăvorului de la uşă.
În recursul inculpatului, apărarea a susţinut schimbarea încadrării juridice pentru fapta dedusă judecăţii în tentativă la tâlhărie calificată prin efracţie şi reducerea pedepsei.
Procurorul a susţinut că, în raport de situaţia de fapt reţinută şi dovedită cu probatoriul administrat la dosarul cauzei, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la infracţiunea de tâlhărie în formă calificată, infracţiunea de distrugere şi violare de domiciliu fiind absorbită în conţinutul infracţiunii de tentativă la infracţiunea de tâlhărie în formă calificată.
A solicitat admiterea recursului numai sub acest aspect nu şi al reducerii pedepsei.
Inculpatul, în ultimul cuvânt acordat a arătat că recunoaşte săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu şi distrugere, motivând că a intrat în casa părţii vătămate pentru a se adăposti de ploaie.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de faţă:
Din actele dosarului, rezultă următoarele:
Prin sentinţa penală nr.61 pronunţată la data de 8 aprilie 2002 în dosarul nr.8849/2001 Tribunalul Oradea l-a condamnat pe inculpatul A.P. pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie calificată prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art.211 alin.2 lit.d şi f cu aplicarea art.37 a Codului penal la 4 ani închisoare, pentru infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută de art.192 alin.2 cu art.37 lit.a Cod penal la 2 ani şi 6 luni închisoare şi pentru infracţiunea de distrugere prevăzută de art.217 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal la 1 an şi 6 luni închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art.33 lit.a şi art.34 lit.b Cod penal la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare dându-se şi un spor de 2 luni închisoare, inculpatul urmând să execute 4 ani şi 2 luni închisoare.
Conform art.61 Cod penal s-a revocat liberarea condiţionată a restului de pedeapsă de 702 zile (deci pedeapsa de 3 ani şi 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.584/1997 de Judecătoria Alba) şi s-a contopit cu pedeapsa de 4 ani şi 2 luni închisoare, urmând să execute 4 ani şi 2 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de 4 luni închisoare, deci 4 ani şi 6 luni închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art.71 – 64 Cod penal.
S-a dedus arestarea preventivă la zi.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat incluzându-se şi onorariul apărătorului din oficiu.
Pentru a se pronunţa astfel, în fapt s-au reţinut următoarele:
La data de 13 noiembrie 2001, partea vătămată B.A. în timp ce dormea a fost victima inculpatului care, în jurul orelor 6,00 a pătruns forţat în locuinţa sa, cu intenţia evidentă de a sustrage bunuri iar pentru a-şi asigura scăparea l-a lovit, când a încercat să-l imobilizeze.
Instanţa, din analiza probelor administrate care au dus la stabilirea faptei şi a vinovăţiei inculpatului astfel cum au fost prezentate (declaraţia părţii vătămate, declaraţia inculpatului, proces-verbal de recunoaştere din grup, martorii C.T., O.D., S.I.E. şi L.F.), a constatat întrunirea elementelor constitutive a trei infracţiuni distincte aflate în concurs real: distrugere (îndoirea zăvorului), violare de domiciliu (pătrunderea fără drept în locuinţă), tentativă la tâlhărie (nu a mai sustras de frica părţii vătămate şi l-a lovit pentru a-şi asigura retragerea).
Cu ocazia stabilirii pedepsei la individualizarea acesteia, instanţa a aplicat şi sporuri de concurs.
Curtea de Apel Oradea prin decizia penală nr.119/A pronunţată la data de 6 iunie 2002 în dosarul penal nr.2175/2002 a respins ca nefondat apelul inculpatului, prin care se criticase sentinţa de condamnare pentru asprimea pedepsei aplicate, apreciindu-se că aceasta este corespunzătoare gradului de pericol social al faptelor aşa cum s-au săvârşit şi al persoanei inculpatului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, inculpatul a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie întrucât fapta sa a fost greşit încadrată juridic (art.3859 alin.1 pct.17) şi individualizarea necorespunzătoare.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi a sentinţei, încadrarea juridică într-o infracţiune unică, complexă, de tentativă la tâlhărie calificată pentru care să se aplice o pedeapsă redusă.
Inculpatul personal a declarat că i-a lipsit intenţia sustragerii deci se consideră vinovat doar de pătrunderea fără voie în locuinţă şi de îndoirea zăvorului de la uşă.
Curtea, examinând hotărârea atacată şi sentinţa de condamnare în raport de probele administrate, criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicate în cauză, astfel cum şi-au găsit interpretarea în practica judiciară constată următoarele:
Situaţia de fapt a frost corect stabilită dar greşit interpretată şi încadrată juridic.
Sub aspectul laturii obiective s-a reţinut corespunzător realităţii că inculpatul a pătruns într-o locuinţă prin forţarea încuietorii şi fiind surprins
s-a speriat şi l-a lovit pe locatar pentru a putea fugi.
Din punct de vedere al laturii subiective prezenţa inculpatului în casă în clandestinitate, spaima acestuia când a fost descoperit, unite cu lipsa vreunei surse licite de venit şi săvârşirea anterioară a acelui furt, nu se explică altfel decât prin intenţia sa de a fura.
Explicaţia dată de inculpat este puerilă şi de altfel neconfirmată de vreo altă probă (este vorba de afirmaţia inculpatului că s-ar fi adăpostit de ploaie).
Recursul inculpatului este întemeiat sub aspectul greşitei încadrări juridice în trei infracţiuni distincte : distrugere, violare de domiciliu şi tentativă la infracţiunea de tâlhărie.
Distrugerea şi violarea de domiciliu sunt absorbite în infracţiunea de tâlhărie, în forma reţinută a tentativei.
Actele materiale de pătrundere în imobil şi forţare a încuietorii sunt specifice furtului prin efracţie, întrerupt de apariţia părţii vătămate, împotriva căruia inculpatul a exercitat violenţe, pentru a-şi asigura scăparea.
În speţă, nu este vorba de o pluralitate de infracţiuni ci de o infracţiune complexă, al cărei specific constă tocmai în cuprinderea în conţinutul său în formă agravantă a unor acţiuni care prin ele însele sunt fapte prevăzute de legea penală.
Elementele acestora sunt absorbite în infracţiunea complexă.
Date fiind circumstanţele nu se impune reducerea pedepsei.
Urmează a se admite recursul în conformitate cu dispoziţiile art.38515 pct.2 lit.d Cod procedură penală şi casând hotărârile prin aplicarea art.334 Cod procedură penală, inculpatul să fie condamnat pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie săvârşită în timpul nopţii dintr-o locuinţă.
Se va menţine revocarea liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă de 702 zile din pedeapsa de 3 ani şi 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.584/1997 a Judecătoriei Alba şi se va contopi cu pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul urmând să execute 4 ani închisoare.
Conform art.88 Cod penal se va deduce prevenţia la zi.
Onorariul apărătorului din oficiu, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei având în vedere dispoziţiile art.192 alin.final Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul A.P., împotriva deciziei penale nr.199/A din 6 iunie 2002 a Curţii de Apel Oradea.
Casează decizia penală atacată, precum şi sentinţa penală nr.61 din 8 aprilie 2002 a Tribunalului Bihor – Oradea, cu privire la încadrările juridice reţinute.
Înlătură sporurile de pedeapsă aplicate şi a art.34 lit.b din Codul penal.
În baza art.334 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică dată faptei din infracţiunile prevăzute de art.20 raportat la art.211 alin.2 lit.d şi f cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal, art.192 alin.2 cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal şi art.217 alin.1 cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal, în infracţiunea prevăzută de art.20 raportat la art.211 alin.2 lit.d şi f din Codul penal, cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal, text de lege în baza căruia îl condamnă pe inculpat la 4 ani închisoare.
Menţine revocarea liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat de 702 zile din pedeapsa de 3 ani şi 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.584/1997 a Judecătoriei Alba, pe care îl contopeşte cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.
Deduce din pedeapsă reţinerea şi perioada executată în arest preventiv de la 14 noiembrie 2001 la 21 ianuarie 2003.
Onorariul de avocat în sumă de 300.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 228/2002. Penal | CSJ. Decizia nr. 258/2002. Penal → |
|---|
