CSJ. Decizia nr. 664/2002. Penal. Art.354 alin.2 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.664 Dosar nr.4784/2002
Şedinţa publică din 11 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr.87 din 16 martie 2000 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi deciziei nr.233 din 14 iunie 2000 a Curţii Militare de Apel, privind pe inculpatul M.A.
A lipsit intimatul inculpat pentru apărarea căruia s-a prezentat apărător ales, av.M.D.C.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Procurorul a susţinut motivele de casare astfel cum au fost arătate, în scris, în memoriul înaintat la dosar şi a pus concluzii de admitere a recursului în anulare.
Apărătorul ales al inculpatului a precizat că temeiul achitării inculpatului este art.6 din Legea nr.46/1996 şi a solicitat admiterea recursului în anulare şi acordarea de daune morale, în sumă de 6 miliarde lei şi cheltuieli judiciare în sumă de 2.000.000 lei, către inculpat.
CURTEA,
Asupra recursului în anulare de faţă;
In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa nr.181 din 14 decembrie 1999, Tribunalul Militar Cluj a dispus achitarea inculpatului M.A. în baza art.11 pct.2 lit.a, raportat la art.10 lit.b din Codul de procedură penală, cu privire la infracţiunea de neprezentare la încorporare, prevăzută de art.354 alin.2 din Codul penal, prin schimbarea încadrării juridice, conform art.334 din Codul de, procedură penală, din aceeaşi infracţiune prevăzută de art.354 alin.1 din Codul penal.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în fapt, că inculpatul a fost chemat şi s-a prezentat la Centrul Militar al Judeţului Cluj, pentru a fi repartizat în vederea efectuării serviciului militar alternativ.
Motivând că este „ministru ordinat” al cultului religios „Martorii lui Iehova” inculpatul M.A. a refuzat să se prezinte la agentul economic la care urma a fi repartizat, invocând dispoziţiile art.4 din Legea nr.46/1996, în baza cărora este scutit de obligaţia prestării serviciului utilitar alternativ.
În aceste condiţii, Comisariatul Militar Judeţean Cluj nu l-a mai repartizat la S.C. ”C”, potrivit planificării anterioare.
Tribunalul examinând dispoziţiile cuprinse în art.354 din Codul penal care incriminează fapta de „Neprezentare la încorporare sau concentrare”, în raport cu dispoziţiile de principiu din Constituţie, art.23 pct.9, cu cele ale Legii nr.46/1996 referitoare la calitatea de „recrut” (art.10) şi de „încorporat” (art.11), precum şi cu cele din Metodologia de punere în aplicare a H.G. nr.618/1997 (emisă de Ministerului Apărării Naţionale), a ajuns la concluzia că, toţi executanţii serviciului utilitar alternativ, cum este şi inculpatul, nu au calitatea de încorporat şi nu vor avea niciodată, nici pe cea de concentrat, situaţie în care inculpatul a comis o faptă care nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune.
Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, prin decizia nr.87 din 16 martie 2000 a admis apelul declarat de Parchetul Militar Cluj, a desfiinţat integral sentinţa şi, în baza art.354 alin.1 din Codul penal, l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de neprezentare la încorporare sau concentrare, cu aplicarea art.71, raportat la art.64 din Codul penal.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că, potrivit art.1, art.6 şi art.20 din Legea nr.46/1996, toţi cetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere România, serviciul militar fiind obligatoriu pentru toţi bărbaţii, cetăţeni români, care au împlinit vârsta de 20 ani, sunt apţi medical şi nu fac parte din personalul hirotonit sau ordinat al cultelor religioase recunoscute. Totodată, serviciul utilitar alternativ, formă a serviciului militar, va fi executat de cetăţenii români care, din motive religioase, refuză să îndeplinească serviciul militar sub arme, iar neexecutarea acestei obligaţii atrage, după caz, conform art.21 din H.G. nr.618/1997, răspunderea disciplinară, materială sau penală.
Or, cum inculpatul face parte dintr-o organizaţie religioasă, iar nu dintr-un cult recunoscut prin lege, în snesul art.6 lit.c din Legea nr.46/1996, poate beneficia doar de dreptul de a executa serviciul utilitar alternativ, nefiindu-i permis să refuze efectuarea acestei forme a serviciului militar, astfel cum a declarat, fapta sa constituind infracţiunea prevăzută de art.354 alin.1 din Codul penal.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial şi inculpatul.
Prin recursul său, parchetul a criticat ambele hotărâri pronunţate în cauză, în lumina motivelor de casare prevăzute de art.3859 alin.1 pct.16 din Codul de procedură penală, greşit s-a dispus achitarea inculpatului de prima instanţă şi de art.3859 alin.1 pct.17, greşita încadrare juridică dată faptei, prin decizia din apel.
La rândul său, inculpatul a invocat motivele de casare prevăzute de art.3859 alin.1 pct.12,13, 17 şi 18 din Codul de procedură penală solicitând, în esenţă, casarea deciziei şi menţinerea hotărârii primei instanţe.
Curtea Militară de Apel, prin decizia nr.233 din 14 iunie 2000 a admis recursurile declarate de Parchetul militar şi de inculpat, a casat ambele hotărâri şi în baza art.354 alin.2 din Codul penal, l-a condamnat pe inculpat la un an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de neprezentare la încorporare, în condiţiile art.81 din Codul penal, pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 din Codul penal, privind revocarea suspendării.
În temeiul art.409 şi a art.410 alin.1, partea I, pct.3 din Codul de procedură penală, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare pentru desfiinţarea ambelor decizii, considerând că ele au fost pronunţate cu încălcarea legii deoarece inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
Examinând hotărârile atacate, în raport de cazul de recurs în anulare invocat, Curtea constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul în anulare fondat, urmând a fi admis.
1. Potrivit dispoziţiilor art.354 alin.1 din Codul penal, constituie
infracţiune, fapta aceluia de a nu se prezenta la încorporare sau concentrare în termen de 3 zile de la încunoştiinţare, iar dacă termenul de prezentare fixat este mai mare de 3 zile, neprezentarea la acest termen a celui chemat de autoritatea militară şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani. Cu aceeaşi sancţiune se pedepseşte şi fapta aceluia care a fost încorporat sau concentrat şi nu s-a prezentat la unitatea la care a fost repartizat.
Din aceste dispoziţii legale rezultă că infracţiunea menţionată se poate comite doar în două modalităţi normative, şi anume: neprezentarea în faţa autorităţii militare la termenul fixat prin ordinul de chemare şi neprezentarea (ulterioară) la unitatea la care au fost repartizaţi de autoritatea respectivă subiectul activ al infracţiunii prevăzută de art.354 din Codul penal neputând fi decât cel „încorporat” sau „concentrat”, aşa cum este definit prin dispoziţiile art.11 din Legea nr.46/1996 privind pregătireapopulaţiei pentru apărare.
În conformitate cu dispoziţiile art.4 din aceeaşi lege, cetăţenii care din motive religioase refuză să îndeplinească serviciul militar sub arme, execută serviciul utilitar alternativ, organizat potrivit prevederilor din Hotărârea Guvernului nr.618/1997.
Nefiind repartizat pentru satisfacerea stagiului militar, inculpatului M.A. i-a lipsit calitatea de încorporat, cerută de lege subiectului activ al infracţiunii prevăzută de art.354 din Codul penal.
Pe de altă parte, neprezentarea celor repartizaţi la instituţia publică, regia autonomă sau societatea comercială pentru executarea serviciului utilitar alternativ, nu poate fi echivalentă cu o neprezentare la unitatea unde au fost repartizaţi şi care, în accepţiunea art.354 din Codul penal, nu poate fi decât o unitate militară, singura care asigură satisfacerea stagiului militar.
„Reglementarea – se arată prin recursul în anulare – prin art.4 din Legea nr.46/1996 a obligativităţii executării serviciului utilitar alternativ de cei care, din motive religioase cum sunt perceptele invocate de adepţii cultului religios „Martorii lui Iehova”, refuză să îndeplinescă serviciul militar sub arme, nu poate suplini o normă de trimitere la textul art.354 alin.2 din Codul penal, prin care este incriminată „neprezentarea celor încorporaţi sau concentraţi la unitatea la care au fost repartizaţi” sau la o altă dispoziţie cu caracter penal”.
Prin urmare, faţă de cerinţele textului incriminator (art.354 din Codul penal), în temeiul căruia inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat în apel şi recurs, Curtea constată că fapta inculpatului, în modalitatea reţinută de instanţe, nu poate fi circumscrisă normei sancţionatoare, nefiind prevăzută de legea penală situaţie în care, în mod legal Tribunalul Militar Cluj a dispus achitarea sa, în temeiul dispoziţiilor art.11 pct.2 lit.a, raportat la art.10 lit.b din Codul de procedură penală, elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art.354 din Codul penal, nefiind întrunite prin acţiunea sa de a refuza să se prezinte la un angajator pentru executarea serviciului utilitar alternativ.
2. În ceea ce priveşte concluziile formulate de către inculpat în sprijinirea admiterii recursului în anulare declarat în favoarea sa, în sensul schimbării temeiului juridic al achitării, din art.11 pct.2 lit.a, raportat la art.10 alin.1 lit.b din Codul de procedură penală, în art.11 pct.2 lit.a, raportat la art.10 alin.1 lit.a, potrivit căruia „fapta nu există” şi acordarea de daune morale în sumă de 6 miliarde lei, precum şi despăgubiri materiale în sumă de 2.000.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată suportate pe parcursul procedurilor judiciare în care a fost condamnat, cât şi cele suportate pentru asistenţa juridică, în prezenta cauză, Curtea, constată că acestea nu pot fi primite.
Sub primul aspect, în vederea asigurării unei practici unitare
cu privire la aplicarea dispoziţiilor art.4 din Legea nr.46/1996, Curtea Supremă de Justiţie – Secţiile unite, prin decizia nr.VI din 15 octombrie 2001, care a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, a statuat că fapta de neprezentare pentru executarea serviciului utilitar alternativ nu este prevăzută de legea penală.
Referitor la solicitarea inculpatului de acordarea de daune morale şi cheltuieli de judecată în baza art.504 din Codul de procedură penală, Curtea, constată că, pe de o parte, formularea unei astfel de cereri cu ocazia dezbaterilor în fond a recursului în anulare, nu poate fi primită pentru că ea trebuie să îmbrace forma unei acţiuni civile separate care se adresează instanţei civile, iar pe de altă parte, ea trebuie să parcurgă toate gradele de jurisdicţie prevăzute de lege, neputând fi examinată într-o cale extraordinară de atac, cum este cea de faţă, care presupune rămânerea definitivă a hotărârii atacate, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta, fără ca soluţia pronunţată să poată fi supusă controlului ierarhic, în cadrul căilor ordinare de atac.
În consecinţă, Secţia Penală a Curţii Supreme de Justiţie constatând îndeplinite cerinţele cazului de recurs invocat, în baza art.4141 alin.1, raportat la art.38515 alin.1 pct.2 lit.d din Codul de procedură penală, va admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, va casa deciziile atacate şi va menţine sentinţa nr.181 din 14 decembrie 1999 a Tribunalului Militar Cluj, care este temeinică şi legală şi va dispune conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr.87 din 16 martie 2000 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi deciziei nr.233 din 14 iunie 2000 a Curţii Militare de Apel, privind pe inculpatul M.A.
Casează hotărârile atacate, în sensul că respinge apelul declarat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj împotriva sentinţei nr.181 din 14 decembrie 1999 a Tribunalului Militar Cluj, precum şi recursul declarat de Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial împotriva deciziei nr.87 din 16 martie 2000 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi admite recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva aceleiaşi decizii, în sensul că menţine hotărârea primei instanţe.
Respinge cererea inculpatului M.A. de acordare a cheltuielilor judiciare constând în onorariul de avocat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 657/2002. Penal | CSJ. Decizia nr. 520/2002. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs... → |
|---|
