CSJ. Decizia nr. 525/2002. Penal. Contestatie la executare. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.525

Dosar nr.4742/2002

Şedinţa publică din 4 februarie 2003

S-a luat în examinare recursul declarat de condamnatul L.D. împotriva deciziei penale nr.395/A din 16 octombrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara.

A fost lipsă recurentul condamnat, aflat în stare de detenţie.

Procedura de citare a fost îndeplinită.

La dosar a fost depusă declaraţia condamnatului, atestată prin procesul-verbal înregistrat sub nr.6087 din 27 ianuarie 2003 de comandantul penitenciarului Deva, prin care acesta a declarat că înţelege să-şi retragă recursul formulat.

Procurorul a solicitat instanţei să se ia act de declaraţia de retragere.

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Caraş Severin –Secţia penală, prin sentinţa nr.120 din 10 iunie 2002, a respins contestaţia la executare, formulată de condamnatul L.D., aflat în executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.77 din 14 septembrie 2000 pronunţată de acelaşi tribunal.

În motivarea cererii, contestatorul condamnat a arătat că, judecata în fond a avut loc fără să aibă cunoştinţă de proces şi fără să-şi fi angajat apărător şi că se impune aplicarea dispoziţiilor art.15 din Codul penal, privind aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive invocând dispoziţiile OGnr.207/2000.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, apel respins prin Decizia nr.395/A din 16 octombrie 2002 a Secţiei penale de la Curtea de Apel Timişoara, ca nefondat.

S-a motivat că aplicarea dispoziţiilor art.15 din Codul penal este facultativă iar în cazul contestatorului nu se justifică deoarece pedeapsa de 5 ani este rezultanta contopirii, pedepsei aplicate pentru săvârşirea a 4 infracţiuni aflate în concurs, numărul faptelor şi natura lor relevând un grad bine determinat de pericol social al condamnatului.

În termenul legal, prin memoriul trimis din Penitenciarul Deva, contestatorul condamnat a declarat recurs nemotivat, pe care şi l-a retras în şedinţa de judecată.

Referitor la cererea condamnatului, Curtea constată că potrivit dispoziţiilor cuprinse în art.3854 alin.2 din Codul de procedură penală, părţile pot retrage recursul, conform art.369 din acelaşi cod, care se aplică în mod corespunzător.

Reglementările referitoare la apel, aplicabile şi recursului, prevădca până la încheierea dezbaterilor la instanţa de apel –aplicabil şi la recurs, oricare dintre părţi îşi poate retrage apelul –respectiv recursul declarat, fie personal, fie prin mandat special.

Având în vedere că, în cauză, condamnatul prezent în instanţă a declarat că îşi retrage recursul, Secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, conform art.3854 alin.2 raportat la art.369 din Codul de procedură penală, va lua act de retragerea recursului declarat de L.D. şi îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Ia act de retragerea recursului declarat de condamnatul L.D., împotriva deciziei penale nr.395/A din 16 octombrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara.

Obligă condamnatul la plata sumei de 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 4 februarie 2003.

 

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 525/2002. Penal. Contestatie la executare. Recurs