CSJ. Decizia nr. 624/2002. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.624DOSAR NR. 4560/2002
Şedinţa publică din 7 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul D.V.S. împotriva deciziei penale nr.595 din 2 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală.
S-a prezentat recurentul inculpat, în stare de arest şi asistat de avocat M.T., apărător desemnat din oficiu, lipsind partea vătămată.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul a cerut admiterea recursului şi în rejudecarea cauzei reducerea pedepsei.
Procurorul a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr.595 din 24 iunie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală a fost condamnat inculpatul D.V.S. la pedeapsa de 5 ani şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.d şi e cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal. Conform art.65 din Codul penal au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a şi b din acelaşi cod pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art.61 din Codul penal s-a revocat beneficiul liberării condiţionate pentru un rest de pedeapsă de 1001 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2000 din 12 decembrie 2001 aJudecătorieisectorului 6 Bucureşti, rest contopit în pedeapsa aplicată, urmând ca inculpatul să execute 5 ani şi 2 luni închisoare.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a computat perioada arestării preventive cu începere de la 1 martie 2002 la zi.
Totodată, s-a luat act că partea vătămată B.V. nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt :
La data de 28 februarie 2002, în jurul orelor 20,00, un grup de circa 20 tineri se deplasau pe B-dul Regina Elisabeta din direcţia Sălii Polivalente unde se desfăşurase Cupa liceelor la fotbal. Ajunşi în faţa liceului „Gh.Lazăr”, din grup s-a desprins inculpatul D.V.S. care o observase pe partea vătămată B.V., având la gât prins cu un şnur un telefon mobil, context în care inculpatul s-a hotărât să i-l sustragă.
În realizarea rezoluţiei infracţionale, inculpatul s-a apropiat de partea vătămată, a atins-o cu palma pe umăr pentru a-i distrage atenţia, după care a tras cu putere de telefonul mobil. În urma bruscării, partea vătămată a căzut în genunchi, iar telefonul mobil s-a desprins căzând pe trotuar. În acel moment victima a început să strige după ajutor, timp în care inculpatul a ridicat telefonul punându-l în buzunar şi a fugit împreună cu mai mulţi tineri.
După o scurtă distanţă, inculpatul a oprit un taxi, însă alertat de strigătele de ajutor ale părţii vătămate, conducătorul auto a oprit autoturismul, inculpatul reuşind să fugă, pierzând telefonul mobil sustras. Organele de poliţie sesizate au reuşit să-l reţină pe numitul M.R., care-l însoţise pe inculpat.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza plângerii şi declaraţiilor părţii vătămate, proceselor verbale încheiate de organele de urmărire penală, dispoziţiilor martorilor M.C. şi M.R., probe coroborate cu declaraţiile inculpatului care a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată.
Curtea de Apel Bucureşti – secţia I penală, prin Decizia nr.595 din 2 octombrie 2002, a respins apelul formulat de inculpat, apel care a vizat reindividualizarea pedepsei.
Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs, reluând motivul invocat în apel, în sensul redozării cuantumului pedepsei aplicate.
Recursul nu este fondat.
Instanţele de fond şi de apel au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrând corespunzător din punct de vedere juridic fapta comisă de inculpat în textul de lege menţionat, iar în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute în dispoziţiile art.52 şi 72 din Codul penal.
Potrivitdispoziţiilorart.72dinCodul penal,la stabilirea şi aplicarea pedepsei instanţa trebuie să ţină seama de modalitatea concretă în care a fost comisă fapta, de gradul de pericol social concret al infracţiunii săvârşite precum şi de datele ce caracterizează persoana făptuitorului.
În speţă, aceste criterii de individualizare au fost respectate de instanţa de fond şi verificate de instanţa de apel.
Astfel, la dozarea pedepsei aplicate inculpatului s-a ţinut seama de faptul că acesta, încurajat de prezenţa mai multor tineri cu care era prieten, a studiat momentul propice al atacării victimei, după ce observase că posedă un telefon mobil, a atacat-o, profitând de faptul că partea vătămată nu era însoţită şi nu se afla în apropiere nici o persoană care ar fi putut interveni în sprijinul ei şi a deposedat-o de bunul vizat.
La dozarea pedepsei, instanţele au avut în vedere şi urmările cauzate în urma săvârşirii infracţiunii, trauma psihică produsă victimei, care s-a văzut atacată în prezenţa unui număr mare de tineri care nu au intervenit în ajutorul ei, mai mult unul dintre aceştia (M.R.) l-a însoţit pe inculpat din momentul imediat următor comiterii infracţiunii.
Referitor la profilul moral al inculpatului, din probele administrate a rezultat că acesta este recidivist postcondamnatoriu, anterior fiind condamnat la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi deşi a beneficiat de dispoziţiile de clemenţă ale dispoziţiilor art.59 din Codul penal referitor la liberarea condiţionată, nu a desprins concluziile necesare, a persistat în activitatea infracţională, comiţând o nouă faptă antisocială la scurt timp după ce a fost pus în libertate.
Toate aceste elemente de circumstanţiere ale faptei şi făptuitorului au fost analizate de prima instanţă şi de cea de apel, iar sancţiunea stabilită, orientată spre limita inferioară a textului sancţionator, este bine proporţionalizată, de natură a asigura realizarea scopului coercitiv şi preventiv educativ al pedepsei.
În raport de considerentele arătate, Curtea constată că hotărârile pronunţate sunt temeinice şi legale, motiv pentru care recursul declarat va fi respins ca nefondat în temeiul art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală.
Se va computa perioada arestării preventive, iar în baza art.192 alin.2 din acelaşi cod inculpatul recurent va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.V.S. împotriva deciziei penale nr.595 din 2 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală.
Deduce din pedeapsă, perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 1 martie 2002 la 7 februarie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 626/2002. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 623/2002. Penal → |
|---|
